Trei cauze: antibiotice în exces, alimentaţie proastă şi sedentarism
- Mai ales în cazul femeilor, infecţiile urinare au devenit o boală "la purtător", o infecţie cronicizată, imposibil de vindecat. Care e cauza?
- Infecţiile urinare pot fi împărţite în două mari categorii: infecţii urinare înalte (care afectează şi rinichii) şi infecţii urinare joase (care afectează vezica urinară, uretra şi prostata la bărbaţi). Principalul motiv care duce la creşterea numărului de infecţii urinare rezistente la tratament este abuzul de antibiotice. Putem spune că antibioticele sunt implicate aici prin două mecanisme. Administrarea incorectă a lor duce la apariţia fenomenului de rezistenţă. Bacteriile îşi dezvoltă mecanisme de apărare şi încep să se înmulţească acele tulpini care au învăţat cum să facă faţă antibioticului, care astfel devine ineficient. În al doilea rând, utilizarea antibioticelor în exces distruge flora microbiană bună, cea care face parte din mecanismele de apărare ale organismului. La ora actuală se ştie că această floră are un rol foarte important în menţinerea stării de sănătate. La femei, de exemplu, prin utilizarea excesivă şi nejustificată a antibioticelor, se distruge şi flora vaginală specifică, lăsând cale liberă bacteriilor patogene de tipul Escherichia coli, care se dezvoltă în voie şi produc infecţia tractului urinar. Acelaşi fenomen poate apărea prin folosirea diafragmei sau a prezervativelor, care conţin substanţe spermicide şi care pot genera o alterare a florei vaginale.
Creşterea numărului de infecţii urinare rezistente la tratament mai ţine de stilul de viaţă şi de regimul alimentar. Se ştie că o modificare în fluxul urinar, în sensul de obstrucţie sau îngreunare a eliminării urinei, este un factor favorizant al infecţiei. Un stil de viaţă sedentar, când se stă mult pe scaun (la birou, de exemplu), când nu se consumă suficiente lichide, când nu se evacuează regulat vezica urinară, favorizează staza vezicală, ceea ce creează condiţiile apariţiei infecţiei urinare. De asemenea, un regim alimentar neadecvat, mai ales consumul de sucuri artificiale, cu mulţi aditivi, favorizează apariţia nisipului sau a pietrelor la rinichi, factori care contribuie la apariţia infecţiilor urinare recidivante. Creşterea frecvenţei dereglărilor metabolice, în special diabetul zaharat sau hiperuricemia - afecţiuni determinate tot de stilul de viaţă şi de alimentaţie, este o altă problemă care care favorizează infecţiile urinare.
- Ce factori infecţioşi atacă vezica şi căile urinare?
- Majoritatea infecţiilor urinare sunt produse de bacterii. Pe locul doi ca frecvenţă sunt fungii sau ciupercile, de exemplu Candida albicans. Mai puţin comune sunt infecţiile cu virusuri sau paraziţi. Acestea din urmă apar în special la persoanele cu imunitatea compromisă şi se asociază cu anumite boli (diabetul, de exemplu), malformaţii sau obstrucţii ale căilor urinare, ori la cei care au suferit o intervenţie chirurgicală la nivelul aparatului urinar sau cei care au avut sondă urinară. Dintre bacterii, cel mai frecvent implicate în infecţii sunt enterobacteriile. Escherichia coli este "vinovată" de 75% din cazurile de infecţii urinare (după unele studii, chiar până la 95%). În restul cazurilor sunt implicate alte bacterii: Klebsiella, Proteus sau Pseudomonas. O altă categorie de bacterii care pot favoriza apariţia infecţiilor urinare sunt cocii, mai ales Enterococul şi Streptococul. La pacienţii spitalizaţi, mai pot fi implicate şi Serratia sau stafilococii.
Calea infectării este ascendentă, de la uretră spre rinichi
- Cum se ajunge la infecţie? Pe ce căi pătrund aceste bacterii în organism?
- În mod normal, tractul urinar este steril, de la meatul uretral şi până la rinichi. Principalul mecanism care menţine această condiţie este golirea regulată şi completă a vezicii urinare. Alţi factori care intervin în apariţia infecţiilor sunt aciditatea urinei, valvele dintre vezică şi uretere (care împiedică trecerea urinei din vezică spre rinichi), mucoasa urinară şi factorii imunologici de la acest nivel. Atunci când sunt perturbaţi aceşti factori, poate să apară o infecţie urinară: evacuarea vezicii nu se mai face la timp sau complet, există leziuni la nivelul mucoasei urinare, factorii imunologici sunt scăzuţi etc.
Principala cale pe care se produce infectarea este ascendentă, de la nivelul uretrei terminale, care este contaminată frecvent cu microbi din flora intestinală. Aceşti microbi urcă pe uretră şi, dacă găsesc condiţii favorabile, se dezvoltă în vezică sau mai sus, în rinichi, producând infecţia. 95% din infecţiile urinare apar pe această cale, restul fiind produse prin diseminare hematogenă (microbii ajung la nivel urinar prin sânge).
- Răspunsul este afirmativ la ambele variante! Aşa cum spuneam, bacteriile au devenit mai puternice din cauza folosirii excesive a antibioticelor. În prezent, aceasta este o problemă serioasă pe plan mondial. Antibioticele care acum 10-20 de ani făceau faţă cu succes la anumite bacterii, acum sunt ineficiente şi trebuie dezvoltate noi şi noi generaţii, din ce în ce mai puternice. Fenomenul rezistenţei apare de multe ori la acelaşi pacient, cu aceeaşi infecţie. El face tratament cu antibioticul la care este sensibil microbul implicat, dar infecţia nu dispare, iar când se repetă antibiograma, se constată ca microbul a devenit rezistent la antibioticul respectiv.
Pe de altă parte, sistemul imunitar poate să fie slăbit sau depăşit din cauza unor condiţii sistemice sau locale. Aici putem enumera cauzele generale - diabetul zaharat sau alte boli cronice care epuizează sistemul imunitar; cauze locale - obstrucţia căilor urinare, igiena locală deficitară, anumite obiceiuri sexuale (parteneri multipli, contact sexual anal), diverse manevre medicale (sondă urinară, intervenţii chirurgicale în sfera genito-urinară).
Homeopatia blochează recidivele
- Ce soluţii are homeopatia împotriva acestor infecţii? Este mai eficientă în astfel de cazuri?
- Marele aport al homeopatiei în aceste situaţii se referă, în special, la infecţiile urinare care recidivează. De multe ori, se intră într-un cerc vicios, prin medicaţia alopată, care constă în antibiotice. Sunt pacienţi care răspund foarte greu la terapia cu antibiotice, tocmai din cauza apariţiei fenomenului de rezistenţă de care vorbeam. În această situaţie, homeopatia poate avea efecte salutare prin prevenirea recidivelor. Există remedii homeopate care se pot administra atunci când identificăm anumite condiţii generale la pacientul respectiv - aici mă refer la remediile constituţionale (preparate de medicul specialist). Avem şi remedii pe care le putem administra atunci când identificăm condiţii particulare - de exemplu, Staphysagria este indicată la femeile cu infecţii apărute la debutul vieţii sexuale sau la care infecţia apare după fiecare contact sexual. Sarsaparilla este indicat în cistitele recurente. Există remedii care pot fi admistrate în funcţie de simptomele pe care le are pacientul: Equisetum este util în simptomele apărute atunci când se acumulează cantităţi mici de urină în vezică; Natrium carbonicum - atunci când apare durere la sfârşitul micţiunii; Benzoicum acid sau Nitricum acidum - atunci când urina este închisă la culoare şi are un miros înţepător puternic; Cantharis - atunci când există senzaţii puternice de arsură, Nux Vomica - atunci când pacientul este foarte sensibil la expunerea la rece.
- Cât durează un tratament homeopatic şi ce avantaje aduce acesta, faţă de tratamentul alopat?
- Durata tratamentului homeopat se stabileşte în functie de vechimea afecţiunii. La pacienţii cu infecţii urinare vechi de ani de zile, poate să dureze 6 luni sau chiar un an. La pacienţii cu infecţii recente, care nu au avut multe recidive, poate să fie suficientă şi o lună de tratament. Mă refer la infecţiile recurente, recidivante, pentru că aici consider că homeopatia aduce un aport deosebit în terapie. Avantajele, faţă de tratamentul alopat sunt acelea că nu se distruge flora microbiană bună pentru organism şi nu se favorizează dezvoltarea unor tulpini bacteriene rezistente.
- În paralel, bolnavii pot folosi şi alte tratamente complementare, de exemplu fitoterapia? Aveţi câteva reţete cu plante eficiente în astfel de cazuri?
- Şi plantele medicinale sunt eficiente în infecţiile urinare. Acestea se pot combina cu tratamentul homeopat, dacă sunt administrate sub formă de capsule. Dintre produsele pe bază de plante menţionez: merişorul, coada-şoricelului, coada-calului, iarba neagră, ienupărul, mesteacănul, păpădia, usturoiul, pătrunjelul, afinele, cătina.
În arsenalul terapeutic, un rol foarte important îl au uleiurile volatile. Acestea au eficienţă, chiar şi dacă sunt administrate ca tratament singular. Cele mai utilizate sunt uleiul de cimbrişor, uleiul de oregano, uleiul de cuişoare, uleiul de scorţişoară. O modalitate de administrare foarte eficientă o reprezintă amestecarea lor în miere. Se pun 3-5 picături de ulei într-o linguriţă cu miere şi se administrează de trei ori pe zi. Pentru copii, doza trebuie redusă la jumătate. Uleiurile volatile se pot combina şi cu tinctura de propolis, care le sporeşte mult eficacitatea. Doza de propolis este de 20 picături, de trei ori pe zi, administrată în aceeaşi linguriţă cu miere. Durata tratamentului cu uleiuri volatile este de 10-14 zile. Nu este recomandată utilizarea uleiurilor volatile fără sfatul medicului.
- Ce sfaturi de îngrijire şi de viaţă aveţi pentru cei care se confruntă cu aceste infecţii?
D-l dr. RAREŞ SIMU poate fi contactat la Cabinetul "APIMEDICA" din str. C. A. Rosetti nr. 31, tel. 021/317.37.91, 021/317.38.96 sau la Centrul de Sănătate şi Viaţă "ARMONIA" din str. Italiană nr. 13, ap. 3, sector 2, Bucureşti, tel. 031/437.96.29
Daca nu aveti un cont, va puteti inregistra 
