Se ştie că unele culori acţionează asupra psihicului, stimulând digestia, simţurile, inteligenţa. Toate fructele de culoare roşie au proprietăţi laxative, depurative, remineralizante. Exact de ce are nevoie organismul în plină vară.
Cireşele şi vişinele
Compoziţie: cantităţi mari de apă (20%); vitamine: A (0,40 mg%), B, C; minerale. Proprietăţi: diuretice, depurative, laxative, sedative. Se pot folosi în: litiaze urinare, obezitate, ateroscleroză.
Mod de folosire
În sănătate: Pentru dezintoxicarea organismului, se ţin "zile de cireşe" (sau vişine), consumându-se până la un kilogram şi jumătate pe zi, o dată sau de două ori pe săptămână. Cozile se usucă, pentru a le folosi iarna pentru ceaiuri diuretice.
În frumuseţe: Vişina are proprietăţi astringente. Se poate utiliza sucul aplicat ca atare, pe faţa curată, sau în amestec cu zeamil, sub formă de mască. Cireaşa este hidratantă şi tonică, uşor astringentă. Este utilă persoanelor cu pielea deshidratată şi lipsită de tonicitate. Se desfac cireşele în două şi se unge pielea cu sucul lor.
Căpşunile, fragii şi zmeura
Pe lângă savoarea şi aroma lor, ce le conferă un loc important în prepararea siropurilor şi dulceţurilor, aceste fructe au şi multiple calităţi curative. Fragii, în special, sunt bogaţi în săruri minerale şi vitamine: A, B1, B2, C (60-80 mg%), E, K şi acizi (salicilic - 0,01 g/kg). Proprietăţi: remineralizant, inhibitor al formării de radicali liberi (care ne îmbătrâneşte precoce), tonic, antiinflamator, bactericid, vermifug, reechilibrant nervos şi endocrin. Vindecă reumatismul degenerativ, ateroscleroza, creşte rezistenţa organismului la infecţii, cicatrizează plăgile.
Mod de folosire
În sănătate: se fac cure de două săptămâni pe lună, consumându-se câte 1 kg pe zi, îndulcite cu miere. Pentru oxiuri: 500 g fragi mâncaţi dimineaţa, pe stomacul gol. Nu se mai mănâncă nimic timp de câteva ore.
* Frunzele şi florile de zmeur, transformate în infuzii, se pot utiliza împotriva infecţiilor bucale. Florile zdrobite şi amestecate cu miere, aplicate pe ochi, tratează inflamaţiile, conjunctivita şi edemele.
În frumuseţe: Fragii tonifică, hrănesc, calmează, închid porii, dau strălucire pielii. Pentru a le face invidioase pe prietenele dvs., zdrobiţi o linguriţă de frăguţe, amestecaţi-le cu 1/2 linguriţă de miere şi o linguriţă de caolin (praful de caolin se găseşte în farmacii). Pentru tenul gras, se aplică ca atare, iar pentru tenul uscat, la mască se adaugă 1/2 linguriţă de ulei (soia, porumb, măsline). Se lasă pe faţă 15 minute. Eficiente sunt şi măştile preparate din 4 căpşuni sau o linguriţă de zmeură (zdrobite). Acestea se amestecă cu 1/2 linguriţă miere şi caimac de lapte (pentru ten uscat) sau iaurt (pentru ten gras). Se aplică pe faţă, gât şi decolteu. Atenţie! fructele roşii pot provoca alergii, de aceea se vor folosi cu prudenţă, şi întotdeauna asociate cu laptele.
Murele
Proprietăţi: astringente, antiinflamatoare, tonice. Tratează hemoroizii, diversele afecţiuni ale gurii şi inflamaţiile gâtului.
Mod de folosire
În sănătate: Pentru hemoroizi se fierb 2 pumni de frunze - recoltate de pe ramurile tinere - cu 1 litru şi jumătate de apă, până scade şi rămâne 1 l. Se strecoară. Se fac spălături, băi de şezut, sau se aplică comprese. Acest decoct se poate folosi şi sub formă de gargară, pentru inflamaţiile gurii, sau se aplică sub formă de comprese, loţionări pe tenul gras, seboreic şi cu acnee. Pentru întărirea gingiilor, se mestecă ramuri tinere. Folosite ca atare, vindecă rănile, oprind infecţia, şi înmoaie hemoroizii (aplicaţii locale).
Surogat de ceai chinezesc
Se ia o parte de frunze de zmeur şi alta de fragi şi două părţi de frunze de mur, fără codiţe. Se stropesc cu puţină apă şi se lasă la macerat într-un şervet de pânză umed, timp de 3 zile, la umbră. Fermentaţia le dă aromă de trandafir. Se pun apoi la uscat şi se păstrează în cutii de tablă bine închise. Această compoziţie are aceleaşi proprietăţi cu ale ceaiului chinezesc.
Coacăzul negru
Compoziţie: este cel mai bogat fruct în vitamina C (150-200 mg%), care este şi stabilă. Bogat în săruri de K (872 mg), Mg (17 mg), Ca (60 mg); vitamine: A, B1, B2; acizi organici. Proprietăţi: antisclerotice, remineralizante, depurative. Creşte acuitatea vizuală.
Mod de folosire
În sănătate: * Dezintoxicare şi reîncărcare energetică - cure de 3 zile pe săptămână, 1/2 kg pe zi, amestecate cu miere. * Suc băut dimineaţa, pe nemâncate. Părţi egale de coacăze, zmeură, frăguţe, grapefruit, o banană. Combate inflamaţiile gastrointestinale şi diverse afecţiuni cutanate. Este diuretic şi laxativ. * Sirop: 1 kg zahăr se amestecă cu 0,5 l suc proaspăt, într-o sticlă. Se agită până ce se dizolvă zahărul. Se pot adăuga 2 aspirine pentru conservare, sau 100 ml alcool.
Afinul
Compoziţie: conţine tanin în cantităţi apreciabile, arbutină, cricolină (care-i conferă proprietăţi glicozidice), săruri, vitamine (C - 64 mg%). Proprietăţi: astringente, antiseptice, bacteriostatice, bactericide pentru colibacili, tonice, hepatice, antidiabetice.
Mod de folosire
În sănătate: faringite, stomatite, eczeme, acnee, hemoroizi sângerânzi. Se foloseşte la fel ca şi coacăzul.
În frumuseţe: tonic, purificator, astringent, dermo-echilibrant.
Un sfat: fructele roşii uscate se pot folosi peste iarnă sub formă de măşti. Se zdrobesc şi se amestecă cu zeamil şi ulei de măsline, sau cu gălbenuş de ou.
Băuturi răcoritoare şi sănătoase cu fructe
1. Se zdrobesc bine 10 căpşuni sau 1/2 pahar zmeură (fragi), se amestecă cu o linguriţă de miere şi 200 ml lapte.
2. Se pasează 150 g zmeură şi 150 g fragi până se obţine un piure, se adaugă 200 ml lapte rece şi se îndulceşte cu miere, după gust.
3. Se pun în blender 500 ml apă plată, 500 ml iaurt, un pahar de mure (cca 300 g), 3-4 linguri de miere şi se amestecă 1 minut.
4. Se mixează în robot 100 g căpşuni, o jumătate de sfeclă roşie, mică, fiartă, şi 100 ml iaurt. Se îndulceşte cu miere.
5. Puneţi în blender o cană de afine, o ceaşcă de iaurt, o lingură de miere şi câteva cuburi de gheaţă şi amestecaţi-le bine. În loc de iaurt, puteţi pune o ceaşcă de lapte.
6. Se pun la fiert 250 ml apă şi, când clocoteşte, se adaugă 8-10 vişine tăiate în două şi două pliculeţe de ceai verde. Se ia de pe foc şi se lasă la infuzat 15 minute. Se dă la rece. Se serveşte cu cuburi de gheaţă şi frunzuliţe de mentă.
Câteva reguli pentru consumarea fructelor
* Se recomandă consumarea lor dimineaţa, de preferinţă pe stomacul gol.
* Nu se vor consuma niciodată după masă sau în timpul mesei.
* Se vor consuma cu 2 ore înaintea meselor principale.
* Se recomandă consumul lor în amestecuri (salate de fructe), în aşa fel încât principiile active să se poată potenţa între ele, efectul fiind mult mai puternic.
* Atunci când se ţine "zi de fructe", nu se mai mănâncă nimic altceva; doar lichide, sau se pot consuma ca o masă principală.