În miezul verii, grădinile se umplu de culorile şi miresmele trandafirilor, ce se deschid sub puterea razelor soarelui. Prilej de încântare pentru ochi şi pentru suflet, dar şi pentru trup, pentru că în petalele lor se ascund comori de sănătate. În cele ce urmează, vă propunem să cunoaştem împreună câteva leacuri de excepţie, din grădina cu trandafiri:
Descrierea soiurilor potrivite
Soiurile de trandafiri folosite de regulă în terapie sunt cele de dulceaţă (Rosa damascena, Rosa centifolia), care sunt considerate drept singurele medicinale. În realitate, trandafirii obişnuiţi (numiţi şi ornamentali) nu sunt cu nimic mai prejos din punct de vedere curativ. Dintre soiurile de trandafiri, cele mai active în tratament sunt cele cu petale de culori intense şi cu mireasmă foarte puternică. Culoarea foarte intensă indică prezenţa unor pigmenţi cu efect antioxidant şi antitumoral puternic, în timp ce mirosul specific de trandafir este dat de uleiuri volatile cu efecte sedative şi antiinfecţioase.
Recoltarea
Imediat ce trandafirii s-au deschis, pe timp cald şi însorit, se culeg florile prin tăiere şi se pun într-un coş sau într-o găletuşă. Apoi, se ia fiecare trandafir în parte, se separă petalele de restul corolei, care se aruncă. Petalele ofilite sau stricate se aruncă şi ele, iar cele sănătoase sunt puse la uscat, în strat subţire, la umbră, sau se prepară proaspete. Uscarea petalelor de trandafir durează, de regulă, o săptămână, şi se încheie atunci când acestea şi-au pierdut în mare măsură elasticitatea, devenind totodată foarte mici ca volum şi uşoare. După uscare, petalele se depozitează în pungi de hârtie, în locuri foarte uscate şi răcoroase.
Remedii din trandafiri
În medicina populară există o sumedenie de reţete cu petale de trandafir, atât pentru uz extern, cât şi pentru uz intern. Iată în continuare câteva din cele mai eficiente:
"Trandafirata" - este ca o socată, preparată însă cu petale de trandafir (uscate sau proaspete). În doi litri de apă se pune zeama de la una-două lămâi, o mână de petale de trandafir şi patru linguri de miere. Se amestecă totul bine, amestecul se pune într-un borcan cu filet şi se lasă 2-4 zile la macerat, după care se strecoară, iar licoarea obţinută se păstrează la rece, în sticle închise.
Ceaiul de trandafiri - se obţine din 1-2 linguriţe de petale uscate, care se opăresc cu o cană de apă clocotită, apoi se lasă la infuzat un sfert de oră, după care se strecoară. Infuzia se consumă caldă, îndulcită cu miere, mai ales în serile reci, ori atunci când simţim că avem nevoie de relaxare şi de confort psihic.
Oţetul de trandafiri - petalele a 7-10 trandafiri roşii şi cu un parfum foarte puternic se toacă mărunt şi se pun la macerat într-o sticlă cu jumătate de litru de oţet de mere. Se lasă la soare vreme de 9 zile, după care se filtrează licoarea obţinută şi se depozitează într-un loc întunecat şi răcoros. Se foloseşte în alimentaţie sau extern, sub formă de comprese ori frecţii.
Pulberea de petale de trandafir - se obţine măcinând în râşniţa de cafea petale uscate şi mărunţite de trandafir. Se păstrează în borcane închise ermetic, la loc răcoros.
* Insolaţie, dureri de cap - se face o frecţie cu oţet de trandafiri, cu mişcări blânde, în sensul circulaţiei venoase. Vor fi masate cu oţetul aromat în special tâmplele, fruntea, obrajii (zona de sub ochi mai ales), ceafa.
* Insomnie - se bea o cană cu ceai cald de petale de trandafir, îndulcit cu miere de tei. Are o aromă discretă şi foarte relaxantă şi are o acţiune sedativă uşoară la nivelul sistemului nervos, fiind unul din cele mai rafinate şi subtile remedii somnifere.
* Răceală sau gripă - se consumă câte un litru pe zi de trandafirată, acea licoare cu miere şi petale de trandafir prezentată anterior. Parfumul suav al acestei băuturi ascunde proprietăţi antiinfecţioase neaşteptat de puternice, iar pigmenţii din petale au efect imunostimulent.
* Anxietate - se administrează pulberea obţinută din petalele de trandafir - câte două linguriţe pe zi, pe stomacul gol. Cura durează 6 săptămâni şi are efecte anxiolitice puternice. Suplimentar, se poate bea dimineaţa şi seara câte o cană de ceai de trandafir, pentru efecte calmante rapide.
* Acnee, tulburări de pigmentare a pielii - seara se spală foarte bine pielea afectată cu oţet de trandafiri, care are o acţiune degresantă, antiinfecţioasă şi tonică pentru piele. În tulburările de pigmentare se obţin rezultate bune şi cu pulberea de petale, umezită cu apă şi aplicată sub formă de cataplasmă.
* Infecţii herpetice, zona-zoster - intern, se administrează pulberea de petale de trandafir, iar extern, se pun comprese cu oţet de trandafiri. Petalele de trandafir au efecte antivirale demonstrate şi, în plus, sunt foarte blânde cu organismul, neavând efecte adverse neplăcute.
* Nevralgii - se aplică pe zona afectată o compresă cu oţet de trandafiri, peste care se pune o sticlă cu apă cât de caldă suportaţi. Efectul apare foarte rapid: durerile se estompează, contractura musculară se diminuează treptat, în plus, apare şi o relaxare psihică binevenită.
Precauţii şi contraindicaţii
Cu condiţia să nu aveţi alergie la aceste flori sau la mirosul lor, nu există nici un fel de restricţii în administrarea remediilor pe bază de petale de trandafir.
Un remediu "regal": CRINII
Erau florile preferate ale reginei Maria, pe care au însoţit-o în multe fotografii. Dar dincolo de frumuseţea lor regală, crinii sunt şi un remediu puternic din farmacia naturii. În ţara noastră cresc nu mai puţin de zece specii ornamentale de crini. Dintre acestea, cele mai puternice efecte le au crinii albi (Lilium candidum) şi crinii portocalii, cunoscuţi şi drept crini de pădure (Lilium martagon). Iată în continuare câteva reţete populare cu aceste flori superbe:
* Răni, eczeme infecţioase - petalele de la cinci crini se toacă mărunt şi apoi se pun la macerat în 100 ml (jumătate de pahar) de alcool, într-un borcan închis ermetic, vreme de zece zile, după care se filtrează. Tinctura astfel obţinută se aplică pe tăieturi, pe înţepături de insecte, muşcături de căpuşă ori pe eczeme infecţioase. Petalele de crin sunt un puternic antibiotic, prevenind infectarea leziunilor şi ajutând la vindecarea infecţiilor deja existente. De asemenea, petalele de crin au un efect cicatrizant foarte bun.
* Tuse - petalele de la unul-doi crini se fierb vreme de un minut în lapte, după care preparatul se filtrează. Se consumă cât de cald putem suporta, îndulcit cu puţină miere polifloră, având efect calmant asupra tusei (este antispastic) şi uşurând respiraţia. În medicina populară, acelaşi preparat în lapte, dar obţinut de data aceasta din bulbul de crin, se folosea în timpul iernii, contra tusei convulsive şi a pneumoniei.
* Dureri de urechi - se pun la macerat petalele de la şapte crini, cu 200 ml de ulei de sâmburi de struguri sau de măsline. Borcanul cu acest amestec se va ţine la soare vreme de două săptămâni, după care conţinutul se va filtra, iar preparatul obţinut se va păstra într-o sticlă bine închisă, la răcoare. În caz de otită, se încălzeşte puţin ulei de crin într-o linguriţă şi apoi se pune în ureche, unde se ţine minimum o oră. Are efecte antiinflamatoare şi antiinfecţioase la nivelul urechii, calmând durerea şi ajutând la vindecarea otitelor.
PANSELUŢELE
Aparent banalele panseluţe, omniprezente prin spaţii verzi şi grădini, sunt de fapt unele dintre cele mai puternice medicamente din arsenalul naturii. Specialitatea lor: detoxifierea. Sunt un detoxifiant care acţionează blând, dar care pe termen lung dă rezultate fantastice în câteva afecţiuni:
* Alergie - panseluţele uscate se macină cu râşniţa electrică de cafea, iar pulberea obţinută se pune într-un borcan bine închis. Se administrează câte o linguriţă, de patru ori pe zi, în cure de 1-3 luni. Pe termen mediu şi lung, pulberea de panseluţe este printre cele mai bune remedii contra alergiei cutanate, respiratorii sau digestive.
* Astm, bronşită cronică - două linguri de panseluţe bine mărunţite se pun la macerat într-o cană (250 ml) de apă, de seara până dimineaţa, când se filtrează. Maceratul astfel obţinut se pune deoparte, iar planta rămasă după filtrare se opăreşte cu o cană de apă clocotită şi se lasă să se răcească, după care se strecoară. În final, se combină cele două extracte, obţinându-se aproximativ o jumătate de litru de infuzie combinată. Aceasta se consumă pe parcursul zilei, o cură durând minimum o lună. De regulă, efectele nu apar în câteva zile, dar după două-trei săptămâni de administrare zilnică, crizele de astm se răresc, cantitatea de secreţii de pe arborele bronşic scade, la fel ca şi sensibilitatea la diferite substanţe iritative din aer (polen, praf, gaze de ardere etc.).
* Psoriazis - se face o cură cu pulbere de panseluţe uscate, din care se iau câte 4-6 linguriţe pe zi. Simultan, se ţine un regim preponderent vegetarian, cu multe fructe şi legume crude, şi se expune cât de des pielea la soarele dimineţii sau după-amiezii (după ora 17). Efectele acestui tratament sunt spectaculoase: după două săptămâni, evoluţia psoriazisului este stopată; după 4 săptămâni leziunile încep să se micşoreze, pruritul se diminuează; după 8-12 săptămâni, pielea rămâne curată, fără placarde sau alte leziuni specifice aceste boli.