În miezul verii, grădinile se umplu de culorile și miresmele trandafirilor, ce se deschid sub puterea razelor soarelui. Prilej de încântare pentru ochi și pentru suflet, dar și pentru trup, pentru că în petalele lor se ascund comori de sănătate. În cele ce urmează, vă propunem să cunoaștem împreună câteva leacuri de excepție, din grădina cu trandafiri:
Descrierea soiurilor potrivite
Soiurile de trandafiri folosite de regulă în terapie sunt cele de dulceață (Rosa damascena, Rosa centifolia), care sunt considerate drept singurele medicinale. În realitate, trandafirii obișnuiți (numiți și ornamentali) nu sunt cu nimic mai prejos din punct de vedere curativ. Dintre soiurile de trandafiri, cele mai active în tratament sunt cele cu petale de culori intense și cu mireasmă foarte puternică. Culoarea foarte intensă indică prezența unor pigmenți cu efect antioxidant și antitumoral puternic, în timp ce mirosul specific de trandafir este dat de uleiuri volatile cu efecte sedative și antiinfecțioase.
Recoltarea
Imediat ce trandafirii s-au deschis, pe timp cald și însorit, se culeg florile prin tăiere și se pun într-un coș sau într-o găletușă. Apoi, se ia fiecare trandafir în parte, se separă petalele de restul corolei, care se aruncă. Petalele ofilite sau stricate se aruncă și ele, iar cele sănătoase sunt puse la uscat, în strat subțire, la umbră, sau se prepară proaspete. Uscarea petalelor de trandafir durează, de regulă, o săptămână, și se încheie atunci când acestea și-au pierdut în mare măsură elasticitatea, devenind totodată foarte mici ca volum și ușoare. După uscare, petalele se depozitează în pungi de hârtie, în locuri foarte uscate și răcoroase.
Remedii din trandafiri
În medicina populară există o sumedenie de rețete cu petale de trandafir, atât pentru uz extern, cât și pentru uz intern. Iată în continuare câteva din cele mai eficiente:
"Trandafirata" - este ca o socată, preparată însă cu petale de trandafir (uscate sau proaspete). În doi litri de apă se pune zeama de la una-două lămâi, o mână de petale de trandafir și patru linguri de miere. Se amestecă totul bine, amestecul se pune într-un borcan cu filet și se lasă 2-4 zile la macerat, după care se strecoară, iar licoarea obținută se păstrează la rece, în sticle închise.
Ceaiul de trandafiri - se obține din 1-2 lingurițe de petale uscate, care se opăresc cu o cană de apă clocotită, apoi se lasă la infuzat un sfert de oră, după care se strecoară. Infuzia se consumă caldă, îndulcită cu miere, mai ales în serile reci, ori atunci când simțim că avem nevoie de relaxare și de confort psihic.
Oțetul de trandafiri - petalele a 7-10 trandafiri roșii și cu un parfum foarte puternic se toacă mărunt și se pun la macerat într-o sticlă cu jumătate de litru de oțet de mere. Se lasă la soare vreme de 9 zile, după care se filtrează licoarea obținută și se depozitează într-un loc întunecat și răcoros. Se folosește în alimentație sau extern, sub formă de comprese ori frecții.
Pulberea de petale de trandafir - se obține măcinând în râșnița de cafea petale uscate și mărunțite de trandafir. Se păstrează în borcane închise ermetic, la loc răcoros.
Indicații terapeutice
* Insolație, dureri de cap - se face o frecție cu oțet de trandafiri, cu mișcări blânde, în sensul circulației venoase. Vor fi masate cu oțetul aromat în special tâmplele, fruntea, obrajii (zona de sub ochi mai ales), ceafa.
* Insomnie - se bea o cană cu ceai cald de petale de trandafir, îndulcit cu miere de tei. Are o aromă discretă și foarte relaxantă și are o acțiune sedativă ușoară la nivelul sistemului nervos, fiind unul din cele mai rafinate și subtile remedii somnifere.
* Răceală sau gripă - se consumă câte un litru pe zi de trandafirată, acea licoare cu miere și petale de trandafir prezentată anterior. Parfumul suav al acestei băuturi ascunde proprietăți antiinfecțioase neașteptat de puternice, iar pigmenții din petale au efect imunostimulent.
* Anxietate - se administrează pulberea obținută din petalele de trandafir - câte două lingurițe pe zi, pe stomacul gol. Cura durează 6 săptămâni și are efecte anxiolitice puternice. Suplimentar, se poate bea dimineața și seara câte o cană de ceai de trandafir, pentru efecte calmante rapide.
* Acnee, tulburări de pigmentare a pielii - seara se spală foarte bine pielea afectată cu oțet de trandafiri, care are o acțiune degresantă, antiinfecțioasă și tonică pentru piele. În tulburările de pigmentare se obțin rezultate bune și cu pulberea de petale, umezită cu apă și aplicată sub formă de cataplasmă.
* Infecții herpetice, zona-zoster - intern, se administrează pulberea de petale de trandafir, iar extern, se pun comprese cu oțet de trandafiri. Petalele de trandafir au efecte antivirale demonstrate și, în plus, sunt foarte blânde cu organismul, neavând efecte adverse neplăcute.
* Nevralgii - se aplică pe zona afectată o compresă cu oțet de trandafiri, peste care se pune o sticlă cu apă cât de caldă suportați. Efectul apare foarte rapid: durerile se estompează, contractura musculară se diminuează treptat, în plus, apare și o relaxare psihică binevenită.
Precauții și contraindicații
Cu condiția să nu aveți alergie la aceste flori sau la mirosul lor, nu există nici un fel de restricții în administrarea remediilor pe bază de petale de trandafir.
Un remediu "regal": CRINII
Erau florile preferate ale reginei Maria, pe care au însoțit-o în multe fotografii. Dar dincolo de frumusețea lor regală, crinii sunt și un remediu puternic din farmacia naturii. În țara noastră cresc nu mai puțin de zece specii ornamentale de crini. Dintre acestea, cele mai puternice efecte le au crinii albi (Lilium candidum) și crinii portocalii, cunoscuți și drept crini de pădure (Lilium martagon). Iată în continuare câteva rețete populare cu aceste flori superbe:
* Răni, eczeme infecțioase - petalele de la cinci crini se toacă mărunt și apoi se pun la macerat în 100 ml (jumătate de pahar) de alcool, într-un borcan închis ermetic, vreme de zece zile, după care se filtrează. Tinctura astfel obținută se aplică pe tăieturi, pe înțepături de insecte, mușcături de căpușă ori pe eczeme infecțioase. Petalele de crin sunt un puternic antibiotic, prevenind infectarea leziunilor și ajutând la vindecarea infecțiilor deja existente. De asemenea, petalele de crin au un efect cicatrizant foarte bun.
* Tuse - petalele de la unul-doi crini se fierb vreme de un minut în lapte, după care preparatul se filtrează. Se consumă cât de cald putem suporta, îndulcit cu puțină miere polifloră, având efect calmant asupra tusei (este antispastic) și ușurând respirația. În medicina populară, același preparat în lapte, dar obținut de data aceasta din bulbul de crin, se folosea în timpul iernii, contra tusei convulsive și a pneumoniei.
* Dureri de urechi - se pun la macerat petalele de la șapte crini, cu 200 ml de ulei de sâmburi de struguri sau de măsline. Borcanul cu acest amestec se va ține la soare vreme de două săptămâni, după care conținutul se va filtra, iar preparatul obținut se va păstra într-o sticlă bine închisă, la răcoare. În caz de otită, se încălzește puțin ulei de crin într-o linguriță și apoi se pune în ureche, unde se ține minimum o oră. Are efecte antiinflamatoare și antiinfecțioase la nivelul urechii, calmând durerea și ajutând la vindecarea otitelor.
PANSELUȚELE
Aparent banalele panseluțe, omniprezente prin spații verzi și grădini, sunt de fapt unele dintre cele mai puternice medicamente din arsenalul naturii. Specialitatea lor: detoxifierea. Sunt un detoxifiant care acționează blând, dar care pe termen lung dă rezultate fantastice în câteva afecțiuni:
* Alergie - panseluțele uscate se macină cu râșnița electrică de cafea, iar pulberea obținută se pune într-un borcan bine închis. Se administrează câte o linguriță, de patru ori pe zi, în cure de 1-3 luni. Pe termen mediu și lung, pulberea de panseluțe este printre cele mai bune remedii contra alergiei cutanate, respiratorii sau digestive.
* Astm, bronșită cronică - două linguri de panseluțe bine mărunțite se pun la macerat într-o cană (250 ml) de apă, de seara până dimineața, când se filtrează. Maceratul astfel obținut se pune deoparte, iar planta rămasă după filtrare se opărește cu o cană de apă clocotită și se lasă să se răcească, după care se strecoară. În final, se combină cele două extracte, obținându-se aproximativ o jumătate de litru de infuzie combinată. Aceasta se consumă pe parcursul zilei, o cură durând minimum o lună. De regulă, efectele nu apar în câteva zile, dar după două-trei săptămâni de administrare zilnică, crizele de astm se răresc, cantitatea de secreții de pe arborele bronșic scade, la fel ca și sensibilitatea la diferite substanțe iritative din aer (polen, praf, gaze de ardere etc.).
* Psoriazis - se face o cură cu pulbere de panseluțe uscate, din care se iau câte 4-6 lingurițe pe zi. Simultan, se ține un regim preponderent vegetarian, cu multe fructe și legume crude, și se expune cât de des pielea la soarele dimineții sau după-amiezii (după ora 17). Efectele acestui tratament sunt spectaculoase: după două săptămâni, evoluția psoriazisului este stopată; după 4 săptămâni leziunile încep să se micșoreze, pruritul se diminuează; după 8-12 săptămâni, pielea rămâne curată, fără placarde sau alte leziuni specifice aceste boli.