"Mai bine mor, decât să mă mai întorc vreodată"
Credea că s-a despărţit de România pentru totdeauna. Ţara unde şi-a trăit copilăria. Pe Valea Hârtibaciului, în satul bunicilor săi, primăvara, scotocea după raci, iar vara prindea peşti cu mâna, într-un pârâu. După şcoală, dădea o raită pe la atelierul fierarului, ca să vadă cum bate potcoave în copitele cailor, iar duminica, la biserică, apăsa pe pedala de la burduful orgii. Crede că de atunci i se trage pasiunea pentru muzică.
Ani în şir, amintirile urâte le-au îngropat pe cele frumoase. A trecut prin momente îngrozitoare, când securitatea i-a hăituit şi i-a arestat tatăl, apoi a urmărit întreaga familie. De aceea au şi plecat în Germania, acum cincizeci de ani. Tatăl spunea: "Mai bine mor, decât să mă mai întorc vreodată".
Peter Alexander Makkay era un băietan de 13 ani, când a fost dezrădăcinat din patria lui. Dintr-o dată, s-a pomenit rupt de prieteni, de arome şi sunete, de culori şi lumină, de drumurile prin pădure şi prin pajiştile pline de flori. "Imaginile astea m-au bântuit toată viaţa, ca un coşmar", spune. A fost azvârlit într-o ţară străină, împreună cu familia lui. Vorbea foarte puţin germana şi n-avea la îndemână cuvinte care să exprime ce simţea. "În sufletul meu", spune el, "am plâns".
Pe de altă parte, părinţii lui erau liberi, şi asta conta mai mult ca orice. Niciodată nu va mai opri o maşină neagră în faţa casei, ca să-l ia pe tata şi să-l ducă în beciul securităţii. Şi niciodată nu se va mai teme că s-ar putea să nu-l revadă în veci.
Apatridul milionar
În Germania a devenit un cântăreţ de succes. La 20 de ani, primul şlagăr de top s-a numit "Tu". Cel care l-a descoperit, Michael Kunze, a fost de părere că Makkay nu era un nume adecvat pentru scenă. Aşadar, Maffay. Se potrivea mai bine cu baladele şi cu privirea melancolică a tânărului rapsod.
Omul cu nume schimbat a avut în scurtă vreme tot ce-şi putea dori. Nemţilor le-a plăcut melancolia şi nostalgia lui. Vilă în Mallorca şi motociclete Harley în garaj, 50 de milioane de discuri vândute şi un contract până în 2022. Curând a trecut la un gen muzical mai gălăgios. S-a făcut rocker şi s-a deprins să umble zi de zi îmbrăcat cu o geacă de piele. Trei căsnicii i s-au destrămat, a avut o lungă perioadă înecată în whiskey şi fum de ţigară. Când era întrebat despre ţara sa de origine, Maffay răspundea: "Sunt un apatrid".
A călătorit în jurul lumii şi nu s-a aşezat nicăieri. Toţi fanii muzicii lui au văzut în el un bărbat care "arde pe dinăuntru". Căci în adâncul inimii purta acel sentiment greu de înţeles şi de mărturisit, dorinţa de a fi legat de "ceva". Singura care-l înţelegea era mama, care tânjea şi ea.
"Tu ai părăsit Transilvania. Nu ea te-a părăsit"
Aşa că, într-o bună zi, Peter Maffay a bătut la uşa vecinului său de odinioară, după 34 de ani. "Am devenit un măgar nostalgic la bătrâneţe", spune el. Avea atunci 59 de ani. Şi îi transpiraseră palmele de emoţie.
A revenit mai apoi, ca să-şi confirme că nu se înşela. Şi, brusc, l-a copleşit sentimentul că se află acasă. L-a convins şi pe tatăl lui să-l însoţească într-una din aceste călătorii. Într-o seară, Wilhelm Makkay, acum un bătrân de 87 de ani, şi-a luat deoparte fiul şi i-a spus, cu lacrimile şiroind pe obraz: "Am făcut, în sfârşit, pace. Îţi mulţumesc, fiule!". În clipa aceea, Peter Maffay a înţeles ce înseamnă împăcarea.
În urmă cu trei ani, şi-a cumpărat o casă ţărănească veche şi o vacă, într-un sătuc cu cireşi înşiraţi de-a lungul uliţei. Nu departe de Braşov, oraşul lui natal, cu impunătoarea Biserică Neagră, vegheată de statuia lui Honterus, pe umerii căruia se odihnesc stoluri de porumbei. Familia Makkay locuia pe strada Bisericii, în două camere, la mansardă. Şi acesta fusese un pas înainte, căci până atunci se înghesuiseră într-una singură, unde plita le servea nu numai la gătit, ci şi ca sursă de căldură, iarna.
La o azvârlitură de băţ, era clădirea veche a şcolii germane, însă pe Peter fetele îl interesau mai mult decât lecţiile. "Le poţi cuceri", îl învăţase un prieten, "dacă înveţi să cânţi la chitară. Nu la vioară, cum vrea mama ta. Vremea ei a trecut". La unsprezece ani, primul sărut - în coteţul găinilor.
Întâlnirea cu Maurer
Astăzi, Maffay se poate mişca nestânjenit în ţara lui. Pe când era şcolar, puştii încă îl mai insultau pe stradă, numindu-l "hitlerist".
Uneori, e recunoscut de turiştii germani, care îi cer permisiunea să-l fotografieze. Un bărbat îl întreabă când intenţionează să dea un concert şi în România, dacă tot s-a întors. Peter Maffay spune că trebuie să se gândească bine, dacă un asemenea lucru ar avea sens ori nu. Cel ce i-a pus întrebarea se miră, căci, într-adevăr, este un răspuns neobişnuit pentru un muzician. Însă el n-a venit aici ca să cânte, ci fiindcă vrea să se ocupe de copii.
Când s-a hotărât să se întoarcă, Maffay şi-a întrebat prietenii unde ar fi nevoie să pună umărul. Fiindcă el e un truditor. Un om care caută sarcini de dus. Obstacole de învins. Prietenii din România au mers cu el la Roadeş.
*
Plecând de la Braşov, faci cu maşina cam o oră, trecând pe lângă tractoare cu semiremorcă şi căruţe trase de cai. E o călătorie prin vechi sate săseşti şi un peisaj fără îngrădituri. Pe hornuri s-au cuibărit berze. Bărbaţii cară stive de fân. Lângă un hambar, câteva fetiţe îşi demonstrează aptitudinile de gimnaste, făcând roata mare, în iarbă. Dimineaţa, văcarul strânge vitele pentru păşunat, seara, ele vin singure acasă, învolburând colbul uliţei cu călcătura lor greoaie.
Peter Maffay căutase de mult un asemenea loc. Îşi dorea un sat cu o biserică fortificată. Cândva, aici se retrăgeau localnicii, pentru a fi în siguranţă, împreună cu animalele şi proviziile lor de hrană. Apăraţi de zidurile groase, aşteptau să treacă tătarii sau turcii, în drumul lor spre Viena. Acum, era timpul ca fortăreaţa să fie predată copiilor.
Peter Maffay stă sub turnul bisericii, mijindu-şi ochii în soare. Împrejurul lui se zbenguie o ceată de băieţi şi fetiţe. Lovesc o minge de fotbal, se joacă de-a prinselea şi ascunselea. Preotul spune: "Dumnezeu v-a trimis". Maffay mormăie doar cu jumătate de gură: "Sunt mai degrabă un crescător de capre". În spatele decorului de basm, se ascunde foarte multă muncă. Romii care s-au adăpostit în gospodăriile părăsite de saşi n-au cine ştie ce pretenţii. Dorm câte zece într-o cameră. Când sunt chemaţi să lucreze, vin - sau nu vin. Mamele, între două vârste şi fără dinţi, se plâng de fiii lor, care beau până-şi pierd minţile. Restul localnicilor sunt saşi şi români, şi se ocupă cu agricultura.
Bunul samaritean
Nu vrea să facă risipă de cuvinte ca să explice de ce doreşte să ajute oamenii, de ce îşi face apariţia cu echipa sa într-un sat uitat de lume şi îl întoarce cu susu-n jos. Mai demult, îşi motiva angajamentul prin "mustrările de conştiinţă" provocate de faptul că are o situaţie materială mai bună decât a altora. O astfel de explicaţie i s-ar părea banală în ziua de azi. Pur şi simplu, Maffay ar vrea să le ofere oamenilor o viaţă mai bună, şi va face asta pentru cât de mulţi va putea. Are destui bani şi destule relaţii şi, în final, a ajuns la concluzia că există lucruri mai importante decât să fii o vedetă rock.
Aşa s-a ajuns, de la ideea construirii unui cămin pentru copii, la transformarea întregului sat. Pentru suma de patru milioane de euro sunt renovate zece case. La cabinetul medical s-au instalat duşuri. Au luat fiinţă ateliere de tâmplărie, iar grădiniţa de copii va fi gata curând. Desigur, toate acestea nu se fac de la sine. Meseriaşi din Germania şi-au sacrificat concediul anual, Maffay a tras de mânecă oameni de afaceri: "Am nevoie de un tractor. De fapt, de o gospodărie ţărănească, utilată cu tot ce trebuie". A obţinut-o, cu finanţarea unei asociaţii bavareze.
Într-o bună zi, satul va trebui să se poată gospodări singur, astfel încât şi din alte regiuni ale ţării să vină aici copii traumatizaţi, ca să-şi găsească liniştea, măcar pentru o vreme. Să poată dormi, în sfârşit, într-un pat numai al lor, cu capul pe perna lor.
O întâlnire decisivă
Moartea lui Nicolae Ceauşescu a pus capăt perioadei crunte, când căminele erau un fel de magazii, în care copiii erau depozitaţi, nu îngrijiţi. Ţinuţi în paturi de fier cu zăbrele şi bătuţi ca nişte animale. Imaginile acelei generaţii oropsite au făcut înconjurul lumii, acum douăzeci de ani şi mai bine. Dar problemele sunt încă mari în România, 100.000 de copii sunt abandonaţi de părinţii care n-au posibilitatea să-i întreţină. "Ce facem noi e doar un prim pas, unul modest", spune Peter Maffay. "Munca noastră aici abia începe".
Apoi se apucă să povestească despre o întâlnire care i-a schimbat viaţa, în urmă cu 30 de ani. Atunci l-a cunoscut pe psihologul Jürgen Haerlin din Ravensburg, care căuta sprijin financiar pentru ideea sa de a construi o casă pentru copiii traumatizaţi. La data aceea, Peter Maffay tocmai născocise o poveste muzicală despre dragonul Tabaluga, care de atunci şi până azi a emoţionat milioane de oameni, cu învăţăturile lui simple. El ne spune că trebuie să rămânem sensibili la tot ce se întâmplă în jurul nostru. Şi să nu pierdem niciodată legătura cu copilul ascuns în noi.
Când copiii i-au adresat rugămintea de a da căminului lor numele dragonului fermecat, Haerlin a înfiinţat Fundaţia "Tabaluga". Maffay s-a aliat pe loc. Ea are în prezent 150 de angajaţi, a căror misiune este să facă suportabile răni sufleteşti ce au lăsat urme adânci. Să dea ajutor unor copii cum este băieţelul de patru ani care a stat ceasuri întregi lângă trupul fără viaţă al mamei ucise de tatăl lui. Timp de şase săptămâni, micuţul n-a fost în stare să rostească decât un singur cuvânt: sânge.
O poveste nouă
Bărbatul care nu voia să se mai întoarcă vreodată în România înţelege limpede că, pentru a avea succes pe termen lung, ideea sa trebuie să se concretizeze într-un efort comun. Viaţa lui e istoria unui lung drum către casă: de la "Tu" (cum s-a chemat primul lui şlagăr) la "Noi".
De câte ori are ocazia, Peter Maffay povesteşte cum, simţind chemarea întinderilor vaste, cutreierate de vânt, şi aflat mereu în căutarea unui cămin, a fost la un moment dat pe punctul de a se stabili în Canada. Cumpărase o fermă şi semnase deja hârtiile. "Atunci m-am înşelat", conchide Peter Maffay. "Aici nu mă înşel".
Bărbatul care nu voia să se mai întoarcă vreodată spune "Tatăl nostru". Se roagă în şoaptă, fiindcă Dumnezeu nu-i ascultă pe cei care strigă. Stă în picioare în biserică, undeva în spate. Locul unde şedea l-a cedat unei femei bătrâne.
Toată comuna e prinsă în forfota sărbătorii Sfântului Ioan. Muzică de fanfară şi cântări bisericeşti. S-au adunat aici mulţi din saşii plecaţi de pe meleagurile transilvane, cu decenii în urmă. Acum au venit să petreacă un concediu în vechea lor patrie. Şi istorisesc copiilor întâmplări de altădată. Însă Peter Maffay spune o poveste nouă. El vrea să dea o mână de ajutor oamenilor, să ofere ocrotire copiilor rămaşi fără părinţi.
ULRICH HASEL
(Traducere din limba germană de GILDA FILDAN)
Carte de vizită
Peter Maffay, 64 de ani, a realizat în îndelungata lui carieră muzicală 23 de albume. Ultimul, recent apărut, se numeşte "Wenn das so ist" ("Dacă aşa stau lucrurile"). Maffay este căsătorit, tată al unui băiat de zece ani, şi are sub patronajul său Fundaţia "Tabaluga. Aceasta deţine în prezent cinci case, unde copiii şi adolescenţii traumatizaţi pot petrece o perioadă de odihnă, împreună cu terapeuţii lor. Proiectul din România încearcă să deschidă copiilor o nouă perspectivă, ajutându-i să devină capabili ca, într-o bună zi, să-şi ia viaţa în propriile mâini.
Daca nu aveti un cont, va puteti inregistra 
