BERBEC
Rebeli fără cauză
Reacţiile dvs. de intoleranţă faţă de oricine ar încerca să vă impună ceva sau să vă limiteze activităţile ating o culme. Aveţi mare grijă să nu vă transformaţi în rebeli fără cauză. Dar chiar şi în situaţia în care simţiţi că aveţi o cauză nobilă, în zilele de 21 şi 23-24 deciziile dvs. pot fi impulsive, putând atrage după sine mari complicaţii. În cazul în care vă treziţi în situaţii neaşteptate, faceţi, pentru început, efortul de-a le accepta aşa cum sunt, altfel nu veţi reuşi să aveţi reacţia adecvată. Oaza de linişte o reprezintă familia, dar aveţi grijă să arătaţi aprecierea cuvenită faţă de suportul emoţional şi, eventual, material, pe care-l primiţi.
BANI: Către sfârşitul lui aprilie începeţi să vă lămuriţi în legătură cu o afacere mai veche, care trece prin tot felul de fluctuaţii, din octombrie 2012 încoace. Începând din 24 puteţi negocia noi termeni contractuali.
CARIERĂ: Relaţiile cu colegii devin tot mai bune, din 6 încolo, sub influenţa micului benefic Venus, care vă transformă într-un fel de liant al echipei cu care lucraţi. Doar că mintea nu vă stă la detalii, mai ales pe 21.
DRAGOSTE: Fiţi cât se poate de atenţi, relaţia de cuplu este atacată în mai multe feluri. Cel mai de temut este însă Marte retrograd, care-l predispune pe partenerul dvs. de cuplu către hotărâri radicale. 23-25 sunt zilele cele mai dificile.
SĂNĂTATE: Cu excepţia picioarelor umflate şi a unei slabe circulaţii a limfei, staţi sub influenţa micului benefic Venus.
TAUR
Prea înverşunaţi
Atât drumurile lungi, cât şi cele scurte, ar fi de evitat pe parcursul întregii luni, dar mai cu seamă pe 21 şi în intervalul 23-25. Aceia dintre dvs. care au de susţinut examene sau sunt prinşi într-un proces de învăţământ riscă să dea rateuri. Este, de asemenea, contraindicată luarea unor decizii legate de învăţământ, la orice nivel. Ar trebui să vă feriţi şi de exprimarea prea vehementă a unor convingeri, pe care anturajul le-ar respinge nu pentru că n-ar fi de acord cu ele, ci din pricina înverşunării. Eclipsa de Soare se petrece în zodia dvs., pe data de 29, ceea ce poate produce o mică criză de identitate şi înăspri (dacă sunteţi femeie) relaţiile cu bărbaţii.
BANI: La capitolul venituri directe şi investiţii nu se întâmplă nimic deosebit, însă până pe 5 vă puteţi aştepta la cadouri de la cei din familie. Începând din 6, puteţi găsi colaborări pe termen scurt.
CARIERĂ: Inamicii dvs. ascunşi sunt cât se poate de activi în culise. Fiţi deosebit de prudenţi începând cu data de 21 şi până cel puţin pe 25. Puteţi să vă aşteptaţi la "înţepături" din partea colegilor după data de 14.
DRAGOSTE: Ultimele zile ale lunii sunt cele mai plăcute pentru cuplurile consacrate, cu condiţia să vă vedeţi cu amicii şi să ieşiţi des în lume. Taurii solitari se pot desfăta cu o idilă de primăvară, după 5 aprilie.
SĂNĂTATE: Pe parcursul întregii luni ar fi cazul să vă supravegheaţi tensiunea arterială şi să vă protejaţi capul.
GEMENI
Adversităţi
Puteţi fi surprinşi de reacţiile prietenilor dvs., care pot fi extrem de nervoşi în jurul datei de 15, sub influenţa eclipsei de Lună, iar apoi în intervalul 21-25. Eclipsa de Lună din 15 ar putea să ducă la pierderea unor bani, dacă vă aventuraţi în jocuri de noroc, căci este greu de presupus că vă puteţi păstra prudenţa. Din 20 încolo este de preferat să vă delimitaţi de cercul persoanelor care bârfesc. Puteţi totuşi trage cu urechea la ceea ce s-ar putea vorbi pe seama dvs. Sunteţi predispuşi la ieşiri verbale temperamentale, în intervalul 8-23.
BANI: Sigur că da, aveţi idei, unele de-a dreptul inspirate, despre felul în care v-aţi putea mări câştigurile, însă aprilie nu este o lună potrivită pentru a lua hotărâri mari în acest sens. Un câştig uşor, probabil ocazional, se poate materializa în jurul datei de 18.
CARIERĂ: O atitudine inflexibilă, pe care aţi menţinut-o un timp prea îndelungat, se poate solda cu duşmănii secrete, în preajma eclipsei de Soare din Taur, de pe 29. Atunci autoritatea dvs. ar putea fi subminată prin acţiuni subversive.
DRAGOSTE: Poveştile de iubire se dezvoltă dramatic, sub influenţa cumulată a micului malefic Marte retrograd şi a eclipsei de Lună din data de 15. Puteţi alterna între agresivitate şi o emotivitate excesivă.
SĂNĂTATE: Fiţi în continuare consecvenţi în tratarea afecţiunilor reumatismale. Din 28 începând vă pot fi afectate gâtul şi ceafa.
RAC
Prestigiu şi simpatie
Marele benefic Jupiter, în semnul dvs., nu are suficientă putere luna aceasta, pentru a vă feri de toate belelele. Legăturile de familie la care ţineţi atât de mult se găsesc sub influenţa eclipsei de Lună din 15 şi a micului malefic Marte, retrograd. Acesta poate provoca discordii în special între 23 şi 25. Norocul dvs. este că micul benefic Venus vă sare în ajutor începând din 6, atrăgându-vă prestigiu şi simpatie.
BANI: Investiţiile sau afacerile cele mai profitabile se pot desfăşura în primele cinci zile ale lunii, sub influenţa patroanei banilor Venus.
CARIERĂ: Marea cruce a semnelor cardinale vă poate afecta cariera, dacă vă repeziţi să luaţi decizii sub impulsul momentului. Lăsaţi ideile să se mai aşeze, măcar până la începutul lui mai.
DRAGOSTE: Şi aici acţionează marea cruce cardinală. Pluton, care intră retrograd pe 15, poate stârni vechi resentimente mocnite în cuplurile stabile, ceea ce poate duce la ciocniri duşmănoase între 21 şi 25.
SĂNĂTATE: Nu se întrezăresc schimbări semnificative ale stării dvs. de sănătate.
LEU
Evitaţi conflictele
Cel mai bine ar fi să vă abţineţi de la condus, în aprilie, dacă e cu putinţă. Dar dacă nu aveţi încotro, încercaţi să evitaţi deplasările, lungi ori scurte, măcar în preajma eclipsei din 15 şi apoi în intervalul 21-25. Feriţi-vă deopotrivă de certuri cu cei din anturajul dvs. obişnuit, inclusiv cu vecinii, şi evitaţi, de asemenea, locurile în care spiritele se pot încinge.
BANI: Aprilie se dovedeşte o lună promiţătoare, dar nu în privinţa veniturilor directe, ci a afacerilor sau investiţilor. Dacă aveţi de semnat contracte, Mercur vă ajută să o faceţi într-o manieră expeditivă până pe 7. Înstărita Venus vă ajută, începând din 6, făcând chiar un aspect armonios cu prosperul Jupiter, pe 18, care ar putea coincide cu o adevărată pleaşcă.
CARIERĂ: Odată cu intrarea Soarelui în Taur vi se poate trezi ambiţia, iar discuţiile purtate cu şefii, după 23, pot fi productive. Dar unii dintre colaboratorii dvs. vă duşmănesc, ceea ce ar putea avea urmări la eclipsa din 29.
DRAGOSTE: Leilor căsătoriţi sau celor care locuiesc în cuplu, primele cinci zile ale lunii le priesc în mod special, deoarece partenerul îşi manifestă tandreţea fără rezerve, sub influenţa romanticei Venus.
SĂNĂTATE: În cea de-a doua parte a lunii ar fi util să vă stimulaţi sistemul imun, iar în perioada 21-25, ar fi indicat să vă protejaţi şi ficatul.
FECIOARĂ
Frustrări
Vă vine mai greu ca oricând să daţi glas nemulţumirilor dvs. şi vă puteţi simţi nedreptăţiţi şi persecutaţi, pe fondul lui Marte retrograd în Balanţă, căruia i se adaugă eclipsa totală de lună din 15. Se poate să aveţi, într-adevăr, inamici care vă sapă, dar numai dacă reacţionaţi la provocări puteţi să le faceţi jocul. Cel mai bine ar fi să petreceţi un timp singuri, încercând să vă urmăriţi şi să vă înţelegeţi frustrările. Fuga în tot felul de evenimente sociale şi distracţii este cu totul contraindicată, pentru că riscaţi nu doar să pierdeţi timp şi bani la greu, ci şi să deterioraţi iremediabil un număr de relaţii.
BANI: Ideal ar fi să vă ţineţi departe de orice proiect financiar nou şi să nu vă atingeţi de economii. În schimb, e bine să analizaţi deciziile pe care le-aţi luat în urmă cu circa doi ani.
DRAGOSTE: Iată, în fine, un domeniu unde lucrurile merg bine: mai întâi Mercur, apoi Venus, asigură comunicarea mentală, respectiv emoţională în cuplurile stabile. În poveştile de amor, gelozia sau resentimentele pot ieşi însă violent la suprafaţă în cea de a doua parte a lunii.
SĂNĂTATE: Capul şi ochii sunt sensibili întreaga lună, stomacul pe 15.
BALANŢĂ
Iritare în exces
Evoluaţi pe un fond de iritare, care poate fi stăpânit din ce în ce mai greu, ca urmare a trecerii lui Marte retrograd în semnul dvs. Lucrurile se complică odată cu eclipsa de Lună din 15, găzduită tot de zodia dvs., când emoţiile sunt cele care o iau razna. Pentru a evita consecinţele majore, atât asupra relaţiilor familiale, cât şi asupra celor profesionale şi personale, e nevoie să găsiţi un debuşeu pentru aceste energii, în special pe 21, iar apoi 23-25. O formă de descărcare energetică ar putea fi orice activitate repetitivă, monotonă, sau să-i avertizaţi pe cei din jur cu privire la stările prin care treceţi.
BANI: Cureaua trebuie ţinută în continuare destul de strâns. Cu toate acestea, există posibilitatea unor câştiguri mai puţin semnificative în jurul datelor de 3, 18 şi 25.
CARIERĂ: Cu toate că marele benefic Jupiter vă ocroteşte în continuare cariera, aspectele pe care le primeşte în cea de-a doua parte a lunii pot duce la schimbări brutale. Important e să nu vă scape de sub control resentimentele pe 15, 21 şi 23-24.
DRAGOSTE: Aşteptaţi-vă la orice. Partenerul dvs. vă poate respinge, dacă aţi avut un comportament pasiv-agresiv prea multă vreme sau, dimpotrivă, dvs. puteţi deveni radicali dacă acesta a dat dovadă prea mult timp de independenţă şi răceală.
SĂNĂTATE: Starea de fond e bună, dar picioarele sunt sensibile şi limfa circulă greu.
SCORPION
Uşurare sufletească
Apăsarea sufletească produsă de marele malefic Saturn, retrograd în semnul dvs., devine mai suportabilă pe parcursul acestei luni. Pentru ca uşurarea să fie cât mai profundă, ar trebui să vă examinaţi cu luciditate strategia folosită, atât în carieră, cât şi în relaţii. Deplasările, fie ele lungi ori scurte, devin din ce în ce mai periculoase. Zilele cu potenţial de risc mare sunt 15, 21 şi 23-24.
BANI: Zilele ce pot aduce câştiguri norocoase sunt 3 şi 25. În rest, situaţia veniturilor dvs. nu pare supusă vreunor fluctuaţii.
CARIERĂ: Aveţi destui rivali care vă pândesc din urmă, încercând să vă pună în situaţia în care să vă pierdeţi cumpătul. Pentru a le dejuca planurile ar trebui să reuşiţi să rămâneţi calmi, mai ales pe 15, 21 şi 23-24.
DRAGOSTE: Cei dornici de o nouă relaţie pot avea mai multe şanse să cunoască pe cineva dezirabil, în special pe 3 şi pe 25. În cuplu e mai greu, deoarece continuaţi să fiţi inflexibili. Atmosfera se înviorează însă din 20 încolo, când partenerul dvs. se implică mai mult în relaţie, în timp ce comunicarea în doi este înlesnită de Mercur, mai puţin pe data de 29, când eclipsa de Soare poate provoca o dispută legată de autoritate.
SĂNĂTATE: Durerile de cap vă pot tulbura somnul, îndeosebi în cea de-a doua parte a lunii. Eclipsa din 15 poate tulbura stomacul, iar circulaţia venoasă lasă de dorit.
SĂGETĂTOR
Scurtcircuite
Săgetătorii se pot simţi urmăriţi de ghinioane sau lipsiţi de obişnuitul lor optimism, dar nu aceste stări de tristeţe sunt motivul pentru care în relaţiile lor de tot felul se ivesc scurtcircuite. Puteţi confunda dragostea cu prietenia şi oscila între cele două, până când ambele se pierd, sau vă puteţi apuca brusc să îi acuzaţi pe unii dintre prietenii dvs. de ofense aduse şi cu doi ani în urmă. Aceste izbucniri sunt cele mai probabile în 15, 22, 23-24.
BANI: Fiţi foarte atenţi cum vă conduceţi afacerile financiare în aprilie, căci în cea de-a doua parte a lunii puteţi face alegeri costisitoare la propriu şi la figurat. Sub nicio formă nu e cazul să cereţi o mărire de salariu.
CARIERĂ: Cineva, probabil o persoană mai în vârstă, vă pândeşte greşelile. Nu neapărat pentru că ar vrea să vă pedepsească, ci pentru a se asigura de seriozitatea cu care lucraţi. Dacă sunteţi meticuloşi, puteţi fi apreciaţi mai mult după data de 20.
DRAGOSTE: "Dragoste" rimează cu "pacoste" în aprilie, când puteţi trece de la pasiune la indiferenţă, de la o zi la alta, sau puteţi fi dvs. cei acceptaţi azi şi respinşi mâine. Întorsăturile cele mai ciudate se pot întâmpla pe 13, 21, 23-24.
SĂNĂTATE: Oblojindu-vă acasă, puteţi obţine o ameliorare semnificativă a afecţiunilor de tip reumatismal, în special dacă sunt afectaţi genunchii. După 20, sunt posibile aritmii cardiace sau puseuri de tensiune, ce se pot accentua în timpul eclipsei de Soare din 29.
CAPRICORN
Resentimente
O confruntare cu cineva din familie, în jurul datei de 3, poate escalada în cea de-a doua parte a lunii. 15 poate fi o zi greu de gestionat, deoarece eclipsa de Lună coincide cu intrarea în mişcare retrogradă a lui Pluton, în semnul dvs. Vechi resentimente se activează cu putere, ele pot fi legate de moşteniri, de ofense vechi, nedepăşite, sau de situaţii abuzive în care nu vă mai puteţi complace. Important este să vă daţi seama că cei cărora vă adresaţi nu au cum să înţeleagă forţa trăirilor dvs., dacă nu cunosc ceea ce a dus la starea critică din prezent, deci încercaţi să explicaţi ce anume s-a adunat în sufletul dvs. până acum. Zilele în care vă vine cel mai greu să vă exercitaţi autocontrolul sunt 21 şi 23-25. Prietenii vechi sunt cei care vă pot ajuta să vă ţineţi pe linia de plutire. Căutaţi-le sprijinul mai ales pe 3 şi pe 26.
BANI: Există posibilitatea ca unele merite să vă fie recunoscute retroactiv şi să se concretizeze sub forma unei bonificaţii sau a unei măriri de salariu, până pe 5.
CARIERĂ: Drumul dvs. profesional poate fi bulversat ca urmare a aspectelor ce se întrunesc pe 3, 21 şi 23-24.
DRAGOSTE: Ţineţi seama de faptul că partenerul de cuplu s-a dovedit a vă fi consecvent alături şi nu-l încărcaţi cu problemele dvs., mai ales pe 3, 15, 21 şi 23-24. Noi relaţii se pot lega începând cu data de 20.
SĂNĂTATE: Sistemului imunitar i-ar prinde bine un stimulent, mai ales în cea de-a doua parte a lunii.
VĂRSĂTOR
Creativitate
În primele cinci zile ale lunii, micul benefic Venus în semnul dvs. vă ajută să trăiţi în armonie cu dvs. înşivă şi cu cei din jur, în timp ce aspectul frumos pe care îl face cu Marte vă poate activa creativitatea. Cei care îşi doresc copii ar putea să-i conceapă acum. Casa şi familia încep să vă preocupe din ce în ce mai mult, începând cu data de 20, însă eclipsa de Soare din Taur, care se petrece pe 29, poate aduce după sine probleme, mai ales dacă aţi început să investiţi bani în casă, dacă sunteţi în procesul de-a vinde sau de-a cumpăra o proprietate imobiliară sau funciară. Dar poate fi vorba şi despre chestiuni familiale. Aveţi grijă mai ales la relaţia dvs. cu mama. Pe 3, 15, 21 şi 23-25 ar fi bine dacă aţi renunţa la condus. În general, drumurile, scurte sau lungi, sunt însoţite de riscuri pe parcursul acestei luni. Ar fi de asemenea o idee bună să fiţi reţinuţi în expunerea ideilor dvs.
BANI: Aprilie nu vă păcăleşte în privinţa banilor, dimpotrivă, vă răsplăteşte. Mercur vă ajută, până pe 7, să negociaţi cu abilitate, iar din 6 şi până la finele lunii, Venus se îngrijeşte ca banii să se materializeze uşor.
CARIERĂ: Cu toate că şefii încă mai au rezerve în ceea ce vă priveşte, pe 3 şi pe 25 puteţi să-i convingeţi că sunteţi cu adevărat pricepuţi.
DRAGOSTE: Radiaţi bunăvoinţă, până pe 5, ceea ce vă ajută să atrageţi în viaţa dvs. persoane plăcute.
SĂNĂTATE: În cea de-a doua parte a lunii ar fi bine să vă ocupaţi de sistemul dvs. imunitar.
PEŞTI
Sub protecţie
Sunteţi probabil zodia cel mai puţin afectată de aspectele dure ale acestei luni, graţie protecţiei pe care v-o acordă micul benefic Venus, începând cu data de 6 şi până la sfârşitul acestei luni. Dar şi în primele zile ale lunii aveţi un protector, pe Mercur, planeta comunicării, care vă fereşte de confuzii, iluzii şi deziluzii. Cu sprijinul acestora veţi putea să vă consolidaţi prestigiul personal şi social pe 3 şi 25-26, zile numai bune pentru a vă pune în valoare cunoştinţele, a întreprinde o călătorie de studii sau a vă prezenta la un examen. Aspectele nefavorabile de pe 3 şi din cea de a doua parte a lunii ar putea să vă afecteze relaţiile de prietenie. Un alt risc ar putea fi ca un obiectiv pe termen lung, pe care vi l-aţi propus, ar putea deveni irealizabil.
BANI: Trataţi acest capitol cu cea mai mare prudenţă întreaga lună, dar feriţi-vă de acţiuni impulsive, chiar dacă sunt recomandate de prieteni, în special pe 3, 15, 21 şi 23-24.
CARIERĂ: Consolidaţi-vă discret alianţele profesionale, veţi avea nevoie de ele.
DRAGOSTE: Singurul pericol care vă pândeşte începând cu data de 6 este să fiţi consideraţi atrăgători de prea multe persoane şi să nu aveţi puterea de-a le ţine la distanţă. Este efectul pe care îl produc energiile combinate ale lui Venus şi Neptun în semnul dvs.
SĂNĂTATE: Odihna şi îngrijirea din primele cinci zile ale lunii au efect în tot restul ei.