Gustul amar al mierii

Redactia
- Sunt cincizeci de ani de când Peter Maffay, cel mai popular rocker din Germania, cu zeci de milioane de discuri vândute, a trebuit să plece din România. Dar locul nașterii nu se poate uita. În prezent, interpretul german reconstruiește înTransilvania un sat ce va oferi ocrotire copiilor traumatizați -

"Mai bine mor, decât să mă mai întorc vreodată"

Credea că s-a despărțit de România pentru tot­dea­una. Țara unde și-a trăit copilăria. Pe Valea Hârti­ba­ciului, în satul bunicilor săi, primăvara, scotocea după raci, iar vara prindea pești cu mâna, într-un pârâu. După școală, dădea o raită pe la atelierul fierarului, ca să vadă cum bate potcoave în copitele cailor, iar duminica, la biserică, apăsa pe pedala de la burduful orgii. Crede că de atunci i se trage pasiunea pentru mu­zică.
Ani în șir, amintirile urâte le-au îngropat pe cele frumoase. A trecut prin momente îngrozitoare, când securitatea i-a hăituit și i-a arestat tatăl, apoi a ur­mărit întreaga familie. De aceea au și plecat în Ger­ma­nia, acum cincizeci de ani. Tatăl spunea: "Mai bine mor, decât să mă mai întorc vreodată".
Peter Alexander Makkay era un băietan de 13 ani, când a fost dezrădăcinat din patria lui. Dintr-o dată, s-a pomenit rupt de prie­teni, de arome și sunete, de culori și lumină, de drumurile prin pădure și prin pajiștile pline de flori. "Imaginile astea m-au bântuit toa­tă viața, ca un coșmar", spune. A fost azvârlit în­tr-o țară străină, împreună cu fa­mi­­lia lui. Vorbea foarte puțin germana și n-avea la îndemână cuvinte care să exprime ce sim­­țea. "În sufletul meu", spune el, "am plâns".
Pe de altă parte, părinții lui erau liberi, și asta conta mai mult ca orice. Niciodată nu va mai opri o mașină neagră în fața casei, ca să-l ia pe tata și să-l ducă în beciul secu­rității. Și niciodată nu se va mai teme că s-ar putea să nu-l revadă în veci.

Apatridul milionar

În Germania a devenit un cântăreț de succes. La 20 de ani, primul șlagăr de top s-a numit "Tu". Cel care l-a descoperit, Michael Kunze, a fost de părere că Makkay nu era un nume adecvat pentru scenă. Așa­dar, Maffay. Se potrivea mai bine cu baladele și cu privirea melancolică a tânărului rapsod.
Omul cu nume schimbat a avut în scurtă vreme tot ce-și putea dori. Nemților le-a plăcut melancolia și nostalgia lui. Vilă în Mallorca și motociclete Harley în garaj, 50 de milioane de discuri vândute și un contract până în 2022. Curând a trecut la un gen muzical mai gălăgios. S-a făcut rocker și s-a deprins să umble zi de zi îmbrăcat cu o geacă de piele. Trei căsnicii i s-au destrămat, a avut o lungă pe­rioadă înecată în whiskey și fum de țigară. Când era întrebat despre țara sa de origine, Maffay răs­pun­dea: "Sunt un apatrid".
A călătorit în jurul lumii și nu s-a așezat nicăieri. Toți fanii mu­zicii lui au văzut în el un bărbat care "arde pe dinăun­tru". Căci în adân­cul inimii purta acel senti­ment greu de înțeles și de măr­tu­risit, dorința de a fi legat de "ce­va". Singura care-l înțele­gea era ma­ma, care tânjea și ea.

"Tu ai părăsit Transilvania. Nu ea te-a părăsit"

Fuseseră jefuiți. Li se răpise patria. Secole de-a rândul, Transil­vania a fost un pământ de aur al făgăduinței, o destinație visată de coloniștii ger­mani. O ramură a fa­miliei venise din Ungaria, iar o al­ta din Saarland, prin Ulm, pe firul Dunării. Neliniștea lui Maffay creș­tea cu trecerea timpului. Însă alunga îndată gândul: ce treabă mai avea el cu România? Îi stă­teau de veghe alături și ura neîm­păcată a tatălui său, și misterul învăluit în tă­cere al celor trăite în închi­soare. Pri­e­tenii îi spunea: "N-o să fii împăcat, până când n-ai să te duci să-ți cer­cetezi ră­dă­ci­nile. Tu ai părăsit Transil­vania. Nu ea te-a părăsit".
Așa că, într-o bună zi, Peter Maffay a bătut la ușa vecinului său de odinioară, după 34 de ani. "Am de­ve­nit un măgar nostalgic la bătrânețe", spune el. Avea atunci 59 de ani. Și îi transpiraseră palmele de emoție.
A revenit mai apoi, ca să-și confirme că nu se în­șela. Și, brusc, l-a copleșit sentimentul că se află aca­să. L-a convins și pe tatăl lui să-l însoțească în­tr-una din aceste călătorii. Într-o seară, Wilhelm Makkay, acum un bătrân de 87 de ani, și-a luat deo­parte fiul și i-a spus, cu lacrimile șiroind pe obraz: "Am făcut, în sfârșit, pace. Îți mulțumesc, fiule!". În clipa aceea, Peter Maffay a înțeles ce înseamnă împă­carea.
În urmă cu trei ani, și-a cumpărat o casă țără­nească veche și o vacă, într-un sătuc cu cireși înșirați de-a lungul uliței. Nu departe de Brașov, orașul lui natal, cu impunătoarea Biserică Neagră, vegheată de statuia lui Honterus, pe umerii căruia se odihnesc sto­luri de porumbei. Familia Makkay locuia pe strada Bisericii, în două camere, la man­sardă. Și acesta fusese un pas înainte, căci până atunci se înghesuiseră într-una singură, unde plita le servea nu numai la gătit, ci și ca sursă de căldură, iarna.
La o azvârlitură de băț, era clădirea veche a școlii germane, însă pe Peter fetele îl interesau mai mult decât lecțiile. "Le poți cuceri", îl învățase un prieten, "dacă înveți să cânți la chitară. Nu la vioară, cum vrea mama ta. Vremea ei a trecut". La unsprezece ani, primul sărut - în cotețul găinilor.

Întâlnirea cu Maurer

Și, doi ani mai târziu, emigrarea. Tatăl lui detesta regimul comunist, represiunea, colaboraționiștii și denunțătorii. După cum spune el însuși, ducea o viață demnă, deși deloc simplă. În iulie 1963, când primul ministru de la vremea aceea, Ion Gheorghe Maurer, a făcut o vizită la Brașov, Wilhelm Makkay nu s-a sfiit să iasă în fața lui, pentru a-și rosti nemulțumirea. Re­vendica libertatea de a-și vizita rudele din Germania. Mânios cum era, Makkay nici nu și-a dat seama că ri­dicase tonul, dar, spre surprinderea lui, primul minis­tru a dat dispoziție să i se elibereze imediat pașapor­tul. (La scurt timp după terminarea războiului, tatăl său a fost surghiunit pentru o vreme într-un lagăr aflat lângă Delta Dunării. Trebuia să ispășească pentru război, unica lui vină fiind aceea că era german. La fel și mama lui Maffay, pregătită să fie deportată în Si­beria. Bunicul s-a travestit în ofițer sovietic și a sal­vat-o în ultimul moment din trenul gata de plecare.)
Astăzi, Maffay se poate mișca nestânjenit în țara lui. Pe când era școlar, puștii încă îl mai insultau pe stradă, numindu-l "hitlerist".
Uneori, e recunoscut de turiștii germani, care îi cer permisiunea să-l fotografieze. Un bărbat îl în­treabă când intenționează să dea un concert și în Ro­mânia, dacă tot s-a întors. Peter Maffay spune că tre­buie să se gândească bine, dacă un asemenea lucru ar avea sens ori nu. Cel ce i-a pus întrebarea se miră, căci, într-adevăr, este un răspuns neobișnuit pentru un muzi­cian. Însă el n-a venit aici ca să cânte, ci fiindcă vrea să se ocupe de copii.

Paradisul regăsit

Peter Maffay și-a asumat de mult rolul de pro­tector al năpăstuiților sorții. Face asta de treizeci de ani. A adunat milioane de euro și a înființat o fundație. În casele cumpărate în Spania și în preajma lacului Starnberg, în Bavaria, el le oferă copiilor traumatizați și celor care îi îngrijesc posibilitatea să petreacă o va­canță și să prindă puteri în mijlocul frumuseții calme a unei naturi maiestuoase. Să zburde în aer liber, departe de orice constrângeri, așa cum i s-a permis și lui în copilărie.
Când s-a hotărât să se întoarcă, Maffay și-a între­bat prietenii unde ar fi nevoie să pună umărul. Fiind­că el e un truditor. Un om care caută sarcini de dus. Obstacole de învins. Prietenii din România au mers cu el la Roadeș.

*

Plecând de la Brașov, faci cu mașina cam o oră, trecând pe lângă tractoare cu semiremorcă și căruțe trase de cai. E o călătorie prin vechi sate săsești și un peisaj fără îngrădituri. Pe hornuri s-au cuibărit berze. Bărbații cară stive de fân. Lângă un hambar, câteva fetițe își demonstrează aptitudinile de gimnaste, fă­când roata mare, în iarbă. Dimineața, văcarul strânge vitele pentru pășunat, seara, ele vin singure acasă, învolburând colbul uliței cu călcătura lor greoaie.
Peter Maffay căutase de mult un asemenea loc. Își dorea un sat cu o biserică fortificată. Cândva, aici se retrăgeau localnicii, pentru a fi în siguranță, împre­ună cu animalele și proviziile lor de hrană. Apărați de zidurile groase, așteptau să treacă tătarii sau turcii, în drumul lor spre Viena. Acum, era timpul ca fortă­reața să fie predată copiilor.
Peter Maffay stă sub turnul bisericii, mijindu-și ochii în soare. Împrejurul lui se zbenguie o ceată de băieți și fetițe. Lovesc o minge de fotbal, se joacă de-a prinselea și ascunselea. Preotul spune: "Dum­nezeu v-a trimis". Maffay mormăie doar cu jumătate de gură: "Sunt mai degrabă un crescător de capre". În spatele decorului de basm, se ascunde foarte multă muncă. Romii care s-au adăpostit în gospodăriile părăsite de sași n-au cine știe ce pretenții. Dorm câte zece într-o cameră. Când sunt chemați să lucreze, vin - sau nu vin. Mamele, între două vârste și fără dinți, se plâng de fiii lor, care beau până-și pierd mințile. Restul localnicilor sunt sași și români, și se ocupă cu agricultura.

Bunul samaritean

Mai întâi a trebuit adus de urgență un doctor. Peter Maffay a stabilit că fiecăruia dintre cei trei sute de săteni i se va face un examen medical amănunțit, căci din singura fântână existentă în centrul satului beau și oamenii, și caii, ceea ce justifică suspiciunea de hepatită și tuberculoză. Angajații lui Maffay, obiș­nuiți cu efortul fizic, l-au întrebat: "Peter, de ce te os­tenești atâta?". El a răspuns: "Pentru că am posi­bilitatea".
Nu vrea să facă risipă de cuvinte ca să explice de ce dorește să ajute oamenii, de ce își face apariția cu echipa sa într-un sat uitat de lume și îl întoarce cu susu-n jos. Mai demult, își motiva angajamentul prin "mustrările de conștiință" provocate de faptul că are o situație materială mai bună decât a altora. O astfel de explicație i s-ar părea banală în ziua de azi. Pur și simplu, Maffay ar vrea să le ofere oamenilor o viață mai bună, și va face asta pentru cât de mulți va putea. Are destui bani și destule relații și, în final, a ajuns la concluzia că există lucruri mai importante decât să fii o vedetă rock.
Așa s-a ajuns, de la ideea construirii unui cămin pentru copii, la transformarea întregului sat. Pentru suma de patru milioane de euro sunt renovate zece case. La cabinetul medical s-au instalat dușuri. Au luat ființă ateliere de tâmplărie, iar grădinița de copii va fi gata curând. Desigur, toate acestea nu se fac de la sine. Meseriași din Germania și-au sacrificat con­cediul anual, Maffay a tras de mânecă oameni de afa­ceri: "Am nevoie de un tractor. De fapt, de o gospo­dă­rie țărănească, utilată cu tot ce trebuie". A obți­nut-o, cu finanțarea unei asociații bavareze.
Într-o bună zi, satul va trebui să se poată gospo­dări singur, astfel încât și din alte regiuni ale țării să vină aici copii traumatizați, ca să-și găsească liniștea, măcar pentru o vreme. Să poată dormi, în sfârșit, în­tr-un pat numai al lor, cu capul pe perna lor.

O întâlnire decisivă

Moartea lui Nicolae Ceaușescu a pus capăt pe­rioa­dei crunte, când căminele erau un fel de magazii, în care copiii erau depozitați, nu îngrijiți. Ținuți în paturi de fier cu zăbrele și bătuți ca niște animale. Imaginile acelei generații oropsite au făcut înconjurul lumii, acum douăzeci de ani și mai bine. Dar pro­blemele sunt încă mari în România, 100.000 de copii sunt aban­do­nați de părinții care n-au posibilitatea să-i în­trețină. "Ce facem noi e doar un prim pas, unul mo­dest", spune Peter Maffay. "Munca noastră aici abia înce­pe".
Apoi se apucă să po­vestească despre o întâlnire care i-a schim­bat viața, în urmă cu 30 de ani. Atunci l-a cu­nos­cut pe psihologul Jür­gen Haerlin din Ra­vensburg, care căuta spri­jin financiar pentru ideea sa de a construi o casă pentru copiii trau­ma­tizați. La data aceea, Peter Maffay tocmai născocise o poveste mu­zicală despre dra­go­nul Tabaluga, care de atunci și până azi a emo­ționat milioane de oameni, cu învăță­turile lui simple. El ne spune că trebuie să rămânem sensibili la tot ce se în­tâmplă în jurul nostru. Și să nu pierdem ni­cio­dată legătura cu copilul ascuns în noi.
Când copiii i-au adre­sat rugămintea de a da că­mi­nului lor nu­mele dragonului ferme­cat, Haerlin a în­ființat Fundația "Tabaluga". Maffay s-a aliat pe loc. Ea are în prezent 150 de angajați, a căror mi­siune este să facă su­por­­tabile răni sufletești ce au lăsat urme a­dânci. Să dea ajutor unor copii cum este bă­ie­țelul de patru ani care a stat cea­suri întregi lân­gă tru­pul fără viață al mamei uci­se de tatăl lui. Timp de șase săptă­mâni, micu­țul n-a fost în stare să ros­tească decât un sin­gur cuvânt: sânge.

O poveste nouă

S-a înnoptat la Roa­deș, iar cerul s-a aco­perit cu o spuză de ste­le. Peter Maffay își trage sufletul și desface o bere. În sfârșit liniște, după o zi obositoare. Primarul a avut ceva important de discutat cu el, un țăran din sat a avut nevoie de patru bujii pentru tractor. Maffay a stat de vorbă cu toți, pe îndelete, cu răbdare. "Viața autentică este un șir de întâlniri esențiale", spune el, citându-l pe filozoful Martin Buber.
Bărbatul care nu voia să se mai întoarcă vreodată în România înțelege limpede că, pentru a avea succes pe termen lung, ideea sa trebuie să se concretizeze într-un efort comun. Viața lui e istoria unui lung drum către casă: de la "Tu" (cum s-a chemat primul lui șlagăr) la "Noi".
De câte ori are ocazia, Peter Maffay povestește cum, simțind chemarea întinderilor vaste, cutreierate de vânt, și aflat mereu în căutarea unui cămin, a fost la un moment dat pe punctul de a se stabili în Canada. Cumpărase o fermă și semnase deja hârtiile. "Atunci m-am înșelat", conchide Peter Maffay. "Aici nu mă înșel".
Bărbatul care nu voia să se mai întoarcă vreodată spune "Tatăl nostru". Se roagă în șoaptă, fiindcă Dum­­nezeu nu-i ascultă pe cei care strigă. Stă în pi­cioare în biserică, undeva în spate. Locul unde ședea l-a ce­dat unei femei bătrâne.
Toată comuna e prinsă în forfota sărbătorii Sfân­tului Ioan. Muzică de fanfară și cântări bisericești. S-au adunat aici mulți din sașii plecați de pe me­leagurile transilvane, cu decenii în urmă. Acum au venit să petreacă un concediu în vechea lor patrie. Și istorisesc copiilor întâmplări de altădată. Însă Peter Maffay spune o poveste nouă. El vrea să dea o mână de ajutor oamenilor, să ofere ocrotire copiilor rămași fără părinți.

ULRICH HASEL
(Traducere din limba germană de GILDA FILDAN)


Carte de vizită
Peter Maffay, 64 de ani, a realizat în îndelungata lui carieră muzicală 23 de albume. Ultimul, re­cent apă­rut, se numește "Wenn das so ist" ("Dacă așa stau lu­cru­rile"). Maffay este căsătorit, tată al unui băiat de zece ani, și are sub pa­tronajul său Fun­dația "Tabalu­ga. Aceas­­ta deține în pre­zent cinci case, un­de copiii și ado­lescenții trau­ma­tizați pot petrece o pe­rioa­dă de odih­nă, împreună cu tera­peuții lor. Proiectul din România în­cearcă să des­chidă co­piilor o nouă pers­pectivă, ajutân­du-i să de­vină ca­pabili ca, într-o bună zi, să-și ia viața în pro­priile mâini.