"Mai bine mor, decât să mă mai întorc vreodată"
Credea că s-a despărțit de România pentru totdeauna. Țara unde și-a trăit copilăria. Pe Valea Hârtibaciului, în satul bunicilor săi, primăvara, scotocea după raci, iar vara prindea pești cu mâna, într-un pârâu. După școală, dădea o raită pe la atelierul fierarului, ca să vadă cum bate potcoave în copitele cailor, iar duminica, la biserică, apăsa pe pedala de la burduful orgii. Crede că de atunci i se trage pasiunea pentru muzică.
Ani în șir, amintirile urâte le-au îngropat pe cele frumoase. A trecut prin momente îngrozitoare, când securitatea i-a hăituit și i-a arestat tatăl, apoi a urmărit întreaga familie. De aceea au și plecat în Germania, acum cincizeci de ani. Tatăl spunea: "Mai bine mor, decât să mă mai întorc vreodată".
Peter Alexander Makkay era un băietan de 13 ani, când a fost dezrădăcinat din patria lui. Dintr-o dată, s-a pomenit rupt de prieteni, de arome și sunete, de culori și lumină, de drumurile prin pădure și prin pajiștile pline de flori. "Imaginile astea m-au bântuit toată viața, ca un coșmar", spune. A fost azvârlit într-o țară străină, împreună cu familia lui. Vorbea foarte puțin germana și n-avea la îndemână cuvinte care să exprime ce simțea. "În sufletul meu", spune el, "am plâns".
Pe de altă parte, părinții lui erau liberi, și asta conta mai mult ca orice. Niciodată nu va mai opri o mașină neagră în fața casei, ca să-l ia pe tata și să-l ducă în beciul securității. Și niciodată nu se va mai teme că s-ar putea să nu-l revadă în veci.
Apatridul milionar
În Germania a devenit un cântăreț de succes. La 20 de ani, primul șlagăr de top s-a numit "Tu". Cel care l-a descoperit, Michael Kunze, a fost de părere că Makkay nu era un nume adecvat pentru scenă. Așadar, Maffay. Se potrivea mai bine cu baladele și cu privirea melancolică a tânărului rapsod.
Omul cu nume schimbat a avut în scurtă vreme tot ce-și putea dori. Nemților le-a plăcut melancolia și nostalgia lui. Vilă în Mallorca și motociclete Harley în garaj, 50 de milioane de discuri vândute și un contract până în 2022. Curând a trecut la un gen muzical mai gălăgios. S-a făcut rocker și s-a deprins să umble zi de zi îmbrăcat cu o geacă de piele. Trei căsnicii i s-au destrămat, a avut o lungă perioadă înecată în whiskey și fum de țigară. Când era întrebat despre țara sa de origine, Maffay răspundea: "Sunt un apatrid".
A călătorit în jurul lumii și nu s-a așezat nicăieri. Toți fanii muzicii lui au văzut în el un bărbat care "arde pe dinăuntru". Căci în adâncul inimii purta acel sentiment greu de înțeles și de mărturisit, dorința de a fi legat de "ceva". Singura care-l înțelegea era mama, care tânjea și ea.
"Tu ai părăsit Transilvania. Nu ea te-a părăsit"
Fuseseră jefuiți. Li se răpise patria. Secole de-a rândul, Transilvania a fost un pământ de aur al făgăduinței, o destinație visată de coloniștii germani. O ramură a familiei venise din Ungaria, iar o alta din Saarland, prin Ulm, pe firul Dunării. Neliniștea lui Maffay creștea cu trecerea timpului. Însă alunga îndată gândul: ce treabă mai avea el cu România? Îi stăteau de veghe alături și ura neîmpăcată a tatălui său, și misterul învăluit în tăcere al celor trăite în închisoare. Prietenii îi spunea: "N-o să fii împăcat, până când n-ai să te duci să-ți cercetezi rădăcinile. Tu ai părăsit Transilvania. Nu ea te-a părăsit".
Așa că, într-o bună zi, Peter Maffay a bătut la ușa vecinului său de odinioară, după 34 de ani. "Am devenit un măgar nostalgic la bătrânețe", spune el. Avea atunci 59 de ani. Și îi transpiraseră palmele de emoție.
A revenit mai apoi, ca să-și confirme că nu se înșela. Și, brusc, l-a copleșit sentimentul că se află acasă. L-a convins și pe tatăl lui să-l însoțească într-una din aceste călătorii. Într-o seară, Wilhelm Makkay, acum un bătrân de 87 de ani, și-a luat deoparte fiul și i-a spus, cu lacrimile șiroind pe obraz: "Am făcut, în sfârșit, pace. Îți mulțumesc, fiule!". În clipa aceea, Peter Maffay a înțeles ce înseamnă împăcarea.
În urmă cu trei ani, și-a cumpărat o casă țărănească veche și o vacă, într-un sătuc cu cireși înșirați de-a lungul uliței. Nu departe de Brașov, orașul lui natal, cu impunătoarea Biserică Neagră, vegheată de statuia lui Honterus, pe umerii căruia se odihnesc stoluri de porumbei. Familia Makkay locuia pe strada Bisericii, în două camere, la mansardă. Și acesta fusese un pas înainte, căci până atunci se înghesuiseră într-una singură, unde plita le servea nu numai la gătit, ci și ca sursă de căldură, iarna.
La o azvârlitură de băț, era clădirea veche a școlii germane, însă pe Peter fetele îl interesau mai mult decât lecțiile. "Le poți cuceri", îl învățase un prieten, "dacă înveți să cânți la chitară. Nu la vioară, cum vrea mama ta. Vremea ei a trecut". La unsprezece ani, primul sărut - în cotețul găinilor.
Întâlnirea cu Maurer
Și, doi ani mai târziu, emigrarea. Tatăl lui detesta regimul comunist, represiunea, colaboraționiștii și denunțătorii. După cum spune el însuși, ducea o viață demnă, deși deloc simplă. În iulie 1963, când primul ministru de la vremea aceea, Ion Gheorghe Maurer, a făcut o vizită la Brașov, Wilhelm Makkay nu s-a sfiit să iasă în fața lui, pentru a-și rosti nemulțumirea. Revendica libertatea de a-și vizita rudele din Germania. Mânios cum era, Makkay nici nu și-a dat seama că ridicase tonul, dar, spre surprinderea lui, primul ministru a dat dispoziție să i se elibereze imediat pașaportul. (La scurt timp după terminarea războiului, tatăl său a fost surghiunit pentru o vreme într-un lagăr aflat lângă Delta Dunării. Trebuia să ispășească pentru război, unica lui vină fiind aceea că era german. La fel și mama lui Maffay, pregătită să fie deportată în Siberia. Bunicul s-a travestit în ofițer sovietic și a salvat-o în ultimul moment din trenul gata de plecare.)
Astăzi, Maffay se poate mișca nestânjenit în țara lui. Pe când era școlar, puștii încă îl mai insultau pe stradă, numindu-l "hitlerist".
Uneori, e recunoscut de turiștii germani, care îi cer permisiunea să-l fotografieze. Un bărbat îl întreabă când intenționează să dea un concert și în România, dacă tot s-a întors. Peter Maffay spune că trebuie să se gândească bine, dacă un asemenea lucru ar avea sens ori nu. Cel ce i-a pus întrebarea se miră, căci, într-adevăr, este un răspuns neobișnuit pentru un muzician. Însă el n-a venit aici ca să cânte, ci fiindcă vrea să se ocupe de copii.
Paradisul regăsit
Peter Maffay și-a asumat de mult rolul de protector al năpăstuiților sorții. Face asta de treizeci de ani. A adunat milioane de euro și a înființat o fundație. În casele cumpărate în Spania și în preajma lacului Starnberg, în Bavaria, el le oferă copiilor traumatizați și celor care îi îngrijesc posibilitatea să petreacă o vacanță și să prindă puteri în mijlocul frumuseții calme a unei naturi maiestuoase. Să zburde în aer liber, departe de orice constrângeri, așa cum i s-a permis și lui în copilărie.
Când s-a hotărât să se întoarcă, Maffay și-a întrebat prietenii unde ar fi nevoie să pună umărul. Fiindcă el e un truditor. Un om care caută sarcini de dus. Obstacole de învins. Prietenii din România au mers cu el la Roadeș.
*
Plecând de la Brașov, faci cu mașina cam o oră, trecând pe lângă tractoare cu semiremorcă și căruțe trase de cai. E o călătorie prin vechi sate săsești și un peisaj fără îngrădituri. Pe hornuri s-au cuibărit berze. Bărbații cară stive de fân. Lângă un hambar, câteva fetițe își demonstrează aptitudinile de gimnaste, făcând roata mare, în iarbă. Dimineața, văcarul strânge vitele pentru pășunat, seara, ele vin singure acasă, învolburând colbul uliței cu călcătura lor greoaie.
Peter Maffay căutase de mult un asemenea loc. Își dorea un sat cu o biserică fortificată. Cândva, aici se retrăgeau localnicii, pentru a fi în siguranță, împreună cu animalele și proviziile lor de hrană. Apărați de zidurile groase, așteptau să treacă tătarii sau turcii, în drumul lor spre Viena. Acum, era timpul ca fortăreața să fie predată copiilor.
Peter Maffay stă sub turnul bisericii, mijindu-și ochii în soare. Împrejurul lui se zbenguie o ceată de băieți și fetițe. Lovesc o minge de fotbal, se joacă de-a prinselea și ascunselea. Preotul spune: "Dumnezeu v-a trimis". Maffay mormăie doar cu jumătate de gură: "Sunt mai degrabă un crescător de capre". În spatele decorului de basm, se ascunde foarte multă muncă. Romii care s-au adăpostit în gospodăriile părăsite de sași n-au cine știe ce pretenții. Dorm câte zece într-o cameră. Când sunt chemați să lucreze, vin - sau nu vin. Mamele, între două vârste și fără dinți, se plâng de fiii lor, care beau până-și pierd mințile. Restul localnicilor sunt sași și români, și se ocupă cu agricultura.
Bunul samaritean
Mai întâi a trebuit adus de urgență un doctor. Peter Maffay a stabilit că fiecăruia dintre cei trei sute de săteni i se va face un examen medical amănunțit, căci din singura fântână existentă în centrul satului beau și oamenii, și caii, ceea ce justifică suspiciunea de hepatită și tuberculoză. Angajații lui Maffay, obișnuiți cu efortul fizic, l-au întrebat: "Peter, de ce te ostenești atâta?". El a răspuns: "Pentru că am posibilitatea".
Nu vrea să facă risipă de cuvinte ca să explice de ce dorește să ajute oamenii, de ce își face apariția cu echipa sa într-un sat uitat de lume și îl întoarce cu susu-n jos. Mai demult, își motiva angajamentul prin "mustrările de conștiință" provocate de faptul că are o situație materială mai bună decât a altora. O astfel de explicație i s-ar părea banală în ziua de azi. Pur și simplu, Maffay ar vrea să le ofere oamenilor o viață mai bună, și va face asta pentru cât de mulți va putea. Are destui bani și destule relații și, în final, a ajuns la concluzia că există lucruri mai importante decât să fii o vedetă rock.
Așa s-a ajuns, de la ideea construirii unui cămin pentru copii, la transformarea întregului sat. Pentru suma de patru milioane de euro sunt renovate zece case. La cabinetul medical s-au instalat dușuri. Au luat ființă ateliere de tâmplărie, iar grădinița de copii va fi gata curând. Desigur, toate acestea nu se fac de la sine. Meseriași din Germania și-au sacrificat concediul anual, Maffay a tras de mânecă oameni de afaceri: "Am nevoie de un tractor. De fapt, de o gospodărie țărănească, utilată cu tot ce trebuie". A obținut-o, cu finanțarea unei asociații bavareze.
Într-o bună zi, satul va trebui să se poată gospodări singur, astfel încât și din alte regiuni ale țării să vină aici copii traumatizați, ca să-și găsească liniștea, măcar pentru o vreme. Să poată dormi, în sfârșit, într-un pat numai al lor, cu capul pe perna lor.
O întâlnire decisivă
Moartea lui Nicolae Ceaușescu a pus capăt perioadei crunte, când căminele erau un fel de magazii, în care copiii erau depozitați, nu îngrijiți. Ținuți în paturi de fier cu zăbrele și bătuți ca niște animale. Imaginile acelei generații oropsite au făcut înconjurul lumii, acum douăzeci de ani și mai bine. Dar problemele sunt încă mari în România, 100.000 de copii sunt abandonați de părinții care n-au posibilitatea să-i întrețină. "Ce facem noi e doar un prim pas, unul modest", spune Peter Maffay. "Munca noastră aici abia începe".
Apoi se apucă să povestească despre o întâlnire care i-a schimbat viața, în urmă cu 30 de ani. Atunci l-a cunoscut pe psihologul Jürgen Haerlin din Ravensburg, care căuta sprijin financiar pentru ideea sa de a construi o casă pentru copiii traumatizați. La data aceea, Peter Maffay tocmai născocise o poveste muzicală despre dragonul Tabaluga, care de atunci și până azi a emoționat milioane de oameni, cu învățăturile lui simple. El ne spune că trebuie să rămânem sensibili la tot ce se întâmplă în jurul nostru. Și să nu pierdem niciodată legătura cu copilul ascuns în noi.
Când copiii i-au adresat rugămintea de a da căminului lor numele dragonului fermecat, Haerlin a înființat Fundația "Tabaluga". Maffay s-a aliat pe loc. Ea are în prezent 150 de angajați, a căror misiune este să facă suportabile răni sufletești ce au lăsat urme adânci. Să dea ajutor unor copii cum este băiețelul de patru ani care a stat ceasuri întregi lângă trupul fără viață al mamei ucise de tatăl lui. Timp de șase săptămâni, micuțul n-a fost în stare să rostească decât un singur cuvânt: sânge.
O poveste nouă
S-a înnoptat la Roadeș, iar cerul s-a acoperit cu o spuză de stele. Peter Maffay își trage sufletul și desface o bere. În sfârșit liniște, după o zi obositoare. Primarul a avut ceva important de discutat cu el, un țăran din sat a avut nevoie de patru bujii pentru tractor. Maffay a stat de vorbă cu toți, pe îndelete, cu răbdare. "Viața autentică este un șir de întâlniri esențiale", spune el, citându-l pe filozoful Martin Buber.
Bărbatul care nu voia să se mai întoarcă vreodată în România înțelege limpede că, pentru a avea succes pe termen lung, ideea sa trebuie să se concretizeze într-un efort comun. Viața lui e istoria unui lung drum către casă: de la "Tu" (cum s-a chemat primul lui șlagăr) la "Noi".
De câte ori are ocazia, Peter Maffay povestește cum, simțind chemarea întinderilor vaste, cutreierate de vânt, și aflat mereu în căutarea unui cămin, a fost la un moment dat pe punctul de a se stabili în Canada. Cumpărase o fermă și semnase deja hârtiile. "Atunci m-am înșelat", conchide Peter Maffay. "Aici nu mă înșel".
Bărbatul care nu voia să se mai întoarcă vreodată spune "Tatăl nostru". Se roagă în șoaptă, fiindcă Dumnezeu nu-i ascultă pe cei care strigă. Stă în picioare în biserică, undeva în spate. Locul unde ședea l-a cedat unei femei bătrâne.
Toată comuna e prinsă în forfota sărbătorii Sfântului Ioan. Muzică de fanfară și cântări bisericești. S-au adunat aici mulți din sașii plecați de pe meleagurile transilvane, cu decenii în urmă. Acum au venit să petreacă un concediu în vechea lor patrie. Și istorisesc copiilor întâmplări de altădată. Însă Peter Maffay spune o poveste nouă. El vrea să dea o mână de ajutor oamenilor, să ofere ocrotire copiilor rămași fără părinți.
ULRICH HASEL
(Traducere din limba germană de GILDA FILDAN)
Carte de vizită
Peter Maffay, 64 de ani, a realizat în îndelungata lui carieră muzicală 23 de albume. Ultimul, recent apărut, se numește "Wenn das so ist" ("Dacă așa stau lucrurile"). Maffay este căsătorit, tată al unui băiat de zece ani, și are sub patronajul său Fundația "Tabaluga. Aceasta deține în prezent cinci case, unde copiii și adolescenții traumatizați pot petrece o perioadă de odihnă, împreună cu terapeuții lor. Proiectul din România încearcă să deschidă copiilor o nouă perspectivă, ajutându-i să devină capabili ca, într-o bună zi, să-și ia viața în propriile mâini.