Este cunoscut faptul că riscul de boală diverticulară creşte cu vârsta, cel mai probabil deoarece peretele muscular extern al colonului se îngroaşă în timp, îngustând lumenul colonic şi crescând astfel presiunea intracolonică. Totodată, presiunea asupra peretelui colonic poate creşte datorită efortului efectuat în timpul expulziei fecaloamelor (materii fecale dure), care pot fi consecinţa unui aport redus de fibre, ocazie cu care punctele slabe la nivelul peretelui colonic pot ceda, formând săculeţe. Astfel, diverticuloza este denumirea generică pentru formarea unor săculeţe de dimensiuni reduse (diverticuli) la nivelul peretelui colonic. Majoritatea persoanelor cu diverticuloză nu prezintă semne sau simptome caracteristice (durere, sensibilitate abdominală, sângerare, constipaţie sau diaree, febră etc.), de obicei afecţiunea rămânând nedescoperită sau este identificată întâmplător, în timpul unor teste diagnostice efectuate pentru alte motive.
În cazul când inflamaţia apare la nivelul unuia sau mai multor săculeţe (sau în jurul acestora), vorbim deja despre diverticulită, afecţiune care se manifestă obişnuit la nivelul porţiunii inferioare a colonului (sigmoidul) şi poate fi cauzată de alimentele nedigerate sau de acumularea bacteriilor la nivelul diverticulilor. Inflamaţia poate altera aprovizionarea cu sânge a acestor săculeţe, făcându-le susceptibile de invazia bacteriană. Efectul poate varia de la un abces de dimensiuni reduse, până la infecţie masivă sau perforaţie şi, din acest punct de vedere, procesul seamănă cu apendicita, cu excepţia faptului că se produce la nivelul părţii inferioare stângi a abdomenului.
Mai mult decât atât, uneori, un diverticul inflamat se poate rupe, împrăştiind conţinutul intestinal în cavitatea abdominală, fenomen care poate produce peritonită, aspect patologic care reprezintă o urgenţă medicală. Trebuie spus că pentru diverticuloza fără semne şi simptome, tratamentul nu este de obicei necesar, o alimentaţie bogată în fibre şi consumul de lichide în cantitate suficientă reducând riscul complicaţiilor şi dezvoltarea altor diverticuli. În schimb, tratamentul pentru diverticulită presupune adeseori repaus la pat, laxative, alimentaţie bogată în lichide şi antibiotice administrate pe cale orală, în cazul în care inflamaţia este uşoară şi diverticulul nu s-a rupt. În caz de ruptură sau de inflamaţie larg răspândită, tratamentul intravenos cu antibiotice, efectuat în spital, poate fi necesar. Tratamentul chirurgical poate fi de asemenea necesar, pentru a îndepărta segmentul afectat al colonului, iar, în cazul semnelor şi simptomelor severe, o colostomie temporară poate fi necesară până la vindecarea colonului, bineînţeles, cu repunerea lui în circuit după ce vindecarea s-a produs.
Tratamenul naturist indicat în cazul diverticulozei (diverticulitei) colonice include remedii cu proprietăţi antiinflamatoare, antiseptice, regenerative ale mucoasei intestinale, antidiareice precum: Chitosanul, L-Glutamina, Curcumina, Boswelia, Gheara mâţei, uleiul de in sau iaurturile care conţin probiotice. Toate aceste remedii au proprietăţi protectoare importante ale sistemului gastro-intestinal, fiind indicate în sindromul de permeabiliate intestinală, colite, boala Crohn, infecţii digestive, diverticuloză, atrofia mucoasei intestinale, prin menţinerea nivelului imunoglobulinei A (IgA), care reduce ataşarea bacteriilor patogene de celulele mucoasei intestinale.
Dintre gemoderivate, cele mai indicate sunt extractele de muguri de Magnolie şi din muguri de Merişor.
Să auzim numai de bine!
Dr. IOAN GH. MĂRGINEAN - medic primar ORL - C.M.I. "SANOMED" Sibiu, Bd. Victoriei nr. 6, tel. 0722/73.52.72
"Nepoatei mele îi ies rău analizele ASLO"
(Răspuns pentru O BUNICĂ, F. AS nr. 1100)
O problemă dificilă de diagnostic o reprezintă etichetarea amigdalelor bolnave drept focar de infecţie (pe baza unor criterii clinice şi paraclinice - ASLO, VSH, HLG, CPR, Fibrinogen, examen faringian, examen urină), responsabile de unele complicaţii la distanţă: reumatism articular acut, glomerulonefrită, determinări cardiace etc. În acest caz, indicaţia operatorie (amigdalectomia), ca mijloc de tratament în amigdalita cronică focar de infecţie, se va pune cu mult discernământ, prin colaborarea medicului specialist ORL cu medicul pediatru. În unele cazuri, se va proceda iniţial la adenoidectomie (extirparea "polipilor"), care determină diminuarea secundară în volum a amigdalelor palatine.
În cazul nepoatei dvs., vă recomand să corectaţi limfatismul, carenţele de vitamine şi imunitate. Se vor utiliza cura heliomarină şi crenoterapia, după următoarea schemă de tratament:
* Hidratare corespunzătoare şi gargară cu ceai călduţ de muşeţel, salvie, gălbenele şi tătăneasă.
* Badijonaj local cu glicerină boraxată cu propolis sau soluţii iodurate (atenţie la alergia la propolis sau iod).
* Apiterapie (miere de albine cristalizată şi fagure de miere căpăcit).
* Susţinerea terenului imunologic cu Imunorezistan Junior (extract din Echinacea purpurea, fructe de măceş, muguri de coacăz negru).
* Tonsilotren (homeopat) - 3x1 tabletă pe zi.
* Decasept (conţine ulei de eucalipt, cedru, cimbru şi mentă) - 2 x 1 tabletă pe zi.
* Administrarea a 10-14 şedinţe de aerosoli salini, în staţiunile Ocna Sibiului, Govora, Praid sau la domiciliu, cu "Ocnasept" spray (aerosol salin natural cu extract din plante medicinale aromatice).
Dr. IRINA SPUDERCA - medic specialist medicină de familie şi medicină complementară, Bucureşti, tel. 0723/51.07.37
"După extirparea unui ovar, fetiţei mele i-a apărut un chist pe celălalt"
(Răspuns pentru PAULA D., F. AS nr. 1102)
Mai există şi posibilitatea de a începe o cură cu suplimente nutriţionale ce au ca rol echilibrarea hormonală, dar şi o permeabilizare mai bună a membranelor pentru a elimina ovulul lunar mai uşor. Aceste suplimente sunt din categoria cruciferelor, soia, salvie, vitex, păpădie, fitosteroli şi tocotrienoli.
Pentru un program dietetic şi de nutriţie, mă puteţi contacta telefonic.
Daca nu aveti un cont, va puteti inregistra 
