Produsul Apisan Forte, pe care soţul meu l-a luat pe toată perioada când a avut antebraţul rupt (fractură externă, muşchiul antebraţului zdrobit, nervul median secţionat), alături de medicaţia alopată şi de tratamentul cu oxigen hiperbar, au dus la accelerarea vindecării, formându-se calus acolo unde iniţial credeam că o să punem plăcuţă pentru sudarea oaselor.
De asemenea, mulţumim pe această cale colectivului de medici de la Spitalul Floreasca, secţia ortopedie II, chirurgie vasculară şi chirurgie plastică (nu-i numesc pentru a nu uita pe cineva din tot colectivul medical - medici, asistente...) pentru profesionalismul cu care ne-au susţinut în toată perioada de convalescenţă. Cu stimă,
CORINA DUMITRESCU - tel. 0728/99.90.60, e-mail: corina.dumitrescu@petrom.com
"Trăiască «Apisan Forte»!"
În anul 2011 am fost diagnosticată cu anemie prin carenţă de fier secundară în urma unei pierderi de sânge (cronică), tumoră a stomacului cu evoluţie imprevizibilă şi necunoscută şi tumoră de uter. În luna august 2011 am fost operată la Bucureşti (spitalul "Carol Davila") pentru tumora de stomac. După externare am refăcut analizele, care mi-au ieşit dezastruos. Între timp am auzit de Apisan Forte, implicit de d-l Victor Bogdan. Am început tratamentul cu Apisan Forte, iar rezultatele s-au văzut imediat după refacerea analizelor, inclusiv doctorul meu a rămas uimit. Ţin să precizez că nu am făcut nici o şedinţă de chimioterapie.
NICOLIŢA BOŞTINĂ - Drobeta Turnu-Severin, tel. 0726/78.43.66