Este cunoscut faptul că riscul de boală diverticulară crește cu vârsta, cel mai probabil deoarece peretele muscular extern al colonului se îngroașă în timp, îngustând lumenul colonic și crescând astfel presiunea intracolonică. Totodată, presiunea asupra peretelui colonic poate crește datorită efortului efectuat în timpul expulziei fecaloamelor (materii fecale dure), care pot fi consecința unui aport redus de fibre, ocazie cu care punctele slabe la nivelul peretelui colonic pot ceda, formând săculețe. Astfel, diverticuloza este denumirea generică pentru formarea unor săculețe de dimensiuni reduse (diverticuli) la nivelul peretelui colonic. Majoritatea persoanelor cu diverticuloză nu prezintă semne sau simptome caracteristice (durere, sensibilitate abdominală, sângerare, constipație sau diaree, febră etc.), de obicei afecțiunea rămânând nedescoperită sau este identificată întâmplător, în timpul unor teste diagnostice efectuate pentru alte motive.
În cazul când inflamația apare la nivelul unuia sau mai multor săculețe (sau în jurul acestora), vorbim deja despre diverticulită, afecțiune care se manifestă obișnuit la nivelul porțiunii inferioare a colonului (sigmoidul) și poate fi cauzată de alimentele nedigerate sau de acumularea bacteriilor la nivelul diverticulilor. Inflamația poate altera aprovizionarea cu sânge a acestor săculețe, făcându-le susceptibile de invazia bacteriană. Efectul poate varia de la un abces de dimensiuni reduse, până la infecție masivă sau perforație și, din acest punct de vedere, procesul seamănă cu apendicita, cu excepția faptului că se produce la nivelul părții inferioare stângi a abdomenului.
Mai mult decât atât, uneori, un diverticul inflamat se poate rupe, împrăștiind conținutul intestinal în cavitatea abdominală, fenomen care poate produce peritonită, aspect patologic care reprezintă o urgență medicală. Trebuie spus că pentru diverticuloza fără semne și simptome, tratamentul nu este de obicei necesar, o alimentație bogată în fibre și consumul de lichide în cantitate suficientă reducând riscul complicațiilor și dezvoltarea altor diverticuli. În schimb, tratamentul pentru diverticulită presupune adeseori repaus la pat, laxative, alimentație bogată în lichide și antibiotice administrate pe cale orală, în cazul în care inflamația este ușoară și diverticulul nu s-a rupt. În caz de ruptură sau de inflamație larg răspândită, tratamentul intravenos cu antibiotice, efectuat în spital, poate fi necesar. Tratamentul chirurgical poate fi de asemenea necesar, pentru a îndepărta segmentul afectat al colonului, iar, în cazul semnelor și simptomelor severe, o colostomie temporară poate fi necesară până la vindecarea colonului, bineînțeles, cu repunerea lui în circuit după ce vindecarea s-a produs.
Tratamenul naturist indicat în cazul diverticulozei (diverticulitei) colonice include remedii cu proprietăți antiinflamatoare, antiseptice, regenerative ale mucoasei intestinale, antidiareice precum: Chitosanul, L-Glutamina, Curcumina, Boswelia, Gheara mâței, uleiul de in sau iaurturile care conțin probiotice. Toate aceste remedii au proprietăți protectoare importante ale sistemului gastro-intestinal, fiind indicate în sindromul de permeabiliate intestinală, colite, boala Crohn, infecții digestive, diverticuloză, atrofia mucoasei intestinale, prin menținerea nivelului imunoglobulinei A (IgA), care reduce atașarea bacteriilor patogene de celulele mucoasei intestinale.
Dintre gemoderivate, cele mai indicate sunt extractele de muguri de Magnolie și din muguri de Merișor.
Să auzim numai de bine!
Dr. IOAN GH. MĂRGINEAN - medic primar ORL - C.M.I. "SANOMED" Sibiu, Bd. Victoriei nr. 6, tel. 0722/73.52.72
"Nepoatei mele îi ies rău analizele ASLO"
(Răspuns pentru O BUNICĂ, F. AS nr. 1100)
Faringo-adeno-amigdalita este inflamația amigdalelor, a mucoasei faringiene și a întregului inel limfatic Waldayer (amigdale palatine, tubare, faringiană și linguală). Cauzele cele mai frecvente sunt: adenovirusurile, Streptococii și Haemofilus Influenzae, cu transmitere aerogenă, mai rar digestivă și de contact. Rolul normal, fiziologic, al inelului Waldayer constă în dezvoltarea sistemului de apărare imunitară a copilului, prin infecții repetate ale faringelui. Imunologii apreciază că este nevoie de aproximativ 60 de rino-adeno-faringite până la vârsta de 10-12 ani, când sistemul imunitar al copilului poate fi comparat cu cel al adultului. Cunoașterea acestui fapt este utilă atât medicului de familie, cât și părinților, care apelează la o antibioterapie abuzivă, cu consecințe negative în dezvoltarea mecanismului imunitar al copilului. Antibioterapia este recomandată în cazurile grave, de angine bacteriene. Dacă este suspectată o infecție streptococică (febră, depozite alb-gălbui pe amigdale, noduli ganglionari sensibili la nivelul gâtului), medicul va confirma diagnosticul prin testul rapid (one step diagnostic) pentru Streptococul grup A, beta-hemolitic, și va iniția schema de moldaminizare pentru copii.
O problemă dificilă de diagnostic o reprezintă etichetarea amigdalelor bolnave drept focar de infecție (pe baza unor criterii clinice și paraclinice - ASLO, VSH, HLG, CPR, Fibrinogen, examen faringian, examen urină), responsabile de unele complicații la distanță: reumatism articular acut, glomerulonefrită, determinări cardiace etc. În acest caz, indicația operatorie (amigdalectomia), ca mijloc de tratament în amigdalita cronică focar de infecție, se va pune cu mult discernământ, prin colaborarea medicului specialist ORL cu medicul pediatru. În unele cazuri, se va proceda inițial la adenoidectomie (extirparea "polipilor"), care determină diminuarea secundară în volum a amigdalelor palatine.
În cazul nepoatei dvs., vă recomand să corectați limfatismul, carențele de vitamine și imunitate. Se vor utiliza cura heliomarină și crenoterapia, după următoarea schemă de tratament:
* Dezobstrucție nazo-faringiană cu instilații nazale.
* Hidratare corespunzătoare și gargară cu ceai călduț de mușețel, salvie, gălbenele și tătăneasă.
* Badijonaj local cu glicerină boraxată cu propolis sau soluții iodurate (atenție la alergia la propolis sau iod).
* Apiterapie (miere de albine cristalizată și fagure de miere căpăcit).
* Susținerea terenului imunologic cu Imunorezistan Junior (extract din Echinacea purpurea, fructe de măceș, muguri de coacăz negru).
* Tonsilotren (homeopat) - 3x1 tabletă pe zi.
* Decasept (conține ulei de eucalipt, cedru, cimbru și mentă) - 2 x 1 tabletă pe zi.
* Administrarea a 10-14 ședințe de aerosoli salini, în stațiunile Ocna Sibiului, Govora, Praid sau la domiciliu, cu "Ocnasept" spray (aerosol salin natural cu extract din plante medicinale aromatice).
Dr. IRINA SPUDERCA - medic specialist medicină de familie și medicină complementară, București, tel. 0723/51.07.37
"După extirparea unui ovar, fetiței mele i-a apărut un chist pe celălalt"
(Răspuns pentru PAULA D., F. AS nr. 1102)
Această situație neplăcută se întâmplă în cadrul sindroamelor ovarelor polichistice. Cauzele acestei boli nu sunt încă pe deplin înțelese, dar se pare că în spatele lor se află dereglări metabolice. Boala are o componentă genetică, mai ales când apare la o vârstă atât de fragedă. Cel mai bine ar fi de făcut o evaluare a estrogenilor și a progesteronului. Apoi, ar mai fi și factorul alimentar, anumite diete încurajează creșterea hormonilor, iar alte diete ajută la scăderea lor. În cazul fetiței ar fi bine să i se instituie diete de scădere a hormonilor. Este bine să bea ceaiuri cu mușețel, sunătoare și agnus castus (mielărea).
Mai există și posibilitatea de a începe o cură cu suplimente nutriționale ce au ca rol echilibrarea hormonală, dar și o permeabilizare mai bună a membranelor pentru a elimina ovulul lunar mai ușor. Aceste suplimente sunt din categoria cruciferelor, soia, salvie, vitex, păpădie, fitosteroli și tocotrienoli.
Pentru un program dietetic și de nutriție, mă puteți contacta telefonic.