Ţineam în braţe o fetiţă dorită şi iubită. Deşi mama mea a murit când eram mică, am ştiut instinctiv că doar noi suntem responsabili de siguranţa copilului nostru. Lucram în fabrică 12 ore, muncă grea, iar odată cu naşterea copilului, am stabilit ca eu să lucrez dimineaţa şi soţul meu noaptea, astfel încât copilul să fie supravegheat în fiecare secundă. Nimeni nu putea să ne ajute în acel moment şi nu pentru că nu şi-ar fi dorit. Deşi ne era greu, copilul nostru nu a rămas nicio clipă nesupravegheat, iar de fiecare dată când mergeam în parc, eram numai cu ochii pe el. Şi atunci, cel mai mare pericol îl reprezenta tot omul. Copiii dispăreau fără urmă. Informaţia nu circula prin facebook sau mass-media, ci din mamă în mamă, din bunic în bunic. Când fetiţa a început şcoala, îmi schimbasem locul de muncă şi aveam mare nevoie de ajutor, astfel încât bunica ei a rămas la noi, pentru a o duce şi a o aduce de la şcoală şi pentru a-i oferi, atât cât sănătatea îi permitea, o clipă de relaxare în parc. Bunica, responsabilă, nu se aventura mai mult decât ştia că poate. Chiar şi o străbunică a stat câteva luni cu copilul. O străbunică venită de la ţară, care nu şi-a scăpat strănepoata din ochi. Cum de ea ştia că aşa trebuie? Era o femeie simplă, crescuse mulţi copii şi nepoţi şi toţi erau teferi. În ciuda muncii grele, copiii erau mereu sub atenţia sa.
Generaţiile crescute cu cheia la gât nu erau chiar lăsate de izbelişte, aşa cum se crede. Copiii erau educaţi să vină direct acasă, să nu se îndepărteze de şcoală şi de bloc şi să nu vorbească cu necunoscuţii. Erau şi atunci câini pe stradă, erau şi atunci oameni periculoşi, dar milioane de copii au reuşit să supravieţuiască, tocmai datorită educaţiei primite.
O statistică a Direcţiei pentru Protecţia Copilului arată că în anul 2012, 8648 de copii au fost neglijaţi, iar mass-media ne informează că zilnic cel puţin un copil moare din această cauză. Cu toate acestea, milioane de copii trăiesc fără ca răul să-i atingă, datorită faptului că părinţii lor îi supraveghează permanent. Nu poţi să nu te întrebi, totuşi, de ce atât de mulţi copii trebuie să moară sau să aibă accidente din cauza părinţilor lor? Suntem în secolul XXI, o ţară membră a Uniunii Europene, şi totuşi, părinţii neglijenţi sunt consideraţi victime sau eroi. Este şi cazul familiei Anghel. Înţeleg durerea pierderii unui copil mai mult decât oricine, pentru că sunt mamă. Dar nu pot să înţeleg cum o familie neglijentă a reuşit să dea naştere unui masacru al animalelor creând o suferinţă cumplită printre oamenii buni. Nu înţeleg cum se poate păta numele unui copil pur cu sângele atâtor fiinţe. Nu înţeleg cum nu pot să-şi plângă copilul în intimitatea casei lor şi cer bani, pentru a face spectacol în mass-media sau pe la proteste. Nu înţeleg cum au putut să-şi lase copiii nesupravegheaţi atâtea ore, într-un parc frecventat de boschetari?
Fata mea m-a întrebat zilele trecute: câţi Ionuţi trebuie să mai moară din cauza părinţilor neglijenţi, pentru ca poliţia, procuratura să-i pedepsească pe aceştia, pentru a trage un semnal de alarmă asupra obligaţiei morale de a-ţi supraveghea copilul, odată ce l-ai născut. Cu o justiţie coruptă, cu politicieni murdari, cu părinţi neglijenţi, mult prea mulţi Ionuţi vor mai muri. În viitor, ne vom plimba numai prin parcuri sau pe străzi cu nume de copii ucişi de neglijenţa părinţilor, iar bisericile vor fi înlocuite de statuile părinţilor vinovaţi, fiind loc de pelerinaj şi închinăciune pentru toţi cei care nu sunt în stare să-şi ţină ochii pe copii, ocupaţi fiind cu bârfa şi telenovelele.
V-am scris pentru că văd cum copiii noştri, nepoţii noştri, sunt torturaţi permanent de imaginile hingheriadelor, ale cruzimilor şi masacrelor iniţiate de un grup de oameni iresponsabili.
Nu pot decât să vă rog, dacă iubiţi copiii, nu-i neglijaţi, nu-i lăsaţi nesupravegheaţi. Anual, mii de copii dispar fără urmă, sunt călcaţi de maşini, sunt abuzaţi, şi nu câinii fac acest lucru, ci oamenii.
În ceea ce priveşte familia Anghel, dacă justiţia română nu doreşte să-şi facă treaba, mă rog ca justiţia divină să facă dreptate şi să oprească aceste crime. Atâta sânge nevinovat, atâţia copii care suferă din cauza legii lui Ionuţ, o lege bolnavă, creată în numele unei familii neglijente... Înţeleg suferinţa pierderii unui copil, dar nu înţeleg exhibiţionismul televizat şi nici instigarea la violenţă şi crimă.
ADRIANA-DOINA - Bucureşti
Daca nu aveti un cont, va puteti inregistra 
