Țineam în brațe o fetiță dorită și iubită. Deși mama mea a murit când eram mică, am știut instinctiv că doar noi suntem responsabili de siguranța copilului nostru. Lucram în fabrică 12 ore, muncă grea, iar odată cu nașterea copilului, am stabilit ca eu să lucrez dimineața și soțul meu noaptea, astfel încât copilul să fie supravegheat în fiecare secundă. Nimeni nu putea să ne ajute în acel moment și nu pentru că nu și-ar fi dorit. Deși ne era greu, copilul nostru nu a rămas nicio clipă nesupravegheat, iar de fiecare dată când mergeam în parc, eram numai cu ochii pe el. Și atunci, cel mai mare pericol îl reprezenta tot omul. Copiii dispăreau fără urmă. Informația nu circula prin facebook sau mass-media, ci din mamă în mamă, din bunic în bunic. Când fetița a început școala, îmi schimbasem locul de muncă și aveam mare nevoie de ajutor, astfel încât bunica ei a rămas la noi, pentru a o duce și a o aduce de la școală și pentru a-i oferi, atât cât sănătatea îi permitea, o clipă de relaxare în parc. Bunica, responsabilă, nu se aventura mai mult decât știa că poate. Chiar și o străbunică a stat câteva luni cu copilul. O străbunică venită de la țară, care nu și-a scăpat strănepoata din ochi. Cum de ea știa că așa trebuie? Era o femeie simplă, crescuse mulți copii și nepoți și toți erau teferi. În ciuda muncii grele, copiii erau mereu sub atenția sa.
Generațiile crescute cu cheia la gât nu erau chiar lăsate de izbeliște, așa cum se crede. Copiii erau educați să vină direct acasă, să nu se îndepărteze de școală și de bloc și să nu vorbească cu necunoscuții. Erau și atunci câini pe stradă, erau și atunci oameni periculoși, dar milioane de copii au reușit să supraviețuiască, tocmai datorită educației primite.
O statistică a Direcției pentru Protecția Copilului arată că în anul 2012, 8648 de copii au fost neglijați, iar mass-media ne informează că zilnic cel puțin un copil moare din această cauză. Cu toate acestea, milioane de copii trăiesc fără ca răul să-i atingă, datorită faptului că părinții lor îi supraveghează permanent. Nu poți să nu te întrebi, totuși, de ce atât de mulți copii trebuie să moară sau să aibă accidente din cauza părinților lor? Suntem în secolul XXI, o țară membră a Uniunii Europene, și totuși, părinții neglijenți sunt considerați victime sau eroi. Este și cazul familiei Anghel. Înțeleg durerea pierderii unui copil mai mult decât oricine, pentru că sunt mamă. Dar nu pot să înțeleg cum o familie neglijentă a reușit să dea naștere unui masacru al animalelor creând o suferință cumplită printre oamenii buni. Nu înțeleg cum se poate păta numele unui copil pur cu sângele atâtor ființe. Nu înțeleg cum nu pot să-și plângă copilul în intimitatea casei lor și cer bani, pentru a face spectacol în mass-media sau pe la proteste. Nu înțeleg cum au putut să-și lase copiii nesupravegheați atâtea ore, într-un parc frecventat de boschetari?
Fata mea m-a întrebat zilele trecute: câți Ionuți trebuie să mai moară din cauza părinților neglijenți, pentru ca poliția, procuratura să-i pedepsească pe aceștia, pentru a trage un semnal de alarmă asupra obligației morale de a-ți supraveghea copilul, odată ce l-ai născut. Cu o justiție coruptă, cu politicieni murdari, cu părinți neglijenți, mult prea mulți Ionuți vor mai muri. În viitor, ne vom plimba numai prin parcuri sau pe străzi cu nume de copii uciși de neglijența părinților, iar bisericile vor fi înlocuite de statuile părinților vinovați, fiind loc de pelerinaj și închinăciune pentru toți cei care nu sunt în stare să-și țină ochii pe copii, ocupați fiind cu bârfa și telenovelele.
V-am scris pentru că văd cum copiii noștri, nepoții noștri, sunt torturați permanent de imaginile hingheriadelor, ale cruzimilor și masacrelor inițiate de un grup de oameni iresponsabili.
Nu pot decât să vă rog, dacă iubiți copiii, nu-i neglijați, nu-i lăsați nesupravegheați. Anual, mii de copii dispar fără urmă, sunt călcați de mașini, sunt abuzați, și nu câinii fac acest lucru, ci oamenii.
În ceea ce privește familia Anghel, dacă justiția română nu dorește să-și facă treaba, mă rog ca justiția divină să facă dreptate și să oprească aceste crime. Atâta sânge nevinovat, atâția copii care suferă din cauza legii lui Ionuț, o lege bolnavă, creată în numele unei familii neglijente... Înțeleg suferința pierderii unui copil, dar nu înțeleg exhibiționismul televizat și nici instigarea la violență și crimă.
ADRIANA-DOINA - București