Cu siguranţă, este necesar ca fiul dvs. să se prezinte, pentru investigaţii de specialitate şi precizare diagnostică, în cadrul clinicii de hematologie de pe raza localităţii în care locuiţi. Spun asta, deoarece semnele şi simptomele pe care le descrieţi par să reprezinte, din păcate, semnalmentele unei patologii limfatice, mai precis ale limfomului Hodgkin. Chiar dacă multe dintre semnele şi simptomele limfomului Hodgkin sunt similare celor ale gripei, cum ar fi febra, oboseala şi transpiraţiile nocturne, creşterea dimensiunilor ganglionilor limfatici de la nivelul gâtului şi axilei, dar mai cu seamă scăderea ponderală accentuată şi persistenţa stărilor febrile pledează pentru diagnosticul de boală Hodgkin. Este util să ştiţi că diagnosticul de boală Hodgkin presupune un istoric medical, un examen fizic, o radiografie toracică, analize sanguine şi de urină. Totodată, diagnosticul poate fi confirmat cu ajutorul unei biopsii ganglionare, care presupune prelevarea de ţesut ganglionar pentru a fi studiată prezenţa elementelor caracteristice din boala Hodgkin (transformarea limfocitelor B în celule Reed, anormale). Uneori, se extrage doar o porţiune din ganglionul limfatic pentru examinarea la microscop, partea rămasă utilizându-se ca marker în evaluarea răspunsului la tratament. Ulterior confirmării diagnosticului de boală Hodgkin, se pot efectua şi alte investigaţii pentru depistarea stadiului evolutiv al bolii şi orientarea spre cele mai bune opţiuni terapeutice. Acest proces poartă denumirea de stadializare şi poate presupune o biopsie de măduvă osoasă, o tomografie computerizată de abdomen şi torace sau alte investigaţii, cum ar fi tomografia cu gallium.
Bineînţeles, tratamentul depinde de criteriile de severitate, incluzând tipul şi stadiul bolii, numărul şi zona ganglionară afectată, vârsta şi starea de sănătate ale pacientului. De la caz la caz, opţiunile terapeutice includ radioterapia, chimioterapia sau chiar transplantul de celule stem, în cazul în care boala reapare după o remisiune iniţială indusă de chimioterapie.
Cu speranţa ca, totuşi, suspiciunea de boală Hodgkin să nu se confirme în cazul fiului dvs., consider, aşa cum spuneam la început, că aceste investigaţii trebuie făcute pentru lămurirea deplină a situaţiei. Nu neglijaţi! Să auzim numai de bine!
Dr. LAWRENCE CHUKWUDI NWABUDIKE - medic primar dermatolog, acupunctor şi homeopat - Bucureşti. Tel. 0752/30.45.36, 0746/01.76.60, e-mail: chukwudi.nwabudike@live.com
"De şapte ani sufăr de mâncărimi insuportabile"
(Răspuns pentru GEORGE - Sebeş, F. AS nr. 1043)
Stimate domn, mâncărimilor li se spune, în termeni medicali, prurit. Pruritul are o sumedenie de posibile cauze, uneori cauza poate fi chiar de nedescoperit. Important în a determina probabila cauză este să vă lămuriţi în legătură cu factorii care agravează pruritul şi cu cei care ameliorează simptomele, apoi dacă există boli asociate (diabet, renale, hepatice, de sânge). Este necesar să vă faceţi şi analize, cum ar fi hemoleucogramă, glicemie, probele hepatice şi renale, probele imunologice, printre altele, pentru a putea elucida cauza. De menţionat este faptul că pruritul afectează pielea, mucoasele şi corneea. În plus, unii factori, cum ar fi căldura, stimulează terminaţiile nervoase responsabile pentru senzaţia de prurit.
Din punct de vedere naturist, pruritul poate fi considerat o tulburare dată de vântul patogenic, care pătrunde în canalele superficiale. Este un indiciu că ficatul este slăbit, căci el este responsabil pentru energia de tip yang, ce circulă în straturile externe.
Abordările naturiste care v-ar putea fi de folos:
* Medicaţie - având în vedere vârsta dvs., este important să se verifice (poate prin eliminarea sistematică), dacă vreun medicament sau vreo combinaţie de medicamente vă cauzează pruritul.
* Obiceiuri nesănătoase - alcoolul afectează ficatul, iar fumatul - ficatul şi plămânul. Trebuie oprite aceste obiceiuri.
* Stăpâniţi-vă impulsul de a vă scărpina - căci acesta duce la un ciclu de scărpinare-mâncărime-scărpinare crescut.
* Îmbrăcămintea - nu trebuie să vă irite. Evitaţi în special lucrurile făcute din fibre sintetice.
* Folosiţi săpunuri neparfumate şi fără substanţe chimice, căci acestea pot provoca mâncărimi. De asemenea, trebuie aleşi detergenţi pentru spălarea rufelor, pe aceleaşi principii. Clătiţi cât se poate de bine rufele.
* Evitaţi accesoriile iritante - bijuterii, ceasuri, lanţuri etc.
* Creme cu calamine - ajută la calmarea mâncărimilor (este mai utilă crema decât loţiunea, căci loţiunea va usca pielea, ceea ce va agrava simptomele). Uneori, cremele cu acid salicilic (2-6%) sau cu uree (până la 10%) care sunt hidratante pot fi de ajutor.
* Unele plante medicinale ar putea fi de folos, de pildă Aloe vera, utilă pentru ficat şi diabet, levănţica sau teiul - pentru calmare, nuca - pentru probleme neurologice etc.
* Exerciţii de relaxare - cum ar fi tai-qi, yoga - ajută pacienţii să-şi poată controla sentimentele negative, care stau la baza tulburărilor.
* Consilierea - ajută la recunoaşterea sentimentelor negative, dacă acestea ar putea fi o origine psihogenă pentru prurit. În acest sens, este nevoie de răbdarea şi sprijinul iubitor al celor apropiaţi, pentru depăşirea situaţiei.
* Dietă - trebuie să verificaţi dacă dieta dvs. nu aduce, totuşi, elemente de intoleranţă alimentară care vă pot provoca pruritul.
* Homeopatie - trebuie mereu să vizeze individul, în special în bolile cronice. Însă unele medicamente cum ar fi Caladium (prurit în zona genitală), Dolichos pruriens (prurit de origine hepatică), Graphites, Psorinum, Rhus toxicodendron, Sulphur, printre altele, ar putea fi de folos.
* Acupunctură - elimină vântul şi diminuează căldura la nivelul intestinelor. Cele mai utile meridiane sunt: Ficat, Intestin gros, Plămân, Rinichi.
Vă urez succes!
Ing. chim. MIRCEA BOCAN - Alba Iulia, tel. 0258/86.56.77 (pt. comenzi), 0788/23.38.73
"Caut tratament naturist pentru diabet incipient"
(Răspuns pentru IOAN PIAŢA - Câmpia Turzii, F. AS nr. 1069)
Argila terapeutică "ALGO" reglează întregul metabolism, funcţionarea tuturor glandelor endocrine, inclusiv a pancreasului. Se obţin rezultate foarte bune în scăderea glicemiei, folosind cura cu argilă "ALGO", o perioadă lungă de timp, 2-3 luni, cu câte 5 pahare pe zi. Argila nu are niciun efect secundar.
Dr. CĂTĂLIN LUCA - medic de medicină generală cu competenţe în Ayurveda şi apifitoterapie - Laboratoarele BIONATURA PLUS, tel. 0752/15.29.70, 0752/15.29.71, e-mail: contact@bionaturaplus.com
"Doresc un tratament naturist pentru fibroză pulmonară"
(Răspuns pentru CĂTĂLINA MARGARETA MICLOŞ - Arad, F. AS nr. 1068)
În primul rând, este foarte important să nu mai aducem în organism substanţe care să încarce şi mai mult plămânul, să-l "înfunde" - şi aici mă refer, în special, la produsele lactate, care, în urma digestiei incomplete, creează un mucus care încarcă foarte mult plămânul. Lactatele se pot înlocui cu produsele din soia. De asemenea, evitaţi produsele din carne greu digerabile, cum sunt cele de porc, vită şi oaie. Este foarte important ca tratamentul să cuprindă substanţe care să emulsioneze secreţiile de la nivel pulmonar (care creează o stază la acel nivel) şi să le elimine, decongestionând plămânul şi permiţându-i să se regenereze. Pentru aceasta, este necesar să luaţi Protect Activ Zeolit - câte 3 capsule, de două ori pe zi, şi Oxigenare Celulară - conform prospectului. Astfel, plămânul se va decongestiona şi respiraţia va fi mult mai uşoară. Foarte util este şi Biostem - câte 2 capsule, de două ori pe zi, pentru a ajuta plămânul să se regenereze. Aici, oxigenarea are un dublu rol: ajută la purificarea şi decongestionarea plămânului, dar mai importantă este acţiunea lui de transport al oxigenului, necesar proceselor metabolice vitale organismului, astfel generând şi susţinând procesul de regenerare pulmonară.
În paralel, vă recomand să vă preparaţi un macerat la rece, foarte eficient în cazul afecţiunii dvs. Se face un amestec de plante medicinale din: 50 g soc, 100 g busuioc, 100 g cimbru, 100 g ciuboţica-cucului, 110 g sunătoare, 100 g tei, 100 g mesteacăn. Se amestecă toate plantele într-o pungă de hârtie. Seara, se iau 5 linguri din amestecul de plante şi se pun într-un litru de apă plată, se lasă la macerat la rece până dimineaţa, când se strecoară. Se bea întreaga cantitate rezultată, pe parcursul zilei: câte un pahar mic (80 ml), din oră în oră, cu înghiţituri mici, după ce lichidul a fost plimbat 3-4 minute prin gură.
De mare ajutor sunt şi uleiurile volatile de busuioc, brad şi eucalipt: se iau câte 3 picături din fiecare, de trei ori pe zi, cu apă, miere sau cu maceratul indicat. La fel de utile sunt şi gemoterapicele de coacăz negru, vâsc, stejar - câte 20 de picături de trei ori pe zi din fiecare. Cura se ţine timp de 3 luni, apoi se reevaluează situaţia pulmonară şi, în funcţie de rezultate, se decide tratamentul ulterior.