- Dacă ne gândim la Elena Udrea ca la contracandidatul necesar al lui Vasile Blaga, ar putea fi o soluţie. Este, însă, Elena Udrea, politicianul care poate transforma PDL în partidul de opoziţie necesar României? Aceasta este întrebarea.
De la bun început, trebuie să repetăm ce am mai spus, şi anume, că Vasile Blaga este un lider dezastruos, fără credibilitate, fără viziune şi fără carismă, autorul marii înfrângeri electorale din 9 decembrie - înfrângere mult mai drastică decât cea suferită la alegerile locale, sub conducerea lui Emil Boc. Bun manipulator al liderilor de filiale, domnul Blaga este pe cale de a transforma partidul într-o sectă care renunţă la recunoaşterea pe plan naţional, de dragul supravieţuirii cercului închis al membrilor săi. Nu au fost oare apropiaţii săi cei care au dat tonul dezertărilor din PDL în primăvara trecută, provocând astfel căderea guvernului Ungureanu şi instalarea guvernului Ponta? De altfel, suspiciunile de "blat" cu PSD, exprimate de aproape toată presa în alegeri, sunt întărite de reacţiile neconvingătoare la acţiunile actualei puteri. În sfârşit, să nu uităm că Vasile Blaga este vârful de lance al detaşamentului de corupţi ai partidului, în lupta împotriva criteriilor de integritate promovate de Monica Macovei şi împotriva oricărei reforme. Suntem, deci, nevoiţi să fim de acord cu criticile doamnei Udrea şi ale preşedintelui Băsescu la adresa actualului lider al PDL, observând, totodată, că asistăm la o bătălie din războiul mai vechi dintre Blaga şi Băsescu, război declanşat, din câte se ştie, de apropierea lui Blaga de PSD. Pe scurt, era nevoie de un contracandidat la Vasile Blaga, de un candidat cu şanse, nu de un "iepure", iar Elena Udrea a fost singura care s-a încumetat să intre în arenă. Ceea ce ne îngrijorează însă este că, în discursul de susţinere a Elenei Udrea, mascat ca interviu prezidenţial la televiziune, preşedintele s-a apucat să-l căineze pe Adrian Năstase, să-l laude pe Liviu Dragnea şi să o critice pe Monica Macovei, având totodată grijă să-i marginalizeze pe intelectualii reformişti din partid. Din start înţelegem că lupta împotriva corupţiei şi pentru susţinerea statului de drept nu va fi o prioritate a posibilului nou lider al PDL, că reformiştii - fie se vor alinia sub stindardul Elenei Udrea (unii au făcut-o deja), fie vor pleca din partid, pentru a-şi încerca norocul într-o construcţie politică nouă, şi că PDL ar putea avea relaţii bune cu unele tabere din PSD - exact cum are şi Vasile Blaga. Apoi, nu ştim nimic despre ideile politice ale Elenei Udrea, pentru că nu le-a formulat. Care îi este crezul, care îi sunt principiile, cum vede viitorul ţării, ce electorat vizează? Nu este suficient să spui că vrei să recuperezi generaţia care are astăzi 40 de ani, pentru că această generaţie - cât a mai rămas din ea pe aici - nu este monocoloră social, intelectual şi educaţional. În plus, nici bilanţul activităţii politice a doamnei Udrea nu este prea încurajator: ca lider al PDL Bucureşti, a pierdut integral Capitala; apoi a susţinut fără rezerve alianţa cu UNPR, partid care l-a trădat pe preşedinte în vară, fără să clipească, şi care acum s-a înregimentat în PSD. Ciudat este că niciun ziarist "independent" nu o chestionează mai asiduu pe aceste două teme. Ar mai fi multe de spus, dar cred că deocamdată avem destule argumente să fim sceptici, chiar extrem de sceptici, în privinţa resuscitării PDL, ca autentic partid de opoziţie.
- România a fost numită "ţara anului", cu cea mai spectaculoasă evoluţie în domeniul agriculturii ecologice şi va deveni un exportator important pentru Germania. Având în vedere că pe plan intern nu au existat stimulente importante în domeniu, credeţi că agricultorii români fac o politică autonomă, fără aprobare de la partid? Există şi alte domenii în care oamenii par să nu mai aştepte directive şi acţionează independent.
- Putem adăuga imediat, la exemplul agriculturii ecologice, exemplul cinematografiei, unde producătorii şi regizorii de talent nu sunt cei promovaţi de establishmentul autohton, ci cei independenţi, care fac filme geniale cu mesaj incomod, care nu stau cu mâna întinsă la stat, ci completează finanţarea de la Centrul Naţional al Cinematografiei (mult mai generos cu artiştii care nu se bucură de o confirmare internaţională), prin co-producţii cu case de filme din afara României. Cel mai recent astfel de exemplu este filmul "Poziţia copilului", regizat de Călin Peter Netzer şi premiat recent la Berlin cu Ursul de Aur. Ne-am putea gândi şi la literatură, unde sprijinul statului este minim sau chiar inexistent, ceea ce nu împiedică un autor de valoare să se afirme pe piaţa culturală europeană, cum a făcut-o Mircea Cărtărescu, printre alţii.
Trecând de la cultură la economie, ceea ce s-a întâmplat cu agricultura ecologică este o confirmare a potenţialului spiritului antreprenorial şi un argument în plus pentru reducerea la minimum a intervenţiei statului în economie. Cine nu mă crede, să studieze datele concrete, începând cu autostrăzile, unde statul este investitorul, ordonatorul de credite, beneficiarul şi tot ce mai vreţi să fie. După 23 de ani, bilanţul este penibil: două autostrăzi complete, din care una este neterminată (fără servicii, fără parapeţi, sistematic invadată de cai şi câini), iar cealaltă, mai veche, se strică tot timpul. Mai există un ciot de autostradă spre Braşov, dar nici acela nu a fost finalizat. Uitaţi-vă la cine sunt "regii asfaltului", marii clienţi ai tuturor partidelor, şi veţi înţelege de ce nu avem nicio şansă la o infrastructură modernă. Să ne gândim apoi la domeniul energetic, acolo unde statul, prin politica de preţuri a Hidroelectrica, de pildă, a îmbogăţit o întreagă pleiadă de "băieţi deştepţi" şi a sărăcit populaţia şi vistieria publică. Dar, mai presus de toate, să ne gândim la Oltchim, care putea fi "perla coroanei", căci produsele sale au căutare pe piaţa internaţională, dar care a fost distrus prin căpuşare sub toate guvernele. Corupţie şi clientelism - aceste cuvinte definesc rolul statului, iar succesul agriculturii ecologice pare un miracol în acest context. Pentru ca acest succes să fie multiplicat, ar trebui ca statul să-şi reducă birocraţia şi să transforme ANAF, dintr-o mafie care percepe taxe de protecţie, într-un mecanism de corecţie a fraudelor. Deocamdată, statul nu-i vânează decât pe antreprenorii corecţi şi harnici, după cum a afirmat şi preşedintele Camerei de Comerţ Româno-Britanice, care a calificat ANAF drept "o ruşine" (a disgrace).
Din păcate, statul nu intenţionează să se retragă din niciun domeniu din care poate obţine bani nemunciţi pentru clientela politică, iar în actualul guvern, nu am detectat nicio competenţă economică. Dacă românii nu se vor trezi şi nu se vor ridica în masă împotriva cleptocraţiei de partid şi de stat, succesele vor rămâne şi de acum încolo, excepţiile care întăresc regula generală a eşecului şi stagnării.
Daca nu aveti un cont, va puteti inregistra 
