- Dacă ne gândim la Elena Udrea ca la contracandidatul necesar al lui Vasile Blaga, ar putea fi o soluție. Este, însă, Elena Udrea, politicianul care poate transforma PDL în partidul de opoziție necesar României? Aceasta este întrebarea.
De la bun început, trebuie să repetăm ce am mai spus, și anume, că Vasile Blaga este un lider dezastruos, fără credibilitate, fără viziune și fără carismă, autorul marii înfrângeri electorale din 9 decembrie - înfrângere mult mai drastică decât cea suferită la alegerile locale, sub conducerea lui Emil Boc. Bun manipulator al liderilor de filiale, domnul Blaga este pe cale de a transforma partidul într-o sectă care renunță la recunoașterea pe plan național, de dragul supraviețuirii cercului închis al membrilor săi. Nu au fost oare apropiații săi cei care au dat tonul dezertărilor din PDL în primăvara trecută, provocând astfel căderea guvernului Ungureanu și instalarea guvernului Ponta? De altfel, suspiciunile de "blat" cu PSD, exprimate de aproape toată presa în alegeri, sunt întărite de reacțiile neconvingătoare la acțiunile actualei puteri. În sfârșit, să nu uităm că Vasile Blaga este vârful de lance al detașamentului de corupți ai partidului, în lupta împotriva criteriilor de integritate promovate de Monica Macovei și împotriva oricărei reforme. Suntem, deci, nevoiți să fim de acord cu criticile doamnei Udrea și ale președintelui Băsescu la adresa actualului lider al PDL, observând, totodată, că asistăm la o bătălie din războiul mai vechi dintre Blaga și Băsescu, război declanșat, din câte se știe, de apropierea lui Blaga de PSD. Pe scurt, era nevoie de un contracandidat la Vasile Blaga, de un candidat cu șanse, nu de un "iepure", iar Elena Udrea a fost singura care s-a încumetat să intre în arenă. Ceea ce ne îngrijorează însă este că, în discursul de susținere a Elenei Udrea, mascat ca interviu prezidențial la televiziune, președintele s-a apucat să-l căineze pe Adrian Năstase, să-l laude pe Liviu Dragnea și să o critice pe Monica Macovei, având totodată grijă să-i marginalizeze pe intelectualii reformiști din partid. Din start înțelegem că lupta împotriva corupției și pentru susținerea statului de drept nu va fi o prioritate a posibilului nou lider al PDL, că reformiștii - fie se vor alinia sub stindardul Elenei Udrea (unii au făcut-o deja), fie vor pleca din partid, pentru a-și încerca norocul într-o construcție politică nouă, și că PDL ar putea avea relații bune cu unele tabere din PSD - exact cum are și Vasile Blaga. Apoi, nu știm nimic despre ideile politice ale Elenei Udrea, pentru că nu le-a formulat. Care îi este crezul, care îi sunt principiile, cum vede viitorul țării, ce electorat vizează? Nu este suficient să spui că vrei să recuperezi generația care are astăzi 40 de ani, pentru că această generație - cât a mai rămas din ea pe aici - nu este monocoloră social, intelectual și educațional. În plus, nici bilanțul activității politice a doamnei Udrea nu este prea încurajator: ca lider al PDL București, a pierdut integral Capitala; apoi a susținut fără rezerve alianța cu UNPR, partid care l-a trădat pe președinte în vară, fără să clipească, și care acum s-a înregimentat în PSD. Ciudat este că niciun ziarist "independent" nu o chestionează mai asiduu pe aceste două teme. Ar mai fi multe de spus, dar cred că deocamdată avem destule argumente să fim sceptici, chiar extrem de sceptici, în privința resuscitării PDL, ca autentic partid de opoziție.
- România a fost numită "țara anului", cu cea mai spectaculoasă evoluție în domeniul agriculturii ecologice și va deveni un exportator important pentru Germania. Având în vedere că pe plan intern nu au existat stimulente importante în domeniu, credeți că agricultorii români fac o politică autonomă, fără aprobare de la partid? Există și alte domenii în care oamenii par să nu mai aștepte directive și acționează independent.
- Putem adăuga imediat, la exemplul agriculturii ecologice, exemplul cinematografiei, unde producătorii și regizorii de talent nu sunt cei promovați de establishmentul autohton, ci cei independenți, care fac filme geniale cu mesaj incomod, care nu stau cu mâna întinsă la stat, ci completează finanțarea de la Centrul Național al Cinematografiei (mult mai generos cu artiștii care nu se bucură de o confirmare internațională), prin co-producții cu case de filme din afara României. Cel mai recent astfel de exemplu este filmul "Poziția copilului", regizat de Călin Peter Netzer și premiat recent la Berlin cu Ursul de Aur. Ne-am putea gândi și la literatură, unde sprijinul statului este minim sau chiar inexistent, ceea ce nu împiedică un autor de valoare să se afirme pe piața culturală europeană, cum a făcut-o Mircea Cărtărescu, printre alții.
Trecând de la cultură la economie, ceea ce s-a întâmplat cu agricultura ecologică este o confirmare a potențialului spiritului antreprenorial și un argument în plus pentru reducerea la minimum a intervenției statului în economie. Cine nu mă crede, să studieze datele concrete, începând cu autostrăzile, unde statul este investitorul, ordonatorul de credite, beneficiarul și tot ce mai vreți să fie. După 23 de ani, bilanțul este penibil: două autostrăzi complete, din care una este neterminată (fără servicii, fără parapeți, sistematic invadată de cai și câini), iar cealaltă, mai veche, se strică tot timpul. Mai există un ciot de autostradă spre Brașov, dar nici acela nu a fost finalizat. Uitați-vă la cine sunt "regii asfaltului", marii clienți ai tuturor partidelor, și veți înțelege de ce nu avem nicio șansă la o infrastructură modernă. Să ne gândim apoi la domeniul energetic, acolo unde statul, prin politica de prețuri a Hidroelectrica, de pildă, a îmbogățit o întreagă pleiadă de "băieți deștepți" și a sărăcit populația și vistieria publică. Dar, mai presus de toate, să ne gândim la Oltchim, care putea fi "perla coroanei", căci produsele sale au căutare pe piața internațională, dar care a fost distrus prin căpușare sub toate guvernele. Corupție și clientelism - aceste cuvinte definesc rolul statului, iar succesul agriculturii ecologice pare un miracol în acest context. Pentru ca acest succes să fie multiplicat, ar trebui ca statul să-și reducă birocrația și să transforme ANAF, dintr-o mafie care percepe taxe de protecție, într-un mecanism de corecție a fraudelor. Deocamdată, statul nu-i vânează decât pe antreprenorii corecți și harnici, după cum a afirmat și președintele Camerei de Comerț Româno-Britanice, care a calificat ANAF drept "o rușine" (a disgrace).
Din păcate, statul nu intenționează să se retragă din niciun domeniu din care poate obține bani nemunciți pentru clientela politică, iar în actualul guvern, nu am detectat nicio competență economică. Dacă românii nu se vor trezi și nu se vor ridica în masă împotriva cleptocrației de partid și de stat, succesele vor rămâne și de acum încolo, excepțiile care întăresc regula generală a eșecului și stagnării.