Despre morţi, doar de bine, dar nu la noi

A mai murit o celebritate autohtonă, cineastul Ser­giu Nicolaescu, iar prezentarea evenimentului în presă a întrecut cu mult cele mai sumbre spectacole groteşti prilejuite, la vremea lor, de decesul Patriarhului Teoctist sau de cel al poetului Adrian Păunescu.

S-a ajuns atât de departe, încât doar decăderea dramatică a presei e, în sinea ei, un subiect mai morbid decât subiectele în care ea se complace de-atâta amar de vreme.
Rigoarea etică şi deontologia în presă sunt, nu doar la noi, ci şi la case mai mari, mai degrabă subiecte de seminarii în facultăţile de profil şi teme de lucrări plic­tisitoare pentru cercetători care nu au lucrat mai deloc la un ziar, în viaţa lor. "Interesul public” justifică multe, la limită. Dar de aici până la a călca, fără cea mai mică strângere de inimă, peste sentimentele unor oameni aflaţi în cel mai greu moment al vieţii lor, peste drepturile ele­mentare la viaţa privată şi peste regulile minimale în materie de producţie media, e cale lungă. Scuzabile întru-câtva la începuturile stângace ale presei libere de după 1989, astfel de derapaje sunt astăzi, pe bună dreptate, intolerabile pentru orice consumator media de bun simţ şi pentru orice profesionist de presă care se vede târât, fără voia sa, în generalizări deloc binevoitoare faţă de o breaslă cu rol esenţial nu doar în economia unei demo­craţii, ci şi în educarea publicului.
"Presa e de vină!”. Discursurile despre tabloidizarea şi înregimentarea economică sau politică a instituţiilor media sunt la mare modă. Presa e, desigur, de vină. A căzut în capcana propriei vanităţi, s-a rupt de publicul său, apoi, când i-a fugit pământul de sub picioare, a căutat so­luţia cea mai facilă: s-a vândut, repede şi ieftin, fie unor pa­troni cu interese obscure, fie unor editori fără expe­rienţă, fie, pur şi simplu, agenţiilor care intermediau publicitatea unor proiecte adesea foarte controversate.
Criza economică din ultimii ani s-a suprapus, în mod nefericit, peste o mai veche şi profundă criză de identitate şi de credibilitate a majorităţii instituţiilor de presă din România. Puţine domenii au fost atât de lovite de criză precum presa! Iar când ajungi să lucrezi cu oameni puţini şi prost plătiţi, incapabil să produci subiecte de impact, devii, vrând-nevrând, dependent de evenimente cu priză la public, precum moartea unor vedete, sau de faptul divers cel mai mizer: accidente, crime...
Presa e de vină, dar nu numai ea. De vină sunt şi distribuitorii care au sabotat-o constant (şi interesat?) în ultimii 20 de ani. De vină sunt şi publicitarii, care au căpuşat-o nejustificat şi care au încurajat-o să facă primii paşi spre compromis. Au vina lor şi marile firme care investesc în publicitate - nu s-a văzut una care să se delimiteze de spectacolele morbide pe care, la urma-urmei, le finanţează, nu a fost un caz în care o emisiune de scandal să-şi piardă sponsorii! De vină sunt şi politi­cienii, care au pus mereu presiune pe instituţiile de presă, forţând ieşirea de pe piaţă a marilor editori străini. De vină sunt şi cei care, ca invitaţi la emisiuni - politicieni, oameni de afaceri, universitari, diverşi specialişti - în loc să tempereze derapajele realizatorilor, mai mult le adân­cesc. Nu în ultimul rând, publicul însuşi a certificat, nu o dată, prin audienţe, senzaţionalismul periculos al televi­ziunilor. Degringolada profesională şi morală a presei româneşti e o cutie a Pandorei pe care cine o deschide va trăi, îngrozit, spectacolul morbid al unei decăderi generale cum n-a mai existat niciodată în România.