S-a ajuns atât de departe, încât doar decăderea dramatică a presei e, în sinea ei, un subiect mai morbid decât subiectele în care ea se complace de-atâta amar de vreme.
Rigoarea etică și deontologia în presă sunt, nu doar la noi, ci și la case mai mari, mai degrabă subiecte de seminarii în facultățile de profil și teme de lucrări plictisitoare pentru cercetători care nu au lucrat mai deloc la un ziar, în viața lor. "Interesul public” justifică multe, la limită. Dar de aici până la a călca, fără cea mai mică strângere de inimă, peste sentimentele unor oameni aflați în cel mai greu moment al vieții lor, peste drepturile elementare la viața privată și peste regulile minimale în materie de producție media, e cale lungă. Scuzabile întru-câtva la începuturile stângace ale presei libere de după 1989, astfel de derapaje sunt astăzi, pe bună dreptate, intolerabile pentru orice consumator media de bun simț și pentru orice profesionist de presă care se vede târât, fără voia sa, în generalizări deloc binevoitoare față de o breaslă cu rol esențial nu doar în economia unei democrații, ci și în educarea publicului.
"Presa e de vină!”. Discursurile despre tabloidizarea și înregimentarea economică sau politică a instituțiilor media sunt la mare modă. Presa e, desigur, de vină. A căzut în capcana propriei vanități, s-a rupt de publicul său, apoi, când i-a fugit pământul de sub picioare, a căutat soluția cea mai facilă: s-a vândut, repede și ieftin, fie unor patroni cu interese obscure, fie unor editori fără experiență, fie, pur și simplu, agențiilor care intermediau publicitatea unor proiecte adesea foarte controversate.
Criza economică din ultimii ani s-a suprapus, în mod nefericit, peste o mai veche și profundă criză de identitate și de credibilitate a majorității instituțiilor de presă din România. Puține domenii au fost atât de lovite de criză precum presa! Iar când ajungi să lucrezi cu oameni puțini și prost plătiți, incapabil să produci subiecte de impact, devii, vrând-nevrând, dependent de evenimente cu priză la public, precum moartea unor vedete, sau de faptul divers cel mai mizer: accidente, crime...
Presa e de vină, dar nu numai ea. De vină sunt și distribuitorii care au sabotat-o constant (și interesat?) în ultimii 20 de ani. De vină sunt și publicitarii, care au căpușat-o nejustificat și care au încurajat-o să facă primii pași spre compromis. Au vina lor și marile firme care investesc în publicitate - nu s-a văzut una care să se delimiteze de spectacolele morbide pe care, la urma-urmei, le finanțează, nu a fost un caz în care o emisiune de scandal să-și piardă sponsorii! De vină sunt și politicienii, care au pus mereu presiune pe instituțiile de presă, forțând ieșirea de pe piață a marilor editori străini. De vină sunt și cei care, ca invitați la emisiuni - politicieni, oameni de afaceri, universitari, diverși specialiști - în loc să tempereze derapajele realizatorilor, mai mult le adâncesc. Nu în ultimul rând, publicul însuși a certificat, nu o dată, prin audiențe, senzaționalismul periculos al televiziunilor. Degringolada profesională și morală a presei românești e o cutie a Pandorei pe care cine o deschide va trăi, îngrozit, spectacolul morbid al unei decăderi generale cum n-a mai existat niciodată în România.