"În fiecare an de Crăciun, sunt din nou copil”
Aaaa, ce întrebare frumoasă! Crăciunul e foarte prezent în viaţa mea. O sărbătoare plină de bucurii. În ce-l priveşte pe Moş Crăciun personal, cu el mă întâlnesc de ani buni pe Valea Mureşului, la graniţa dintre Hunedoara şi Arad, în casa minunată a Danei Bartzer şi a lui Dan Kreimerman, prieteni dragi şi apropiaţi. Mai vine şi Artanu (solistul trupei Partizan) cu ai lui, familii lărgite - fini, nepoţi -, şi sărbătorim boiereşte. Noi şi colindăm împreună, iar asta face întâlnirea cu atât mai plăcută. Avem un disc de colinde făcut acum douăzeci de ani, iar lumea încă nu s-a săturat de noi. Ne aduce mare bucurie faptul că putem cânta colindele acestea minunate, care de mult au fost armonizate de tatăl Danei Bartzer, Richard Bartzer, Dumnezeu să-l odihnească, unul dintre cei mai mari orchestratori şi aranjeuri vocali pe care i-a avut România. Ne place mult să ne întâlnim, să cântăm, ne place atmosfera de sărbătoare, senzaţia aceea de frig care ne înroşeşte nasurile şi ne răguşeşte puţin. Apoi, după câte o vişinată primită când mergem la colindat, prindem mai mult curaj şi ne încălzim gâturile. În final, mergem la Dana acasă şi iarăşi cântăm. Obligatoriu! Anul acesta, în familia noastră lărgită de prieteni se află şi un prichindel de trei ani, care, la rându-i, trebuie să cânte. E minunat, fiecare copil cântă la câte un instrument, fiecare om mare la altul. Iulian al nostru are nouăsprezece ani, e în anul întâi la Conservator, la pian. Şi el va cânta de Crăciun, l-am rugat doar să nu fie un concert lung şi greu, pentru că eu ţin tot postul Crăciunului şi abia aştept să mă înfrupt din bunătăţurile făcute de Dana. În fiecare an ne oferim să o ajutăm, dar ea ne refuză şi bine face, că e neîntrecută în ale bucătăriei. Anul acesta ne-a promis, printre altele, sarmale în vas de lut. Mmmm... Venim şi noi cu câte un gogoşar, câte o carafă cu vin. Ce să zic, aştept în fiecare an cu nerăbdare clipele acestea, să văd bucuria în ochii copiilor, să mă simt şi eu copil, pentru că exact asta fac. În fiecare an de Crăciun, sunt din nou copil.
ANDI VASLUIANU
"În sfârşit, Crăciunul acasă”
De data aceasta, mă voi întâlni cu Moş Crăciun acasă. Am fost destul de des plecat de Crăciun, dar acum chiar voi fi acasă. Pentru că anul acesta e altfel. Am o casă nouă, o casă adevărată, cu curte, cu zăpadă, şi pentru că anul acesta sunt liniştit. După multă, multă vreme, acum sunt liniştit. Nu-mi doresc nimic deosebit, doar lucruri comune: brad, bucate, spirit de familie. Dacă i-am scris lui Moşu? Am uitat şi de data asta, dar acum, că
LUMINIŢA ANGHEL
"Mie Moşul îmi aduce bunici la ţară”
Anul acesta ne vedem cu Moş Crăciun la bunicii soţului meu, într-un sat bulgăresc, numit Valea Dragului. E ceva nou pentru noi, care, de obicei, prăznuim Sărbătorile acasă, dar acum am ales să le facem o bucurie acestor bunici foarte bătrâni, să le aducem nepoţii şi strănepoţii la masă, să le împodobim bradul pe care nu l-au mai avut de zeci de ani. Copiii noştri, Măriuca şi Filip, îşi vor cunoaşte străbunicii, ceea ce mi se pare fabulos. Amândoi sunt români-bulgari, se vorbeşte bulgăreşte în casă, abia aştept. Pentru mine, e cu adevărat ceva inedit, pentru că nu am petrecut niciodată Crăciunul la ţară. Cât trăiau ai mei, făceam sărbătorile împreună. După ce s-au prăpădit, au apărut copiii şi petreceam, Crăciunul, cu ei. Am o familie nouă, care din prima clipă a devenit foarte unită. De exemplu, la noi e literă de lege să ne vedem în fiecare duminică la masă, toţi, împreună. Cumnaţi, socri, nepoţi, cu toţii, duminică de duminică, fără excepţie. În aceeaşi formulă vom petrece şi Crăciunul de la Valea Dragului. Toată copilăria mi-am dorit să fi avut bunici la ţară. Lipsa bunicilor de la sat chiar mi-a marcat în mod trist copilăria, iar acum voi avea şi eu, în sfârşit, bătrânii mei. Aşadar, mă aştept să fie superb, mă aştept la o casă bătrânească plină de lumânări şi miros de vanilie, mă aştept la ţuică fiartă băută în frig, lângă grătarul de afară.
CORINA CHIRIAC
În primul rând mă întâlnesc cu Moş Crăciun în amintirile mele. În memoria unor Sărbători pe care le făceam alături de părinţi şi prietenii lor, când eram elevă sau studentă. Din păcate, acele Crăciunuri de poveste nu se mai pot retrăi altfel decât în amintire, felul în care le serbam, muzica, atmosfera, belşugul de pe masă... Deşi femeile vremurilor acelea erau gospodine desăvârşite, care munceau din greu pentru ospeţele de Crăciun, nu erau niciodată obosite şi atmosfera de iubire şi voie bună era la înălţime. Este adevărat că trecerea anilor patinează frumuseţea amintirilor, dar chiar era cu adevărat frumos. Părinţii mei organizau totul, un efort natural, din dragoste, pe care nu îl resimţeau deloc ca o povară, răsplătit cu extraordinara îmbogăţire sufletească cu care te alegeai de la acele mese unice. Noi eram patruzeci şi şapte de
Daca nu aveti un cont, va puteti inregistra 
