"În fiecare an de Crăciun, sunt din nou copil”
Aaaa, ce întrebare frumoasă! Crăciunul e foarte prezent în viața mea. O sărbătoare plină de bucurii. În ce-l privește pe Moș Crăciun personal, cu el mă întâlnesc de ani buni pe Valea Mureșului, la granița dintre Hunedoara și Arad, în casa minunată a Danei Bartzer și a lui Dan Kreimerman, prieteni dragi și apropiați. Mai vine și Artanu (solistul trupei Partizan) cu ai lui, familii lărgite - fini, nepoți -, și sărbătorim boierește. Noi și colindăm împreună, iar asta face întâlnirea cu atât mai plăcută. Avem un disc de colinde făcut acum douăzeci de ani, iar lumea încă nu s-a săturat de noi. Ne aduce mare bucurie faptul că putem cânta colindele acestea minunate, care de mult au fost armonizate de tatăl Danei Bartzer, Richard Bartzer, Dumnezeu să-l odihnească, unul dintre cei mai mari orchestratori și aranjeuri vocali pe care i-a avut România. Ne place mult să ne întâlnim, să cântăm, ne place atmosfera de sărbătoare, senzația aceea de frig care ne înroșește nasurile și ne răgușește puțin. Apoi, după câte o vișinată primită când mergem la colindat, prindem mai mult curaj și ne încălzim gâturile. În final, mergem la Dana acasă și iarăși cântăm. Obligatoriu! Anul acesta, în familia noastră lărgită de prieteni se află și un prichindel de trei ani, care, la rându-i, trebuie să cânte. E minunat, fiecare copil cântă la câte un instrument, fiecare om mare la altul. Iulian al nostru are nouăsprezece ani, e în anul întâi la Conservator, la pian. Și el va cânta de Crăciun, l-am rugat doar să nu fie un concert lung și greu, pentru că eu țin tot postul Crăciunului și abia aștept să mă înfrupt din bunătățurile făcute de Dana. În fiecare an ne oferim să o ajutăm, dar ea ne refuză și bine face, că e neîntrecută în ale bucătăriei. Anul acesta ne-a promis, printre altele, sarmale în vas de lut. Mmmm... Venim și noi cu câte un gogoșar, câte o carafă cu vin. Ce să zic, aștept în fiecare an cu nerăbdare clipele acestea, să văd bucuria în ochii copiilor, să mă simt și eu copil, pentru că exact asta fac. În fiecare an de Crăciun, sunt din nou copil.
ANDI VASLUIANU
"În sfârșit, Crăciunul acasă”
De data aceasta, mă voi întâlni cu Moș Crăciun acasă. Am fost destul de des plecat de Crăciun, dar acum chiar voi fi acasă. Pentru că anul acesta e altfel. Am o casă nouă, o casă adevărată, cu curte, cu zăpadă, și pentru că anul acesta sunt liniștit. După multă, multă vreme, acum sunt liniștit. Nu-mi doresc nimic deosebit, doar lucruri comune: brad, bucate, spirit de familie. Dacă i-am scris lui Moșu? Am uitat și de data asta, dar acum, că mi-ai adus aminte, i-aș fi cerut liniște, însă am găsit-o între timp. Omul trece prin diferite momente în viață, unele mai bizare decât altele, dar dacă ai răbdare cu tine așteptarea merită. Acesta ar fi sfatul meu pentru români în preajma Crăciunului: să aibă răbdare cu ei și să se gândească doar la viețile lor. Să nu se mai uite la televizor, să nu le mai pese de ce zic alții, să nu mai creadă în promisiuni televizate, să se uite numai în ei, să regăsească bucuria din ei. Eu, personal, am învățat să privesc în mine, iar lucrul acesta m-a ajutat foarte mult. Nu știu ce să-ți spun mai mult. Eu care sunt vorbăreț de obicei, când sunt liniștit, tac. Iar în ultima vreme sunt foarte tăcut (râde).
LUMINIȚA ANGHEL
"Mie Moșul îmi aduce bunici la țară”
Anul acesta ne vedem cu Moș Crăciun la bunicii soțului meu, într-un sat bulgăresc, numit Valea Dragului. E ceva nou pentru noi, care, de obicei, prăznuim Sărbătorile acasă, dar acum am ales să le facem o bucurie acestor bunici foarte bătrâni, să le aducem nepoții și strănepoții la masă, să le împodobim bradul pe care nu l-au mai avut de zeci de ani. Copiii noștri, Măriuca și Filip, își vor cunoaște străbunicii, ceea ce mi se pare fabulos. Amândoi sunt români-bulgari, se vorbește bulgărește în casă, abia aștept. Pentru mine, e cu adevărat ceva inedit, pentru că nu am petrecut niciodată Crăciunul la țară. Cât trăiau ai mei, făceam sărbătorile împreună. După ce s-au prăpădit, au apărut copiii și petreceam, Crăciunul, cu ei. Am o familie nouă, care din prima clipă a devenit foarte unită. De exemplu, la noi e literă de lege să ne vedem în fiecare duminică la masă, toți, împreună. Cumnați, socri, nepoți, cu toții, duminică de duminică, fără excepție. În aceeași formulă vom petrece și Crăciunul de la Valea Dragului. Toată copilăria mi-am dorit să fi avut bunici la țară. Lipsa bunicilor de la sat chiar mi-a marcat în mod trist copilăria, iar acum voi avea și eu, în sfârșit, bătrânii mei. Așadar, mă aștept să fie superb, mă aștept la o casă bătrânească plină de lumânări și miros de vanilie, mă aștept la țuică fiartă băută în frig, lângă grătarul de afară.
CORINA CHIRIAC
"Îi mulțumesc lui Moșu că-mi este bine”
În primul rând mă întâlnesc cu Moș Crăciun în amintirile mele. În memoria unor Sărbători pe care le făceam alături de părinți și prietenii lor, când eram elevă sau studentă. Din păcate, acele Crăciunuri de poveste nu se mai pot retrăi altfel decât în amintire, felul în care le serbam, muzica, atmosfera, belșugul de pe masă... Deși femeile vremurilor acelea erau gospodine desăvârșite, care munceau din greu pentru ospețele de Crăciun, nu erau niciodată obosite și atmosfera de iubire și voie bună era la înălțime. Este adevărat că trecerea anilor patinează frumusețea amintirilor, dar chiar era cu adevărat frumos. Părinții mei organizau totul, un efort natural, din dragoste, pe care nu îl resimțeau deloc ca o povară, răsplătit cu extraordinara îmbogățire sufletească cu care te alegeai de la acele mese unice. Noi eram patruzeci și șapte de oameni în familie, evident că nu veneau chiar toți, dar eram oricum, foarte mulți. Și, pe lângă familie, veneau și foarte mulți prieteni, unii dintre ei singuri, în căutarea sentimentului pierdut de dragoste în familie. Acum sunt eu acel singuratic. Acum mă bucur eu să am prieteni care să mă primească an de an în familiile lor, să mă facă să mă simt că aparțin familiilor lor. Acolo, între ei, îl întâlnesc pe Moș Crăciun, așa cum o făceau "orfanii” invitați ai părinților mei. De treizeci de ani, ne vedem cam aceiași oameni, la copiii unor compozitori, oameni din breasla noastră. Povestim, îi evocăm pe cei care nu mai sunt, depănăm amintiri aurite de bagheta magică a Moșului. Prietenia și iubirea acestor oameni sunt marele său dar pentru mine. Dar îi mulțumesc Moșului în seara de Crăciun și pentru sănătate și pentru succesul emisiunii mele de atâta timp și pentru bunele perspective profesionale pe care le am în anul ce vine. Îi mulțumesc că îmi dă liniștea și puterea să mă uit cu încredere la ziua de mâine, lăsând la o parte panici momentane. Mi-e bine... Îi mulțumesc lui Moșu și prin el lui Dumnezeu pentru toate astea!