Unde vă întâlniți cu Moș Crăciun?

Bogdana Tihon Buliga
SILVIA DUMITRESCU

"În fiecare an de Crăciun, sunt din nou copil”

Aaaa, ce întrebare frumoasă! Crăciunul e foarte prezent în viața mea. O sărbătoare plină de bucurii. În ce-l privește pe Moș Crăciun perso­nal, cu el mă întâl­nesc de ani buni pe Valea Mureșului, la granița din­tre Hunedoara și Arad, în casa mi­nu­nată a Danei Bartzer și a lui Dan Kreimerman, prieteni dragi și apro­piați. Mai vine și Artanu (solistul tru­pei Partizan) cu ai lui, familii lăr­gite - fini, nepoți -, și sărbătorim bo­ierește. Noi și colindăm împre­ună, iar asta face întâlnirea cu atât mai plăcută. Avem un disc de colinde făcut acum două­zeci de ani, iar lumea încă nu s-a săturat de noi. Ne aduce mare bucurie faptul că putem cânta colindele acestea minunate, care de mult au fost armonizate de tatăl Danei Bartzer, Richard Bartzer, Dumnezeu să-l odih­nească, unul dintre cei mai mari orchestratori și aran­jeuri vocali pe care i-a avut România. Ne place mult să ne întâlnim, să cântăm, ne place atmosfera de săr­bă­toare, senzația aceea de frig care ne înroșește na­surile și ne răgușește puțin. Apoi, după câte o vișinată primită când mergem la colindat, prindem mai mult curaj și ne încălzim gâturile. În final, mergem la Dana acasă și iarăși cântăm. Obligatoriu! Anul acesta, în familia noas­tră lărgită de prieteni se află și un prichin­del de trei ani, care, la rându-i, trebuie să cânte. E mi­nunat, fiecare copil cântă la câte un instrument, fiecare om mare la altul. Iulian al nostru are nouăsprezece ani, e în anul întâi la Conservator, la pian. Și el va cânta de Crăciun, l-am rugat doar să nu fie un concert lung și greu, pentru că eu țin tot postul Crăciunului și abia aștept să mă înfrupt din bunătățurile făcute de Dana. În fiecare an ne oferim să o ajutăm, dar ea ne refuză și bine face, că e neîntrecută în ale bucătăriei. Anul aces­ta ne-a promis, printre altele, sarmale în vas de lut. Mmmm... Venim și noi cu câte un gogoșar, câte o carafă cu vin. Ce să zic, aștept în fiecare an cu nerăb­dare clipele acestea, să văd bucuria în ochii copiilor, să mă simt și eu copil, pentru că exact asta fac. În fiecare an de Crăciun, sunt din nou copil.

ANDI VASLUIANU
"În sfârșit, Crăciunul acasă”


De data aceasta, mă voi întâlni cu Moș Crăciun acasă. Am fost des­tul de des plecat de Crăciun, dar acum chiar voi fi acasă. Pen­tru că anul acesta e altfel. Am o casă nouă, o casă ade­vă­rată, cu curte, cu zăpadă, și pentru că anul acesta sunt liniștit. După multă, multă vreme, acum sunt liniștit. Nu-mi doresc ni­mic deosebit, doar lucruri comune: brad, bu­cate, spi­rit de familie. Dacă i-am scris lui Moșu? Am uitat și de data asta, dar acum, că mi-ai adus aminte, i-aș fi cerut liniște, însă am găsit-o între timp. Omul trece prin dife­rite momente în viață, unele mai bi­zare decât altele, dar dacă ai răbdare cu tine aștep­tarea merită. Acesta ar fi sfatul meu pentru români în preajma Crăciu­nului: să aibă răbdare cu ei și să se gândească doar la viețile lor. Să nu se mai uite la televizor, să nu le mai pese de ce zic alții, să nu mai creadă în promi­siuni televizate, să se uite numai în ei, să regăsească bucuria din ei. Eu, personal, am învățat să privesc în mine, iar lucrul acesta m-a ajutat foarte mult. Nu știu ce să-ți spun mai mult. Eu care sunt vor­băreț de obicei, când sunt liniștit, tac. Iar în ultima vreme sunt foarte tăcut (râde).

LUMINIȚA ANGHEL
"Mie Moșul îmi aduce bunici la țară”


Anul acesta ne vedem cu Moș Crăciun la bunicii soțului meu, într-un sat bulgăresc, numit Valea Dra­gu­lui. E ceva nou pentru noi, care, de obicei, prăznuim Sărbătorile aca­să, dar acum am ales să le facem o bucurie acestor bunici foarte bă­trâni, să le aducem nepoții și străne­poții la masă, să le îm­podobim bradul pe care nu l-au mai avut de zeci de ani. Copiii noștri, Măriuca și Filip, își vor cunoaște străbunicii, ceea ce mi se pare fabulos. Amândoi sunt români-bulgari, se vorbește bul­gă­rește în casă, abia aștept. Pen­tru mine, e cu adevărat ceva inedit, pentru că nu am petrecut niciodată Crăciunul la țară. Cât trăiau ai mei, făceam sărbătorile împreună. După ce s-au prăpă­dit, au apărut copiii și petre­ceam, Cră­ciunul, cu ei. Am o fa­milie nouă, care din prima clipă a de­ve­nit foarte unită. De exem­plu, la noi e literă de lege să ne ve­dem în fiecare dumi­nică la masă, toți, împreună. Cumnați, socri, nepoți, cu toții, duminică de duminică, fără excepție. În aceeași formulă vom petrece și Crăciunul de la Valea Dragului. Toată copilăria mi-am dorit să fi avut bunici la țară. Lipsa bunicilor de la sat chiar mi-a mar­cat în mod trist copilăria, iar acum voi avea și eu, în sfârșit, bătrânii mei. Așadar, mă aștept să fie superb, mă aștept la o casă bătrânească plină de lumânări și miros de vanilie, mă aștept la țuică fiartă băută în frig, lângă grătarul de afară.

CORINA CHIRIAC
"Îi mulțumesc lui Moșu că-mi este bine”


În primul rând mă întâlnesc cu Moș Crăciun în amintirile mele. În memoria unor Sărbători pe care le făceam alături de părinți și prietenii lor, când eram elevă sau studentă. Din păcate, acele Crăciunuri de po­veste nu se mai pot retrăi altfel decât în amintire, felul în care le serbam, muzica, atmosfera, belșugul de pe masă... Deși femei­le vremurilor acelea erau gospodine desăvârșite, care munceau din greu pentru ospețele de Crăciun, nu erau niciodată obosite și atmosfera de iu­bire și voie bună era la înălțime. Este adevărat că trece­rea anilor pati­nea­ză frumusețea amintirilor, dar chiar era cu adevărat frumos. Părinții mei organizau totul, un efort natural, din dragoste, pe care nu îl resimțeau deloc ca o pova­ră, răsplătit cu extraordinara îmbogă­țire sufletească cu care te alegeai de la acele mese uni­ce. Noi eram pa­truzeci și șapte de oameni în familie, evident că nu veneau chiar toți, dar eram oricum, foarte mulți. Și, pe lângă familie, veneau și foarte mulți prieteni, unii din­tre ei singuri, în căutarea sentimen­tului pierdut de dra­gos­te în familie. Acum sunt eu acel singuratic. Acum mă bucur eu să am prieteni care să mă primească an de an în familiile lor, să mă facă să mă simt că aparțin familiilor lor. Acolo, între ei, îl întâlnesc pe Moș Cră­ciun, așa cum o fă­ceau "orfanii” invitați ai părinților mei. De treizeci de ani, ne vedem cam aceiași oameni, la copiii unor compozitori, oameni din breasla noas­tră. Povestim, îi evocăm pe cei care nu mai sunt, depănăm amintiri aurite de bagheta magică a Moșului. Prietenia și iubirea acestor oameni sunt ma­rele său dar pentru mine. Dar îi mulțumesc Moșului în seara de Crăciun și pentru sănă­tate și pentru succesul emisiunii mele de atâta timp și pen­tru bunele perspective pro­fe­sionale pe care le am în anul ce vine. Îi mulțumesc că îmi dă liniștea și puterea să mă uit cu încredere la ziua de mâine, lăsând la o parte panici momentane. Mi-e bine... Îi mulțumesc lui Moșu și prin el lui Dumnezeu pentru toate astea!