Din nefericire, în prezent, nu există un tratament curativ pentru scleroza laterală amiotrofică (SLA). Pe lângă faptul că este descoperită (diagnosticată), de cele mai multe ori, în stadii avansate, SLA pare să aibă drept cauză o componentă genetică, o genă "defectă” răspunzătoare de declanşarea anumitor cazuri de boală moştenită. În esenţă, SLA constă într-o degenerare progresivă a celulelor nervoase de la nivelul creierului şi măduvei spinale, ce controlează musculatura striată. Nervii afectaţi se atrofiază şi dispar fără a avea semne de anomalii. Pe cale de consecinţă, se produce deteriorarea musculară cauzată de dispariţia nervilor ce stimulează aceşti muşchi. La început (debutul bolii este gradat), în mod obişnuit, există o accentuare a slăbiciunii musculare a unui membru, pentru ca, mai apoi, să fie afectate şi celelalte membre, slăbiciunea musculară putând fi însoţită de crampe şi spasme musculare. Pe măsură ce boala progresează (SLA este o boală cronică degenerativă ce se agravează progresiv), noi muşchi sunt afectaţi şi, uneori, apar probleme la nivelul musculaturii semivoluntare, precum cea implicată în masticaţie, deglutiţie, vorbire şi respiraţie. Singura opţiune terapeutică, disponibilă în prezent, pentru SLA, este Riluzolul (Rilutek), medicament care poate încetini uşor evoluţia bolii, la anumite persoane. În rest, suportul emoţional din partea familiei şi al prietenilor este o parte importantă a terapiei, la fel de bine cum terapia adaptată nevoilor individuale este utilă în menţinerea forţei musculare şi a stării generale de sănătate (mai ales în fazele timpurii).
Nici din punctul de vedere al medicinei naturiste nu se poate vorbi de un tratament curativ, însă unele remedii pot contribui la atenuarea simptomatologiei şi la încetinirea evoluţiei bolii. Vorbim aici de suplimente nutriţionale care conţin Curcumină, Resveratrol, coenzima Q10, Reishi, Cordyceps, acizi graşi esenţiali (Omega 3, 6, 9) şi aminoacizi precum leucina, izoleucina, valina şi glutamina. Aceste remedii acţionează benefic asupra sistemului nervos în general, prin stimularea creşterii neuriţilor (dendrite şi axoni prin care neuronii comunică între ei), protecţia fibrei nervoase şi a învelişului de mielină, stimularea sintezei de acetilcolină, neuromediator chimic implicat în transmiterea influxului nervos. Deşi aceste produse naturiste se găsesc în farmaciile şi magazinele naturiste şi pot fi procurate uşor, rămân la părerea că cea mai importantă sursă de principii active terapeutice, în cazul SLA, dar şi în alte patologii neurologice degenerative, sunt produsele apicole procurate direct de la sursă. Polenul, păstura, lăptişorul de matcă, mierea, larvele de albine, propolisul, conţin (în formă pură) toate elementele necesare unei acţiuni terapeutice adecvate organismului uman şi patologiilor neurologice, în special. Găsim în aceste produse aminoacizi esenţiali şi neesenţiali, proteine, enzime, glucide, acizi organici şi acizi graşi, fosfolipide, vitamine, săruri minerale şi antioxidanţi a căror sinergie poate contribui substanţial la ameliorarea şi, de ce nu, la încetinirea evoluţiei unor boli grave, din care, din păcate, face parte şi scleroza laterală amiotrofică. Sigur, dozele terapeutice trebuie administrate în funcţie de nevoile fiecărui organism şi ale fiecărui caz în parte, ţinând cont şi de eventualele patologii cronice preexistente.
Să auzim numai de bine!
ADRIANA VLAD - fitoterapeut, consultant nutriţie - Deva, tel. 0254/23.10.61, 0726/76.15.57, e-mail: elite.nutritia@yahoo.com
(Răspuns pentru CLAUDIA IONAŞCU, F. AS nr. 955)
Bolile renale se caracterizează prin faptul că rinichii, în mod brusc, nu-şi mai îndeplinesc funcţia. Când ei nu mai funcţionează, produşii de metabolism, lichidele şi electroliţii, se acumulează în organism, ceea ce poate duce la o situaţie ce pune viaţa în pericol.
Când apar simptomele, acestea pot fi:
edemaţierea (umflarea) picioarelor şi a labelor picioarelor
producţia mică de urină sau lipsa ei (oligurie)
senzaţia de sete şi gură uscată
tahicardie (ritm cardiac accelerat)
senzaţia de ameţeală când pacientul stă în picioare
inapetenţă (lipsa poftei de mâncare), greaţă şi vărsături
confuzie, anxietate, nelinişte sau somnolenţă
durere pe una din părţi, chiar sub cutia toracică şi până la nivelul taliei (dureri în flancuri).
Simptomele pot ajuta la determinarea tipului de insuficienţă renală.Vă recomand: consumul în cantităţi mari de lichide, acestea contribuie la spălarea permanentă a rinichilor.
De evitat: consumul în cantităţi mari de proteine de origine animală (carne, pasăre sau peşte), care provoacă mărirea nivelului calciului în urină.
Ca tratament naturist vă recomand: Intern: Thuya, Năpraznic, Imunostim, Urinosalm, Renostim, Berberis CH9, Ulei de in. Vă recomand, de asemeni, Tonic renal "E-lite” şi Superforte Supozin (se aplică local), preparate în farmacia noastră.
Tonicul renal "E-lite” conţine miere, propolis, polen, argilă, extracte de merişor, coada-calului, urzică, frasin, muguri de arţar, muguri de fag, iarbă mare, ceai de jawa, uleiuri esenţiale de ienupăr, lavandă, pin. Produsul are efect diuretic, antiinflamator, antilitiazic, depurativ, antioxidant, antimicrobian în infecţii (E-Coli, Proteus, Clamydia etc.). Este recomandat în infecţii urinare, prostatite, edeme renale, microlitiază renală, ascită, celulită, retenţie de apă în organism, reglator al glandelor renale, tonic renal.
VASILE STANCIU - fitoterapeut, Bucureşti, tel. 0724/37.32.48, 0755/77.08.50
(Răspuns pentru MAGDA ASULTANEI - Bacău, F. AS nr. 985)
Diagnosticul pus de către medici fiului dvs., neutropenie, nu este suficient pentru a iniţia un tratament, fie el şi naturist. Reducerea numărului de granulocite neutrofile din sânge poate avea o mulţime de cauze, precum: tumori ale măduvei osoase, leucemii acute, defecte congenitale şi agranulocitoză.
Dacă observaţi unele semne ca: mărirea ganglionilor, creşterea în dimensiuni a splinei (palpabilă în partea stângă sub coaste), scăderea hematiilor, trombocitelor şi a globulelor albe, sau dureri osoase, poate fi vorba de leucemie acută limfoblastică, foarte des întâlnită la copii, dar cu rezultate foarte bune ale tratamentului (chimioterapie, radioterapie, transplant de măduvă).
Pentru a asigura lupta şi protecţia împotriva infecţiilor, nivelul neutrofilelor în sânge trebuie menţinut la 2-7,5x109/l, având astfel capacitatea de a distruge şi ingera un număr variat de bacterii. Fără tratament eficace pot apărea complicaţii: hemoragii, afecţiuni ale creierului şi meningelui, febră, ulceraţii ale mucoaselor şi amigdalelor, septicemie.
Atenţie! În cazul în care copilul a urmat şedinţe cu doze mari de citostatice, probabilitatea de neutropenie este foarte ridicată.
Printre cauzele neutropeniei mai amintim: deficitul de vitamina B12, acid folic, anemie aplastică, sindromul Chediak-Higashi, Carbamazepină, Cloramfenicolul, Mononucleoza infecţioasă, boala Gaucher etc.
Tratament alopat: Neupogen - stimulează factorul de creştere a granulocitelor. Antibioterapie de urgenţă în caz de agranulocitoză după chimioterapie sau când febra este mai mare de 38,5°C.
Tratament naturist: ţinând cont de vârsta copilului, vă recomand: First Defense, Colostrum Plus Probiotics, Multivitamin şi Mineral, Vitamina C-Lichid-Child Life, Polen crud - 1/2 linguriţă, două luni, dimineaţa, cu 30 minute înainte de masă; Infant Flu Shield - sirop.
Multă sănătate!
(Răspuns valabil şi pentru MARINA ZARA, "Am un nivel scăzut de neutrofile”, F. AS nr. 955)
VALERIU MUNTEANU - str. Giuseppe Verdi nr. 6A, ap. 3, Timişoara
(Răspuns pentru SANFIRA IOAN, F. AS nr. 1029)
Răspunzând solicitării dvs. de a vi se indica unele mijloace de tratament naturiste, vă recomand în cele ce urmează unele ceaiuri din plante, care, adăugate unui regim alimentar corespunzător, pot contribui la reducerea hiperacidităţii gastrice şi a manifestărilor neplăcute generate de aceasta.
Vă pot fi de folos ceaiurile preparate prin infuzare din flori de salcâm (Flores Acaciae), consumate înainte de mese (calmează senzaţiile de arsură reclamate de dvs.) şi cel din frunze de zmeur (Folium Rubiidaci), care contribuie la reducerea acidităţii.
Eficiente sunt şi ceaiurile produse de Plafar, care au în compoziţia lor mai multe plante medicinale, cu acţiune complexă asupra mucoasei gastrice. Astfel, Ceaiul Gastric Plafar are ca efect calmarea mucoasei gastrice şi reducerea secreţiilor, având în compoziţia sa 6 plante medicinale, şi anume: muşeţel (Flores Chamomillae), valeriană (Radix Valerianae), coada-şoricelului (Achillea millefolium), mentă (Herba Menthae piperitae), păpădie (Herba Taraxaci) şi gălbenele (Flores Calendulae).
Există şi Ceaiul Gastric nr. 2 Plafar cu efecte antispasmodice, carminative, astringente şi antiinflamatoare, realizat din amestecul în proporţii optime a următoarelor plante medicinale: gălbenele, sunătoare (Herba Hiperici), coada-şoricelului, troscot (Herba Polygoni avicularis), ţintaură (Herba Centauri), fenicul (Fructus Foeniculi) şi coriandru (Fructus Coriandri).
Am menţionat în paranteze şi denumirile ştiinţifice ale plantelor medicinale, pentru a fi utile cititorilor din străinătate ai revistei, care nu au acces la ceaiurile Plafar şi care îşi vor putea realiza singuri unele amestecuri din aceste plante. Aş dori să menţionez şi faptul că regimul alimentar adecvat, cu renunţarea la cafea şi alcool, poate contribui direct la reducerea secreţiilor gastrice acide.
La fel de importantă este reducerea duratei de şedere a alimentelor în stomac, evitându-se mâncatul la repezeală, respectiv înghiţirea alimentelor insuficient mestecate şi îmbibate cu fermentul ptialină existent în salivă, care contribuie direct la digestie, uşurând activitatea stomacului.
În legătură cu refluxul gastro-esofagian şi arsurile esofagiene produse de acesta, este de dorit ca cina să cuprindă alimente mai uşor digerabile, care să nu staţioneze prea mult în stomac, deoarece în timpul unei digestii prelungite la ore târzii din noapte pot contribui la pătrunderea mai uşoară a secreţiilor acide în esofag.
De asemenea, pe timp de noapte, o poziţie mai ridicată a trunchiului faţă de restul corpului (folosind două perne) poate fi un factor deloc neglijabil la împiedicarea accesului uşor al acidităţii stomacale în esofag.
Sper ca prin cele relatate mai sus să fi răspuns solicitării adresate de dvs. revistei. Vă doresc sănătate!