Dincolo de taberele politice implicate, el pune în balanţă orientarea pro sau antieuropeană şi occidentală a ţării. El va indica în ce măsură sunt românii favorabili unui sistem democratic, bazat pe respectul Legii şi separaţia puterilor în stat, sau unui sistem clientelar, cu o elită oligarhizată, deasupra legilor şi normelor sociale. Votul românilor va demonstra, în fapt, cât de interesaţi sunt aceştia, nu numai de prezent, cât şi de viitorul comunităţii din care fac parte. Polarizarea la care s-a ajuns este rezultatul unei serii de dezamăgiri succesive, provocate de acţiunile clasei politice în cele două decenii de postcomunism. Doctrinele politice fundamentale, sub stindardul cărora s-a produs gruparea în partide, s-au dovedit formule de separaţie iluzorii, pentru că, practic, nici un politician nu le-a respectat. Traseismul, regruparea în funcţie de interesele momentului, imunitatea în faţa Justiţiei, au fost "obiectivele” acestora, interesul ţării şi al cetăţeanului de rând fiind amintite doar în momentul alegerilor. "Programele” prezentate de fiecare dată când alegerile au avut loc, nu au fost niciodată respectate. Cetăţeanul obişnuit, strivit de angrenajul birocratic al Sistemului, n-a avut aproape deloc de ales: "mita electorală” a devenit singurul element palpabil din lista promisiunilor făcute de politicieni. Cei mai mulţi alegători au acceptat-o, trăind doar în prezent, fără nici o perspectivă asupra viitorului.
Viitorul României este, totuşi, în UE şi NATO. Întreaga istorie a României moderne reprezintă un efort de aliniere la standardele democraţiei occidentale, la stabilitatea şi predictibilitatea presupuse de ea. Acest efort a fost mereu întrerupt de ceva, de războaie, schimbări impuse de regim, crize socio-economice. Ca în Legenda meşterului Manole, românii au luat-o mereu de la capăt, au încercat să ardă etapele şi mereu, din cauzele pomenite înainte, au ratat ţinta. La acest vot, din decembrie 2012, ei sunt, se pare, pe cale să o rateze iarăşi, de data asta din propria voinţă. Motivele sunt multiple, unul dintre ele fiind criza ce a afectat Occidentul în ansamblu, resimţită de mulţi cetăţeni ca o "trădare” din partea acestuia pentru că, în context, fondurile promise de el au început să fie acordate cu parcimonie şi sub control strict. Or, pe fundalul unei obişnuinţe (potenţate de comunism) de a aştepta "totul de la stat”, pătura cetăţenilor asistaţi (pensionarii, şomerii, persoanele cu handicap) s-a simţit înşelată, ba chiar furată de "drepturi”. Această categorie de cetăţeni nu a înţeles (şi este firesc să fie aşa, în situaţia unei comunicări sociale defecte) că Occidentul ne cere un stat de drept puternic, coerent şi previzibil în acţiunea lui, echitabil şi corect în utilizarea fondurilor de dezvoltare. Ea a cedat imediat atunci când o grupare de politicieni - foarte interesată de "accesarea” în folos propriu a acestor fonduri - a început să afirme că Occidentul ne "colonizează”, ne cumpără ţara bucată cu bucată. Cei asistaţi, trăiesc, e drept, în prezent, deşi mulţi au urmaşi pentru care, indiferent de situaţie, viitorul contează.
Cum s-a ajuns la "programarea” acestui vot? Politicienii - grupaţi în partide zise de stânga sau de dreapta - au simţit că separarea puterilor în stat şi, mai ales, independenţa Justiţiei le ameninţă statutul, pe care şi-l vor etern, şi poziţia "în fruntea bucatelor”. "Puciul din iulie” urmărea în fapt confiscarea în întregime a atribuţiilor statului şi aservirea lui propriilor interese. Suspendarea şi demiterea preşedintelui ţării era ultima etapă a realizării unui stat mafiot-clientelar, formal aliniat Occidentului dar - în realitate - deschis "cui dă mai mult”. Reacţia dură a UE şi SUA a blocat, pe moment, tentativa de preluare a controlului total al statului, dar ea nu a făcut decât să-i îndârjească şi mai tare pe "pucişti”, care au început să-şi afişeze pe faţă anti-occidentalismul, antidemocratismul.
Din partea PDL-ului, instituţia preşedinţiei a fost lăsată aproape singură să contracareze imensul aparat propagandistic al USL. Mulţi politicieni din PDL s-au simţit ei înşişi vizaţi de acţiunile Justiţiei depolitizate. "Resemnarea” nucleului corect al acestui partid potenţează însă votul antieuropean şi antiamerican al unei mulţimi legate doar de prezent, permiţând astfel USL-ului să-şi urmeze planul. Cu o conducere "controlată” de magnaţii aflaţi în spatele formaţiunii, aceasta ar fi în stare să întrerupă, încă o dată, drumul României spre alinierea la standardele, dar şi spre bunăstarea generalizată, ale lumii occidentale. Cu un premier (V. Ponta) şantajabil şi greu de frecventat în cercurile europene, cu un presupus preşedinte (C. Antonescu) rancuniar, urând UE şi NATO, cu o "echipă de lideri” fără nici un scrupul în atingerea propriilor scopuri şi, mai ales, cu o mică grupare de moguli dominând totul, România se poate regăsi iarăşi în postura de aspirant la porţile Occidentului sau, cum s-a mai întâmplat în istoria ei, la "mila” - cu totul interesată - a Orientului.
Ne putem întreba, după cercetătorul Lucian Boia, de ce România confirmă mereu Legenda meşterului Manole. Să fie România altfel? Să fie (incapacitatea ei de a învăţa din propria istorie) un blestem? Rămâne, încă, de văzut.
Daca nu aveti un cont, va puteti inregistra 
