Dincolo de taberele politice implicate, el pune în balanță orientarea pro sau antieuropeană și occidentală a țării. El va indica în ce măsură sunt românii favorabili unui sistem democratic, bazat pe respectul Legii și separația puterilor în stat, sau unui sistem clientelar, cu o elită oligarhizată, deasupra legilor și normelor sociale. Votul românilor va demonstra, în fapt, cât de interesați sunt aceștia, nu numai de prezent, cât și de viitorul comunității din care fac parte. Polarizarea la care s-a ajuns este rezultatul unei serii de dezamăgiri succesive, provocate de acțiunile clasei politice în cele două decenii de postcomunism. Doctrinele politice fundamentale, sub stindardul cărora s-a produs gruparea în partide, s-au dovedit formule de separație iluzorii, pentru că, practic, nici un politician nu le-a respectat. Traseismul, regruparea în funcție de interesele momentului, imunitatea în fața Justiției, au fost "obiectivele” acestora, interesul țării și al cetățeanului de rând fiind amintite doar în momentul alegerilor. "Programele” prezentate de fiecare dată când alegerile au avut loc, nu au fost niciodată respectate. Cetățeanul obișnuit, strivit de angrenajul birocratic al Sistemului, n-a avut aproape deloc de ales: "mita electorală” a devenit singurul element palpabil din lista promisiunilor făcute de politicieni. Cei mai mulți alegători au acceptat-o, trăind doar în prezent, fără nici o perspectivă asupra viitorului.
Viitorul României este, totuși, în UE și NATO. Întreaga istorie a României moderne reprezintă un efort de aliniere la standardele democrației occidentale, la stabilitatea și predictibilitatea presupuse de ea. Acest efort a fost mereu întrerupt de ceva, de războaie, schimbări impuse de regim, crize socio-economice. Ca în Legenda meșterului Manole, românii au luat-o mereu de la capăt, au încercat să ardă etapele și mereu, din cauzele pomenite înainte, au ratat ținta. La acest vot, din decembrie 2012, ei sunt, se pare, pe cale să o rateze iarăși, de data asta din propria voință. Motivele sunt multiple, unul dintre ele fiind criza ce a afectat Occidentul în ansamblu, resimțită de mulți cetățeni ca o "trădare” din partea acestuia pentru că, în context, fondurile promise de el au început să fie acordate cu parcimonie și sub control strict. Or, pe fundalul unei obișnuințe (potențate de comunism) de a aștepta "totul de la stat”, pătura cetățenilor asistați (pensionarii, șomerii, persoanele cu handicap) s-a simțit înșelată, ba chiar furată de "drepturi”. Această categorie de cetățeni nu a înțeles (și este firesc să fie așa, în situația unei comunicări sociale defecte) că Occidentul ne cere un stat de drept puternic, coerent și previzibil în acțiunea lui, echitabil și corect în utilizarea fondurilor de dezvoltare. Ea a cedat imediat atunci când o grupare de politicieni - foarte interesată de "accesarea” în folos propriu a acestor fonduri - a început să afirme că Occidentul ne "colonizează”, ne cumpără țara bucată cu bucată. Cei asistați, trăiesc, e drept, în prezent, deși mulți au urmași pentru care, indiferent de situație, viitorul contează.
Cum s-a ajuns la "programarea” acestui vot? Politicienii - grupați în partide zise de stânga sau de dreapta - au simțit că separarea puterilor în stat și, mai ales, independența Justiției le amenință statutul, pe care și-l vor etern, și poziția "în fruntea bucatelor”. "Puciul din iulie” urmărea în fapt confiscarea în întregime a atribuțiilor statului și aservirea lui propriilor interese. Suspendarea și demiterea președintelui țării era ultima etapă a realizării unui stat mafiot-clientelar, formal aliniat Occidentului dar - în realitate - deschis "cui dă mai mult”. Reacția dură a UE și SUA a blocat, pe moment, tentativa de preluare a controlului total al statului, dar ea nu a făcut decât să-i îndârjească și mai tare pe "puciști”, care au început să-și afișeze pe față anti-occidentalismul, antidemocratismul.
Din partea PDL-ului, instituția președinției a fost lăsată aproape singură să contracareze imensul aparat propagandistic al USL. Mulți politicieni din PDL s-au simțit ei înșiși vizați de acțiunile Justiției depolitizate. "Resemnarea” nucleului corect al acestui partid potențează însă votul antieuropean și antiamerican al unei mulțimi legate doar de prezent, permițând astfel USL-ului să-și urmeze planul. Cu o conducere "controlată” de magnații aflați în spatele formațiunii, aceasta ar fi în stare să întrerupă, încă o dată, drumul României spre alinierea la standardele, dar și spre bunăstarea generalizată, ale lumii occidentale. Cu un premier (V. Ponta) șantajabil și greu de frecventat în cercurile europene, cu un presupus președinte (C. Antonescu) rancuniar, urând UE și NATO, cu o "echipă de lideri” fără nici un scrupul în atingerea propriilor scopuri și, mai ales, cu o mică grupare de moguli dominând totul, România se poate regăsi iarăși în postura de aspirant la porțile Occidentului sau, cum s-a mai întâmplat în istoria ei, la "mila” - cu totul interesată - a Orientului.
Ne putem întreba, după cercetătorul Lucian Boia, de ce România confirmă mereu Legenda meșterului Manole. Să fie România altfel? Să fie (incapacitatea ei de a învăța din propria istorie) un blestem? Rămâne, încă, de văzut.