În consecinţă, foarte multe femei îşi administrează în perioada climacteriului hormoni sexuali, cu ajutorul cărora speră să obţină efecte miraculoase: o piele fără riduri, creşterea libidoului, echilibru psihic, fără schimbări bruşte de dispoziţie şi stări depresive, evitarea bufeurilor, prevenirea infarctului miocardic, protecţie contra osteoporozei, prevenirea atrofierii mucoasei vaginale...
Însă terapia hormonală este plătită scump, deoarece estrogenul şi progesteronul, deşi combat simptomele provocate de menopauză, îngreunează totodată înţelegerea corectă a evoluţiei fireşti a propriului organism. Pe lângă aceasta, estrogenul are unele efecte secundare primejdioase: el face să prolifereze necontrolat ţesutul din sâni, uter şi ovare, stimulând astfel apariţia tumorilor. Într-un studiu amplu, desfăşurat între anii 1978 şi 1992 în SUA, făcut pe 130.000 de femei, s-a constatat că incidenţa cancerului mamar este sensibil mai mare la cele care se supun unei terapii hormonale de substituţie în climacteriu. Femeile cărora li se administrase la menopauză estrogen simplu sau în combinaţie cu un gestagen (de regulă, progesteron) au avut, în comparaţie cu grupul-martor (femeile care nu au luat hormoni) un risc cu 40% mai ridicat de a se îmbolnăvi de cancer mamar. Acest tip de cancer reprezintă astăzi cea mai frecventă cauză de deces la femeile cu vârste cuprinse între 45 şi 55 ani. La cele trecute de 60 de ani, care au luat hormoni timp de peste cinci ani, riscul de îmbolnăvire sporeşte chiar cu 70%, comparativ cu femeile care nu au urmat o asemenea terapie.
Este adevărat că estrogenul împiedică distrugerea ţesutului osos, însă nici nu favorizează formarea lui. În momentul când se sistează tratamentul cu estrogen, se produce o diminuare dramatică a densităţii osoase, astfel încât, în unele cazuri, medicii se văd obligaţi să propună o terapie cu estrogen pe viaţă. În afară de cele menţionate până acum, lista de riscuri cuprinde încă 26 de efecte secundare. Dintre ele, putem enumera: dureri de cap şi migrene, acnee, stări depresive, tulburări de vedere, tulburări de auz, tumori hepatice, hepatită, creşterea în greutate din pricina reţinerii de lichid în ţesuturi, creşterea tensiunii arteriale, tromboză, embolie pulmonară, accident vascular şi infarct, sângerări abundente şi candidoze vaginale. Prin comparaţie, Hildegard van Bingen priveşte instalarea climacteriului ca pe un proces natural, ce nu presupune nici un fel de dificultăţi majore, motiv pentru care nici nu recomandă vreun remediu general. Ea scrie în manualul ei:
"Cu începere de la 50 de ani de viaţă, iar câteodată de la 60 de ani, femeia este ca un ogor care, după ce a fost lucrat şi a rodit multă vreme, acum nu mai poate primi, adăposti şi hrăni seminţe pentru grâne şi roade, ci numai pentru flori şi ierburi plăcute. Femeia rămâne în această stare până la 80 de ani de viaţă, după care puterile o părăsesc cu totul. De la 50 de ani sau, la unele femei, de la 60, scurgerea lunară se opreşte, iar uterul începe să se adune şi să se strângă”.
Cauza reală pentru care atât de multe femei suferă de boli în timpul climacteriului constă în temerile şi aşteptările negative legate de această etapă a existenţei lor, de pildă frica de a îmbătrâni şi a deveni "un hârb”. În viziunea lui Hildegard, menopauza este un proces normal şi nicidecum o boală. Ea cunoaşte însă numeroase remedii pentru depăşirea stărilor neplăcute provocate de climacteriu. În continuare, vă prezentăm câteva din cele mai eficiente.
Transpiraţii excesive, bufeuri, transpiraţii nocturne
Aceste fenomene se manifestă la 80-90% dintre femei. Pe de altă parte, valurile de căldură furnizează o energie care omoară pe cale naturală intruşii, viruşi, bacterii sau ciuperci, susţinând astfel capacitatea de autoapărare a organismului. De asemenea, la femeile active profesional, supuse unui stres şi unor eforturi deosebite, bufeurile devin încă şi mai intense.
Pentru tratarea acestor dezagreabile valuri de căldură, Hildegard recomandă o serie de remedii pe bază de plante ce influenţează secreţia normală de hormoni.
Virnanţul
Ceaiul de salvie
"Salvia este de folos împotriva tuturor umorilor slăbănogite (infirmi humores), fiindcă ea e uscată. Pentru cel chinuit de umori otrăvitoare (noxi humores), sunt bune frunzele de salvie, mâncate crude sau fierte. Ia frunze de salvie, fă-le pulbere, mănâncă această pulbere cu pâine şi ea va micşora prisosul de umori otrăvitoare din tine”.
Ceaiul sau pulberea din rădăcină de lemn-dulce
"Lemnul-dulce, oricum ar fi mâncat, limpezeşte sunetul glasului, îi înseninează omului sufletul, îi curăţă ochii şi pregăteşte bunul mers al digestiei. Căci puterea căldurii lui este bună şi folositoare şi nu dăunează în nici un fel şi de aceea ajută la toate cele spuse mai înainte. Dar şi unui om frenetic îi este de mare folos, fiindcă face să izbucnească tumultul care îi spumegă în creier”.
Prin "frenetic”, Hildegard înţelege un om exuberant, agitat, înfierbântat sau cuprins de mânie. Aşadar, lemnul-dulce poate fi întrebuinţat aici ca un remediu calmant. El se administrează sub formă de ceai sau de pulbere introdusă în ceaiul de fenicul (1-3 vârfuri de cuţit).
Elixirul cu năvalnic
Reţeta: 6 g plantă de năvalnic (uscată), 1 l vin, 100 g miere, 5 g piper, 20 g scorţişoară.
Fierbeţi năvalnicul în vin, adăugaţi miere şi mai daţi într-un clocot, apoi încă o dată, după ce aţi pus piperul şi scorţişoara, iar la sfârşit, strecuraţi. Se face o cură cu durata de 6-8 săptămâni. În prima săptămână, se bea câte un păhărel de lichior, de trei ori pe zi, după mese, iar din a doua săptămână, câte un păhărel, înainte şi după mese. Cu această doză dublă, se continuă până la încheierea curei. Elixirul cu năvalnic este cel mai bun remediu pentru reglarea secreţiei hormonale.
Depresie, instabilitate afectivă, epuizare nervoasă, insomnie
Vinul cu rodul-pământului
Reţetă: 12 g de rădăcină de rodul-pământului se fierb 5 minute într-un litru de vin. Se păstrează într-o sticlă, din care se bea câte un păhărel de lichior (20 ml), de 1-3 ori pe zi, înainte sau după masă.
Acest vin cu rodul-pământului este cel mai eficient remediu ce se poate oferi femeilor aflate la menopauză. El combate nu numai labilitatea psihică, dar şi formele grave de depresie (cele endogene), eliminând totodată bufeurile. Dacă nu aveţi asemenea simptome neplăcute, nu trebuie să-l folosiţi. Dimpotrivă, când ele se manifestă cu intensitate, se poate lua câte un păhărel de lichior şi de trei ori pe zi.
Uscăţele cu mirodenii
"Aceste uscăţele gonesc toată amărăciunea din inima ta şi dăruiesc cugetului tău linişte şi îţi deschid inima şi cele cinci simţuri şi îţi înveselesc sufletul şi curăţă organele tale de simţ şi micşorează în tine toate umorile dăunătoare (noxi, mali, infirmi humores) şi dau sângelui tău o alcătuire bună, te fac destoinic la muncă, puternic şi voios”.
Reţeta: Biscuiţi cu nucşoară şi scorţişoară: 45 g pulbere de nucşoară, 4,5 g pulbere de scorţişoară, 10 g pulbere de cuişoare, 1 kg făină albă, 300 g unt, 300 g zahăr, 300 g migdale măcinate, 4 ouă, 1/2 linguriţă de sare, apă sau lapte.
Toate ingredientele de mai sus, împreună cu o cantitate suficientă de lichid, se amestecă şi se frământă, obţinându-se un aluat din care se decupează biscuiţii şi se coc cam 20-25 de minute în cuptorul încălzit la 180°C. Adulţii vor mânca zilnic 4-5 biscuiţi, iar copiii - maximum 3.
Biscuiţii cu nucşoară şi scorţişoară sunt o adevărată binecuvântare pentru sistemul nervos. Ei întăresc capacitatea de concentrare şi chiar stimulează inteligenţa. Este demn de reţinut faptul că toate cele cinci organe de simţ sunt protejate contra proceselor de îmbătrânire cu ajutorul acestor modeşti biscuiţi. O dispoziţie optimistă şi un sistem nervos echilibrat şi rezistent oferă premisa indispensabilă unei vieţi ordonate şi active.
Seminţe de pătlagină
(Semen psyllium)
"Cui fierbe seminţe de pătlagină în vin şi bea vinul cald, aceluia îi domoleşte fierbinţeala puternică, şi firea posomorâtă a omului o face veselă şi ajută creierul să se însănătoşească şi îl întăreşte, atât prin puterea de a-l răcori, cât şi prin buna lui cumpănire”.
Osteoporoză
Alcoolul şi nicotina stimulează la nivelul rinichilor eliminarea din organism a calciului şi magneziului.
Lipsa de activitate fizică favorizează distrugerea ţesutului osos.
Cortizonul şi medicamentele antiinflamatoare împiedică adsorbţia calciului prin mucoasa gastrică şi intestinală.
Ştiinţa medicală a lui Hildegard dispune de următoarele remedii contra osteoporozei.Calciu din legume şi plante
O alimentaţie bazată pe grâu spelta, leguminoase (fasole, năut), seminţe (migdale) şi fructe (mure, zmeură, portocale) oferă excelente surse de calciu şi este mult mai bine valorificată de organism.
Oase pentru oase
Oasele nu constau numai din calciu. Ele se compun şi din magneziu, mangan, zinc, cupru, silicaţi, fosfaţi, apatit de fluor, precum şi din alte 45 de oligoelemente care, toate la un loc, construiesc substanţa osoasă. De aceea, oasele reprezintă cel mai bun material pentru reconstrucţia oaselor şi cea mai bună protecţie împotriva osteoporozei.
Recomandări pentru osteoporoză
Supă de oase preparată din picioare de viţel, pentru stimularea creşterii cartilajelor şi a ţesutului osos.
Grâu spelta inclus în meniu de trei ori pe zi, într-o formă oarecare, ca sursă de calciu şi magneziu pentru formarea oaselor.
Tarhon - ca agent de resorbţie, pentru asimilarea naturală a calciului din alimente.
Ceai de călţunul-doamnei: peste 1 linguriţă de plantă se toarnă o cană de apă clocotită şi se infuzează 5 minute. Se bea câte o cană pe zi timp de patru săptămâni, după care se face o pauză de două săptămâni, apoi cura se reia.
Exerciţiu fizic şi sport: băile, duşurile şi înotul cu o expunere moderată la soare ajută organismul să producă vitamina D, necesară constituirii oaselor. Un program regulat de mişcare, ce ar putea include dans, drumeţii, plimbări pe bicicletă şi jogging, reprezintă stimulentul optim adresat corpului, pentru întărirea oaselor.
Îmbătrânire precoce
Cele 6 reguli de aur ale vieţii
În ce fel şi cât de repede îmbătrânim depinde în mare parte de noi înşine, căci stilul nostru de viaţă, în special obişnuinţele alimentare şi modul de trai influenţează ritmul îmbătrânirii. Suprasolicitarea, greutatea corporală excedentară, supraalimentarea, stresul prelungit, frustrările, teama, supărările şi grijile constituie cauzele îmbătrânirii precoce. Aceasta se manifestă prin procese degenerative şi stări de epuizare, însoţite de o diminuare a puterii de muncă şi a capacităţii de concentrare, precum şi de slăbirea sistemului imunitar, ca şi de simptomele binecunoscute: oboseală permanentă, dezechilibru psihic şi stări depresive. Premisele pentru calitatea vieţii la bătrâneţe se creează deja în al treilea şi al patrulea deceniu al existenţei noastre. După vârsta de 35 de ani, randamentul organismului începe să scadă, totuşi, nouă personal ne revine răspunderea pentru accelerarea sau încetinirea procesului de îmbătrânire. Întrucât starea de sănătate a femeilor este determinată într-o oarecare măsură de echilibrul hormonal, iar hormonii pot fi influenţaţi prin alimentaţie şi prin obişnuinţele traiului cotidian, respectarea celor şase reguli de aur ale vieţii reprezintă o pavăză de nădejde împotriva îmbătrânirii înainte de vreme. Le redăm mai jos:
1. Aveţi grijă ca alimentele pe care le consumaţi să vă fie medicamente.
2. Pentru menţinerea şi restabilirea sănătăţii dvs., apelaţi în primul rând la remedii provenite din natură.
3. Asiguraţi-vă un somn natural, în alternanţă cu o activitate fizică suficientă.
4. Stabiliţi un raport rezonabil între muncă şi relaxare, în sensul dictonului "Ora et labora - Roagă-te şi lucrează”.
5. Curăţaţi-vă organismul de toxine cu ajutorul băilor, al saunei şi al diverselor metode de eliminare a reziduurilor nocive, ca de pildă luarea de sânge, ventuzele, combaterea constipaţiei şi refacerea florei intestinale, masajele la rinichi.
6. Transformaţi erorile dvs. psiho-sociale în acţiuni generoase şi pline de iubire, de bucurie, de vitalitate şi solidaritate cu oamenii din jur.
ALTE REMEDII NATURALE
Sfaturi generale legate de menopauză
Decoct de călin (Viburnum prunifolium) - femeile din America de sud beau zilnic un decoct din pulbere de scoarţă de călin. O linguriţă de plantă se fierbe în 200 ml apă, vreme de 2 minute. Se lasă vasul acoperit 10 minute. Se strecoară. Se beau 1-2 căni pe zi.
Ulei de chiparos - un masaj blând cu ulei esenţial de chiparos (se găseşte în farmacii şi magazinele naturiste) atenuează stările de iritare şi depresie. Două picături de ulei aromat de chiparos se diluează în 10 ml de ulei vegetal şi se masează coloana vertebrală şi abdomenul.
Infuzie de coada-şoricelului - este remediul recomandat de majoritatea fitoterapeuţilor, pentru combaterea efectelor menopauzei. Se beau două ceaiuri pe zi (1 linguriţă de plantă la o cană de apă).
Salvia - infuzia alcoolică de salvie este un remediu vechi, utilizat de numeroşi vindecători, a cărui origine se pierde în noaptea timpurilor. Se prepară uşor, dar prepararea cere un timp mai îndelungat.
Ingrediente: 100 g frunze de salvie, 1 sticlă de vin natural.Mod de preparare: se pune salvia într-o sticlă, se acoperă cu vinul şi se lasă la macerat vreme de două săptămâni. Când timpul expiră, se adaugă 2 linguri de miere, se scutură bine lichidul şi se mai lasă la macerat 24 de ore. o Se strecoară conţinutul, se pune într-o altă sticlă curată şi se ţine la răcoare, în cămară. Se beau 150 ml înainte de micul dejun şi de masa de seară.
Melisa (lămâiţa) - este un remediu universal, pentru toate manifestările neplăcute ale menopauzei. Tratamentul e următorul: o Mai întâi beţi o infuzie de melisă. Seara, când vă culcaţi, puneţi un pumn de plantă, într-un săculeţ de tifon, sub pernă. o Când faceţi baie, adăugaţi în apă câteva picături de ulei aromat de melisă. Urmaţi aceste recomandări şi pacea sufletească nu va întârzia să sosească.
Pelinul - se foloseşte tinctura de pelin. Mod de preparare: 20 de grame de plantă uscată se pun la macerat în 100 ml alcool. Se lasă 7 zile, apoi se strecoară. Se iau 15 picături, în apă îndulcită cu miere, de trei ori pe zi.
Socul - celebrul medic francez Jean Valnet recomanda următoarea reţetă: 20 grame de flori de soc se infuzează 10 minute în jumătate de litru de apă clocotită. Se lasă la infuzat 10 minute. Se beau trei căni pe zi.
Hameiul - are o acţiune estrogenică a cărei cauză nu se cunoaşte exact. Drept urmare, se recomandă în menopauză, mai ales femeilor care suferă de nervozitate şi stres. Se foloseşte maceratul de conuri de hamei. 30 grame de plantă se lasă la macerat 24 de ore, într-un litru de apă. Se bea un pahar, înainte de culcare.
Aromaterapie - pentru a uşura simptomele menopauzei, aromaterapeuţii folosesc uleiurile aromate de salvie, chiparos şi muşcată (Geranium). Se recomandă folosirea lor sub formă de inhalaţii (câte o picătură din fiecare, pusă în apă fierbinte) ca adaus în baie sau pentru masaj. În acest ultim caz, se amestecă 2 picături din fiecare ulei aromat cu 10 ml ulei de floarea-soarelui. Se masează uşor pe întreg corpul imediat după baie sau duş.
Pentru osteoporoză - se recomandă consumul în cantităţi sporite de ceapă. Două linguri de ceapă tocată consumate în fiecare zi împiedică instalarea osteoporozei. Remediul e recomandat de nutriţioniştii americani.
- 2 linguriţe de oţet de mere, amestecate cu o linguriţă de miere şi dizolvate într-un pahar de apă, sunt un remediu clasic de mineralizare a oaselor.