Alexandra Ungureanu

"Sunt tot timpul la început de drum. E frumos, dar şi frustrant”

La fiecare întâlnire, Alexandra arată altfel, vorbeşte despre alte realizări, dar minunat la ea este cât de neschimbată rămâne în esenţă. Un om modest şi discret, cultivat şi elegant. Un exemplu pentru colegii de breaslă, care ajung să se confunde cu personajele pe care le interpretează în concerte şi uită de modestie, de obligaţiile familiale, de grijile lumii din jur. Dacă vă era dor de ea, vom povesti despre... ce mai face Alexandra Ungureanu

Ultima sută de metri

- Nu ne-am mai auzit de aproximativ doi ani, timp în care tu şi colegii tăi de la Crush aţi avut apa­riţii intermitente, ca luminile de la trecerile de pie­toni: roşu-verde, liber-stop. Cum mai arată viaţa ta?

- Viaţa mea nu este cu mult diferită de la prece­denta noastră întâlnire. Unele lucruri s-au schimbat, altele deloc. Un exemplu de lucru neschimbat este permanenta mea lipsă de timp, despre care deja m-am lămurit că nu va funcţiona deloc în favoarea mea. În ultima vreme, parcă, totuşi, am reuşit să mă mai rela­xez, să triez mai tranşant întâlnirile, ca să nu mă mai risipesc atât. Am de o bucată bună de timp senzaţia că întreaga omenire e pe ultima sută de metri, parcă totul e goană şi parcă ea duce tot mai mult către nicăieri. Nu mă aliniez neapărat ideii că bate sfârşitul lumii la uşă, dar multitudinea de teorii care o însoţesc mi se pare foarte interesantă şi cred cu adevărat că ne îndrep­tăm către un mare declin. Îl resimţim de altfel şi pe plan artistic: e mare superficialitatea, lipsa de mora­li­tate şi de valori, dar eu cred că ele vor duce către relan­sarea unor noi valori. Cred că ele vor reapărea precum reconstrucţiile în urma marilor războaie, ba chiar sunt convinsă de asta. Şi eu, cu băieţii de la Crush, trecem printr-o perioadă foarte frumoasă, care vine la rândul ei după o criză, lucru care se leagă de ceea ce vorbeam înainte. Ne-am redescoperit, am reînvăţat să ne placă de noi, ne-am reîmprietenit. Am realizat că anii adunaţi în concerte şi în studio înseamnă mult mai mult decât o simplă colaborare, că pasiunile co­mu­ne leagă de fapt frumoase prietenii. De ce a intervenit ruptura? E precum într-un cuplu: o ră­ceală, o plictiseală, clipe în care pur şi simplu nu ne mai suportam şi în care ne-am spus adevă­ruri dureroase, dar care apoi se pare că au funcţionat în be­neficiul nostru.

- Aşadar, vara aceasta v-a regăsit prieteni?

-Exact. Parcă mai prieteni ca nicio­dată. Prin urmare, am promovat ca din­tr-o ţâşnire piesa "I Need You More” (Am şi mai mare nevoie de tine), care, precum un cadou cu ocazia regăsirii noastre, a avut un succes extraordinar. Chiar am lansat şi un videoclip în Fran­ţa, iar piesa a ajuns acum până în Bra­zilia. Sperăm să mergem şi noi după ea (râde), dar se pare că trebuie să adunăm mai multe piese cunoscute pe acolo, ca să putem orga­niza un turneu. Până atunci, peste vară, am avut un mare turneu în Ro­mânia, care ne-a bucurat ini­mile. Chiar am descoperit că noul val de ado­lescenţi de care noi ne-am depărtat ca vârstă ne aprecia­ză foarte mult. Mă bucur enorm şi pentru că acest lucru vine într-o perioadă de mare im­pas al muzicii, a celei de ra­dio, vreau să zic. Se promo­vează numai ace­laşi tip de melodie, care anu­lează orice personalitate a unui solist: timbrală, de expresie. Noi nu am putut merge pe acest drum impus de modă, aşa că am făcut nişte pauze, în care fiecare şi-a văzut de pasiunile lui. Sorin e produ­cător şi are proiecte care implică şi alţi artişti, Con­stantin şi-a descoperit pasiunea şi price­pe­rea în dome­niul video, face acum regie de videocli­puri, evident, tot el se ocupă şi de ale noastre. Eu am continuat cola­borarea cu Keo şi, după cum ştii, am lucrat cu Mircea Rusu. Am avut câteva participări la gale folk, chiar am înregistrat pentru un album, care însă nu a apărut. Am înţeles că s-a reluat lucrul la el şi, poate, poate... Din păcate, nu prea mai am timp să cânt alături de Mircea şi îmi pare rău, pentru că la cât de zbuciumate sunt concertele cu Crush, cele cu Mircea erau precum un balsam, ca o saună după kilometri de alergare.

Unde fuge dragostea?

- Ai o atitudine nouă, eşti o apa­riţie mai avan­gar­distă, iar imaginea ta din videoclipul ultimei voastre piese, "Where Is the Love” (Unde este dragostea), îmi susţine obser­vaţia. Mie îmi place...

- Mulţumesc. Mult din această imagine le-o datorez celor de la Wella, care se ocupă de părul meu de ceva vreme, iar eu îi răsplătesc cu apariţii în diferite gale de-ale lor. Mă bucur că ai pomenit de melodia aceas­­ta ultimă, pentru că în urma ei, noi voiam să iniţiem o adevărată cam­panie: până la urmă, cu toţii căutăm dragostea, fiecare o face în felul său, şi chiar voiam să primim milioane de exemple şi răspunsuri în acest sens, de la cei care au ascultat această me­lo­die. Campania e în plină desfăşu­rare, dar, din nou, contextul muzical de la noi face ca impactul unei melo­dii să nu fie cel scontat, din simplul motiv că în clipa în care o lansezi postu­rile de radio pot fi preocupate de altceva. Mă rog... Re­venind, îmi pla­ce să păstrăm simboluri în clipurile care însoţesc muzica noastră, îmi pla­ce să avem o sub­stanţă. De data aceas­ta, este vor­ba de o cutie care te limi­tează sau în care te vâri de frică să nu fii rănit şi care îţi cre­ează o zonă de con­fort. Zi­ce-se că atunci când iubeşti, tre­buie să scoţi capul din sertar, să spargi cutia aceas­ta. Pornind de la acest sim­bol, am construit videoclipul regizat de colegul nostru, Con­stantin. Oricum, ador să cânt piesa asta în concerte, sunt înne­bunită, are o energie aparte.

- Tu cum stai cu dra­gostea? Ai gă­sit-o?

-Hmmm... Nu, nu am găsit-o chiar pe aceea pe ca­re o cânt. Sunt într-o relaţie care e, dar parcă nu e...Nu ştiu de ce nu se poate păstra la infinit ceea ce promite enorm la început. Iubirea aceea nebună... Totul se în­tâmplă din vina mea, cred. Cu timpul - deşi, culmea, sunt tot mai visătoare - sunt din ce în ce mai dependentă de stările mele, care trec de la o extremă la alta. Cine să mă mai înţeleagă? Cine să mai aibă atâta răbdare cu mine?

- Cum cine? Cineva!

- Da, aşa e, cineva... Dar dacă există acel „cine­va”, eu nu l-am găsit încă. Iar mama înnebuneşte! (râde)

- Pari o fire foarte poetică, se pare că nu prea te potriveşti vremurilor în acest sens...

- Poate că aşa e, nu ştiu. Cert este că şi această ultimă dragoste a fost poezie, dar s-a terminat fără poe­zie. Nu ştiu de ce se întâmplă lucrurile astea. Şi, în plus, mai am şi oameni în jur care-mi şoptesc în ureche să las poezia deoparte şi să mă gândesc că mai degrabă ar trebui să găsesc pe cineva care să mă susţină, din toate punctele de vedere, în carieră. Şi, deşi eu nu cred în modelul lor, vorbele lor îmi rămân ca un ecou întunecat în minte, în momentele de criză şi confuzie, iar poezia dispare din nou. Nu ştiu ce să zic... iubesc nebuneşte la început, apoi intervine cumva raţiunea, iar ea alungă vraja.

Ograda cu boboci

- Ai reuşit să strecori vreo va­can­ţă în vara aceasta?

- Da, una mică. Am fost cu mama la Roma, un oraş plin de grandoare şi romantism, foarte frumos. Mama s-a plimbat mai mult decât mine vara aceasta. Ea a început mai de mult un tur al pelerinajelor. Anul trecut am fost împreună la Ierusalim, iar ea a fost anul acesta în Grecia, la moaştele Sfântului Nectarie. Amândouă am rămas în urmă cu o vacanţă adevă­ra­tă, din aia în care stai câteva zile lun­gită, nemişcată la soare... Nu e timpul pierdut, o recuperăm noi cumva.

- Iar toamna, cu ce te aşteaptă?

- Noi toamna chiar numărăm bo­bo­cii la propriu, pentru că urmează Balurile Bobocilor, la care cântăm mereu. În ce mă priveşte, îmi doresc să reiau un proiect în care am fost implicată în primăvară: o emisiune-concurs pentru copii foarte talentaţi. Am o mare slăbiciune pentru copii, sunt prezentă în jurii la o mulţime de concursuri dedicate lor, dar de data aceasta, chiar am "antrenat” nişte puşti colosali. Îţi spun, unii dau clasă ma­jorităţii "vedetelor” momentului de la noi. Şi, pe lângă ce am avut eu să le transmit lor, ei m-au îmbogăţit la rândul lor foarte mult. Au o pros­peţime, o frumuseţe a înce­putului, dă­ruiesc o prietenie extraordinară! E o adevărată terapie. Mi-ar plăcea, de asemenea, să lucrez la radio... are o melancolie foarte atrăgătoare pentru mine acest domeniu. Ce să-ţi mai zic... În curând va apărea următorul single, iar vestea bu­nă este că revenim la a cânta în română. Eu îmi do­resc de mult acest lucru, pentru că, dincolo de dorinţa artiştilor români de a avea succes şi în străinătate, cred că publicul român merită să se emoţioneze şi în limba lui.

- Îţi place toamna?

-Nu îmi place toamna. Dimpotrivă. Toamna a fost mereu vremea nenorocirilor pentru mine. Cele mai groaznice veşti le-am primit toamna. Îmi place toamna vizual, dar altfel o detest. Înainte îmi plăcea iarna, pentru sărbătorile ei, dar de când a murit tata, nu mai e la fel, şi atunci nu-mi mai place nici iarna. Aşa că rămân omul primăverii.

- Pentru că o iei şi tu, mereu de la capăt, la fel ca ea?

- Exact pentru asta. Sunt tot timpul la un început de drum. E frumos, interesant, dar poate fi şi foarte frustrant. Frica de a mă plafona este câteodată umbrită de pierderea unor lucruri pentru care am tras mult. Pragul "lui 30” îmi cântă şi el în urechi o melodie destul de tristă. Dar, una peste alta, perspectiva unui nou început îmi creează confort şi siguranţă.

- O ultimă întrebare. Ce faci exact în clipa asta?

- Beau o cafea grecească. Îmi place foarte mult şi îmi dă o stare bună. Am fost în Grecia de mai multe ori. E foarte frumos, iar prima gură de cafea grecească mă trimite înapoi acolo, într-o fracţiune de secundă. Are gust de vacanţă.