- Faptul că preşedintele Băsescu este recunoscut în UE ca un partener al celorlalţi şefi de state a fost evident încă din vară, cu prilejul campaniei USL, care a avut drept scop suspendarea sa. Atât SUA, cât şi principalele puteri europene - Germania, Franţa, Marea Britanie - au fost neobişnuit de ferme şi categorice în sprijinirea ordinii de drept şi a preşedintelui ales. Putem, desigur, spune că era vorba mai întâi de statul de drept şi apoi de persoana preşedintelui. De acord, dar nici Departamentul de Stat american, nici liderii europeni - de la Bruxelles şi din marile capitale - nu s-ar fi implicat cu aceeaşi energie, dacă nu ar fi fost vorba de un partener serios, consecvent şi verificat, adică de un garant al respectării valorilor şi intereselor euroatlantice. După ce ne-am familiarizat cu discursul violent anti-european şi anti-american al liderilor USL, nici nu este greu să vezi că, de fapt, Traian Băsescu este singurul om politic din conducerea ţării, preocupat de proiectele euroatlantice.
Printre interesele majore ale statelor membre UE şi NATO se numără şi asigurarea unor surse alternative de energie pentru Europa, continent care depinde într-o măsură periculos de mare de gazele furnizate de compania rusă Gazprom. Proiectul Nabucco are exact acest scop, şi anume, de a asigura accesul Europei la sursele de gaze naturale din Asia Centrală, fără a trece pe teritoriul Rusiei. Din acest motiv, proiectul a şi fost sabotat de Moscova prin agenţii săi de influenţă de pretutindeni, fiind astfel mult întârziat. Preşedintele Băsescu a fost însă un susţinător consecvent şi tenace al acestui proces, de la începutul mandatului său şi, de-a lungul anilor, a construit cu răbdare contacte cu Turcia, Azerbaidjan şi Turkmenistan, pentru a-l promova. Poate că a înţeles mai bine şi mai repede decât alţii, că România îşi poate valorifica prin acest proiect poziţia geografică şi politică. Reprezentanţii USL însă nu au contenit să bagatelizeze acest proiect şi să-i prevestească eşecul. Pe cine vor considera deci, liderii europeni, parteneri în marile proiecte UE?
Dincolo de proiectul Nabucco, preşedintele Băsescu s-a dovedit un partener serios şi în privinţa aplicării tratatelor europene, cum sunt Tratatul de la Lisabona sau Pactul de stabilitate, şi un avocat al rigorii economice şi bugetare. Punctul său forte îl reprezintă însă reforma justiţiei şi a instituţiilor menite să combată corupţia, cum sunt DNA şi ANI, printre altele. Europenii şi americanii vor avea întotdeauna mai multă încredere în cineva care promovează statul de drept, decât în cei care încearcă să-l mutileze. Cum Traian Băsescu mai are doar doi ani de mandat, ar trebui să ne întrebăm dacă există în prezent un candidat la preşedinţie de aceeaşi anvergură internaţională. Este o întrebare care, chiar dacă nu are un răspuns satisfăcător, prilejuieşte o evaluare utilă - deşi dezamăgitoare - a protagoniştilor scenei politice româneşti.
- Televiziunea Română e în colaps şi are nevoie urgentă de reanimare. Există vreun tratament capabil să o resusciteze, ca să devină, aşa cum scrie în actul său de naştere, "un post de interes naţional”?
- Tratament există, dar el nu poate fi aplicat în România. Televiziuni publice fidele misiunii lor există pretutindeni în Europa, cele mai cunoscute şi prestigioase fiind BBC, SVT (televiziunea publică suedeză) şi ZDF din Germania. Ceea ce le distinge de alte organizaţii media este faptul că legile lor de organizare şi funcţionare le asigură o independenţă marcată faţă de politic, ceea ce nu se întâmplă în România, unde toate necazurile televiziunii publice sunt generate de politizarea excesivă a instituţiei, prin legea sa fundamentală: atâta vreme cât Consiliul de Administraţie al TVR poate fi demis în fiecare an de Parlament, prin respingerea raportului de activitate, şi atâta vreme cât funcţia politică de preşedinte al CA nu este separată de funcţia managerială de director general, conducerea SRTV nu-şi poate permite să deranjeze majoritatea parlamentară de care depinde supravieţuirea sa. Cu alte cuvinte, nici un CA, nici un PDG al SRTV, nu-şi poate permite să fie cu adevărat independent, dacă vrea să supravieţuiască mai mult de un an.
Politicienii însă nu vor să schimbe legea 41/1994, pentru că tratează TVR ca pe o pradă, mai exact ca pe o fortăreaţă pe care au dreptul s-o ocupe atunci când vin la putere. Conceptul de jurnalism independent într-o instituţie publică de televiziune nu încape în minţile lor. În plus, TVR a fost întotdeauna considerată o vacă de muls pentru clientela de partid, pentru că este, cel puţin teoretic, o inepuizabilă sursă de bani publici, adunaţi din taxă. De aici provin, de altfel, toate necazurile ei financiare actuale.
Este greu de imaginat că vom putea institui în România un serviciu public de televiziune, modelat după BBC, unde algoritmul politic nici nu intră în discuţie. Am putea însă să ne gândim la modelul suedez, care acceptă algoritmul politic, dar asigură prin lege stabilitatea şi independenţa editorială a jurnaliştilor şi, mai ales, cere televiziunii publice să analizeze critic activitatea guvernului. Demiterea conducerii televiziunii publice din Suedia este extrem de dificilă, aproape imposibilă.
Schimbarea legii de organizare şi funcţionare a TVR, astfel încât instituţia să devină cu adevărat de interes public, nu este însă realizabilă în România, având în vedere lipsa de voinţă politică în acest sens. Actuala clasă politică este incapabilă de un astfel de proiect - şi nu vom avea niciodată o televiziune publică mai bună decât clasa politică pe care este obligată s-o slujească.
Daca nu aveti un cont, va puteti inregistra 
