- Faptul că președintele Băsescu este recunoscut în UE ca un partener al celorlalți șefi de state a fost evident încă din vară, cu prilejul campaniei USL, care a avut drept scop suspendarea sa. Atât SUA, cât și principalele puteri europene - Germania, Franța, Marea Britanie - au fost neobișnuit de ferme și categorice în sprijinirea ordinii de drept și a președintelui ales. Putem, desigur, spune că era vorba mai întâi de statul de drept și apoi de persoana președintelui. De acord, dar nici Departamentul de Stat american, nici liderii europeni - de la Bruxelles și din marile capitale - nu s-ar fi implicat cu aceeași energie, dacă nu ar fi fost vorba de un partener serios, consecvent și verificat, adică de un garant al respectării valorilor și intereselor euroatlantice. După ce ne-am familiarizat cu discursul violent anti-european și anti-american al liderilor USL, nici nu este greu să vezi că, de fapt, Traian Băsescu este singurul om politic din conducerea țării, preocupat de proiectele euroatlantice.
Printre interesele majore ale statelor membre UE și NATO se numără și asigurarea unor surse alternative de energie pentru Europa, continent care depinde într-o măsură periculos de mare de gazele furnizate de compania rusă Gazprom. Proiectul Nabucco are exact acest scop, și anume, de a asigura accesul Europei la sursele de gaze naturale din Asia Centrală, fără a trece pe teritoriul Rusiei. Din acest motiv, proiectul a și fost sabotat de Moscova prin agenții săi de influență de pretutindeni, fiind astfel mult întârziat. Președintele Băsescu a fost însă un susținător consecvent și tenace al acestui proces, de la începutul mandatului său și, de-a lungul anilor, a construit cu răbdare contacte cu Turcia, Azerbaidjan și Turkmenistan, pentru a-l promova. Poate că a înțeles mai bine și mai repede decât alții, că România își poate valorifica prin acest proiect poziția geografică și politică. Reprezentanții USL însă nu au contenit să bagatelizeze acest proiect și să-i prevestească eșecul. Pe cine vor considera deci, liderii europeni, parteneri în marile proiecte UE?
Dincolo de proiectul Nabucco, președintele Băsescu s-a dovedit un partener serios și în privința aplicării tratatelor europene, cum sunt Tratatul de la Lisabona sau Pactul de stabilitate, și un avocat al rigorii economice și bugetare. Punctul său forte îl reprezintă însă reforma justiției și a instituțiilor menite să combată corupția, cum sunt DNA și ANI, printre altele. Europenii și americanii vor avea întotdeauna mai multă încredere în cineva care promovează statul de drept, decât în cei care încearcă să-l mutileze. Cum Traian Băsescu mai are doar doi ani de mandat, ar trebui să ne întrebăm dacă există în prezent un candidat la președinție de aceeași anvergură internațională. Este o întrebare care, chiar dacă nu are un răspuns satisfăcător, prilejuiește o evaluare utilă - deși dezamăgitoare - a protagoniștilor scenei politice românești.
- Televiziunea Română e în colaps și are nevoie urgentă de reanimare. Există vreun tratament capabil să o resusciteze, ca să devină, așa cum scrie în actul său de naștere, "un post de interes național”?
- Tratament există, dar el nu poate fi aplicat în România. Televiziuni publice fidele misiunii lor există pretutindeni în Europa, cele mai cunoscute și prestigioase fiind BBC, SVT (televiziunea publică suedeză) și ZDF din Germania. Ceea ce le distinge de alte organizații media este faptul că legile lor de organizare și funcționare le asigură o independență marcată față de politic, ceea ce nu se întâmplă în România, unde toate necazurile televiziunii publice sunt generate de politizarea excesivă a instituției, prin legea sa fundamentală: atâta vreme cât Consiliul de Administrație al TVR poate fi demis în fiecare an de Parlament, prin respingerea raportului de activitate, și atâta vreme cât funcția politică de președinte al CA nu este separată de funcția managerială de director general, conducerea SRTV nu-și poate permite să deranjeze majoritatea parlamentară de care depinde supraviețuirea sa. Cu alte cuvinte, nici un CA, nici un PDG al SRTV, nu-și poate permite să fie cu adevărat independent, dacă vrea să supraviețuiască mai mult de un an.
Politicienii însă nu vor să schimbe legea 41/1994, pentru că tratează TVR ca pe o pradă, mai exact ca pe o fortăreață pe care au dreptul s-o ocupe atunci când vin la putere. Conceptul de jurnalism independent într-o instituție publică de televiziune nu încape în mințile lor. În plus, TVR a fost întotdeauna considerată o vacă de muls pentru clientela de partid, pentru că este, cel puțin teoretic, o inepuizabilă sursă de bani publici, adunați din taxă. De aici provin, de altfel, toate necazurile ei financiare actuale.
Este greu de imaginat că vom putea institui în România un serviciu public de televiziune, modelat după BBC, unde algoritmul politic nici nu intră în discuție. Am putea însă să ne gândim la modelul suedez, care acceptă algoritmul politic, dar asigură prin lege stabilitatea și independența editorială a jurnaliștilor și, mai ales, cere televiziunii publice să analizeze critic activitatea guvernului. Demiterea conducerii televiziunii publice din Suedia este extrem de dificilă, aproape imposibilă.
Schimbarea legii de organizare și funcționare a TVR, astfel încât instituția să devină cu adevărat de interes public, nu este însă realizabilă în România, având în vedere lipsa de voință politică în acest sens. Actuala clasă politică este incapabilă de un astfel de proiect - și nu vom avea niciodată o televiziune publică mai bună decât clasa politică pe care este obligată s-o slujească.