Două mii de kilometri, pedalând prin arşiţa verii şi prin rafale de ploaie pentru a-ţi îndeplini un vis, acela de a ajunge, chiar şi pentru o zi, la Olimpiadă. Olimpiada de la Londra, un fastuos eveniment planetar, o mare reuşită organizatorică şi financiară. Într-o eră în care spiritul olimpic, cu aerul său romantic, păleşte din ce în ce mai mult în faţa cultului pentru aur şi pentru glorie, din România a pornit spre Londra o cursă care aminteşte de vechii eroi ai Olimpiadei. Ştiind prea bine că nu vor avea parte de medalii, bani sau celebritate, Florin Georgescu şi Alex Răcănel au ajuns la Londra, după un efort susţinut, timp de trei săptămâni, doar pentru a transmite un mesaj: "Vezi dincolo de limite!”. În cei aproape 25 de ani de când este nevăzător, Florin Georgescu a înfruntat prejudecăţi, refuzuri, indiferenţe, amărăciuni, eşecuri, dar a continuat să lupte pentru a arăta că se poate, că lipsa vederii nu înseamnă o viaţă în întuneric. "Eu cred că handicap înseamnă să te trezeşti dimineaţa doar pentru că trebuie, să mergi la un birou care nu-ţi place, să stai într-o relaţie doar din obişnuinţă. Sunt ceea ce oamenii numesc un nevăzător. Eu mă numesc un om care luptă să se autodepăşească, şi să-şi urmeze un vis”. Anul trecut, Florin şi bunul său prieten Alex au reuşit un tur al ţării pe bicicleta tandem şi au stabilit, pe o pistă specială, recordul naţional de viteză pentru un nevăzător, la volanul unei maşini. În vara aceasta, cei doi au pedalat de la Arad până la Londra.
2100 de kilometri în 21 de zile
- A fost turul ţării de anul trecut un antrenament pentru traversarea Europei? Vă gândeaţi de atunci la Olimpiadă?
- Noi am urmat calea paşilor mărunţi, şi acela a fost primul. Şi turul de ţară s-a dovedit a fi foarte solicitant, nu ne gândeam că putem ajunge atât de departe, dar fiece lucru te duce la un altul, într-o înlănţuire firească. După tur, am înfiinţat Asociaţia Tandem, apoi a apărut ideea cu Londra. Cum sunt grandoman de felul meu, mă gândeam la o caravană de vreo 50 de biciclişti, însă bine că până la urmă am găsit finanţare pentru doi. Pentru o astfel de "expediţie” trebuie făcute antrenamente serioase, ai de rezistat atât fizic, cât şi psihic. După o săptămână de pedalat zilnic, când vezi dimineaţa bicicleta aia şi ştii că trebuie să te urci iar, îţi vine să o iei şi să dai cu ea de pământ. Trebuie să faci pregătire de iarnă, e foarte important să mergi la sală, dar noi am sărit peste asta. Nu am ştiut, până în ultima clipă, dacă vom obţine fonduri, în cele din urmă Dolce Sport ne-a ajutat şi am pornit.
- Cum ai perceput Europa din şaua bicicletei, trecerile dintr-o ţară în alta?
Pajiştea cu flori şi cu vaci din Austria
- Cum te motivezi în fiecare dimineaţă să porneşti într-un lung efort? Cei mai mulţi oameni se bucură de peisaje, de locuri noi, şi asta le dă energie.
- În fond, poate fi plictisitor pentru oricine, dar te înarmezi cu răbdare şi cu toleranţă la rutină. Eu ascult muzică la căşti, jazz pentru relaxare şi rock pentru drum, asta se potriveşte cel mai bine. Conversez cu Alex. Dar să ştii că dacă nu percep vizual un peisaj, nu înseamnă că trec pe lângă el fără să-l remarc, că nu îl simt deloc. M-am bucurat de peisaje în călătoria asta. Îmi amintesc de un loc în Austria, la Dunăre, şoseaua trece pe lângă un câmp plin cu toate florile verii, care miros senzaţional, iarba e lungă şi te cere lungit, se aud păsările şi tălăngile vacilor, nu m-aş mai fi dat dus de acolo. Mai erau sătucele de munte, îmi spunea Alex că aveau case cochete şi albe, intram în câte un birt să bem o apă, o bere, apoi continuam să urcăm în aerul acela tare de munte, se auzeau clopotele bisericilor. Asta e partea frumoasă, au fost şi zile cu vreme foarte proastă, în care ne-a plouat de ne-a rupt, ne era teamă să nu alunecăm, să nu cedeze frânele la suişuri şi coborâşuri. Am făcut trei pene, ni s-a stricat de două ori bicicleta, eu am ajuns o dată în spital, dar acum îmi amintesc de pajiştea cu flori şi cu vaci din Austria.
- Faci o echipă deja bine rodată cu Alex. Drumurile lungi şi grele sunt o piatră de hotar pentru orice prietenie.
Primiţi la Casa Olimpică a României
- Care a fost mesajul cu care aţi pornit la drum, ce aţi vrut să demonstraţi?
- În primul rând, am vrut să facem pledoarie, pur şi simplu, pentru sport. Nu cred să existe domeniu care să unească mai mult, mai direct şi mai repede oamenii, aşa cum o face sportul, iar eu şi cu Alex suntem cel mai bun exemplu. Nu am cunoştinţă de vreo campanie românească în care un om, cu orice fel de deficienţe, să fi fost solicitat pentru a face campanie pentru sport, în general, ci doar pentru scopuri specifice. Aşa că mă simt onorat să fiu printre primii care fac asta. Am vrut, de asemenea, să atragem atenţia asupra infrastructurii aproape inexistente în România pentru biciclişti şi, totodată, să aruncăm cartoful fierbinte în curtea institutelor ce se ocupă de protecţia socială, institute ce nu au nici un fel de concepte, de strategii pentru promovarea sportului paralimpic. Călătoria noastră nu a atras interesul presei centrale, însă la Londra am fost primiţi la Casa Olimpică a României de ambasadorul nostru în Marea Britanie şi de preşedintele Comitetului Olimpic Român, Octavian Morariu, care ne-a promis că ne va lua în seamă. Visul meu este ca sporturile mixte, cele în care fac echipă o persoană cu deficienţe şi una validă, să fie încurajate în România. La ora actuală, la noi se organizează doar competiţii pentru oameni cu deficienţe, se ţin în spatele uşilor închise, cu promovare zero, şi cu impact tot zero. Cred că este o strategie greşită şi că soluţia o reprezintă echipele mixte. Un prim pas ar fi dotarea celor 4-5 licee pentru nevăzători din ţară cu 10-20 de biciclete tandem, şi realizarea unor parteneriate cu liceele sportive. S-ar putea pune astfel la punct echipe competitive, care să arate că se poate, că astfel de proiecte sunt viabile. Ar putea urma echipe de schi, canotaj. Este un proiect uşor de realizat şi cu impact mare. Am multe idei, doar dacă aş avea cu cine să vorbesc, dacă m-ar asculta cineva.
- Ce a însemnat pentru tine bicicleta, de ce o recomanzi cu atâta căldură?
- Ce profesie ai tu, Florin?
- Sunt psiholog (interviul se încheie cu o porţie zdravănă de râs).
Lui Florin îi puteţi scrie pe adresa florin_georgescu 1975@yahoo.com
Daca nu aveti un cont, va puteti inregistra 
