Două mii de kilometri, pedalând prin arșița verii și prin rafale de ploaie pentru a-ți îndeplini un vis, acela de a ajunge, chiar și pentru o zi, la Olimpiadă. Olimpiada de la Londra, un fastuos eveniment planetar, o mare reușită organizatorică și financiară. Într-o eră în care spiritul olimpic, cu aerul său romantic, pălește din ce în ce mai mult în fața cultului pentru aur și pentru glorie, din România a pornit spre Londra o cursă care amintește de vechii eroi ai Olimpiadei. Știind prea bine că nu vor avea parte de medalii, bani sau celebritate, Florin Georgescu și Alex Răcănel au ajuns la Londra, după un efort susținut, timp de trei săptămâni, doar pentru a transmite un mesaj: "Vezi dincolo de limite!”. În cei aproape 25 de ani de când este nevăzător, Florin Georgescu a înfruntat prejudecăți, refuzuri, indiferențe, amărăciuni, eșecuri, dar a continuat să lupte pentru a arăta că se poate, că lipsa vederii nu înseamnă o viață în întuneric. "Eu cred că handicap înseamnă să te trezești dimineața doar pentru că trebuie, să mergi la un birou care nu-ți place, să stai într-o relație doar din obișnuință. Sunt ceea ce oamenii numesc un nevăzător. Eu mă numesc un om care luptă să se autodepășească, și să-și urmeze un vis”. Anul trecut, Florin și bunul său prieten Alex au reușit un tur al țării pe bicicleta tandem și au stabilit, pe o pistă specială, recordul național de viteză pentru un nevăzător, la volanul unei mașini. În vara aceasta, cei doi au pedalat de la Arad până la Londra.
2100 de kilometri în 21 de zile
- A fost turul țării de anul trecut un antrenament pentru traversarea Europei? Vă gândeați de atunci la Olimpiadă?
- Noi am urmat calea pașilor mărunți, și acela a fost primul. Și turul de țară s-a dovedit a fi foarte solicitant, nu ne gândeam că putem ajunge atât de departe, dar fiece lucru te duce la un altul, într-o înlănțuire firească. După tur, am înființat Asociația Tandem, apoi a apărut ideea cu Londra. Cum sunt grandoman de felul meu, mă gândeam la o caravană de vreo 50 de bicicliști, însă bine că până la urmă am găsit finanțare pentru doi. Pentru o astfel de "expediție” trebuie făcute antrenamente serioase, ai de rezistat atât fizic, cât și psihic. După o săptămână de pedalat zilnic, când vezi dimineața bicicleta aia și știi că trebuie să te urci iar, îți vine să o iei și să dai cu ea de pământ. Trebuie să faci pregătire de iarnă, e foarte important să mergi la sală, dar noi am sărit peste asta. Nu am știut, până în ultima clipă, dacă vom obține fonduri, în cele din urmă Dolce Sport ne-a ajutat și am pornit.
- Cum ai perceput Europa din șaua bicicletei, trecerile dintr-o țară în alta?
- Am apreciat cultura bicicletei, pe care am întâlnit-o la ieșirea din țară. Piste făcute cu cap, nu doar ca să fie trecute pe hârtie, mulți părinți cu copiii în coșuri, oameni de toate vârstele... Altfel, schimbările de la o țară la alta sunt foarte perceptibile. În Ungaria, la camping, am cântat la chitară, s-a făcut un foc de tabără, am băut, am râs, ne-am împrietenit, apoi, pe măsură ce înaintam spre Vest, era mai dificil de interacționat cu oamenii. Răceala națiilor germanice nu-i un mit. Treceam prin orășele în Austria și în Germania, la șase-șapte seara, străduțele erau pustii, nu vedeai țipenie de om afară din casă. N-aș locui acolo nici să mă plătești. Totul e curat lună, cred că și firul de iarbă ar fi amendat dacă ar crește mai mult decât trebuie. La opt seara, campingul s-a închis, te rogi de ei să te primească. Apoi, cum am ajuns în Franța, am simțit că revin la viață, slavă Domnului, campingurile răsunau de țipetele copiilor care alergau, cânta muzica, oamenii erau mai vorbăreți. Mi-ar fi plăcut să avem la dispoziție și trei-patru zile libere, să cunoaștem oameni, dar atunci când ai de făcut 2100 de kilometri în 21 de zile, ajungi rupt de oboseală seara în camping și a doua zi o iei din loc.
Pajiștea cu flori și cu vaci din Austria
- Cum te motivezi în fiecare dimineață să pornești într-un lung efort? Cei mai mulți oameni se bucură de peisaje, de locuri noi, și asta le dă energie.
- În fond, poate fi plictisitor pentru oricine, dar te înarmezi cu răbdare și cu toleranță la rutină. Eu ascult muzică la căști, jazz pentru relaxare și rock pentru drum, asta se potrivește cel mai bine. Conversez cu Alex. Dar să știi că dacă nu percep vizual un peisaj, nu înseamnă că trec pe lângă el fără să-l remarc, că nu îl simt deloc. M-am bucurat de peisaje în călătoria asta. Îmi amintesc de un loc în Austria, la Dunăre, șoseaua trece pe lângă un câmp plin cu toate florile verii, care miros senzațional, iarba e lungă și te cere lungit, se aud păsările și tălăngile vacilor, nu m-aș mai fi dat dus de acolo. Mai erau sătucele de munte, îmi spunea Alex că aveau case cochete și albe, intram în câte un birt să bem o apă, o bere, apoi continuam să urcăm în aerul acela tare de munte, se auzeau clopotele bisericilor. Asta e partea frumoasă, au fost și zile cu vreme foarte proastă, în care ne-a plouat de ne-a rupt, ne era teamă să nu alunecăm, să nu cedeze frânele la suișuri și coborâșuri. Am făcut trei pene, ni s-a stricat de două ori bicicleta, eu am ajuns o dată în spital, dar acum îmi amintesc de pajiștea cu flori și cu vaci din Austria.
- Faci o echipă deja bine rodată cu Alex. Drumurile lungi și grele sunt o piatră de hotar pentru orice prietenie.
- Am trecut prin momente în care, tracasat de atâta efort, simțeam nevoia să-mi descarc nervii, dar Alex a fost atât de calm tot drumul, încât, practic, n-am avut cu cine să mă cert. A făcut de toate, de la gătit la dus gunoiul. El este un tip sportiv, are o toleranță mai mare la efort și la frustrare decât mine, așa că, în echipă cu el, trebuie să țin pasul și nu-mi permit să mă plâng. Paradoxal, suntem oameni cu sensibilități și preocupări foarte diferite, sportul este cel care ne apropie. Eu voiam să fac mișcare, și cum posibilitățile mele sunt mai reduse în acest domeniu, Alex a propus mai întâi să mergem prin parcuri cu două biciclete. Apoi, am auzit la radio un reportaj despre Asociația "Bate șaua”, le-am scris și oamenii au fost foarte prompți. Au vândut hârtie, au strâns bani, au vorbit la un magazin pentru adaos comercial zero și așa ne-am cumpărat prima bicicletă tandem. La noi nu e tocmai un concept obișnuit, nu există nici o competiție pentru așa ceva, dar în lume sunt anual 80 de concursuri importante.
Primiți la Casa Olimpică a României
- Care a fost mesajul cu care ați pornit la drum, ce ați vrut să demonstrați?
- În primul rând, am vrut să facem pledoarie, pur și simplu, pentru sport. Nu cred să existe domeniu care să unească mai mult, mai direct și mai repede oamenii, așa cum o face sportul, iar eu și cu Alex suntem cel mai bun exemplu. Nu am cunoștință de vreo campanie românească în care un om, cu orice fel de deficiențe, să fi fost solicitat pentru a face campanie pentru sport, în general, ci doar pentru scopuri specifice. Așa că mă simt onorat să fiu printre primii care fac asta. Am vrut, de asemenea, să atragem atenția asupra infrastructurii aproape inexistente în România pentru bicicliști și, totodată, să aruncăm cartoful fierbinte în curtea institutelor ce se ocupă de protecția socială, institute ce nu au nici un fel de concepte, de strategii pentru promovarea sportului paralimpic. Călătoria noastră nu a atras interesul presei centrale, însă la Londra am fost primiți la Casa Olimpică a României de ambasadorul nostru în Marea Britanie și de președintele Comitetului Olimpic Român, Octavian Morariu, care ne-a promis că ne va lua în seamă. Visul meu este ca sporturile mixte, cele în care fac echipă o persoană cu deficiențe și una validă, să fie încurajate în România. La ora actuală, la noi se organizează doar competiții pentru oameni cu deficiențe, se țin în spatele ușilor închise, cu promovare zero, și cu impact tot zero. Cred că este o strategie greșită și că soluția o reprezintă echipele mixte. Un prim pas ar fi dotarea celor 4-5 licee pentru nevăzători din țară cu 10-20 de biciclete tandem, și realizarea unor parteneriate cu liceele sportive. S-ar putea pune astfel la punct echipe competitive, care să arate că se poate, că astfel de proiecte sunt viabile. Ar putea urma echipe de schi, canotaj. Este un proiect ușor de realizat și cu impact mare. Am multe idei, doar dacă aș avea cu cine să vorbesc, dacă m-ar asculta cineva.
- Ce a însemnat pentru tine bicicleta, de ce o recomanzi cu atâta căldură?
- Pentru mine, personal, a însemnat posibilitatea de a mă bucura de mișcare, de viteză, de a-mi lărgi orizontul. Dar recomand tuturor bicicleta în tandem, pentru că dă senzația că pleci într-o excursie, nu într-o scurtă plimbare solitară. Bicicleta, de oricare ar fi ea, te ajută să scapi de efectele sedentarismului și de gânduri negre. Treizeci de minute pe zi de mers cu ea, și faci mai puține drumuri la medic sau la psiholog.
- Ce profesie ai tu, Florin?
- Sunt psiholog (interviul se încheie cu o porție zdravănă de râs).
Lui Florin îi puteți scrie pe adresa florin_georgescu 1975@yahoo.com