SELECȚIA "FORMULA AS”

Adriana Bittel
Juan Arias, "Dialoguri cu Paulo Coelho”, tra­ducere de Mihaela Săcuiu, Editura Philobia (tel. 0746/49.25.59), 216 pag.

Nu sunt o admiratoare a lui Coelho. Am citit conștiincios trei dintre romanele traduse și înșelătoarea lor "profunzime” filosofică mi-a sunat a tinichea poleită. Scriitorul mi se pare în cel mai bun caz un soi de Borges pe înțelesul copiilor (el declară că Borges îi e idol). Dar fiindcă multe milioane de oameni se dau în vânt după poveștile lui, pretind că le-au schimbat viața și văd în el mai mult decât un scriitor, un guru, nu pot să-l ignor ca fenomen social și cultural. Știind că și la noi are numeroși fani în­cântați de "căile spirituale” ce li s-au revelat în para­bolele lui, cartea de convorbiri m-a făcut curioasă. Juan Arias e gazetar la ziarul spaniol "El Pais” și are în bibliografie mai multe volume de interviuri cu per­so­nalități de marcă, de la Papa Ioan Paul al II-lea și lau­reatul Nobel José Saramago, la filosoful Fernando Savater. Pentru a înregistra dialogurile cu Paulo Coelho, jurnalistul a fost invitat de acesta în 1998 la casa lui de pe plaja Copacabana din Rio de Janeiro. Acolo, când nu voiajază cu lunile în jurul lumii, în turnee de promovare a traducerilor, "magicianul” se odihnește activ scriind alte povești despre "noii aventurieri ai spiritului” și "războinici ai luminii” care luptă cu necunoscutul pentru împlinirea unui vis. "Eu cred că o explicație a succesului cărților mele e faptul că datorită lor ajungi să te recunoști în acești cău­tă­tori de aventuri ale spiritului. Cărțile mele sunt pline de semne care să te ajute în acest sens”. Iar punctul final al aventurilor e dumi­rirea că drumul cu în­cer­cările lui și căutarea sunt cele care îți forjează un nou eu și te schimbă în bine. El însuși se descrie ca un ase­menea pele­rin și pretinde că tot ce po­vestește e bazat pe expe­rien­țe personale. Din în­tre­bă­rile lui Juan Arias, care și-a făcut bine lecțiile și știe cum să pro­voace confe­siuni, aflăm că până să se apuce de scris și să cunoască celebritatea, bio­gra­fia lui Paulo Coelho e pli­nă de crize și experiențe care mai de care. Șocante cele mai multe pentru admiratorii lui cei cumsecade. Năs­cut într-o familie burgheză tradițională (tatăl - inginer, mama cu studii de muzeologie), Paulo a fost un copil-problemă: a rămas repetent de trei ori, iar în adoles­cență s-a manifestat atât de răzvrătit, de furios față de familie și societate, încât părinții l-au internat într-un ospiciu, unde i s-au făcut șocuri electrice. A evadat de acolo și a fost adus înapoi de trei ori, până a dat de un psihiatru înțelegător care i-a spus "ești un pic nebun, dar așa suntem cu toții” și l-a lăsat la 18 ani liber. Liber "să trăiesc la maximum, să experimentez tot ce-mi fa­ce plăcere, să nu mă privez de nimic”. Erau anii miș­cării hippie, așa că și-a găsit printre hippioți noua fa­milie cu care a străbătut ca nomad SUA și Mexicul, a intrat în lumea drogurilor, sexului liber și a existenței de azi pe mâine. Întors în Brazilia, a cunoscut în boe­ma locală un producător de discuri de la CBS, ajuns și cântăreț-vedetă, Raúl Seixas, și a început să scrie ver­suri pentru cântecele lui și ale altor soliști de succes. Din sărac lipit, activitatea de textier l-a îmbogățit peste noapte (la 30 de ani își cumpărase deja din banii câști­gați cinci apartamente la Rio). Dar în țară era dictatură militară, iar Paulo, Raúl și alți tineri radicali cultivau ideea unei societăți alternative, fără să aibă însă legă­tură cu luptătorii de gherilă. Coelho a fost de trei ori arestat, odată chiar răpit de pe stradă împreună cu so­ția lui de atunci (a avut trei mariaje legale până la Cris­tina, cea care-i e și acum alături de prin anii '80) de că­tre paramilitari și torturați amândoi timp de o săptă­mâ­nă. Una dintre cele mai cumplite și umilitoare ex­periențe ale vieții lui, nu lipsite și de alte experiențe dure, la limită, pe care nu ezită să le destăinuie, fiindcă fac parte din "legenda lui personală”, le-a depășit și zice că a învățat mult din ele. Astfel, avem capitole despre pe­rioada în care se droga, ajungând la substanțe de mare risc, ce l-au dus la un pas de moarte și despre cum a renunțat treptat la paradisurile artificiale și, încă mai șocant, despre legătura lui cu o sectă satanică în care se prac­tica magia neagră. S-a desprins fiindcă a sesizat peri­colul de a crede că deții puteri malefice asupra celorlalți, dar continuă să creadă în elementul ma­gic al vieții, în mister, semne și ritualuri, să fie un "ma­­­gi­cian” întors la dreapta credință creștină. Nu-i pasă de criticii literari care consideră că literatura lui e minoră și comercială, din moment ce are zilnic dovezi că milioane și milioane de oameni îl prețuiesc la ma­xim. Cartea aceasta de convorbiri mi s-a părut mult mai interesantă decât romanele lui Coelho, câte le-am citit.