Nu sunt o admiratoare a lui Coelho. Am citit conștiincios trei dintre romanele traduse și înșelătoarea lor "profunzime” filosofică mi-a sunat a tinichea poleită. Scriitorul mi se pare în cel mai bun caz un soi de Borges pe înțelesul copiilor (el declară că Borges îi e idol). Dar fiindcă multe milioane de oameni se dau în vânt după poveștile lui, pretind că le-au schimbat viața și văd în el mai mult decât un scriitor, un guru, nu pot să-l ignor ca fenomen social și cultural. Știind că și la noi are numeroși fani încântați de "căile spirituale” ce li s-au revelat în parabolele lui, cartea de convorbiri m-a făcut curioasă. Juan Arias e gazetar la ziarul spaniol "El Pais” și are în bibliografie mai multe volume de interviuri cu personalități de marcă, de la Papa Ioan Paul al II-lea și laureatul Nobel José Saramago, la filosoful Fernando Savater. Pentru a înregistra dialogurile cu Paulo Coelho, jurnalistul a fost invitat de acesta în 1998 la casa lui de pe plaja Copacabana din Rio de Janeiro. Acolo, când nu voiajază cu lunile în jurul lumii, în turnee de promovare a traducerilor, "magicianul” se odihnește activ scriind alte povești despre "noii aventurieri ai spiritului” și "războinici ai luminii” care luptă cu necunoscutul pentru împlinirea unui vis. "Eu cred că o explicație a succesului cărților mele e faptul că datorită lor ajungi să te recunoști în acești căutători de aventuri ale spiritului. Cărțile mele sunt pline de semne care să te ajute în acest sens”. Iar punctul final al aventurilor e dumirirea că drumul cu încercările lui și căutarea sunt cele care îți forjează un nou eu și te schimbă în bine. El însuși se descrie ca un asemenea pelerin și pretinde că tot ce povestește e bazat pe experiențe personale. Din întrebările lui Juan Arias, care și-a făcut bine lecțiile și știe cum să provoace confesiuni, aflăm că până să se apuce de scris și să cunoască celebritatea, biografia lui Paulo Coelho e plină de crize și experiențe care mai de care. Șocante cele mai multe pentru admiratorii lui cei cumsecade. Născut într-o familie burgheză tradițională (tatăl - inginer, mama cu studii de muzeologie), Paulo a fost un copil-problemă: a rămas repetent de trei ori, iar în adolescență s-a manifestat atât de răzvrătit, de furios față de familie și societate, încât părinții l-au internat într-un ospiciu, unde i s-au făcut șocuri electrice. A evadat de acolo și a fost adus înapoi de trei ori, până a dat de un psihiatru înțelegător care i-a spus "ești un pic nebun, dar așa suntem cu toții” și l-a lăsat la 18 ani liber. Liber "să trăiesc la maximum, să experimentez tot ce-mi face plăcere, să nu mă privez de nimic”. Erau anii mișcării hippie, așa că și-a găsit printre hippioți noua familie cu care a străbătut ca nomad SUA și Mexicul, a intrat în lumea drogurilor, sexului liber și a existenței de azi pe mâine. Întors în Brazilia, a cunoscut în boema locală un producător de discuri de la CBS, ajuns și cântăreț-vedetă, Raúl Seixas, și a început să scrie versuri pentru cântecele lui și ale altor soliști de succes. Din sărac lipit, activitatea de textier l-a îmbogățit peste noapte (la 30 de ani își cumpărase deja din banii câștigați cinci apartamente la Rio). Dar în țară era dictatură militară, iar Paulo, Raúl și alți tineri radicali cultivau ideea unei societăți alternative, fără să aibă însă legătură cu luptătorii de gherilă. Coelho a fost de trei ori arestat, odată chiar răpit de pe stradă împreună cu soția lui de atunci (a avut trei mariaje legale până la Cristina, cea care-i e și acum alături de prin anii '80) de către paramilitari și torturați amândoi timp de o săptămână. Una dintre cele mai cumplite și umilitoare experiențe ale vieții lui, nu lipsite și de alte experiențe dure, la limită, pe care nu ezită să le destăinuie, fiindcă fac parte din "legenda lui personală”, le-a depășit și zice că a învățat mult din ele. Astfel, avem capitole despre perioada în care se droga, ajungând la substanțe de mare risc, ce l-au dus la un pas de moarte și despre cum a renunțat treptat la paradisurile artificiale și, încă mai șocant, despre legătura lui cu o sectă satanică în care se practica magia neagră. S-a desprins fiindcă a sesizat pericolul de a crede că deții puteri malefice asupra celorlalți, dar continuă să creadă în elementul magic al vieții, în mister, semne și ritualuri, să fie un "magician” întors la dreapta credință creștină. Nu-i pasă de criticii literari care consideră că literatura lui e minoră și comercială, din moment ce are zilnic dovezi că milioane și milioane de oameni îl prețuiesc la maxim. Cartea aceasta de convorbiri mi s-a părut mult mai interesantă decât romanele lui Coelho, câte le-am citit.