Zilele trecute s-a stins din viaţă, la vârsta de 96 de ani, marele patriot român din Timocul sârbesc, prozatorul, poetul, istoricul şi folcloristul Cristea Sandu Timoc. Născut în satul Zlocutea, de pe malul drept al râului Timoc, regretatul apostol al românilor timoceni a lucrat, în timpul celui de al doilea război mondial, la ambasada României din Belgrad, trimis de Mareşalul Ion Antonescu, la recomandarea lui Iuliu Maniu. S-a refugiat apoi în România, la Timişoara, având interdicţie de a intra în Iugoslavia şi, mai târziu, în Serbia. Conducea Asociaţia "Astra Română pentru Banat, Porţile de Fier şi Românii de Pretutindeni” şi revista săptămânală "Dacia Aureliană”. Deşi i-au fost încredinţate demnităţi publice importante, nu s-a îmbogăţit, după reţeta politicienilor de pe la noi, ci a dat totul pentru propăşirea neamului său oropsit, de pe Valea Timocului sârbesc şi bulgăresc. Strângea cu grijă cărţi, calculatoare, haine, mobilier, hârtie tipografică, colecţii de ziare şi reviste româneşti, pe care le dona periodic peste Dunăre.
Pentru Cristea Sandu Timoc, adevărata Românie Mare a fost Peninsula Balcanică, de-a lungul secolelor de după Hristos, înainte de invazia slavă, din secolul al VII-lea. A suferit mult din cauza iubirii sale necondiţionate pentru neamul românesc. Vreme de 60 de ani, n-a avut voie sau n-a îndrăznit să-şi viziteze satul natal, ştiindu-se urmărit de forţele de securitate sârbe. În copilărie, trecuse Dunărea înot, să înveţe carte românească la Craiova şi apoi să se întoarcă în Zlocutea, ca dascăl la prima şcoală a românilor timoceni. N-a avut acest noroc. Recunoscându-se român şi nu "vlah”, el a devenit "inamicul” numărul unu al autorităţilor sârbeşti, care au demolat şcoli şi biserici pentru a şterge spiritualitatea românească a jumătate de milion de oameni. Parcă-l văd: de câte ori mă opream să-i iau un interviu, într-un birou din Piaţa Victoriei nr. 3, din Timişoara, mă întâmpina la o masă încărcată de cărţi şi ziare, din care nu lipsea colecţia de "Formula AS”. Ţinea la publicaţia noastră, aprecia programul nostru de luptă editorială pentru cauza românilor din jurul României. Mărunt de statură, îmbrăcat modest, zâmbea generos pe sub ochelari şi începea şirul povestirilor şi noutăţilor din Timoc, înainte să-i fi pus vreo întrebare. Depănând amintiri din copilărie, avea farmecul unui Creangă balcanic, folosind regionalisme uitate chiar şi de timocenii săi de baştină. Odată cu plecarea lui în lumea celor drepţi, românii timoceni, nevoiţi încă să îndure destule persecuţii din partea bisericii, autorităţilor şi ultranaţionaliştilor sârbi, au pierdut un îndrumător şi un părinte iubitor.
Dumnezeu să-l odihnească în locuri edenice, precum este Valea Timocului!
Daca nu aveti un cont, va puteti inregistra 
