Zilele trecute s-a stins din viață, la vârsta de 96 de ani, marele patriot român din Timocul sârbesc, prozatorul, poetul, istoricul și folcloristul Cristea Sandu Timoc. Născut în satul Zlocutea, de pe malul drept al râului Timoc, regretatul apostol al românilor timoceni a lucrat, în timpul celui de al doilea război mondial, la ambasada României din Belgrad, trimis de Mareșalul Ion Antonescu, la recomandarea lui Iuliu Maniu. S-a refugiat apoi în România, la Timișoara, având interdicție de a intra în Iugoslavia și, mai târziu, în Serbia. Conducea Asociația "Astra Română pentru Banat, Porțile de Fier și Românii de Pretutindeni” și revista săptămânală "Dacia Aureliană”. Deși i-au fost încredințate demnități publice importante, nu s-a îmbogățit, după rețeta politicienilor de pe la noi, ci a dat totul pentru propășirea neamului său oropsit, de pe Valea Timocului sârbesc și bulgăresc. Strângea cu grijă cărți, calculatoare, haine, mobilier, hârtie tipografică, colecții de ziare și reviste românești, pe care le dona periodic peste Dunăre.
Pentru Cristea Sandu Timoc, adevărata Românie Mare a fost Peninsula Balcanică, de-a lungul secolelor de după Hristos, înainte de invazia slavă, din secolul al VII-lea. A suferit mult din cauza iubirii sale necondiționate pentru neamul românesc. Vreme de 60 de ani, n-a avut voie sau n-a îndrăznit să-și viziteze satul natal, știindu-se urmărit de forțele de securitate sârbe. În copilărie, trecuse Dunărea înot, să învețe carte românească la Craiova și apoi să se întoarcă în Zlocutea, ca dascăl la prima școală a românilor timoceni. N-a avut acest noroc. Recunoscându-se român și nu "vlah”, el a devenit "inamicul” numărul unu al autorităților sârbești, care au demolat școli și biserici pentru a șterge spiritualitatea românească a jumătate de milion de oameni. Parcă-l văd: de câte ori mă opream să-i iau un interviu, într-un birou din Piața Victoriei nr. 3, din Timișoara, mă întâmpina la o masă încărcată de cărți și ziare, din care nu lipsea colecția de "Formula AS”. Ținea la publicația noastră, aprecia programul nostru de luptă editorială pentru cauza românilor din jurul României. Mărunt de statură, îmbrăcat modest, zâmbea generos pe sub ochelari și începea șirul povestirilor și noutăților din Timoc, înainte să-i fi pus vreo întrebare. Depănând amintiri din copilărie, avea farmecul unui Creangă balcanic, folosind regionalisme uitate chiar și de timocenii săi de baștină. Odată cu plecarea lui în lumea celor drepți, românii timoceni, nevoiți încă să îndure destule persecuții din partea bisericii, autorităților și ultranaționaliștilor sârbi, au pierdut un îndrumător și un părinte iubitor.
Dumnezeu să-l odihnească în locuri edenice, precum este Valea Timocului!