Dialogul cu propriul corp
Ce dorim, de fapt, când aplicăm diferite creme pe zonele cu riduri, care nici nu ne dor, nici nu se irită? Vrem să arătăm la 60 de ani ca la 20? În ciuda vârstei, unele femei se simt confortabil în pielea lor. Dar sunt şi multe doamne ce suferă şi se simt nefericite, atunci când înfăţişarea exterioară arată mult mai îmbătrânită faţă de tinereţea pe care o trăiesc în sufletul lor. Asta este una dintre cele mai mari tragedii al bătrâneţii: că sufletul şi corpul nu îmbătrânesc în acelaşi timp. Şi atunci încep căutările remediilor-minune, pentru întinerirea radicală. Ei bine, lucrul acesta este posibil dacă vom acţiona - nu asupra ridurilor, ci asupra întregului organism, şi din punct de vedere fiziologic, şi, nu în ultimul rând, psihologic.
Coloana şi ridurile
Chiar dacă e greu de crezut, apariţia ridurilor depinde şi de ţinuta corectă a corpului. Când capul e ţinut drept, el întinde coloana în sus, umerii, cu ajutorul omoplaţilor, întind zona pieptului, iar ridurile în zona decolteului şi pe gât apar mult mai târziu. Poziţia corectă a capului diminuează încordarea în zona cefei şi în umeri, prevenind migrenele ce ne fac să încreţim fruntea şi buzele. E bine să ţineţi minte: vreţi să scăpaţi de riduri, îndreptaţi spatele şi gâtul, altfel nu veţi avea succes, deoarece musculatura şi ligamentele nefolosite nu sunt irigate suficient de bine cu sânge, ele devin fleşcăite, pielea deasupra lor se pliază şi se lasă în jos. Aspectul îmbătrânit este asigurat, chiar şi la o vârstă medie.
Desigur, există şi alte pricini pentru apariţia ridurilor. Savanţii au descoperit gena de îmbătrânire care la majoritatea oamenilor se activează după 35 de ani şi micşorează producerea colagenului. Dar, mai nou, ridurile încep să apară şi la domnişoarele tinere. Deseori, vinovat este modul nesănătos de viaţă, care se traduce prin lipsa de mişcare, o dietă nesănătoasă, privare de odihnă, petrecerea zilelor întregi în faţa computerului, dar şi insuficienţă de oxigen, care duce la stres şi insomnii. Dacă se adaugă şi consumul de alcool şi fumatul, apar garantat afecţiunile tractului gastro-intestinal, dereglarea funcţionării lanţului de glande endocrine şi a metabolismului. Toate aceste dereglări duc la depunerea grăsimilor, şi femeile fac tot ce este posibil ca să slăbească repede. Ca rezultat logic, apar primele riduri, nu chiar adânci, dar neplăcute. Pielea atârnă inestetic şi mai apare un rând de zbârcituri. Vara este un anotimp neprietenos pentru piele, deoarece lumina soarelui ne bronzează şi ne creşte numărul de riduri, mai ales atunci când ne protejăm ochii prin încordarea pleoapelor, când îi mijim, în loc să purtăm ochelari de soare. Şi nu pe ultimul loc se află incapacitatea de a stăpâni mimica feţei, obiceiul prost de a face grimase, de a încreţi fruntea, a încrunta sprâncenele, când vorbim.
Mintea este cel mai bun aliat în lupta cu semnele îmbătrânirii
Nu credeţi? Încercaţi să vă priviţi în oglindă, ca să urmăriţi schimbările de mimică, în timpul zilei. Veţi rămâne surprinşi cât de des se încreţeşte fruntea, se contractează maxilarele sau se acoperă cu riduri nasul şi zona dimprejurul ochilor. Încercaţi să purtaţi o discuţie aprinsă cu un adversar din oglindă şi urmăriţi cât de mult vă strâmbaţi, cum apar ridurile pe faţă şi pe gât. Străduinţa de a corecta mişcările mimice care provoacă ridarea feţei şi a gâtului poate înlocui, parţial, folosirea cremelor antirid. Controlaţi-vă jocurile musculaturii faciale şi în timp ce faceţi eforturi în sălile de fitness, când alergaţi sau mergeţi cu bicicleta. Iar în momente de ceartă, în plin scandal, mintea trebuie să ne sufle o metodă rapidă de relaxare: un zâmbet larg sau gură întredeschisă cu vârful limbii ridicat şi lipit de cerul gurii, mai aproape de rădăcinile dinţilor. Şi când aveţi un stres sau stare de depresie, încercaţi să păstraţi zâmbetul larg, cel puţin 60-70 de secunde, timpul necesar pentru producerea endorfinelor, hormonii fericirii, în hipofiză.
Energizarea măştilor de faţă
Înainte de descrierea metodei ce ne permite să creştem de câteva ori eficienţa măştilor, aş vrea să ne amintim că în corpul nostru circulă curent electric. Partea dreaptă a corpului este încărcată pozitiv, cu energii ce au putere de regenerare şi reanimare a proceselor organice, iar cea stângă este încărcată negativ, cu energii ce diminuează inflamaţiile provocate de infecţii şi pot să aibă efect de distrugere. Ei bine, cu energiile produse în corp (bioenergie) putem transforma în remedii cu efect terapeutic nu numai apa sau ceaiul, dar şi cremele preparate acasă sau cumpărate. Iată două metode de energizare, de mare eficienţă.
A. Dacă vreţi să energizaţi o cremă sau un alt remediu contra iritaţiilor, acneei, proceselor inflamatorii: * Se spală cu grijă mâinile, se încălzesc palmele prin frecarea energică una de alta. * Puneţi recipientul cu cremă pe palma dreaptă deschisă. * Palma stângă o ţineţi deasupra recipientului, în aşa fel ca distanţa între centrul ei şi cremă să nu depăşească 10 cm. * Timp de 1-3 minute (în funcţie de gravitatea problemei) spuneţi mai întâi rugăciunea Tatăl Nostru (şi când e vorba de frumuseţe avem nevoie de sprijin divin), apoi repetaţi de mai multe ori, în gând sau cu glas tare, fraza "Remediu contra inflamaţiei”.
B. Dacă doriţi să energizaţi crema pentru regenerarea pielii: * Se spală cu grijă mâinile, se încălzesc palmele prin frecarea energică una de alta. * Aşezaţi palma dreaptă deasupra recipientului. * Rostiţi rugăciunea, apoi repetaţi fraza "Remediu pentru întinerire”. Metoda de energizare funcţionează atunci când în palma cu care lucraţi temperatura va creşte simţitor. Dacă timp de 1 minut palma nu se încălzeşte, înseamnă că nu v-aţi concentrat suficient de bine. Odihniţi-vă 3-5 minute, relaxaţi-vă şi încercaţi să repetaţi procedura.
Cum se aplică cremele
* O condiţie obligatorie pentru reuşită este relaxarea totală, în timp ce crema se află pe piele. De aceea se recomandă ca după ce o aplicăm să ne întindem pe pat, pentru ca încordarea muşchilor să se diminueze. Alte recomandări se referă la metodele de aplicare a cremei.
* Zonele cu riduri adânci. În primul rând, crema trebuie încălzită puţin în palme, apoi ţinută pe degete tot pentru încălzire şi aplicată pe faţă, în zona decolteului, pe gât şi după urechi. Se lucrează la început pe zonele cu riduri adânci. De exemplu, pliul nazolabial se fixează pe ambele părţi cu degetele arătător şi mijlociu, puţin desfăcute şi cu 2 degete de la cealaltă mână se apasă punctiform pe toată lungimea pliului. Facem masaj uşor şi, în acelaşi timp, ajutăm crema se pătrundă mai adânc în piele. Ridurile orizontale de pe frunte se masează la fel, pe toată lungimea lor, de la mijloc spre tâmple, fixate sus şi jos cu două degete desfăcute în formă de "V”. Ridurile verticale între sprâncene se masează punctiform, cu două degete de la amândouă mâinile, apăsând de 6-7 ori de jos în sus. Apoi se netezeşte puţin toată faţa, după liniile de masaj clasic. Se mai pune puţină cremă, pe linia maxilarelor, şi se ciupeşte, cu două degete de la ambele mâini, de la bărbie în sus, până la urechi, apoi se plesneşte uşor pielea sub bărbie. Dacă mai rămâne cremă pe maxilare, cu părţile laterale ale palmelor se fac câteva mişcări rapide pe verticală în sus şi în jos cu o apăsare uşoară. Iar se netezeşte uşor toată faţa, se fac câteva plesnituri, după care pe zonele unde nu s-a absorbit crema se bate uşor cu vârful degetelor.
* Zona ochilor. Se ia cremă pe trei degete şi se aplică prin apăsare uşoară, punctiformă, pe sub ochi, apoi pe sub sprâncene, dar în nici un caz pe pleoape. După o pauză de 1-2 minute, crema ce nu s-a absorbit se tapotează prin bătăi uşoare cu degetele, în piele. Când preparaţi sau procuraţi creme, nu uitaţi de proprietăţile pielii. Cosmeticele pentru zona ochilor, pe care le putem folosi cu succes şi în jurul buzelor, trebuie să fie delicate, ca să le putem întinde uşor, în direcţiile contrare formării ridurilor. Cosmetologii ne recomandă să renunţăm la dislocarea straturilor de piele prin mişcări circulare intense, în favoarea unor mişcări largi, în sus şi în jos. Loviturile uşoare cu vârfurile degetelor sunt cele mai recomandate în lupta cu ridurile.
Produsele cosmetice au un efect mai bun atunci când sunt proaspete, de aceea, preparaţi sau procuraţi cantităţi relativ mici de cremă, păstraţi-le în frigider şi folosiţi-le atâta vreme cât au un miros proaspăt.
Reţete de creme de faţă
Cremă de noapte cu ou şi muşeţel
Două linguriţe ulei de migdale se amestecă cu 2 gălbenuşuri de ou de prepeliţă sau un gălbenuş de ou mic de găină, cu o jumătate de linguriţă de miere de albine, o linguriţă sare de mare alimentară, 2 linguriţe de vaselină farmaceutică încălzită la soare sau pe aburi şi 2 linguriţe decoct de muşeţel. Ingredientele se amestecă în mixer sau se bat bine cu furculiţa. Amestecul obţinut se toarnă în borcănel sau o ceaşcă de ceramică, se energizează cu una din formulele descrise mai sus şi se pune la congelator pentru 4-5 ore.
Mod de folosire: Seara, cu 1,5-2 ore înainte de culcare, se spală faţa şi gâtul cu decoct de muşeţel şi se lasă să se usuce pe faţă. Apoi se ia cremă pe trei degete, se încălzeşte prin apăsare pe mâna cealaltă. Se aplică după descrierea de mai sus, prin lovirea feţei, a gâtului şi a decolteului, cu vârful degetelor, până ce toată crema intră în piele. Crema hrăneşte, hidratează şi întinde pielea până dimineaţa, micşorează ridurile şi descuamarea. În unele cazuri, în special la persoanele cu acnee şi alte probleme dermatologice, apare pentru 2-3 minute o senzaţie slabă, de pişcături.
Mască cu efect de Botox
O lingură de amidon se amestecă bine cu 150 ml de apă rece, se toarnă într-o crăticioară cu apă clocotită şi se fierbe pe un foc domol, până se îngroaşă. Când se răceşte, ajungând la temperatura camerei, se adaugă o lingură de smântână şi 5 linguri de suc de morcov proaspăt stors. Se amestecă foarte bine. Se energizează cu fraza "Remediu pentru întinerire” şi se întinde pe piele, în strat subţire. După 20-25 de minute de relaxare în poziţie orizontală, amidonul se spală cu apă călduţă sau cu apă minerală şi se aplică crema preferată. Masca rămasă poate fi folosită timp de trei zile, dacă se păstrează la frigider. Pentru obţinerea unui efect maxim, se aplică trei zile la rând.
Mască de sezon
Se mixează 2 roşii bine coapte, se amestecă cu 2 linguri de smântână, un sfert de linguriţă de bicarbonat de sodiu şi făină de ovăz, ca să obţineţi o cremă consistentă. Se spală bine faţa, gâtul şi decolteul, se aplică masca energizată pentru 20 de minute. Diminuează ridurile existente şi previne apariţia altora noi.
Pentru întinerirea pielii
O lingură de argilă se amestecă cu 100 ml de apă minerală. Pentru pielea grasă, se adaugă o lingură de suc de lămâie, pentru pielea uscată, o lingură de ulei de măsline sau de migdale, iar pentru cea normală - o lingură de iaurt. Amestecul energizat se aplică pe faţă şi gât, se spală după 15-20 de minute.