O suta de ani de la nasterea "Sfantului Ardealului" - parintele Arsenie Boca

- "In direct", de la Manastirea Sambata -

De obicei evit sa merg la simpozioane. Cuvantari lungi, plicticoase, exprimari savante, teorii inutile. Toate raspandesc un aer mort, de laborator, in care omul nu poate trai. Substantele? Poate ca da.
Credeam ca ma voi intalni cu parte din acestea, la "Centenarul parintelui Arsenie Boca", care a comemorat, intre 24 si 26 septembrie, la Sambata de Sus, implinirea a 100 de ani de la nasterea marelui duhovnic al Transilvaniei. Evenimentul nu a fost insa deloc asa. Am avut parte de o atmosfera care radia ceva, o stare greu de definit. Oameni vii, care povesteau cu totii despre cel care le-a reasezat pietrele de la temelia crestina a fiintei - ieromonahul, pictorul, teologul, duhovnicul Arsenie Boca. Sau, mai simplu, Sfantul Ardealului.

Doamna Aspazia Otel Petrescu - filmul unei invieri

O sa incep cu... sfarsitul, pentru ca a pus o pecete de nesters asupra intregii adunari. Un interviu realizat cu doamna Aspazia Otel Petrescu, astazi la venerabila varsta de 87 de ani, una dintre elevele preferate ale lui Blaga, o supravietuitoare a temnitelor comuniste, buna prietena cu Zorica (Teodosia) Latcu, cea care o va indruma catre parintele Arsenie.Ma cufund adanc in scaun si vad aievea povestea ei, depanata in filmul exceptional, realizat cu dansa, de catre "Fundatia Crestina Arsenie Boca." Muntii Fagaras sunt potopiti de zapada. E iarna. Iarna deplina, desi suntem in Saptamana Mare. Drumul s-a sters si cele doua prietene, Aspazia si Zorica, isi croiesc cu greu cale, pe o poteca de jivine. Zorica zburda cu gandul la intalnirea cu parintele. Aspazia e ingandurata - nu-l cunoscuse inca! Ajung la Sambata si, in vreme ce Zorica fuge sa discute cu parintele, Aspazia merge la bucataria manastirii. Atunci se intampla ceva miraculos. Altfel decat la minunile pe care le tot auzim despre Arsenie Boca - vindecari, clarviziuni, vestiri profetice. Povestea doamnei Aspazia Otel este infinit mai delicata si mai impresionanta, pentru cine e atent la soapta Duhului. Lucrand, deci, la bucataria manastirii, brusc, fara avertisment, manate de un impuls napraznic, lacrimile incep sa ii curga tinerei femei pe obraz. Fenomenul o uimeste chiar si pe ea; nu il intelege, dar se gandeste ca e un om pacatos, foarte pacatos, si interiorul ei contrasteaza cu marea aceea alba de zapada care invaluie manastirea. "Parintele te-a "vazut"!Se gandeste acum la tine", ii spune maicuta cu care trudeste la bucatarie. "De aceea plangi!" Explicatia e stranie si o surprinde. "Nu eram obisnuita cu un astfel de mod de a gandi", isi aminteste doamna Aspazia. Si la coltul ochilor vad, in filmul proiectat pe un perete urias, un fir de lacrimi.
Si acum, cadrul principal al filmului. Curtea manastirii. Goala. Undeva, un trunchi scobit s-a transformat in jaratec si pe el parintele Arsenie a pus tamaie. Ca in rai, vazduhul e imbibat de mireasma ei. Plansul acela nu mai conteneste, pana cand o voce blanda rasuna din spate si o intreaba direct: "No, ce s-a intamplat, mai copila?". Si, cand se intoarce, in spatele ei este parintele Arsenie. O figura de o frumusete nepamanteana - inalt, zvelt, cu ochii sai infinit de albastri. De emotie, aproape ca se prabuseste la pamant. Parintele o sprijina usor, prinzand-o de mana: "Curaj, ca rupem noi zapisul pacatelor! Trebuie cainta, dar trebuie si curaj ca sa il rupi!". Au urmat pregatirea, rugaciunile soptite si, peste ceva timp, spovedania.
Poate ca insiruirea e banala, cuvintele ar putea fi spuse de orice duhovnic iscusit. In fond, nu e o minune sa incurajezi un om ros de remuscari, la prima spovedanie.Dar aici nu avem de-a face cu o consolare, ci cu o inviere. Tot trupul aerat al batranei doamne, cu tample la fel de albe ca zapezile de la Sambata, vibreaza din pricina amintirilor. Povestea ei este incredibil de simpla si, totusi, ireala. Ca spectator emotionat, m-am scurs si eu din scaun pe poteca, alaturi de cele doua pelerine, am simtit si eu tensiunea aceea inabusita de plansul provocat de rugaciunea parintelui, iar cand el a aparut, eram si eu clatinat, gata sa cad. Cand luminile s-au aprins, la finalul filmului si al simpozionului, am inteles de ce parintele Arsenie Boca a fost supranumit "Sfantul" Ardealului. Nu neaparat pentru minunile sale, desi au fost nenumarate, ci pentru o prezenta anume care l-a insotit mereu, care se cuibarise tainic in inima sa, si fata de care, mereu, parintele Arsenie a cautat sa se faca transparent - Omul durerilor, Mantuitorul Iisus Hristos.


Inalt Prea Sfintitul Laurentiu Streza, Mitropolitul Ardealului

Pe Hristos avea sa-l caute intreaga viata, parintele Arsenie Boca, si catre El a dorit sa ne indrepte. Dar noi, spunea in rostirea sa I. P. S. Laurentiu Streza, Mitropolitul Ardealului, care l-a cunoscut pe parintele Arsenie si i-a fost ucenic, il idolatrizam, deseori, pe marele duhovnic, punandu-l in centrul vietii noastre, in locul lui Hristos. Or, tocmai acest lucru l-ar fi urat dansul, daca ar fi trait astazi, o centrare a ucenicilor asupra sa, uitand in schimb ca toate vin de la Domnul. Chiar si harismele parintelui sau, mai bine spus, mai ales ele. Nu in ultimul rand, memoria parintelui poate fi ingropata intr-o pietate ieftina, emotiva, nerodnica. Parintele asta a iubit si a asteptat de la ucenicii sai - sa devina lucratori ai poruncilor lui Hristos, pe care sa il aduca in mijlocul lumii. "Noi nu comemoram aici un simplu eveniment", spunea Inalt Prea Sfintitul Laurentiu, ci participam la un act liturgic, care ne face contemporani cu parintele. Si daca il vom dori canonizat, va trebui sa ducem mai departe evlavia curata, lipsita de exagerarile care nu i-ar fi fost pe plac unui duhovnic atat de sobru si realist precum avva Arsenie. Si sa nu uitam un aspect important, a precizat Mitropolitul Ardealului: canonizarea nu o face biserica, ci Dumnezeu. Biserica doar recunoaste oficial o realitate existenta. Nu depinde de Sinod sfintenia parintelui Arsenie, ci de Hristos, cel care este izvorul ei.

Minunea de la izvor

Desi sfintenia parintelui nu e legata doar de minunile pe care el le-a facut, totusi ele reprezinta un semn al harului care lucra prin dansul. "Nu mi-am dat seama ca asist la un miracol. Oricat de stranie vi s-ar parea aceasta afirmatie, pentru mine totul a fost foarte firesc", isi aminteste parintele Dionisie Ignat, duhovnicul manastirii Albac, din judetul Alba. Prin anii '90, el a insotit o infirma pana la "izvorul parintelui Arsenie", asa cum i se spune prin partile Sambetei, ducand-o intr-un scaun cu rotile. De mers, femeia mergea foarte greu - doar cativa pasi, si aceia destul de rar. Asta pana cand la izvor a aparut o batrana misterioasa, foarte inalta, care le-a daruit simbolic doua mere si apoi a disparut. Dupa ce a muscat dintr-unul, tanara a ajuns inapoi la manastire pe picioarele ei. A doua zi avea sa stea intinsa in pat pentru ca... facuse febra musculara. Nu mai mersese de 17 ani, dar o face si astazi. Parintele Dionisie Ignat isi termina cuvantul foarte simplu, spunand ca tot parintelui ii datoreaza si calugaria. Linistea cu care vorbeste de o minune, bucuria cu care aminteste de calea monahala, vadesc un om implinit. Si cred ca acesta e cel mai mare miracol pe care parintele Arsenie l-a savarsit - a adus oamenilor bucurie si implinire.

Taifasul dragostei crestine

Lucrul acesta nu se vede, dar poate fi lesne trait. Prea Sfintitul Daniil Partosanu, un alt ucenic al parintelui, a stat pana tarziu, in fiecare dintre cele doua nopti, vorbind cu credinciosii veniti la simpozion. Stransi in jurul acestuia, precum puii abia iesiti din gaoace in jurul clostii, crestinii terminau lucrarile simpozionului cu taifasul nocturn al vladicii. Atunci cand organizatorii le-au atras atentia crestinilor ca exagereaza, ei au exclamat: "Dar nu vedeti ca Prea Sfintitul se bucura?". "Asa e, chiar ma bucur", avea sa raspunda ierarhul, cu un zambet obosit, dar fericit.
Reactia parintelui episcop m-a lamurit deplin. La Sambata nu poti sa faci un simpozion despre parintele Arsenie Boca. In acea "bulboana spirituala", cum avea sa o numeasca Nichifor Crainic, prezenta Sfantului Ardealului e prea puternica pentru a fi decupata in luari de cuvant. Dar la Sambata poti sa faci altceva, vorba pr. prof. Constantin Necula. Poti sa faci cu gandul un pelerinaj la mormantul Domnului, pentru a constata ca intr-insul nu mai e nimic, in afara de lumina Invierii. In acea lumina poti sa te scalzi, pentru a te intalni cu parintele Arsenie. Care, asa cum le spunea inainte de moarte unor ucenici tematori, e mai prezent si mai lucrator acum, decat atunci cand era cu noi pe pamant.