Alexandrina Hristov - "Fata care merge pe jos" a ajuns departe!

"Nu-mi doresc decat iubire"

S-a impus in constiinta publicului romanesc cu melodia "Fata merge pe jos" si a devenit rapid si fara efort un reper solid in muzica romaneasca: basarabeanca Alexandrina Hristov. In urma cu aproape patru ani, a ingrosat si ea randurile tinerilor artisti de peste Prut, care au luat cu asalt topurile muzicale si scenele din Romania. Pe cand la Chisinau abia se stinsese "muzica" bocancilor si a batelor din dotarea fortelor de ordine ale lui Voronin, m-am intalnit cu Alexandrina Hristov, care ne-a vorbit despre primul sau album, "Om de lut", lansat de curand, dar si despre framantarile ei artistice, despre fericirile de a fi mama si femeie iubita. Despre noua ei viata aici, "acasa in Romania"

Pe bicicleta, cu pletele in vant

- Alexandrina, esti un artist complex: pictorita de mare expresivitate, muziciana rafinata, poeta inspirata. Nu-ti e greu sa tii penelul cu dreapta si cu stanga microfonul? Cum ai descoperit lumile acestea, ale muzicii si picturii?

- Le fac cu aceeasi usurinta pe amandoua, si muzica, si pictura. Cu ele m-am nascut, le-am mostenit de la parintii mei. Mama canta, avea o voce divina, si facea teatru in cadrul Casei de Cultura a Universitarilor. Era profesor universitar, doctor in limba franceza. Mama era genul de femeie puternica prin feminitatea sa. Era frumoasa si iubita, pentru ca stia sa daruiasca iubire celor din jur... Si ajungea la toata lumea iubirea ei... Iar tata a fost cel care a avut grija ca noi, eu si fratele meu mai mare, sa nu ducem lipsa de culori, albume de desen, plastilina, creioane colorate. Tata e pictor.

- Care sunt primele tale amintiri din copilarie, legate de ceea ce ai devenit mai tarziu?

- Aveam trei sau cinci ani. Incaltam pantofii rosii ai mamei. Un pantof era de doua ori mai mare decat ambele talpi ale picioarelor mele. Ii imbracam si rochia, foarte lunga pe mine, si-mi spuneam ca sunt zana. Cand ii deschideam geanta in cautarea rujului de buze, ma izbea aroma bomboanelor de menta. A menta miroseau si mainile mamei. Am pierdut-o inainte ca eu sa intru in adolescenta. Imi coloram buzele in rosu si, cu deodorantul mamei in mana, in chip de microfon, cantam in fata oglinzii. Eram artista, o artista asa cum vedeam in marile spectacole muzicale pe care televiziunile rusesti le transmiteau in epoca pe toate programele. (Televiziunea moldoveneasca avea emisiuni in limba romana doar cateva ore.) Apoi, deseori interveneam in lucrarile tatei.Chiteam momentul cand iesea din atelier sa faca ceai si, cat ai clipi, intram cu palmele mele mici in culorile de pe paleta si le transpuneam pe tabloul aproape gata (si nu doar pe tablou, ci si pe nas, pe rochita), amestecandu-le cu mare grija si atentie, cu tot ceea ce pictase tata pana atunci... Dar el se bucura nespus cand ma afla asa, si ma mangaia pe cap... Spunea ca si eu o sa ajung o mare pictorita! Desi buni sfetnici, parintii mi-au lasat intotdeauna libertatea de a alege. Chiar si cand, la varsta de 10 ani, am renuntat sa mai merg la scoala de muzica unde studiam pianul si am abandonat cercul de pictura de la Palatul Pionerilor. M-au lasat in pace si nu mi-au reprosat nimic. Peste cativa ani am revenit la pictura si am terminat si a doua facultate, la Universitatea de Muzica, Teatru si Arte Plastice din Chisinau.

- Care sunt cartile care ti-au marcat copilaria, care au contribuit la formarea personalitatii tale?

- Cand eram mica, imi placea "Alice in tara minunilor", ilustrata de John Tenniel. Ma hraneam cu aceste imagini, imi placea ideea obiectelor insufletite si a iepurilor vorbitori... Apoi au urmat: Bulgakov, Nabokov, Marina Tzvetaeva, Anna Akhmatova, Ilf si Petrov, Bacovia. Cu poeziile lui Grigore Vieru am gustat dulceata limbii romane si ne-am ostoit doruri vechi si neintelese pana la capat...

Arborele si creanga lui

- Ce datorezi locului nasterii tale? Care e spiritul lui, cum l-ai deslusit?
- Radacinile mele au ramas acolo, adanc ascunse in pamantul Basarabiei. Copilaria se mai intoarce la mine prin amintire, bogata in culori: familia, satul bunicilor. Alergam desculta prin iarba si ma cataram in cires dupa fructele perechi, coapte, colorate in rosu inchis. Bicicleta ma plimba pe drumuri de tara, asternute cu praf gros sub arsita si cu lut moale cand ploua. Imi batea vantul in fata si firele de par ravasite imi gadilau obrajii. Cantam in vant, iar vocea vibra de la fiecare piatra peste care treceau rotile. O amintire frumoasa, pe care o port in suflet: imi da avant ori de cate ori o chem in minte. Am avut o copilarie fericita...

- Ce-ti lipseste de acolo, de "acasa"?

- Mama.

- Ai putea sa definesti suferinta istorica a Basarabiei?

- Petec de pamant care se lasa cotropit.

- Ce e cu neamul acesta romanesc impartit de Prut?

- Prutul spala malurile, nu le separa. Cand teritoriile s-au impartit, pe bunicii mei, romani cu totii, nimeni nu i-a intrebat daca vor sau nu sa fie cetateni ai URSS. Si nici pe fratii lor nu i-a intrebat nimeni daca vor in Siberia. Politica imparte si, mai ales, desparte. Nemilos.

- De ce nu ne putem reuni, chiar daca ne dorim cu totii atat de mult? Ce vraji pagane ne tin departe de visul acesta?

- Este adevarat ca, timp de multe decenii, noi, romanii de peste Prut, am fost influentati de cultura rusa si, putin, si de culturile celorlalte 13 "republici-surori". Cu toate astea, sangele apa nu se face. Inchipuie-ti un copac: asta e Romania. O creanga din acest copac este Basarabia. Creanga mai e parte a copacului, inca nu s-a taiat, inca nu s-a uscat. Tinerii studenti de la Chisinau nu si-au vindecat inca ranile si vanataile. Ei au intins aripile catre un viitor mai bun, dar le-au fost retezate fara mila. Nici sa viseze nu mai pot cuteza. Frica a reusit sa le intre adanc, pana-n maduva oaselor. Cand ne vom vindeca de frica? Cand vom uita suferinta? Cel putin deocamdata, nu se mai poate discuta despre spirit de sacrificiu. Ca si ceilalti tineri europeni, si tinerii basarabeni cred ca merita o viata mai buna, un viitor civilizat, atat pentru ei, cat si pentru copiii copiilor lor. Ei vorbesc in soapta si-si cauta drumuri spre alte zari, pastrandu-si constiinta treaza. Stim cine suntem si ce istorie avem. De cand s-a introdus si viza, ma tem ca, in curand, n-or sa mai ramana tineri in Basarabia. De aici, de la Bucuresti, eu sunt cu gandul alaturi de neamul meu si ma doare sa-l vad suferind. Nadajduim ca Dumnezeu va purta de grija si Basarabiei.

Omul de lut

- Ce ai gasit in Romania atunci cand ai venit aici acum aproape patru ani? Unde a ajuns acum... "fata care merge pe jos"?

- Cand am vazut ca la Chisinau cluburile in care se canta underground se inchideau pe rand, iar tinerii nu prea mai aveau unde sa asculte muzica live, m-am gandit sa plec din tara mea. Asa ca fara sa mai stau pe ganduri, am acceptat oferta unui impresar roman (Fundatia "Phoenix"), care-mi ascultase inregistrarile si care ma incurajase sa trec si peste Prut cu compozitiile mele. Eram extrem de timida la inceput, imi tremurau genunchii de emotie la primele mele concerte in Bucuresti. Am acum un public al meu aici, in Romania. Un public foarte cald, foarte sensibil, ale carui mesaje postate pe net si exprimate la concertele mele ma umplu de fericire. Fac ce stiu eu sa fac mai bine, pictura si muzica, indraznesc sa cred ca, prin ele, fac lumea mai buna. Reactiile pe care le primesc de la cei care ma asculta cantand si-mi privesc tablourile ma fac sa ma misc mai departe, imi dau un suport moral si o forta de creatie uriasa. Cand intru in atelier, cand ma asez in fata sevaletului si-mi deschid tuburile cu vopsele, uit cum curge timpul. Apoi, de aproape patru ani, de cand sunt in Romania, am compus foarte multa muzica, asa ca mai am material pentru inca un album pe care l-as putea lansa pana la sfarsitul anului, in afara "Omului de lut", lansat in aprilie, si care marcheaza debutul meu discografic in Romania. Despre acesta, ar trebui sa spun ca originalitatea sa sta in combinarea instrumentelor acustice (trompeta, saxofon, trombon, contrabas, acordeon, mandola etc) cu diverse sound-uri electro. Poate fi gasit in librariile "Carturesti" din toata tara, dar poate fi achizitionat si cu ocazia concertelor pe care le voi sustine (dupa lansarea de la Bucuresti, am mai avut una la Timisoara, si urmeaza cea de la Cluj, in 8 mai, la Fashion Club). Albumul a fost inregistrat la Timisoara, pentru ca majoritatea trupei mele de acompaniament e de acolo. "Om de lut" este o colectie de piese in ritmuri de jazz, soul, funk, electropop.In ele cant despre drum, zbor, cautari, vapoare si mare, avioane si ochi verzi, despre dor si insomnie, flori si nervi, Zorro si Fat-Frumos... iubire si cosmos, femei, ploaie si vant, despre Rege si Regina. Versurile piesei care da titlul albumului apartin pictoritei Margareta Sterian, le-am descoperit intr-un album pe care tata mi l-a adus in copilarie, din Romania. Am fost fericita s-o readuc in atentie, si in felul acesta, e o pictorita pe care o admir si ale carei tablouri cu flori le iubesc nespus. Custodele colectiei sale a fost prezent la lansarea discului meu. Era chiar cel caruia Margareta Sterian i-a dedicat poezia "Om de lut": "Mi-a trimis Dumnezeu un om de lut / Sa nu fiu singura pe pamant. / Om de lut cu ochi de cobalt / in apele lor ma scald... / Om de lut cu gura de floare / O vorba m-alina, alta ma doare."

- De ce toate femeile din tablourile tale poarta in brate cate un animalut, ori o pasare?

- Aceia sunt barbatii. Barbatii pe care-i iubim. Care ne ranesc uneori. Dar pe care-i purtam cu noi, prinsi ca niste brose pe hainele noastre, sau in par. Ii ducem cu noi peste tot. Femeile sunt fiinte foarte puternice. De multe ori, nici nu au constiinta fortei lor. Forta de a iubi, de a schimba fata lumii prin iubire.

"Numele fericirii? Sa scriu, sa cant, sa pictez"

- Implinesti 31 de ani chiar saptamana viitoare. Esti o femeie fericita?

- Sunt Taur, nascuta in 5 mai, in anul Calului. Poate de aici vine pasionalitatea mea, dar si dorinta de a fi independenta, libera. De aceea, nici nu semnez contracte. Nici profesionale (mi-am produs singura primul meu album), nici de alt fel. In legatura cu mine, cea de dincolo de sevalet si de clapa pianului, pot sa spun ca lucrurile stau asa: fiica mea, Valiusa, de zece ani (canta la violoncel, e pasionata de astronomie), si iubitul meu sunt cu mine. Si asta conteaza foarte mult. In casa noastra (un apartament inchiriat) domneste armonia, respectul reciproc pentru munca fiecaruia, intelegerea, starea de bine. Cat castig din arta mea imi e de ajuns. Nu-mi doresc decat iubire in jurul meu, sa pot darui si sa pot primi. Sunt impacata cu mine, cu viata mea, pot spune ca sunt o mama fericita, o femeie iubita si ocrotita.Cu restul familiei mele ma vad cat de des pot. Tata a venit la noi de Pasti si i-am spus sa se gandeasca serios la a se muta in Romania. Fratele meu este fericit la Praga, unde are o casa cu curte mare, o familie minunata, un copil, Danut, doi labradori, dar si un pisoi care se crede tot labrador. Iar eu am un public devotat aici, un atelier, prieteni dragi si, deocamdata, nu ma gandesc sa plec mai departe, in lume. Romania este o tara atat de frumoasa: am calatorit de curand in partea vestica a ei, de la Timisoara am coborat spre Hateg, Sarmizegetusa, spre Defileul Jiului si am avut parte de niste privelisti spectaculoase. M-am contopit cu natura si m-am lasat inspirata si energizata de ea. Prin comparatie cu maretia ei, suntem atat de mici... De aceea, nu ma intereseaza celebritatea cu orice pret, nu am timp de asa ceva. Ma intereseaza sa scriu muzica, sa cant si sa pictez. Sa vorbesc despre iubire si frumos celor din jurul meu.
Facand ochii roata in carciumioara eleganta din Bucurestiul vechi in care ne-am intalnit, Alexandrina a vazut, in vinoteca din lemn de cires, o sticla de vin negru de Purcari. "E vin de-al nostru!". Vin din vita veche a Basarabiei, vinul lui Voda Stefan. O sa citim in el adevarul. Cu prima ocazie!
________________________

Alexandrina Hristov (nascuta la 5 mai 1978, in Chisinau, Republica Moldova). A absolvit Academia de Muzica, Teatru si Arte Plastice din Chisinau. Activitatea sa se leaga de muzica, pictura si poezie, pe care le combina foarte reusit. In anul 2005, a fost una dintre protagonistele filmului "Trois femmes de Moldavie", in regia lui Paul Cuzuioc, pe a carui coloana sonora s-au aflat cateva dintre piesele sale. In urma realizarii acestui film, s-a mutat in Romania. Solista si-a castigat notorietate prin intermediul Internetului, inregistrari din concerte fiind raspandite prin programe peer-to-peer. Alexandrina a cantat la Festivalul de Jazz de la Garana, Festivalul de la Pestera Bolei, Festivalul International de Film Transilvania, dar si in cluburile din Bucuresti si din alte orase. Canta in romana, franceza si rusa. Stilul sau muzical este greu de definit, dar se incadreaza intre pop acustic, rock, alternative, jazz si soul. Printre artistii care i-au influentat stilul sunt: PJ Harvey, Bjork, Tori Amos, Morcheeba.