M-am hotarat sa va spun povestea mea, cu nume si date fictive. Va cer doar, din toata inima, sa nu ma judecati si sa aveti rabdare, ca e un pic cam lunga. Am 54 de ani si locuiesc in Anglia de 12 ani. Curand dupa ce m-am stabilit aici, am cunoscut-o pe sotia mea, o irlandeza. Sunt un barbat de moda veche. M-am casatorit din dragoste si am facut doi copii. Am fost mereu un cuplu invidiat, de artisti. Eu sunt pictor, ea face grafica publicitara. Am avut de la inceput o intelegere extraordinara, bazata in primul rand pe iubire. M-a sustinut mereu in tot ce am facut si am fost cea mai unita echipa, chiar si cand diverse nenorociri au dat peste noi. I-am fost fidel si credeam ca asa ii voi fi toata viata. Pana cand...
Fata cu ochii verzi
...Pana in ziua aceea, cand pe usa atelierului meu a intrat o fata inalta, cu ochii verzi si parul castaniu, prins intr-o coada groasa. Urma sa participe la un workshop de pictura, timp de 15 zile. Venise din Romania si alesese atelierul meu, pentru ca stia ca si eu sunt roman. Nu pot sa descriu exact ce s-a intamplat atunci. Pur si simplu m-am indragostit brusc. Nebuneste! Imi doream sa fiu aproape de ea, s-o ating, dar sa o si ajut in tot ce face. O iscodeam sa aflu ce crede, ce simte, ce gusturi are, facand un efort cumplit sa par in acelasi timp indiferent, sa maschez totul sub un searbad interes amical. Stiam ca verigheta de pe mana o va tine la distanta. Stiam, in acelasi timp, ca nu am voie sa ma indragostesc. Tocmai implinisem 50 de ani, depasisem varsta experimentelor si, in plus, imi spuneam mereu ca nu sunt ca alti barbati care-si inseala nevestele. Cu toate astea, tot timpul celor 15 zile cat Ana a fost in Londra, am trait pe un nor plutitor. Ajunsesem sa dau programul atelierului peste cap, numai ca sa stau in preajma ei cate 20, 30 de minute in plus. Numai ca cele 15 zile s-au scurs foarte repede. In ultima seara, intamplarea a facut sa ramanem amandoi singuri in atelier, ca sa privim fotografiile picturilor mele ce urmau sa intre intr-o expozitie. S-a oferit sa-mi dea o mana de ajutor. Ne asezaseram unul langa altul, la un birou, si le priveam pe rand. O simteam atat de aproape, eram atat de tulburat de parfumul ei, incat nu ma mai puteam concentra. Si atunci, intr-o fractiune de secunda, s-a intamplat sa nu-mi sincronizez perfect gestul de a lua fotografia din mana ei si ne-am atins intamplator. Atingerea ei m-a fulgerat. N-am privit-o si nici ea n-a schitat nici un gest. Am incercat amandoi sa parem indiferenti. A doua zi a plecat. Ne-am luat ramas bun si ne-am promis sa tinem legatura, ca buni amici. Din clipa aceea, in ciuda celor 2000 de kilometri care ne desparteau, nu a existat nici o zi in care sa nu stim unul de altul. De la un simplu mail, un sms sau un dialog pe messenger, pana la convorbiri de jumatate de ora la telefonul mobil. Descoperisem in ea o femeie extraordinara, cu care eram mereu pe aceeasi lungime de unda, care imi citea gandurile, care era printre cei foarte putini care intelesesera exact mesajul picturii mele. Ma inspira ca o muza, imi dadea energie, imi calma accesele de barbat nevrotic, ma facea sa ma simt puternic, creativ, seducator si mult mai tanar decat eram. Faptul ca Ana era intr-o relatie stabila ne dadea parca o scuza. Imi repetam zilnic in cap ca suntem doar amici, ca sotia mea e femeia vietii mele, dar intensitatea sentimentelor pe care le traiam ma ravasea si-mi rasturna in minte si inima tot ce construisem si crezusem. Stiam ca Ana e sufletul meu pereche si nu-mi doream decat sa o revad.
Planeta cu dragoste
Am reusit dupa opt luni de zile, la Birmingham, la o expozitie unde urma sa plec singur. De teama ca nu ne vom putea controla, am locuit separat, timp de o saptamana, dar eram impreuna de dimineata si pana seara. Cand ne-am despartit si a plecat, desi am evitat sa vorbim despre asta, stiam amandoi ca, indiferent ce va fi, trebuie sa mergem pana la capat. Eram ca posedati unul de celalalt. Mi-am pus toata energia in miscare si am organizat o expozitie in Romania, special ca sa o pot intalni. Simteam ca trebuie sa-mi dau frau liber sentimentelor, pentru ca ceea ce intuiam ca as putea trai merita orice risc. Intr-un fel, asa a si fost. Am trait cu ea o poveste de dragoste incredibila, pe care n-o sa incerc sa o scriu in cuvinte, pentru ca nu le-as gasi. Ma simteam liber, simteam ca vibrez la unison cu ea. Avea o lumina in ochi care ma facea cel mai fericit barbat din lume. A fost o saptamana de fericire intensa, concentrata, ca un drog. Ore nesfarsite de discutii intelectuale, dar si de lucruri marunte - felul in care imi pregatea ceaiul, in care ma privea, in care ma facea sa rad. Imi inselasem sotia si ea iubitul, ne rodea pe amandoi remuscarea, dar simteam amandoi ca intalnirea ne fusese sortita, cumva, in cer. Eram prea fericiti ca sa ne opunem. O fericire enorma, de care stiam numai noi. O fericire care nu le crea altora suferinte.
Relatia noastra a continuat apoi la distanta. Zi de zi in contact telefonic, reuseam sa ne si vedem, de cate doua-trei ori pe an, intr-un loc bine ales, pentru a fi numai noi. Fuseseram decisi de la inceput, amandoi, ca orice s-ar intampla, nu ne vom periclita relatiile de-acasa. Ne iubeam partenerii, dar legatura noastra era de pe alta planeta, o fericire cu un grad de carate cum nu exista pe pamant. Chiar ne spuneam cateodata ca iubirea noastra e atat de speciala si neconditionata, incat n-ar rezista daca ne-am muta sub acelasi acoperis. Dar intr-o zi... Ei bine, intr-o zi i-am imprumutat sotiei mele un telefon mobil mai vechi, fiindca al ei se stricase. Stersesem toate mesajele din memorie, fara sa stiu ca ele sunt salvate automat si in memoria telefonului. Cand imi amintesc dimineata aceea de octombrie, simt un junghi in inima. Eram la dus. Am iesit linistit si am vazut-o, frumoasa si palida, cu telefonul in mana. Mi-am dat seama imediat ce s-a intamplat. N-a spus nimic. A plecat sa duca copiii la scoala. Am sunat-o pe Ana sa-i spun ca n-o sa mai putem vorbi. Aveam de ales intre ea si sotia mea. Dar cum sa alegi intre doua iubiri la fel de mari, care ambele te fac fericit si fiecare e unica in felul ei? Ceea ce am cladit cu sotia mea in toti acesti ani este magnific. Avem copiii care ne leaga, prieteni, familii, planuri. Ne intelegem bine, avem o viata fericita impreuna. Nu stiu daca fara ea as fi fost ce sunt. De Ana ma leaga la fel de multe lucruri: o intelegere fara cuvinte, supranaturala chiar, o potrivire trupeasca cum n-am mai intalnit niciodata in viata. M-a facut sa traiesc un fel de iubire despre care nu stiam ca exista, neconditionata, generoasa si toleranta.
Mireasa furata
Ziua aceea a trecut ingrozitor de greu. La fel si saptamanile care au urmat. Navigam intre dorinta de a o uita pe Ana, pentru a recladi totul alaturi de sotia mea, si gandul de a lasa totul, pentru a o lua de la capat cu Ana. Nu mai stiam ce e bine. Sentimentele imi jucau feste si mi-ar fi placut sa am atunci un raspuns divin care sa-mi arate drumul cel bun. Pana la urma, am decis sa repar totul, sa fac totul pentru casnicia mea. Sotia mea a gasit in ea puterea sa ierte. I-am promis ca voi intrerupe orice relatie cu Ana. Am vorbit la telefon, am plans, ne-am scris mail-uri de despartire. Ana m-a inteles. Mi-a dorit sa fiu fericit. Dar, din pacate, nu ne invatase nimeni cum sa ne uitam unul pe altul, cum sa scapam de amintiri. O simteam de la distanta cum sufera, dar isi tinea promisiunea de a nu fi o piedica in calea mea, cu demnitatea si decenta pe care le-am admirat totdeauna la ea. Numai ca n-a mai rezistat la un moment dat. Dupa doua luni a sosit la Londra si m-am trezit cu ea in fata atelierului. Am stat de vorba o seara intreaga. Se despartise de prietenul ei si isi dorea sa las totul si sa o iau de la zero cu ea. N-am avut puterea. Desi era indurerata de moarte, mi-a respectat decizia si si-a vazut de drumul ei. Am continuat doar convorbirile telefonice, prietenesti. Ma simteam cumva obligat sa-i las un suport. Pana cand, intr-o zi, am inceput sa o simt absenta. Continua sa-mi trimita mesaje, dar ceva lipsea totusi. Substanta. Se intamplase ceva, acolo, in Romania, si gandul ca traieste o noua iubire ma tortura. Renuntasem la ea, dar vindecarea intarzia. Mi-a spus deschis adevarul: intalnise un alt barbat de care era foarte indragostita. Visa, chiar, sa se mute cu el. Timp de o luna am fost bolnav. Nu puteam sa mananc, nu puteam sa dorm, nu ma mai puteam concentra pe nimic. Eu provocasem ruptura si acum eram pedepsit. Prietenii mei se ingrijorau de starea mea, ajunsesem sa-mi mint sotia ca sunt intr-un mare impas profesional, ca sa justific atitudinea mea. Apoi a urmat o calatorie la Tokyo, unde mi s-a organizat un vernisaj. Noaptea, in patul camerei de hotel, am trait un cosmar. Cu ochii fixati in tavan, am avut revelatia brusca a sfarsitului. Povestea mea de iubire cu Ana murise. O pierdusem definitiv. M-am zvarcolit toata noaptea. Cand s-a facut ziua, i-am expediat un mail in care i-am spus ce mi se intamplase. Raspunsul ei a fost simplu: "Azi dimineata am fost ceruta in casatorie. Am raspuns da". Nu pot descrie ce am simtit. Am plans nebuneste, cu capul in perna, ca un adolescent. Am incercat sa ma imbat. Eram rascolit pana in adancul fiintei, acolo unde inima mea ii batea numele. Cand gresisem? Ce pacate plateam? De ce imi daduse cerul o asemenea incercare? Ceea ce paruse sa fie un dar al vietii se transformase in chin. Dupa revenirea in Anglia, am recantarit totul inca o data, chiar si posibilitatea de a-mi parasi sotia. Dar nu puteam. O iubeam foarte mult si suferinta pe care i-as fi provocat-o m-ar fi impiedicat sa fiu fericit. Si mai erau si copiii. Eram prins, efectiv, intr-o capcana. Intr-o fundatura intunecoasa din care m-a scos... Ana. Cu o voce linistita si blanda, mi-a spus ca abia acum, de cand e casatorita, a inteles ce inseamna o familie. Ca hotararea mea a fost buna. Unica pe care puteam sa o iau. Ca, oricum, relatia noastra fusese prea speciala ca sa reziste, daca am fi trait la un loc. Ca poate Dumnezeu ne-a facut sa ne intalnim pentru o iubire curata, o mare prietenie afectuoasa, care sa ne ajute sa fim creativi, dezlegati de legaturile pamantene. Si, mai presus de toate, sa ne asumam experienta traita ca pe un dar ceresc. Multe lucruri pe lumea asta sunt complet absurde si imposibil de explicat. Par imorale, desi sunt sincere, par condamnabile, desi este vorba de iubire adevarata. Poti sa refuzi un asemenea regal sufletesc?
Asa s-a sfarsit frumoasa si trista mea poveste de dragoste. S-a sfarsit pe hartie, pentru ca pe Ana o voi iubi pana la sfarsitul vietii. Daca a venit catre mine si eu am primit-o ca pe un mesager asteptat, e semn ca asa trebuia sa se intample, ca in aparenta lui fericita, sufletul meu astepta mult mai mult. Sufletul unui barbat de varsta a treia, care a tresarit la apropierea marii iubiri. Sunt pacatos, dar sunt viu. Ii multumesc lui Dumnezeu pentru asta.
FILIP