- Nu cred că noii candidaţi au intrat în cursă pentru că ar avea ceva nou de spus, ci pentru că au un rol de jucat în strategia marilor actori politici. Astfel, candidatura lui Mircea Diaconu, care a promovat în Parlamentul European poziţiile PSD-ALDE şi este susţinut acum de o alianţă ad-hoc Pro România-ALDE, este gândită pentru a o submina pe Viorica Dăncilă şi a recâştiga electoratul PSD de partea lui Victor Ponta. Consecinţa divizării electoratului PSD ar putea fi însă propulsarea lui Dan Barna, candidatul USR-PLUS, în al doilea tur. De subminarea acestuia din urmă se ocupă însă candidatul PMP, Theodor Paleologu, cel care, după cum declara cu satisfacţie Traian Băsescu, l-ar putea "încurca pe Dan Barna". Pilotat de un strateg ca Traian Băsescu, domnul Paleologu, personaj cu o cultură politică indiscutabilă şi cu o prestaţie onorabilă, deşi mai puţin eficientă, ca ministru al culturii, i-ar putea într-adevăr crea dificultăţi lui Dan Barna, pentru că al doilea candidat care va intra în turul final al prezidenţialelor se va decide la un scor strâns. Nu are rost să facem acum calcule procentuale şi scenarii, dar merită să ne întrebăm de ce a ales PMP, de fapt Traian Băsescu, să-i pună beţe în roate candidatului USR-PLUS, în loc să facă front comun cu singura formaţiune ai cărei exponenţi nu au probleme cu legea şi s-au luptat la baionetă cu PSD şi ALDE în Parlament, pentru a opri masacrarea legilor justiţiei? Cu alte cuvinte, de ce îl ajută Traian Băsescu pe Klaus Iohannis, cel care şi-a dorit cu orice preţ "să nu fie ca Băsescu"? Contează el oare pe un non-combat al lui Iohannis, aflat la ultimul său mandat, în chestiunile nevralgice, ca anticorupţia? Sau doreşte să-i dea timp şi şanse lui Victor Ponta, să se pregătească pentru alegerile din 2024, cum se zvoneşte? Iată deci că, privită atent, intrarea în cursă a domnilor Diaconu şi Paleologu este doar stratagema unor jucători cinici şi experimentaţi, nicidecum acea gură de aer proaspăt de care ar avea nevoie politica românească.
- Italia, ţara cu cea mai mare comunitate de români, se află într-o criză politică majoră, declanşată de controversatul politician naţionalist Matteo Salvini, ministru de Interne, care a provocat demisia premierului Conte, la 14 luni de la formarea cabinetului. Există riscul ca Italia, confruntată şi cu dificultăţi economice, să cadă pradă populismului? Cu ce efecte asupra UE?
- Italia a căzut deja pradă populismului anul trecut, când, în urma alegerilor parlamentare, a rezultat un guvern susţinut de o alianţă a populiştilor de stânga (Mişcarea 5 stele) şi a celor de dreapta (Lega Nord, condusă de Matteo Salvini). Programul lor de guvernare a fost de la bun început incoerent, pentru că propunea în acelaşi timp creşterea cheltuielilor sociale şi reducerea poverii fiscale, iar cei doi lideri - Salvini şi Di Maio - promovau un discurs arogant şi belicos la adresa UE. Pieţele financiare au reacţionat negativ, la fel şi mediul economic intern, relaţia cu UE fiind salvată doar de cele câteva minţi lucide de la finanţe şi de atitudinea moderată a premierului Giuseppe Conte. Între timp, Mişcarea 5 stele a pierdut teren în alegerile locale şi europarlamentare, iar Lega Nord şi-a întărit poziţia, pentru că a speculat exasperarea italienilor faţă de fluxul continuu de migranţi veniţi din Africa şi incapacitatea UE de a rezolva această problemă. Aceasta ar trebui să fie o lecţie pentru UE, dar iată că europenii încă nu reuşesc să şi-o însuşească, ceea ce dă apă la moară populiştilor naţionalişti, ca Salvini, Nigel Farage, liderul partidului Brexit, şi Viktor Orban - toţi simpatizanţi ai lui Donald Trump şi ai lui Vladimir Putin, cei doi mari lideri care urmăresc destructurarea UE, pentru că o Europă divizată este mai uşor de controlat şi manipulat. Astfel, deşi italienii nu doresc ieşirea din UE, Italia trebuie privită ca o piesă pe tabla de şah a lui Putin, cu care se pare că partidul lui Salvini ar fi avut, la fel ca Trump, legături financiare. Situaţia nu este deloc roză: alegerile anticipate l-ar întări pe Salvini, iar un guvern de coaliţie alternativ este greu de făcut şi de susţinut. Alegătorii italieni par să nu vadă, cum nu au văzut nici cei britanici, că populiştii anti-europeni nu au soluţii economice şi politice viabile, fiind doar manipulatori abili. Din păcate, cei care ar trebui să-i contracareze, inclusiv la Bruxelles, sunt divizaţi şi slabi. Nu facem profeţii, dar privim cu îngrijorare evoluţia proiectului european.
Daca nu aveti un cont, va puteti inregistra 
