- Nu cred că noii candidați au intrat în cursă pentru că ar avea ceva nou de spus, ci pentru că au un rol de jucat în strategia marilor actori politici. Astfel, candidatura lui Mircea Diaconu, care a promovat în Parlamentul European pozițiile PSD-ALDE și este susținut acum de o alianță ad-hoc Pro România-ALDE, este gândită pentru a o submina pe Viorica Dăncilă și a recâștiga electoratul PSD de partea lui Victor Ponta. Consecința divizării electoratului PSD ar putea fi însă propulsarea lui Dan Barna, candidatul USR-PLUS, în al doilea tur. De subminarea acestuia din urmă se ocupă însă candidatul PMP, Theodor Paleologu, cel care, după cum declara cu satisfacție Traian Băsescu, l-ar putea "încurca pe Dan Barna". Pilotat de un strateg ca Traian Băsescu, domnul Paleologu, personaj cu o cultură politică indiscutabilă și cu o prestație onorabilă, deși mai puțin eficientă, ca ministru al culturii, i-ar putea într-adevăr crea dificultăți lui Dan Barna, pentru că al doilea candidat care va intra în turul final al prezidențialelor se va decide la un scor strâns. Nu are rost să facem acum calcule procentuale și scenarii, dar merită să ne întrebăm de ce a ales PMP, de fapt Traian Băsescu, să-i pună bețe în roate candidatului USR-PLUS, în loc să facă front comun cu singura formațiune ai cărei exponenți nu au probleme cu legea și s-au luptat la baionetă cu PSD și ALDE în Parlament, pentru a opri masacrarea legilor justiției? Cu alte cuvinte, de ce îl ajută Traian Băsescu pe Klaus Iohannis, cel care și-a dorit cu orice preț "să nu fie ca Băsescu"? Contează el oare pe un non-combat al lui Iohannis, aflat la ultimul său mandat, în chestiunile nevralgice, ca anticorupția? Sau dorește să-i dea timp și șanse lui Victor Ponta, să se pregătească pentru alegerile din 2024, cum se zvonește? Iată deci că, privită atent, intrarea în cursă a domnilor Diaconu și Paleologu este doar stratagema unor jucători cinici și experimentați, nicidecum acea gură de aer proaspăt de care ar avea nevoie politica românească.
- Italia, țara cu cea mai mare comunitate de români, se află într-o criză politică majoră, declanșată de controversatul politician naționalist Matteo Salvini, ministru de Interne, care a provocat demisia premierului Conte, la 14 luni de la formarea cabinetului. Există riscul ca Italia, confruntată și cu dificultăți economice, să cadă pradă populismului? Cu ce efecte asupra UE?
- Italia a căzut deja pradă populismului anul trecut, când, în urma alegerilor parlamentare, a rezultat un guvern susținut de o alianță a populiștilor de stânga (Mișcarea 5 stele) și a celor de dreapta (Lega Nord, condusă de Matteo Salvini). Programul lor de guvernare a fost de la bun început incoerent, pentru că propunea în același timp creșterea cheltuielilor sociale și reducerea poverii fiscale, iar cei doi lideri - Salvini și Di Maio - promovau un discurs arogant și belicos la adresa UE. Piețele financiare au reacționat negativ, la fel și mediul economic intern, relația cu UE fiind salvată doar de cele câteva minți lucide de la finanțe și de atitudinea moderată a premierului Giuseppe Conte. Între timp, Mișcarea 5 stele a pierdut teren în alegerile locale și europarlamentare, iar Lega Nord și-a întărit poziția, pentru că a speculat exasperarea italienilor față de fluxul continuu de migranți veniți din Africa și incapacitatea UE de a rezolva această problemă. Aceasta ar trebui să fie o lecție pentru UE, dar iată că europenii încă nu reușesc să și-o însușească, ceea ce dă apă la moară populiștilor naționaliști, ca Salvini, Nigel Farage, liderul partidului Brexit, și Viktor Orban - toți simpatizanți ai lui Donald Trump și ai lui Vladimir Putin, cei doi mari lideri care urmăresc destructurarea UE, pentru că o Europă divizată este mai ușor de controlat și manipulat. Astfel, deși italienii nu doresc ieșirea din UE, Italia trebuie privită ca o piesă pe tabla de șah a lui Putin, cu care se pare că partidul lui Salvini ar fi avut, la fel ca Trump, legături financiare. Situația nu este deloc roză: alegerile anticipate l-ar întări pe Salvini, iar un guvern de coaliție alternativ este greu de făcut și de susținut. Alegătorii italieni par să nu vadă, cum nu au văzut nici cei britanici, că populiștii anti-europeni nu au soluții economice și politice viabile, fiind doar manipulatori abili. Din păcate, cei care ar trebui să-i contracareze, inclusiv la Bruxelles, sunt divizați și slabi. Nu facem profeții, dar privim cu îngrijorare evoluția proiectului european.