În această vară fierbinte, o ştire a scos din toropeală redacţiile politice plecate, de altminteri, în vacanţă: candidatura lui Theodor Paleologu, susţinută de PMP, la alegerile prezidenţiale din această toamnă. Retras, în ultima vreme, din agitata viaţă politică dâmboviţeană, candidatul sprijinit de Partidul Mişcarea Populară a surprins prin ţinută şi ţintă. A declarat că modelul său este preşedintele învăţător, o premieră naţională, în aşezarea culturii şi a educaţiei pe piedestalul celei mai înalte funcţii publice din România. Fapt îmbucurător, de vreme ce ambele domenii au fost neglijate în anii tranziţiei.
"Retragerea din politica de partid mi-a făcut foarte bine"
- Vă pun o întrebare rostită de multă lume în ultimul timp: "Ce l-a apucat pe Paleologu să se vrea preşedinte?". De ce v-aţi înscris într-o cursă electorală, după o lungă pauză în activitatea politică, în care aproape aţi fost uitat?
- Poate tocmai datorită acestei pauze. Este bine să te îndepărtezi de lumea politică pentru a vedea lucrurile altfel. Cred că această retragere din politica de partid mi-a făcut foarte bine. Nici înainte, în perioada 2008-2016, eu nu prea eram om de partid, deşi am fost ales pe listele PDL, în 2008 şi 2012. Eu nu sunt, prin structura mea, un om de partid. Ar trebui să vă spun că această candidatură la preşedinţie ţine şi de natura campaniei şi a funcţiei. Pe mine nu mă mai interesează politica în sens partizan. Preşedinţia este o demnitate publică ce îmi permite să pun în adevăraţii termeni marile probleme ale societăţii româneşti. Nu faci politică de partid atunci când eşti preşedinte. De aceea, eu nici nu sunt membru în PMP. Legea din 2004, privind alegerile prezidenţiale, specifică foarte clar că există mai multe variante: e cea obişnuită, în care candidatul este susţinut de un partid al cărui membru este, apoi cea în care membrul unui partid este susţinut de o coaliţie, există şi varianta independentului absolut, care nu e nici membru şi nici susţinut de un partid şi există şi varianta mea, în care candidatul este susţinut de un partid, dar nu este membru al vreunui partid. Eu sunt susţinut de PMP şi îmi asum această identitate ideologică. Sunt un om de dreapta, iar PMP-ul este parte din Partidul Popular European, o familie largă de partide politice, cu o origine în doctrina creştin-democrată, la care s-au adăugat partide de dreapta mai puţin conotate confesional, cum este partidul francez Les Républicains.
"Singura manieră de a vindeca o societate este educaţia"
- Cum ar arăta în viziunea dumneavoastră un preşedinte ideal al României?
- Constituţia României ne spune foarte clar care sunt atribuţiile preşedintelui. Nu poţi brodi un ideal în afara cadrului constituţional. Aş putea să vă vorbesc despre idealul meu - un preşedinte învăţător, adică un preşedinte foarte implicat în educaţie, pentru că am o convingere absolută, că totul vine de la educaţie şi că singura manieră de a vindeca o societate este educaţia. E singurul remediu cu adevărat eficient pe termen lung. Însă, când spun preşedinte învăţător, nu mă refer la un profesor care vorbeşte numai el, dând lecţii şi note. Asta este o concepţie complet distorsionată. În viziunea mea, un preşedinte învăţător este un preşedinte care ascultă foarte mult, pentru că un profesor bun îi face pe ceilalţi să vorbească, punându-le întrebări relevante şi moderând discuţiile. Aşadar, un preşedinte bun este un mediator bun. Ar mai trebui adăugat ceva. Constituţia ne dă un schelet al funcţiei prezidenţiale, contează însă şi personalitatea celui care umple acest rol. Evident că eu, ca preşedinte, aş fi extrem de implicat în tot ce ţine de cultură, patrimoniu şi moştenire, în toate accepţiunile ei, inclusiv demografia şi mediul. Acestea sunt priorităţile mele.
- Aveţi un model de preşedinte sau de şef de stat?
- Evident că da, mai mulţi. Dintre preşedinţi, m-aş referi în primul rând la De Gaulle, pentru că el este părintele Constituţiei franceze, după care a fost copiată Constituţia României. Pentru mine, el este un model de demnitate, de onoare şi de viziune pe termen lung. Să nu mă înţelegeţi greşit. Nu îmi imaginez nicio clipă că aş putea să mă compar cu De Gaulle, dar el este pentru mine o sursă de inspiraţie. De asemenea, mă uit cu multă admiraţie la unii dintre preşedinţii Statelor Unite, la părinţii fondatori, iar unii dintre favoriţii mei sunt John Quincy Adams şi George Washington. Ştiţi că Washington a renunţat la orice aspiraţie monarhică pentru sine, pentru că existau voci care l-ar fi vrut un monarh al Statelor Unite emergente. Este, aşadar, pentru mine, un model de autolimitare. Iar la John Quincy Adams admir foarte mult talentul diplomatic şi faptul că a fost un mare intelectual, profesor de retorică la Harvard, un om care a luptat împotriva sclaviei în statele din sud. Iar în România, pe lângă Carol I, pe care-l admirăm cu toţii, eu am o afecţiune cu totul aparte faţă de figura regelui Ferdinand, care cred că este foarte nedreptăţit. Lumea crede că el a fost o persoană slabă, oarecum eclipsată de personalitatea reginei Maria. În realitate, el a fost un om de mare cultură, de mare fineţe, un om care era preocupat în primul rând de datoria lui. Sentimentul datoriei era pasiunea lui dominantă, ceea ce eu admir foarte mult.
"Cinci motive pentru a fi votat"
- Haideţi să presupunem că sunt un potenţial alegător, care vrea să se decidă cu cine votează mâine. Oferiţi-mi cinci motive să vă aleg pe dumneavoastră.
- Să ştiţi că nu îmi place să mă laud singur, dar aş vrea să încerc să vă spun ce aş putea să fac pentru ţară, pornind de la experienţa mea. În primul rând, haideţi să vorbim despre politica externă, care e cel mai important domeniu al unui preşedinte al României, principala lui competenţă, peste care alegătorii trec cu vederea. Într-o ţară precum a noastră, nu poate exista o politică internă bună, fără o politică externă bună, o bună ancorare în alianţele externe. Dacă nu am fi fost parte a NATO şi UE, am fi avut deja o dictatură cu Dragnea. Revenind la ce aş putea să fac în acest domeniu al politicii externe, eu sunt diplomat, mi-am petrecut 19 ani din viaţă în afara ţării şi am acumulat o vastă experienţă internaţională, am şi predat foarte mult în afară, în America, în Franţa şi în Germania. Ajung aici la cel de-al doilea punct. Eu aş putea să fiu acel preşedinte învăţător de care vă spuneam. Cred că preşedintele trebuie să şi explice bine ceea ce face, pentru că nu e de ajuns să iei măsuri bune, trebuie să le şi explici bine, să pregăteşti deciziile care implică şi alţi decidenţi. În al treilea rând, sunt antreprenor, un antreprenor pe bune, total independent, liber, care nu a avut niciodată contracte cu statul. Am creat în urmă cu câţiva ani Casa Paleologu, iar în ultimii ani, am trăit exclusiv din veniturile ei, reuşind să îi dublez cifra de afaceri, după ce am fost cu totul liber de orice demnitate publică. Fiind antreprenor, ştiu de ce are nevoie economia reală - predictibilitate, stabilitate, continuitate. În această direcţie, primul lucru pe care vreau să îl fac ca preşedinte al României ar fi definirea unui program de dezvoltare pe următorii 20 de ani, aprobat, prin consens, de toate partidele politice. Nu există dezvoltare şi prosperitate fără continuitate. De asta are nevoie România - de un diplomat, atât în afara ţării, cât şi în interiorul ei, care să genereze un asemenea consens. În al patrulea rând, sunt un om al diasporei, un român care a trăit 19 ani în afara ţării, unde am fost educat şi am muncit. Milioane de români locuiesc în străinătate, aş fi primul preşedinte care a trăit şi s-a format afară, sunt singurul candidat care are o asemenea experienţă, iar diaspora ar fi reprezentată de mine. O experienţă de om obişnuit, nu de diplomat. Eu am lucrat în străinătate, mi-am câştigat pâinea ca om obişnuit. În al cincilea rând, sunt şi eu unul dintre protestatarii din ultimii ani împotriva samavolniciilor PSD. Am ieşit la prima manifestaţie din februarie 2017 şi de atunci am fost prezent la toate protestele împotriva tentativelor acestui partid de a subjuga justiţia. Iată, deci, cinci motive mari pentru a mă vota: diplomaţia, educaţia, dezvoltarea prin consens, diaspora şi, nu în ultimul rând, lupta împotriva corupţiei.
- Tatăl dvs., regretatul Alexandru Paleologu, a fost un intelectual-model. Oare ar fi de acord cu demersul dvs. de a deveni preşedinte?
- Poate ar fi puţin amuzat, aşa cum e firesc să îşi privească un părinte copilul şi, în acelaşi timp, fără îndoială, cu o enormă emoţie şi cu mult drag şi dorinţă ca eu să îmi ating scopul. Cred că ar fi alături de mine, sută la sută!