PĂRUL
(Pyrus communis)
Alături de măr, părul se numără printre cei mai îndrăgiți pomi fructiferi și cunoaște o largă răspândire. Înflorește ceva mai timpuriu decât mărul, iar toamna, frunzele lui se colorează adesea într-un roșu aprins. Este un copac viguros, cu tulpina înaltă de până la 20-30 metri, și rădăcini ce pătrund în sol la o adâcime de 4-5 metri. Varianta lui sălbatică este părul pădureț (Pyrus pyraster), care crește spontan pe câmpuri, dealuri sau luminișuri de pădure, de multe ori în preajma pâlcurilor de stejari. Arheologii au descoperit urme ale prezenței lui și în situri datând din epoca de piatră. Oamenii i-au găsit multiple întrebuințări, încă din vremuri străvechi. Perele pădurețe serveau mai ales ca hrană pentru animale, fiertura din frunze era folosită ca leac pentru diaree, în timp ce scoarța furniza un colorant galben.
Părul provine din Asia Centrală, de unde a trecut în Japonia și apoi a călătorit spre vest, odată cu migrația popoarelor. Era foarte apreciat în Grecia antică, Peloponesul fiind supranumit "țara perelor". De aici l-au preluat romanii și, pe această cale, a ajuns și la strămoșii noștri daci. Extinderea ariei de cultură a atras după sine diversificarea soiurilor: în prezent, există în lume peste 6.500 de soiuri diferite. România se regăsește printre țările europere mari cultivatoare de păr, alături de Belgia, Franța, Italia, Spania, Ucraina, Rusia și Republica Moldova. La noi, culturile se întind pe o suprafață totală de 3.200 - 4.000 de hectare, cele mai importante fiind situate în Dâmbovița, Argeș, Prahova, Iași, Suceava, Buzău și Bihor.
Legende și obiceiuri
În antichitate, grecii consacraseră părul zeiței Hera, protectoarea femeilor căsătorite, deoarece îl socoteau arborele fertilității. Mai târziu, vrăjitoarele i-au folosit scoarța în practicile lor de magie neagră. Pentru ezoteriști, copacul are o energie masculină, simbolizând curăția și dreptatea (spre deosebire de măr, care întruchipează principiul feminin). Odinioară se obișnuia ca, la nașterea unui copil, să se planteze un păr. Iar la rădăcina lui se turna apa în care sugarul fusese îmbăiat pentru prima dată, în credința că astfel nou-născutul va crește sănătos.
Utilizări în fitoterapie
Toate părțile copacului au valoare terapeutică. Substanțele active prezente în scoarță combat diareea și febra. Cele conținute în frunze au efecte antiseptice, diuretice și calmante, constituind un bun remediu pentru infecțiile căilor urinare, inflamarea prostatei sau pietrele la rinichi. Florile sunt recomandate în cistite, pentru acțiunea lor antiinflamatoare. Fructele oferă organismului vitamine și săruri minerale, stimulează digestia și stopează procesele de putrefacție din colon, activează glandele endocrine, reduc (chiar dacă nu cu mult) tensiunea arterială și accelerează formarea de celule sagvine roșii și albe.
Rețete cu pere
Compot cum îl făcea bunica
Ingrediente: 1 kg pere, 700 ml apă, 100 g zahăr, 1 baton de scorțișoară, 3 cuișoare, puțin compot de merișoare de munte.
Curățați perele de coajă și sâmburi, iar apoi tăiați-le în bucăți potrivite pentru o îmbucătură. Fierbeți-le în cantitatea de apă indicată mai sus, împreună cu zahărul și mirodeniile, până se înmoaie, dar rămân încă destul de ferme ca să fie mestecate. Strecurați pentru a îndepărta mirodeniile și lăsați compotul să se răcească. Înainte de a-l servi, ornați-l cu puțin compot de merișoare de pădure.
Sănătate:
* Se folosește cu rezultate foarte bune în stările de convalescență, mai ales la copii.
* Dublează curele de fier, pentru vindecarea anemiei.
Piure de pere cu pudră de muștar
Ingrediente: 200 g pere, oțet de mere, 2 linguri cu pudră de muștar, sare, cuișoare măcinate, ghimbir.
Tăiați perele în bucăți mici, fierbeți-le în oțet de mere până se înmoaie bine și pasați-le printr-o sită. Amestecați piureul cu pudra de muștar, cu sare, puțină pudră de cuișoare și o linguriță cu ghimbir proaspăt ras. Se poate consuma ca aperitiv sau ca adaos lângă felurile de pește.
Sănătate:
* Consumat pe stomacul gol, activează tubul digestiv.
* Ajută la refacerea organismului, în caz de răceală sau gripă.
NUCUL
(Juglans regia)
Este un arbore masiv, cu tulpina înaltă și dreaptă, coroana maiestuoasă și o rădăcină care îl ancorează solid, coborând până la 14 metri sub pământ. Se dezvoltă bine pe soluri permeabile, fertile, cu umiditate moderată. Rădăcinile sale absorb cu lăcomie substanțele hrănitoare, lăsând prea puțin pentru plantele din preajmă. De aceea, la umbra lui, chiar și iarba crește cu greutate.
În antichitate, existența acestui pom fructifer este menționată în China, Japonia, India și Iran. De aici l-au luat grecii, care l-au dat mai departe romanilor. În zilele noastre, nucul se cultivă pe suprafețe importante în SUA, China și Turcia, iar pe continentul european, în Franța, Rusia, Ucraina, Republica Moldova, România și Bulgaria. În 2017, țara noastră a înregistrat o producție record de peste 45.000 tone de nuci, ocupând primul loc între producătorii europeni.
Legende și obiceiuri
În mitologia greacă i se atribuiau copacului valențe magice: zeița Artemis Caryatis, înzestrată cu darul profeției, a fost transformată într-un nuc. Romanii numeau nuca "ghinda lui Jupiter", privind-o ca pe un simbol al abundenței și fecundității. Tocmai de aceea, la ceremoniile de nuntă, se aruncau nuci în calea mirilor. Obiceiul a existat și la noi, fiind consemnat de Dimitrie Cantemir în "Descrierea Moldovei". El s-a păstrat și ulterior în satele românești, dar într-o altă formă: la intrarea în biserică, mireasa lua cu ea atâtea nuci, câți copii dorea să aibă.
Utilizări în fitoterapie
Se crede că nu întâmplător miezul de nucă reprezintă o imagine miniaturală a creierului uman. A fost folosit multă vreme ca remediu pentru întărirea memoriei, iar astăzi se știe că uleiul extras din el oferă protecție vaselor de sânge împotriva aterosclerozei.
Mugurii, frunzele și florile nucului au efect bactericid, astringent, hipotensiv, hipoglicemiant, antidiareic, calmant, cicatrizant, emolient, antieczematos, antiinflamator și antitoxic. Din frunze și muguri se poate pregăti o infuzie cu acțiune detoxifiantă și de curățare a sângelui. În aplicații externe, decoctul din frunze ajută în bolile de piele, insuficiența venoasă și stazele limfatice. Cei ce suferă din cauza transpirațiilor abundente pot întrebuința frunzele de nuc la băile de picioare sau pentru a-și prepara din ele un deodorant. Iar o pernă umplută cu frunze uscate de nuc, amestecate cu petale de trandafir, lavandă, hamei, sulfină și drăgaică dă insomniacilor șansa de a-și recupera somnul liniștit.
Rețete cu nuci
Lichior pentru digestie
Ingrediente: 21 nuci verzi, 1 baton mic de scorțișoară, 3 cuișoare, 1 l vodcă (38%), 500 ml apă, coaja rasă a unei portocale bio, 200 g miere.
Tăiați mărunt nucile și puneți-le într-un borcan mare, cu capac înfiletat. Scorțișoara și cuișoarele se introduc într-un săculeț din pânză de bumbac, care se așează peste nucile din borcan. Turnați deasupra vodca, adăugați coaja de portocală, închideți borcanul și agitați conținutul. Lăsați-l cam 8 săptămâni la maturat, într-un loc călduț. După 4 săptămâni, scoateți săculețul.
Încălziți puțin apa, dizolvați mierea în ea și așteptați să se răcească, după care strecurați lichiorul și amestecați-l bine cu apa îndulcită. Apoi îl puteți turna în sticle. O maturare suplimentară de 2 luni va da lichiorului de nuci verzi un gust și mai bun.
Sănătate:
* Se bea câte un păhărel, pentru atenuarea crampelor și a durerilor de stomac.
Fumigație de curățare
Ingrediente: 1 parte frunze uscate de nuc, 1 parte frunze uscate de vetrice, 1 parte frunze uscate de vinariță, 1 parte frunze uscate de lavandă, 1 parte rășină de molid.
Mărunțiți toate ingredientele și ardeți-le în castronașul special pentru fumigații. Acest amestec alungă țânțarii și este potrivit pentru curățarea spațiilor de depozitare pentru legume, fructe și plante medicinale.