Originile filistenilor biblici
Filistenii sunt celebri în istoria lumii, datorită numeroaselor relatări din Biblie, unde joacă rolul "inamicului numărul 1" al israeliţilor. Paradoxal, însă, textele străvechi ne spun foarte puţine despre originile filistenilor - în esenţă, nu ştim despre ei decât că au venit din Caftor, aceasta fiind denumirea întrebuinţată în perioada Epocii de Bronz pentru a desemna insula Creta: "Oare nu sunteţi voi, feciori ai lui Israel, pentru Mine, ca şi Cuşiţii?, zice Domnul. Oare n-am scos Eu pe Israeliţi din pământul Egiptului, pe Filisteni din Caftor şi pe Sirieni din Chir?" (Amos 9:7) În urmă cu mai bine de un secol, egiptologii au venit cu ideea că un grup etnic numit "peleset", în textele egiptene datând de la finele secolului al XII-lea î.e.n., era totuna cu grupul etnic al filistenilor biblici. În respectivele înscrisuri se susţinea că aceia din neamul peleset veneau "dinspre insule" şi atacau ceea ce azi reprezintă teritoriul Ciprului, cât şi coastele Turciei şi Siriei, încercând să invadeze şi Egiptul.
Între 1985 şi 2016, "Expediţia Leon Levy din Aşkelon", un proiect al Muzeului Semitic Harvard, a realizat cercetări ample, căutând informaţii pe acest subiect în Aşkelon, una dintre cele cinci cetăţi importante ale filistenilor - conform relatărilor din Biblie. Echipa condusă de fondatorul proiectului, regretatul Lawrence E. Stager, şi ulterior de Daniel M. Master, care a preluat directoratul "Expediţiei", a descoperit că, în perioada secolului al XII-lea î.e.n., în stilul de viaţă din cetatea Aşkelon au intervenit modificări semnificative, modificări pe care le-a pus în relaţie cu sosirea filistenilor. Iniţial, au existat unele voci care au susţinut că respectivele modificări culturale au fost doar rezultatul schimburilor comerciale şi al spiritului imitativ al localnicilor, nu al unei mişcări substanţiale de populaţie. Totuşi, noul studiu definitivat de Master în 2019, rodul a peste 30 de ani de cercetări arheologice minuţioase şi al unor studii genetice de amploare, realizate cu tehnologii de ultimă generaţie, a concluzionat, în mod argumentat, că sosirea filistenilor în partea de sud a Levantului a implicat o deplasare masivă de populaţie dinspre vest, care s-a petrecut în perioada de tranziţie dinspre Epoca de Bronz înspre cea a Fierului.
Cercetătorii au recuperat date genomice de la 10 indivizi care au trăit în Aşkelon, exact în această perioadă de tranziţie. Datele extrase din rămăşiţele lor au permis comparaţii cu locuitorii cetăţii şi ulterior ai oraşului Aşkelon din toate perioadele istorice. Astfel, cercetătorii au ajuns la concluzia că locuitorii Aşkelonului de la începutul Epocii Fierului prezintă o pronunţată componentă genetică europeană, ceea ce confirmă infuzia de populaţie dinspre Europa, mai precis confirmă sosirea filistenilor "dinspre insule", probabil "din Caftor"! Michal Feldman, de la Institutul de Ştiinţe ale Istoriei Omului "Max Planck" din Jena, unul dintre membrii echipei de cercetare, a explicat: "Modelul nostru pare să indice bazinul genetic sud-european, ca posibilă sursă (a populaţiei nou sosite în Aşkelon la începutul Epocii Fierului). Studiile pe care le vom realiza în continuare pe noi mostre vor putea să identifice chiar mai precis populaţia care a introdus componenta europeană în Aşkelon". De asemenea, Choongwon Jeong, cercetător la acelaşi institut, a arătat că analizele genetice pe mostre provenind de la indivizi care au trăit în Aşkelon către finele Epocii Fierului nu mai prezintă componenta genetică europeană: "În cursul a mai puţin de două secole, amprenta aceasta genetică, introdusă la începutul Epocii Fierului, DISPARE, părând să se dilueze în bazinul genetic levantin". În traducere: deşi pentru vecinii lor, locuitorii din Aşkelon au rămas o perioadă îndelungată "filisteni", filistenii adevăraţi au dispărut mult mai devreme din istorie, căsătoriile mixte cu membri ai grupurilor levantine anulându-le, în scurtă vreme, amprenta genetică distinctivă.
Vechii egipteni se înrudeau îndeaproape cu populaţiile din Orientul Apropiat
Egiptul este o zonă excelentă pentru studiul populaţiilor antice: are o istorie bogată şi bine documentată, iar amplasarea geografică şi interacţiunile cu grupurile etnice din teritoriile apropiate din Africa, Asia şi Europa fac ca Egiptul să fie o regiune deosebit de dinamică. Prin urmare, era logic ca oamenii de ştiinţă să-şi dorească să apeleze la cele mai recente tehnici şi tehnologii, pentru a obţine informaţii noi din această sursă atât de rodnică. Din păcate, însă, până de curând, studiile genetice ale mumiilor egiptene antice au fost extrem de rare, din pricina problemelor legate de metodologie şi de contaminare. Johannes Krause, directorul Institutului de Ştiinţe ale Istoriei Omului "Max Planck", a explicat: "Clima egipteană fierbinte, nivelul ridicat de umiditate din multe morminte, cât şi unele dintre substanţele chimice folosite pentru mumificarea trupurilor contribuie la degradarea ADN-ului, astfel că, din aceste motive, supravieţuirea pe termen lung a ADN-ului din mumiile egiptene era improbabilă". Totuşi, o echipă internaţională de cercetători de la Universitatea din Tübingen, de la Institutul "Max Plank", de la Universitatea Cambridge, de la Academia Poloneză de Ştiinţe şi de la Societatea de Antropologie,
Dincolo de aceste descoperiri absolut surprinzătoare, care ar putea să rescrie părţi importante din istorie, cercetările realizate de această echipă internaţională au mai demonstrat şi că mumiile egiptene pot să reprezinte o sursă de ADN antic extrem de solidă, datele astfel obţinute de arheologi rafinându-ne perspectiva asupra istoriei Egiptului, ba chiar şi a umanităţii.
ADN-ul din seminţe antice de struguri ne arată ce vin beau romanii
Apelând la tehnici similare celor folosite pentru extragerea şi "traducerea" ADN-ului uman, o echipă internaţională formată din cercetători din Marea Britanie, Danemarca, Franţa, Spania şi Germania a reuşit să decodeze şi să compare profilul genetic a 28 de seminţe de struguri descoperite în situri arheologice, seminţe datând din Epoca Fierului, din perioada romană şi din Evul Mediu. Surpriza cea mai mare a fost aceea că oamenii de ştiinţă au izbutit să stabilească legături directe cu seminţe ale unor varietăţi de struguri din prezent.
Se bănuia demult că în special strugurii Pinot Noir au profilul genetic identic sau foarte asemănător cu acela al unor plante cultivate în urmă cu 2000 de ani sau chiar mai bine, însă până acum nu existau posibilităţile tehnice pentru a verifica această teorie. Iată însă că misterul a fost elucidat. Doctorul Nathan Wales, de la Universitatea din York, Marea Britanie, a explicat: "Din mostrele de seminţe de struguri pe care le-am avut la dispoziţie, am identificat nu mai puţin de 18 semnături genetice distincte, inclusiv un set de seminţe genetic identice, seminţe provenite din două situri arheologice romane, dar aflate la o distanţă de mai bine de 600 de kilometri unul de celălalt". O altă sămânţă dezgropată într-un sit din Orléans, din centrul Franţei, s-a dovedit a avea profilul genetic identic cu acela al varietăţii Savagnin Blanc (a nu se confunda cu Sauvignon Blanc), ceea ce înseamnă că acest tip de viţă-de-vie e cultivat, fără întrerupere, de cel puţin 900 de ani - tehnica folosită fiind aceea de butăşire a plantei ancestrale! Savagnin Blanc este o varietate care a fost extrem de populară vreme de secole de-a rândul, deşi azi nu mai este cultivată decât într-o zonă restrânsă din regiunea Jura, din Franţa - unde, din aceşti struguri, se produce un tip de vin foarte scump, numit Vin Jaune - şi în alte câteva zone din Europa Centrală - unde vinul produs din aceşti struguri poartă denumirea de Traminer. Faptul că această varietate continuă să existe înseamnă că, dacă vrem, azi putem să aflăm ce gust avea unul dintre cele mai apreciate dintre vinurile romane! Mai mult, conform asigurărilor date de doctorul Jazmín Ramon-Madrigal, cercetător postdoctoral la Universitatea din Copenhaga şi membru al echipei internaţionale implicată în acest studiu, eforturile oamenilor de ştiinţă în acest sens nu se opresc aici: "Din scrierile unor autori şi naturalişti romani, precum Plinius cel Bătrân, ştim că romanii aveau cunoştinţe avansate în ceea ce priveşte producţia de vin şi că ei atribuiseră diverse denumiri unor diverse varietăţi de struguri, însă, până în prezent, ne-a fost imposibil să facem legătura între denumirile latine şi varietăţile moderne. Acum, însă, datorită geneticii, avem şansa să descoperim cu exactitate ce struguri aveau romanii în vii. Am identificat Savagnin-ul Blanc şi aşteptăm cu nerăbdare să vedem ce altceva mai beau romanii".
Daca nu aveti un cont, va puteti inregistra 
