Originile filistenilor biblici
Filistenii sunt celebri în istoria lumii, datorită numeroaselor relatări din Biblie, unde joacă rolul "inamicului numărul 1" al israeliților. Paradoxal, însă, textele străvechi ne spun foarte puține despre originile filistenilor - în esență, nu știm despre ei decât că au venit din Caftor, aceasta fiind denumirea întrebuințată în perioada Epocii de Bronz pentru a desemna insula Creta: "Oare nu sunteți voi, feciori ai lui Israel, pentru Mine, ca și Cușiții?, zice Domnul. Oare n-am scos Eu pe Israeliți din pământul Egiptului, pe Filisteni din Caftor și pe Sirieni din Chir?" (Amos 9:7) În urmă cu mai bine de un secol, egiptologii au venit cu ideea că un grup etnic numit "peleset", în textele egiptene datând de la finele secolului al XII-lea î.e.n., era totuna cu grupul etnic al filistenilor biblici. În respectivele înscrisuri se susținea că aceia din neamul peleset veneau "dinspre insule" și atacau ceea ce azi reprezintă teritoriul Ciprului, cât și coastele Turciei și Siriei, încercând să invadeze și Egiptul.
Între 1985 și 2016, "Expediția Leon Levy din Așkelon", un proiect al Muzeului Semitic Harvard, a realizat cercetări ample, căutând informații pe acest subiect în Așkelon, una dintre cele cinci cetăți importante ale filistenilor - conform relatărilor din Biblie. Echipa condusă de fondatorul proiectului, regretatul Lawrence E. Stager, și ulterior de Daniel M. Master, care a preluat directoratul "Expediției", a descoperit că, în perioada secolului al XII-lea î.e.n., în stilul de viață din cetatea Așkelon au intervenit modificări semnificative, modificări pe care le-a pus în relație cu sosirea filistenilor. Inițial, au existat unele voci care au susținut că respectivele modificări culturale au fost doar rezultatul schimburilor comerciale și al spiritului imitativ al localnicilor, nu al unei mișcări substanțiale de populație. Totuși, noul studiu definitivat de Master în 2019, rodul a peste 30 de ani de cercetări arheologice minuțioase și al unor studii genetice de amploare, realizate cu tehnologii de ultimă generație, a concluzionat, în mod argumentat, că sosirea filistenilor în partea de sud a Levantului a implicat o deplasare masivă de populație dinspre vest, care s-a petrecut în perioada de tranziție dinspre Epoca de Bronz înspre cea a Fierului.
Cercetătorii au recuperat date genomice de la 10 indivizi care au trăit în Așkelon, exact în această perioadă de tranziție. Datele extrase din rămășițele lor au permis comparații cu locuitorii cetății și ulterior ai orașului Așkelon din toate perioadele istorice. Astfel, cercetătorii au ajuns la concluzia că locuitorii Așkelonului de la începutul Epocii Fierului prezintă o pronunțată componentă genetică europeană, ceea ce confirmă infuzia de populație dinspre Europa, mai precis confirmă sosirea filistenilor "dinspre insule", probabil "din Caftor"! Michal Feldman, de la Institutul de Științe ale Istoriei Omului "Max Planck" din Jena, unul dintre membrii echipei de cercetare, a explicat: "Modelul nostru pare să indice bazinul genetic sud-european, ca posibilă sursă (a populației nou sosite în Așkelon la începutul Epocii Fierului). Studiile pe care le vom realiza în continuare pe noi mostre vor putea să identifice chiar mai precis populația care a introdus componenta europeană în Așkelon". De asemenea, Choongwon Jeong, cercetător la același institut, a arătat că analizele genetice pe mostre provenind de la indivizi care au trăit în Așkelon către finele Epocii Fierului nu mai prezintă componenta genetică europeană: "În cursul a mai puțin de două secole, amprenta aceasta genetică, introdusă la începutul Epocii Fierului, DISPARE, părând să se dilueze în bazinul genetic levantin". În traducere: deși pentru vecinii lor, locuitorii din Așkelon au rămas o perioadă îndelungată "filisteni", filistenii adevărați au dispărut mult mai devreme din istorie, căsătoriile mixte cu membri ai grupurilor levantine anulându-le, în scurtă vreme, amprenta genetică distinctivă.
Vechii egipteni se înrudeau îndeaproape cu populațiile din Orientul Apropiat
Egiptul este o zonă excelentă pentru studiul populațiilor antice: are o istorie bogată și bine documentată, iar amplasarea geografică și interacțiunile cu grupurile etnice din teritoriile apropiate din Africa, Asia și Europa fac ca Egiptul să fie o regiune deosebit de dinamică. Prin urmare, era logic ca oamenii de știință să-și dorească să apeleze la cele mai recente tehnici și tehnologii, pentru a obține informații noi din această sursă atât de rodnică. Din păcate, însă, până de curând, studiile genetice ale mumiilor egiptene antice au fost extrem de rare, din pricina problemelor legate de metodologie și de contaminare. Johannes Krause, directorul Institutului de Științe ale Istoriei Omului "Max Planck", a explicat: "Clima egipteană fierbinte, nivelul ridicat de umiditate din multe morminte, cât și unele dintre substanțele chimice folosite pentru mumificarea trupurilor contribuie la degradarea ADN-ului, astfel că, din aceste motive, supraviețuirea pe termen lung a ADN-ului din mumiile egiptene era improbabilă". Totuși, o echipă internațională de cercetători de la Universitatea din Tübingen, de la Institutul "Max Plank", de la Universitatea Cambridge, de la Academia Poloneză de Științe și de la Societatea de Antropologie, Etnologie și Preistorie din Berlin a prelevat mostre de la 151 de indivizi mumificați, proveniți din situl arheologic Abusir el-Meleq, din două colecții antropologice și din Colecția de Cranii "Felix von Luschan". Din aceste mostre, s-au recuperat ADN-ul mitocondrial a 90 de indivizi și date genomice ample pentru alți 3 indivizi. Alexander Peltzer, unul dintre membrii echipei, a precizat: "Am fost interesați în mod deosebit să studiem modificările, dar și continuitățile materialului genetic al locuitorilor din anticul Abusir el-Meleq". Cercetătorii au vrut să înțeleagă dacă populațiile investigate au fost afectate, la nivel genetic, de cuceririle străine și de dominațiile intervenite în perioada istorică studiată, pentru ca ulterior, datele obținute să fie comparate cu materialul genetic al egiptenilor moderni. "Am vrut să vedem dacă, într-adevăr, cucerirea Egiptului de către Alexandru Macedon, dar și cuceririle altor puteri străine, au lăsat o amprentă genetică asupra populației egiptene antice". Cercetările au demonstrat ceva uluitor: materialul genetic al egiptenilor antici era cel mai apropiat de acela al populațiilor antice din Levant, de asemenea, fiind foarte apropiat de materialul genetic al populațiilor neolitice din peninsula Anatolia și din Europa de Sud! Vreme de 1300 de ani, portretul genetic al comunității din Abusir el-Meleq nu a fost aproape deloc afectat de cuceririle străine. În schimb: materialul genetic al egiptenilor moderni este cu aproximativ 8% mai apropiat, la nivel nuclear, de acela al populațiilor africane sub-sahariene, decât de acela al egiptenilor antici! Ceea ce înseamnă că influența genetică africană sub-sahariană a intervenit abia în ultimii 1500 de ani!
Dincolo de aceste descoperiri absolut surprinzătoare, care ar putea să rescrie părți importante din istorie, cercetările realizate de această echipă internațională au mai demonstrat și că mumiile egiptene pot să reprezinte o sursă de ADN antic extrem de solidă, datele astfel obținute de arheologi rafinându-ne perspectiva asupra istoriei Egiptului, ba chiar și a umanității.
ADN-ul din semințe antice de struguri ne arată ce vin beau romanii
Apelând la tehnici similare celor folosite pentru extragerea și "traducerea" ADN-ului uman, o echipă internațională formată din cercetători din Marea Britanie, Danemarca, Franța, Spania și Germania a reușit să decodeze și să compare profilul genetic a 28 de semințe de struguri descoperite în situri arheologice, semințe datând din Epoca Fierului, din perioada romană și din Evul Mediu. Surpriza cea mai mare a fost aceea că oamenii de știință au izbutit să stabilească legături directe cu semințe ale unor varietăți de struguri din prezent.
Se bănuia demult că în special strugurii Pinot Noir au profilul genetic identic sau foarte asemănător cu acela al unor plante cultivate în urmă cu 2000 de ani sau chiar mai bine, însă până acum nu existau posibilitățile tehnice pentru a verifica această teorie. Iată însă că misterul a fost elucidat. Doctorul Nathan Wales, de la Universitatea din York, Marea Britanie, a explicat: "Din mostrele de semințe de struguri pe care le-am avut la dispoziție, am identificat nu mai puțin de 18 semnături genetice distincte, inclusiv un set de semințe genetic identice, semințe provenite din două situri arheologice romane, dar aflate la o distanță de mai bine de 600 de kilometri unul de celălalt". O altă sămânță dezgropată într-un sit din Orléans, din centrul Franței, s-a dovedit a avea profilul genetic identic cu acela al varietății Savagnin Blanc (a nu se confunda cu Sauvignon Blanc), ceea ce înseamnă că acest tip de viță-de-vie e cultivat, fără întrerupere, de cel puțin 900 de ani - tehnica folosită fiind aceea de butășire a plantei ancestrale! Savagnin Blanc este o varietate care a fost extrem de populară vreme de secole de-a rândul, deși azi nu mai este cultivată decât într-o zonă restrânsă din regiunea Jura, din Franța - unde, din acești struguri, se produce un tip de vin foarte scump, numit Vin Jaune - și în alte câteva zone din Europa Centrală - unde vinul produs din acești struguri poartă denumirea de Traminer. Faptul că această varietate continuă să existe înseamnă că, dacă vrem, azi putem să aflăm ce gust avea unul dintre cele mai apreciate dintre vinurile romane! Mai mult, conform asigurărilor date de doctorul Jazmín Ramon-Madrigal, cercetător postdoctoral la Universitatea din Copenhaga și membru al echipei internaționale implicată în acest studiu, eforturile oamenilor de știință în acest sens nu se opresc aici: "Din scrierile unor autori și naturaliști romani, precum Plinius cel Bătrân, știm că romanii aveau cunoștințe avansate în ceea ce privește producția de vin și că ei atribuiseră diverse denumiri unor diverse varietăți de struguri, însă, până în prezent, ne-a fost imposibil să facem legătura între denumirile latine și varietățile moderne. Acum, însă, datorită geneticii, avem șansa să descoperim cu exactitate ce struguri aveau romanii în vii. Am identificat Savagnin-ul Blanc și așteptăm cu nerăbdare să vedem ce altceva mai beau romanii".