Comoara din Dolheştii Mari - Biserica hatmanului Şendrea

- În Bucovina, pe Valea Şoimuzului, se află un sat la fel de vechi ca Ţara Moldovei. El adăposteşte o adevărată comoară: o biserică din vremea lui Ştefan, înălţată de unul dintre hatmanii săi -

Înscăunare de domn

În Bucovina, la 15 kilometri de Fălticeni, valea Şomuzului, liniştită şi verde, îmi răsare în faţă ca un vis frumos din copilărie. Por­nisem pe urmele unei biserici încărcate de istorie, cu cea mai veche pictură din Moldova: Biserica Hatmanului Şendrea. Frumuseţea şi valoarea ei erau la fel de mari ca şi ale celorlalte biserici şi mânăstiri din nordul Mol­dovei, doar că printr-o nedreptate a destinului, ea rămăsese încuiată într-un ascunziş ne­ştiut de ţară. Pe valea cea verde, trec mai întâi de nişte sate cu nume care par coborâte direct din începuturi: Boura, Valea Bourei... Apoi ajung la capătul călătoriei, în Dolheştii Mari. Un sat însingurat, toropit de căldura ucigă­toa­re a verii şi de imensitatea covârşitoare a dealurilor din jur. Am văzut-o ime­diat! Cu ziduri groase şi formă zveltă, biserica veche părea că pluteşte ca o corabie deasupra pământului. Nu mă aşteptasem ca isto­ria, în forma ei mă­reaţă, să-mi dea întâlnire aşa de brusc, toc­mai acolo, în satul acela pierdut. Isto­ria strălucitoare dar şi dramatică din vremea lui Ştefan cel Mare, când mol­do­venii erau în fruntea bucatelor Euro­pei. "Satul nostru s-a aşezat cu temei încă din vremea celui de-al doilea des­călecat al Moldovei, sub Bogdan Voie­vod" - îmi spune părintele Viorel Vrabie, care slujeşte la biserica istorică din Dolheşti. Părintele seamănă puţin cu sfinţii cei vechi din picturi, aşa că-l ascult cu şi mai multă atenţie. "Şi răzeşii noştri din Dolheşti sunt vechi". Într-un act din 1395, vechi cât Ţara Moldovei, un boier, Şendrea cel bătrân, apare ca proprietar al Dolheştiului. Familia Şendrea îşi ridicase în sat o curte boierească falnică şi o biserică frumoasă, de piatră. Viteazul boier, hatman al Sucevei în vremea lui Ştefan, s-a bazat în multele bătălii duse de mol­doveni pe braţele tari ale răzeşilor săi. "Şi chiar de aici, din Dolheşti, a pornit Ştefan cel Mare atunci când s-a înscăunat, după ce, în 1457, l-a bătut pe Petru Aron, cu ajutorul lui Vlad Ţepeş şi al răze­şilor lui Şendrea. Aici, la Dolheşti, pe moşia credin­ciosului său Şendrea, a fost aclamat prima oară Ştefan, ca domn al Moldovei", şi-a con­tinuat pă­rin­tele Vrabie, fascinanta poveste pierdută prin negu­rile istoriei. Din acele vremuri, doar bise­rica veche şi mândră a mai rămas. Un semn sfânt, din vremuri de glorie.

Şendrea, hatmanul cerului

Povestea bisericii din Dolheşti este legată de hatmanul Şendrea, unul dintre cei mai importanţi boieri ai lui Ştefan. Fiind tare preţuit de domnul Mol­dovei, Ştefan i-a dat-o în căsătorie chiar pe sora sa, Principesa Maria, care l-a iubit până la moarte pe viteazul hatman. Dar Şendrea a fost recompensat şi altfel pentru vitejia şi credinţa lui. El a fost primul Portar al Sucevei, pe u­me­rii săi căzând apărarea cetăţii în vara lui 1476, când sultanul Mahomed al II-lea, cuceritorul Constantinopolului, a vrut să su­pună Moldova. Încolţit, concomitent, de tătari, care pârjoleau satele, Ştefan nu a mai putut strânge oas­tea cea mare, răzeşii fiind nevoiţi să rămână pe pă­mânturile lor, pentru a-şi apăra familiile şi avutul. Părea că Moldova nu mai are sorţi de izbândă. Şte­fan cel Mare, cu oastea cea mică, boierească, aştep­ta să dea bătălia decisivă la Războieni, într-un loc strâmt. În tot acest timp, sultanul a împresurat ceta­tea Sucevei. Cronicile spun că trei săptămâni turcii "au început a bate cetatea cu multe meşte­şuguri". Şendrea Portarul, însă, nu a cedat. Cetatea de Sca­un a Mol­dovei a rămas neclintită în faţa Cuceri­torului Lumii, care reuşise să spargă zidurile mile­nare ale Bizan­ţului. Şi deşi Ştefan a fost învins nu­meric la Răz­boieni, turcii au fost nevoiţi să se re­tragă. Rezistenţa lui Şendrea, seceta, lipsa de hrană şi de apă, dar şi regele Ungariei, Matei Corvin, care trimisese trupe de întărire din Transilvania - i-au năruit.Cinci ani mai târziu, Şendrea, leul neîm­blân­zit al Moldovei, cade şi el în luptă. S-a întâmplat în bătălia de la Râm­nic, când Ştefan l-a înfrânt pe Ba­sarab Ţepeluş, domnul Valahiei închinat turcilor. "Atunci i s-a ară­tat lui Ştefan vodă însuşi sfântul mucenic Procopie, umblând dea­su­pra războiului călare şi într-ar­matu ca un viteaz" - scrie Grigore Ureche. Cât despre viteazul Şen­drea, iată cum îi descriu cronicile sfârşitul: "Deasupra Seretiului (Si­ret - n.r.), la movila cea mare a Tecuciului, odihnind trei zile, a aflat Ştefan vodă că voievodul Mun­teniei vine cu oşti asupra lui, fără veste. Şi întristându-să Vodă, cu cine avea, cu ai săi, au repezit la ostaşi. Într-aceia au sosit şi Şendrea hatmanul, cumnatul său, cu o samă de oşti. Şi Ştefan vodă îndată repezi pe Şendrea înaintea oştii munteneşti, cu puţini ostaşi, ca-n chip de strajă. Şi dând ei peste oastea muntenească, mulţi pre puţini, fură biruiţi, şi acolo pierit-au şi Şendrea hatmanul". În urma acestor bătălii dintre moldoveni şi valahi, Leto­pi­seţul de la Putna scria: "aceşti câini de valahi sunt mai răi decât turcii", căci se ridică împotriva celor de o credinţă cu ei. Viteazul Şendrea a fost îngropat cu alai şi cu jale, de însuşi Vodă Ştefan, în biserica familiei sale din Dolheşti, lângă tatăl său. N-a mai trecut mult, şi după cinci ani, a murit şi Maria, sora lui Ştefan cel Mare, înmormântată şi ea la Dolheştii Mari, lângă soţul ei, zugrăvit pe zidul bi­se­ricii între îngeri. Un hatman al cerului.

Meşteri moldoveni şi armeni

Biserica din Dolheşti a fost construită mult înainte de 1481, anul morţii lui Şen­drea. În pronaos, alături de mormântul hatmanului, a fost descoperit un al doilea mormânt care, potrivit inscripţiilor sla­vone, este al tatălui său. Oricum, la 1470, biserica e deja pomenită în hrisoave. Mult mai târziu, în 1852-1854, la o restaurare, i s-au adăugat bisericii un pridvor şi o clo­potniţă în stil rusesc. Străvechea bise­rică din Dolheşti era însă plină de grandoare, în ciuda simplităţii ei grave. Clădită din piatră brută, cu ziduri groase, biserica a rezistat nea­tinsă de vremuri, ca o cetate. Pietrăria uşilor şi fe­res­trelor a fost făcută în stil gotic de meşteri veniţi din Ardeal şi Polonia. La Dolheşti, mai apare încă un element foarte rar. Biserica are opt ferestre. Din­tre ele, una are o decoraţie străveche, ca la bisericile din Asia Mică şi Armenia. Este sin­gurul caz de sculptură armenească la bisericile noas­tre vechi. Poate că un pietrar armean s-a rătăcit pe aici, cine poate şti! "Să ştiţi că biserica asta a noastră a fost ridicată de meşteri moldoveni şi armeni" - mă ajută şi părintele.
La fel ca mormintele primilor domni Muşatini de la Rădăuţi, lespedea lui Şendrea a fost aşezată într-o nişă laterală a bisericii. Aceste nişe laterale pentru morminte sunt inspirate din bisericile regilor sârbi. Pe mormântul hatmanului Şendrea sunt cio­plite tot soiul de împletiri florale, fără de sfârşit. La fel ca şi bucuria cu care şi-a trăit viaţa luptătorul îngropat aici. Alături, piatra de pe mormântul tatălui său este aproape ştearsă. A fost folosită (altă ciudă­ţenie stranie!) ca prag la intrarea în biserică. Tot locul e înconjurat de o aură grea, de pioşie şi de eroism. Şi spre a întregi acest abur de istorie, nu departe stă mormântul surorii lui Ştefan, Maria, ucisă de dorul după soţul ei cel viteaz. O inscripţie laconică te informează: "Acest mormânt este al roa­bei lui Dumnezeu, Maria, cneaghina panului Şendrea portarul, care s-a strămutat întru vecie, la 1486".

Strămoşii sfinţilor

Când priveşti pe îndelete frescele de la Dolheştii Mari, înţelegi de ce pictura asta este cea mai veche din Moldova şi una dintre cele mai frumoase din vremea lui Ştefan, chiar dacă profunzimea culorilor şi sfinţii din fresce sunt ciobite de timp (în lipsa unei restaurări pe care biserica ar merita-o cu pri­sosinţă!). "Vedeţi dvs., eu stau aproape de o via­ţă printre aceste picturi. Aşa că le-am învăţat bine, iar asta nu e simplu, pentru că frescele de la Dolheşti sunt frumoase la nesfârşit", şop­teşte părintele Vra­bie, în liniştea răcoroasă a bisericii.

- Ce mână a pictat minunile aste vechi, părinte?

- Biserica de la Dolheşti a fost pictată de un pictor faimos pe atunci în întreaga Moldovă, părintele Gavril Ieromonahul, bun prieten cu domnitorul Ştefan cel Mare. Curios e că bise­rica n-a fost niciodată pictată în întregime. Acesta este alt mister de la Dolheşti. Nu e clar de ce, dar pictorii au zugrăvit doar nişa mor­mân­­tului lui Şendrea şi timpanul ce străjuieşte intrarea în naos, cu icoana de hram a Sfin­tei Parascheva. Sunt cele mai vechi fresce păstrate în Moldova, făcute înainte de anul morţii lui Şendrea, 1481. Alte bi­serici ale lui Alexandru cel Bun sau Şte­fan cel Mare - cum ar fi Putna, au avut picturi mai vechi, dar niciuna nu s-a mai păstrat. Vechimea maximă de pictură mu­rală e aici, la noi. Multe se­cole, nu se ştie câte, frescele de aici au stat acoperite cu un strat gros de var, din grija de a le feri de păgâni şi de năvălirile lor devas­tatoa­re, ce păreau să nu se mai termine. Dar după un timp, frescele au rămas uita­te acolo, sub var. Nimeni nu-şi mai amin­tea de ele. Abia în 1927, au fost desco­perite de I.D. Ştefănescu, un bizan­tinolog de marcă al României.
Frescele de deasupra mormântulului lui Şendrea sunt surprinzător de com­ple­xe, deşi sunt pictate pe o suprafaţă mică. Chiar deasupra pietrelor funerare sunt pictate portretele hatmanului Şendrea, ale fiilor şi al soţiei lui, Maria. Hatmanul poartă o mantie bogată, de brocart albas­tru, ţesută cu fir de aur. Toţi sunt purtaţi în faţa tronu­lui lui Hristos, de Maica Domnului şi de Sfântul Ni­colae, marele făcător de minuni. În Evul Me­diu, fres­cele erau pictate cu atâta har, încât deveneau sfinte icoane prin care lucra harul lui Dum­nezeu. La Dolheşti, zu­gravii ne-au lăsat o liturghie a sfinţilor pic­taţi. O liturghie în cu­lori, la mormântul lui Şendrea. Oficiată de-a pururi...

- Cum era viaţa aici, în vremea lui Ştefan cel Mare, părinte?

- Vedeţi dvs., aici, unde-i acum satul, era curtea boierească, foarte mare. În vremea lui Şendrea, satul era tocmai sus, în deal. Pe ur­mă, odată cu hatmanul, spiţa boierilor Şen­drea a început să se stingă, iar satul a crescut şi oamenii au început să con­struiască case, care, treptat, au înghiţit curtea boierească aban­do­nată. Dar la început, în jurul curţii boiereşti şi al bisericii - totul era pădure şi stuf. O zonă sălbatică, plină de zimbri, bouri cum se che­mau. Şi care au lăsat denumirile satelor din jur. Şte­fan cel Mare venea şi vâna bouri în zona asta sălbatică. Nu de­parte, în satul Ţoleşti, au locuit răzeşi de-ai lui Ştefan. I-a îm­proprietărit dom­ni­torul acolo. Şi acuma e o zonă izolată, sălba­tică şi frumoasă, cu păduri în­tinse, tocmai până la Iaşi. Toate satele din valea asta a Şomu­zu­lui sunt foarte vechi.

Parascheva Romana

- Slujiţi de mult în biserica monument, părinte?

- De mult, din 1992. Până atunci, am fost preot la Valea Bourei. Aşa că sunt legat bine de locurile acestea şi le cunosc. La bise­rica din Dolheşti, vara slujim aici, iar iarna în para­clis, pentru că biserica veche e toată din piatră, chiar şi tavanul, şi e foarte frig. Şi slujind iarna în biserica nouă, o mai me­najăm şi pe cea veche. Când am venit eu aici, mu­cegaiul era până la jumătatea pere­ţilor. Erau pereţii albaştri de la mu­cegai. Pentru a-l înlătura, am che­mat un specialist de la Comisia Monumentelor Isto­rice. Aşa se face că azi, în afară de pridvor şi de turnul clopotniţei, biserica arată la fel ca în vremea hatmanului Şen­drea. În plus, în curtea bisericii, mai avem şi nişte pietre sculptate. Sunt şi ele de mare importanţă, căci sunt morminte vechi. Din păcate, biserica aceasta, cu comorile şi picturile ei rare, e aproape uitată, pentru că e departe de fluxul turistic.

De mână cu îngerii

- Ce hram are biserica din Dolheşti?

- Hramul principal al bisericii este, din ve­chime, Sfânta Parascheva. Şi mai este un al doi­lea hram, Sfântul Nicolae. Acesta era numele de botez al ctitorului, hatmanul Şendrea. Icoana de hram pictată la Dolheşti o înfăţişează pe Sfânta Paras­cheva Romana, primind cununa muceni­ciei de la îngeri. Ea nu este aceeaşi cu Paras­cheva Cuvioa­sa, numită şi "Cea Nouă", ale cărei moaşte au fost aduse la Iaşi mai târziu. În Mol­dova de la 1400, Parascheva Romana, fecioara martirizată în tim­pul romanilor, era una dintre cele mai populare sfinte. În Moldova, cultul Sfin­­tei Parascheva Romana era deosebit de intens. Şi asta, nu doar la biserica de la Dolheşti. Ştefan cel Mare a ridicat şi el o biserică, purtând acelaşi hram, la Curtea lui dom­nească de la Cotnari. Muceniţa Parasche­va Romana apare în toate bisericile din timpul lui Ştefan cel Mare şi al urmaşilor săi. Aici, la Dolheşti, curăţia Sfintei Parascheva Romana şi strămoşii cei viteji ne ocrotesc. De sute de ani, patroana aces­tui sfânt lo­caş priveghează şi mijloceşte la Dumne­zeu pentru bunăstarea şi mân­tuirea cre­din­­cio­şilor. Nu întâmplător, hat­manul Şen­drea a dorit ca ctitoria lui să fie ocro­tită de Sfânta Parascheva. La Dol­heşti, în fiecare an, pe 14 octombrie, când noi săr­bătorim în aceeaşi zi toate sfintele şi muceniţele Pa­rascheva, credincioşi din toată ţara vin bu­luc şi se închină la icoana pictată din vechi­me în zid. Alt semn lăsat de Şendrea pentru pomenirea de azi. I-ar fi înghiţit ţărâna şi numele, nu doar trupul, fără mândra biserică făcută dar veşniciei.
La sfârşitul frumoasei mele călătorii la Dolheşti, i-am cerut o povaţă părintelui Viorel Vrabie.

- Din mijlocul acestui loc plin de fru­museţi şi istorie, ce i-aţi învăţa pe cre­dincioşi şi pe cititorii noştri, părinte?

- I-aş învăţa pe toţi să păstreze cu sfin­ţenie credinţa creştină ortodoxă, fiindcă e cre­dinţa poporului nostru. Şi să nu uite să fie buni patrioţi. Să aibă o atenţie deosebită faţă de valorile ţării, pentru că noi suntem o ţară bo­gată în valori. Şi aceasta este cea mai mare zestre a noastră. Să luăm exemplu de la Ştefan cel Mare şi de la toţi domnii României, care, adesea cu preţul vieţii, s-au bătut ca po­porul român să nu fie înge­nun­cheat. Dacă cinsteşti toate aceste valori, eşti liber. Cu Dumnezeu şi iubirea de ţară înainte, vom ieşi la lumină, de mână cu Îngerii.