Urşii. Urşii coboară seară de seară în sat. Îi vezi pe uliţe, în livezi, în grădini. Atacă porci, găini, atacă şi câini. Oamenii se strâng cu mic, cu mare, şi îi alungă cu pietre. E singura soluţie. Urşii din Arefu sunt obişnuiţi cu zgomotul, nu se mai tem de el. Nici chiuiturile, nici petardele, nici măcar uruitul drujbei nu mai au vreun efect asupra lor. S-au obişnuit cu zgomotul, cu oamenii, cu claxoanele şi maşinile, de sus, de pe Transfăgărăşan. Urşi pe care îi poţi vedea, în plină zi, pe şosea, aşteptând cuminţi să fie hrăniţi. Iar turiştii îi hrănesc, fără să ştie că în felul ăsta îi condamnă la moarte. Urşii hrăniţi de om sunt cei care nu se vor mai descurca, nu vor mai căuta viaţa aspră din pădure. Sunt cei care învaţă de mici că hrana se poate obţine mult mai uşor, în schimbul unei fotografii, de la oameni. Iar oamenii îi fotografiază şi îi hrănesc ca pe nişte căţeluşi adorabili. Doar că aceşti căţeluşi adorabili se fac mari, din ce în ce mai mari, iar când sunt alungaţi de pe şosea, coboară până în gospodăriile din sat. "E o anomalie", îmi spune şi primarul Arefului, Gheorghe Stoican. "Până acum 10 ani, nu era vorbă de aşa ceva. Doar că s-au trezit nişte ONG-uri să strămute urşii din partea Braşovului până la noi, aici, în Arefu. S-au spălat pe mâini, au mutat problema dintr-o parte în alta. N-au rezolvat nimic! De atunci a început teroarea. Seară de seară, credeţi-mă! Nu putem lua nicio măsură, din cauza legilor care îi protejează. Suntem legaţi de mâini şi de picioare!". Din cauza urşilor, pentru că este mult mai comod aşa, au fost închise obiectivele turistice din preajma barajului Vidraru. Accesul la Cetatea Poenari este interzis, la fel şi cel de la monumentul "Energia". Soluţii comode, luate în pripă, în răspăr şi batjocură faţă de miile de turişti care vizitează Transfăgărăşanul, vară de vară. "Zonă frecventată de urşi. Obiectiv turistic închis până la remedierea situaţiei". Un mesaj sec, tipărit pe o coală A4. Un lacăt pus la poarta de acces spre cetate. Şi un muzeograf transformat în paznic, buimăcit şi el de situaţie. O lume întreagă care ridică din umeri, fără să înţeleagă că problema este mult mai sinuoasă şi mai profundă de atât. O ruşine! Iar telefoanele zbârnâie aproape în continuu, cu mesaje de alertă din partea Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă al judeţului Argeş: "Atenţie! A fost semnalat un URS în comuna Arefu, sat Căpăţâneni, într-o gospădărie. Luaţi măsuri de autoprotecţie, circulaţi cu atenţie şi nu vă expuneţi la pericole". Cu defrişările masive de care a avut parte ţara noastră în anii de după revoluţie, cu renunţarea aproape completă la hrănirea animalelor sălbatice în ţarcurile amenajate de silvicultori în păduri, cu un dezinteres generalizat, situaţia a escaladat şi a ajuns până aici: ca o comună întreagă să trăiască, seară de seară, sub ameninţarea urşilor. Soluţia nu este nici pe departe cea pe care o propune primarul Stoican, "Să fie împuşcaţi, domnule!", nici cea facilă, tip ONG, de a fi mutaţi dintr-o parte în alta, şi, în niciun caz, cea de struţ cu capul în nisip a autorităţilor - avertizăm, închidem tot, viaţa merge mai departe. Ne trebuie pădurile de altădată, fonduri şi oameni destoinici care să le îngrijească. Avem pe mână o comoară care a dispărut de mult din Europa occidentală. O ţară încă vie, adevărată şi neîmblânzită. Urşii ăştia sunt mărturia ei!
Foto: Florentin Popa
Daca nu aveti un cont, va puteti inregistra 
