- Schimbările de climă, tăierile de păduri şi gunoaiele menajere le-au schimbat viaţa şi soarta urşilor din pădurile româneşti. Dacă adăugăm şi faptul că hrănitorile şi adăposturile pentru animale sălbatice au dispărut odată cu pădurarii, înţelegem de ce urşii au început să coboare din munţi, apropiindu-se de oraşe, unde hrana le este la îndemână tot timpul, variată şi abundentă. Urşii par să se domesticească, asemenea câinilor şi nu se mai sperie de om. E plină ţara de alerte privind prezenţa lor în sate, pe şosele, la marginea oraşelor. O problemă complexă, provocată de om, dar pentru care urşii vor plăti cu viaţa -
La sfârşit de iulie, în deplasarea revistei noastre "Pe Argeş în sus", ne-am confruntat, la propriu, cu fenomenul acesta tot mai des întâlnit şi tot mai greu de gestionat: apariţia la drumul mare a urşilor. Situaţia e atât de gravă, încât autorităţile au decis închiderea Cetăţii Poienari, unul dintre cele mai vizitate obiective din judeţul Argeş, şi izolarea accesului la "Statuia lui Prometeu" de la Vidraru, de teama întâlnirii turiştilor cu urşii ieşiţi din păduri, în aşteptarea "pomenilor" pe care turiştii le oferă cu încântare şi drag. Să mângâi un ursuleţ în timp ce mănâncă un covrig şi să-ţi faci un selfie cu el, succes garantat pe reţelele de socializare. Şi în tot acest răstimp, sistemul Ro-Alert dădea zilnic trei-patru avertizări telefonice despre semnalarea unor urşi în zona Transfăgărăşanului şi a comunei Arefu. O veritabilă "stare de urgenţă", întâlnită frecvent şi în alte zone din ţară, dar care nu pare să îi sperie pe turişti.
Am vorbit despre acest fenomen scăpat de sub control cu doi respectaţi ecologişti specialişti din România: inginerul Pavel Prundurel, directorul Parcului Naţional Cozia, şi Gabi Păun, preşedintele Asociaţiei Agent Green, care derulează programe ce au legătură directă cu aceste probleme. I-am întrebat cum s-a ajuns aici şi ce se poate face, pe termen scurt şi mediu, pentru a rezolva problema. Altfel decât cu puşca, cum propune Ministerul Mediului.
Pavel Prundurel (Parcul Naţional Cozia)
"Dacă sunt prea mulţi urşi, să-i exportăm!"
- Problema urşilor care au creat o mulţime de situaţii nedorite reprezintă măsura în care noi, oamenii, ne-am amestecat într-un mod greşit în lumea lor. Într-o perioadă foarte scurtă, am făcut modificări mari atât în societatea noastră, cât şi în habitatele naturale care le-au fost hărăzite plantelor şi animalelor sălbatice. Ca administrator al unui parc naţional, am constatat că, de cele mai multe ori, urşii vin din exterior în aria protejată pentru hrană, linişte, siguranţă şi împerechere. Foarte puţine sunt cazurile în care animalele părăsesc aceste locuri, şi atunci pentru scurt timp, atrase mai ales de hrana de pe terenurile agricole, în cea mai mare parte abandonate şi nelucrate, sau atrase de abundenţa resturilor menajere din locurile de depozitare.
- Există soluţii, altele decât decizia ca urşii să fie împuşcaţi?
- Sunt optimist că, într-un viitor rezonabil, noi, românii, putem rezolva problema urşilor şi mai ales a puilor de urşi, dintre care unii sunt acuzaţi pe nedrept că fac rele. Dacă dorim cu adevărat să facem ceva, trebuie să le asigurăm urşilor hrana în habitatul lor natural. Urşii au nevoie de intimitate, de siguranţă, de linişte într-un spaţiu geografic mare. Să nu-i mai atragem cu gunoaie, peste tot, în ţară. Dacă sunt prea mulţi, să negociem exportul lor în alte ţări, unde au dispărut cu desăvârşire. De asemenea, în cadrul unor programe legale, să sterilizăm o parte dintre urşi. Din păcate, suntem pe cale să devenim lada de gunoi a Europei. În ţara noastră au fost aduse din alte ţări mii de tone de gunoaie. Ne-am transformat în slugi? Urşii reprezintă o mândrie a pădurilor româneşti. Ne câştigăm celebritate prin ei, România e apreciată tot mai mult drept "rai natural". Problema lor trebuie rezolvată cu calm şi cu... specialişti. Fără vânători însângerate.
Gabriel Păun (Agent Green)
"Ca să rezolvi problema trebuie să lucrezi cu mintea, nu cu glonţul"
- Sunt trei mari probleme cu urşii în România: persecuţia lor de către oameni, care e în toi, schimbările climatice şi distrugerea habitatelor. Aceşti trei factori, împreună, pun în pericol viitorul speciei. Chiar dacă momentan avem un număr mare de urşi, specia este în pericol, pentru că foarte mulţi ani s-a practicat vânătoarea de trofee, care presupune eliminarea exemplarelor mari, care asigură o diversitate deosebită. Când ai scos masculii mari şi ai lăsat pişpiricii slabi, ai o problemă! Deja nu mai avem urşii de altădată! Mai găseşti exemplare mari, dar nu ca în anii '80. Un singur ministru a pus capăt vânătorilor de trofee, d-na Cristiana Paşca Palmer, din Guvernul Cioloş. De atunci, ne lovim de tot felul de tertipuri ale autorităţilor guvernamentale, de a relegaliza vânătoarea de trofee. Anul acesta nu avem o cotă de vânătoare, avem o «cotă de derogare». Au numit-o altfel. A scăzut de la 600 şi ceva de urşi la 140, dar se pare că cei 140 de urşi au fost deja împuşcaţi şi e nevoie de un nou ordin.
La distrugerea habitatului trebuie să se lucreze cu Ministerul Pădurilor şi Apelor, care, mai nou, taie peste tot. Nici 1% din suprafaţa ţării n-a mai rămas cruţată de drujbă, iar acest 1% este mult prea puţin pentru a asigura liniştea şi pacea urşilor. Ei sunt obligaţi de zgomot şi de intervenţiile omului să se mute din locurile pe care le ştiau, locurile în care iernau, locurile în care umblau, locurile în care se împerecheau. Ele sunt acum de nerecunoscut, pentru că se taie foarte mult ilegal. Distrugerea habitatului urşilor este uriaşă, inventarul forestier naţional cel mai recent a scos la iveală acest lucru, însă datele privind tăierile ilegale sunt ţinute la secret. A ieşit însă public o statistică tragică, aş spune, anume, că mai avem doar 8% păduri seculare cu vârste medii de peste 120 de ani. E un stres fără precedent exercitat asupra pădurii, marile companii prelucrătoare sunt dispuse să taie până şi ultimul arbore din pădurile primare rămase!
- Există soluţii salvatoare?
- România nu e singura ţară care se confruntă cu această problemă. Noi am ales un loc emblematic, celebrul Parc Yellowstone, şi am dus acolo, anul trecut, reprezentanţi ai autorităţilor din judeţele în care sunt semnalate cele mai multe astfel de probleme legate de păduri şi vânat: Covasna şi Harghita. Am vrut să vadă soluţii care pot fi folosite şi în România. Şi au văzut cu toţii acolo, în America, o societate care se confrunta acum 10-20 de ani cu aceleaşi probleme, cu care se confruntă şi acum, dar care caută soluţii când apar astfel de probleme. Nu scot imediat puşca, ca la noi! Există o platformă, comunităţi locale, ONG-uri, guvern local şi federal - care caută soluţii pentru animale, pentru gospodării, pentru culturile de câmp, pentru gropile de gunoi. În România, să fie clar, urşii sunt refugiaţi la munte. Muntele nu e habitatul lor natural, munţii sunt doar o parte din acest habitat. Urşii sunt fericiţi la câmpie, la deal, la podiş, în zone deschise. Este fals să se creadă că muntele este casa ursului. Muntele e singurul habitat care i-a mai rămas în România! În Yellowstone sunt văi unde li s-a deschis din nou teritoriu urşilor, iar gospodăriile sunt protejate cu gard electric. Foarte simplu: gard electric, între trei şi cinci fire, nu unul, cum am văzut prin România. Avem, deci, gardul electric. Apoi, contează ca oamenii să fie educaţi cum să reacţioneze dacă apare ursul. Li s-a dat spray cu piper, să aibă la nevoie, dacă se întâlnesc cu ursul, sunt învăţaţi cum să se comporte ca să nu se transforme în pradă, ci să aibă control asupra situaţiei. Mai e o problemă: în România, dacă moare un animal de fermă în câmp, sătenii noştri îl lasă acolo. Or, mirosul acela e foarte puternic, este o atracţie pentru urs. Americanii fac tot ce pot ca să elimine astfel de momeli E un serviciu special care funcţionează, iar animalele moarte sau lovite de maşini sunt duse la un fel de cimitir, şi el împrejmuit electric.
Daca nu aveti un cont, va puteti inregistra 
