Cea mai importantă dintre ele vizează redeschiderea dosarului penal privind exploatarea de aur şi argint de la Certej! Presat de societatea civilă (care l-a bombardat, efectiv, cu scrisori în acest sens) să preia, de la DNA Alba, dosarul penal privind exploatarea de la Certej, după ce procurorii închiseseră ancheta, Călin Nistor a cercetat soluţia dată de Serviciul teritorial Alba Iulia şi a infirmat decizia acestuia, solicitând imediat "reluarea şi redeschiderea urmăririi penale". Redeschiderea urmăririi penale trebuie aprobată acum de camera preliminară a Tribunalului Hunedoara. Dosarul viza infracţiuni grave, precum abuz în serviciu cu obţinere de foloase necuvenite, neglijenţă în serviciu şi fals material în înscrisuri oficiale.
Asociaţia Mining Watch România susţine că procurorii DNA Alba au clasat fără argumente dosarul penal privind exploatarea de la Certej, deschis în urma denunţului penal al societăţii civile, căruia i s-au alăturat, cu plângeri, Corpul de control al ministrului Afacerilor Interne, Comisia de abuzuri a Senatului şi ANAF Timişoara. "Credem că asupra biroului teritorial DNA Alba există presiuni locale de natură să creeze suspiciuni asupra modului în care tratează aceste posibile infracţiuni. În aceste condiţii, considerăm necesar ca structura centrală a DNA să preia dosarul", a declarat reprezentantul Mining Watch, Roxana Pencea Brădăţan, conform "Agerpres". Asociaţia acuză "multitudinea de nereguli şi posibile infracţiuni, comise în avizarea proiectului minier cu cianuri de la Certej". Conform declaraţiilor organizaţiei, 618 hectare de teren forestier au fost trecute din domeniul public al statului, în domeniul privat al comunei Certeju de Sus, în anul 2010. Dintre acestea, cel puţin 57 de hectare au fost concesionate către societatea Deva Gold SA, spre a fi folosite pentru proiectul minier de exploatare a aurului şi argintului. Aceeaşi pădure este revendicată în instanţă de săteni, reuniţi într-o formă de asociere obştească. "Doar pădurea mai stă în calea proiectului minier cu cianuri de la Certej. Dacă ea dispare, două iazuri de decantare cu deşeuri toxice se vor ridica deasupra satului", a mai spus reprezentanta Mining Watch. "Reconstituirea dreptului de proprietate în favoarea comunei Certeju de Sus s-a făcut prin scoaterea ilegală a acestui teren din fondul naţional forestier, prin încălcarea drepturilor pe care le deţineau proprietarii de drept ai acestor terenuri sau prin falsificarea unor registre publice din cadrul primăriei". DNA Alba a clasat acest dosar penal în luna iulie, fără a indica argumente legale privind unele din aspectele sesizate.