Armate spaţiale, roboţi ucigaşi, avioane invizibile, capabile să lovească la mii de kilometri distanţă, drone - pe cât de minuscule, pe atât de letale, ori arme cu impuls electromagnetic. Această înşiruire nu este extrasă din vreun roman science-fiction, ci ilustrează succint câteva dintre realizările momentului în domeniul militar. Inovaţii de neimaginat în urmă cu doar câteva decenii, care au devenit acum realitate, în mare parte graţie progreselor tehnologiei. Este bine? Este rău? Vă lăsăm pe dvs. să judecaţi.
Armele laser - jucăria letală a marilor puteri
Chinezii testează o armă laser, capabilă să treacă prin ziduri
Ţări precum China, Rusia şi Statele Unite lucrează la dezvoltarea unor arme deosebit de puternice, care folosesc laserul în scopul distrugerii unor ţinte, şi în faţa cărora omul de rând nu ar avea nici cea mai mică şansă să se apere. Recent, pe un poligon al Academiei Chineze de Ştiinţă din provincia Shaanxi, a fost testată arma laser de asalt numită ZKZM-500. Deşi a fost definită drept "non-letală", ea e prevăzută cu un nucleu de energie care, folosit la capacitate maximă, poate provoca în doar câteva secunde o "carbonizare instantă" a pielii. Potenţialul duşman însă nici nu va şti ce l-a lovit, pentru că fasciculul de raze, capabil să treacă fără probleme inclusiv prin zidăria unei clădiri, este invizibil şi nu produce niciun sunet. "Nimeni nu va şti din ce direcţie vine atacul. Va arăta ca un accident", a declarat un cercetător din cadrul programului, potrivit publicaţiei "South China Morning Post". ZKZM-500 cântăreşte numai trei kilograme, e alimentată cu ajutorul unui acumulator reîncărcabil şi este portabilă, putând fi montată pe maşini, nave sau avioane. Odată trecută la producţia în masă, ea va putea fi folosită, între altele, în operaţiuni de eliberare a ostaticilor ori în misiuni militare sub acoperire, care vizează distrugerea de resurse ale inamicului.
Ruşii ţintesc mai sus - tunul laser, capabil să doboare sateliţii de pe orbită
Dacă chinezii s-au mulţumit cu mititica armă laser ZKZM-500, ruşii au plusat cu un tun capabil să folosească aceeaşi tehnologie. "Cu ajutorul sistemului Peresvet", a anunţat mândru preşedintele rus Vladimir Putin în primăvara lui 2018, "abilitatea Rusiei de a se apăra s-a multiplicat". Potrivit Ministerului rus al Apărării, sistemul "Peresvet", pus în serviciu încă din luna decembre a anului trecut, ţinteşte foarte sus. La propriu. El e capabil, nu doar să contracareze toate atacurile aeriene, ci să lupte contra sateliţilor de pe orbită. Să ne gândim doar o clipă la importanţa pe care o au în viaţa noastră de zi cu zi aceşti sateliţi, dintre care majoritatea sunt utilizaţi pentru a transmite semnale audio-video şi telefonice, şi vom înţelege, măcar în parte, dimensiunea pericolului care ne pândeşte dacă Moscova va decide anihilarea unora dintre ei, prin intermediul sistemului "Peresvet" .
Americanii au o armă laser care ar putea lua în vizor centralele nucleare
Nu trebuie însă să ne amăgim, închipuindu-ne că Statele Unite s-au lăsat mai prejos de ruşi şi de chinezi în materie de forţă distructivă. Presa relata încă din 2011 că americanii au reuşit să incendieze o barcă de la o depărtare de doi kilometri, cu ajutorul unui fascicul laser montat la bordul USS Paul Foster. În 2017, americanii au testat în Golful Persic şi noua armă laser LaWS (Laser Weapons System). Potrivit căpitanului navei Marinei Americane, Christopher Wells, aceasta are un avantaj enorm faţă de orice altă armă inventată până în prezent: se mişcă cu o viteză uluitoare, iar lovitura nu creează niciun sunet şi este invizibilă. În plus, cei (doar trei indivizi) care activează arma nu trebuie să-şi facă griji nici pentru viteza vântului, nici în privinţa razei de acţiune. Costurile sunt şi ele reduse: doar un dolar pentru fiecare foc tras. Mai mult, spre deosebire de alte arme care pot fi folosite doar împotriva unor contacte aeriene sau împotriva unor ţinte la sol, LaWS e mult mai adaptabilă. Fapt menit să le dea fiori reci ruşilor, după cum a recunoscut, indirect, expertul militar Aleksandr Jilin, care a atenţionat că, având o precizie înaltă, LaWS poate să atingă orice obiective, inclusiv reactoare nucleare. "Am putea afirma cu o mare probabilitate că Rusia elaborează mijloace de apărare faţă de o astfel de armă. Cel mai periculos este faptul că aceasta ar urma să fie amplasată în spaţiul cosmic", a arătat Aleksandr Jilin, notând că "o astfel de armă ar putea fi inclusă în lista armelor interzise, când toţi vor înţelege cât de periculoasă este".
Armata SUA, în căutarea uniformelor invizibile
În 2015, revista New Scientist anunţa că armata americană este în căutarea unei companii capabile să producă uniforme invizibile pentru soldaţii ei. Firmele interesate erau chemate să vină cu o ofertă viabilă în termen de şase luni. Cele selecţionate pentru a merge în etapa următoare, cu o durată de un an, trebuiau să prezinte 10 prototipuri de uniforme în vederea testării. Uniformele trebuiau să-şi dovedească viabilitatea pe toate tipurile de teren şi din toate unghiurile, să poată fi purtate indiferent de temperaturi sau de natura precipitaţiilor şi fără a-i împiedica în vreun fel pe soldaţi să-şi desfăşoare activităţile obişnuite. În cazul în care acest tip de camuflaj adaptabil necesita o sursă de energie, reprezentanţii armatei anunţau că aceasta nu trebuie să depăşească peste 0,45 de kilograme, dar trebuie să le permită soldaţilor să o folosească vreme de minimum 8 ore înainte de reîncărcare. Revista citată mai nota că unele firme susţin că se apropie deja de unele dintre aceste standarde. Directorul Hyperstealth Biotechnology, Guy Cramer, a afirmat, de pildă, că dispune de un metamaterial capabil să asigure în linii mari camuflajul dorit de armata SUA. Aşa-numitul "Quantum Stealth", produs de compania canadiană, este un material care îl face pe purtător să pară invizibil, prin curbarea razelor de lumină din jurul său, creând astfel un efect similar cu cel al celebrei pelerine din cartea despre vrăjitorul Harry Potter. După cum era de aşteptat, detaliile despre acest material sunt confidenţiale. Până la această oră, nu ştim dacă armata SUA a izbândit sau nu în strădania de a fi găsit o companie care-i va permite să-şi ascundă soldaţii de ochii inamicilor...
Soldaţii delfini şi lei de mare
Delfinii au început să fie antrenaţi în secret în scopuri militare încă din timpul Războiului Rece, atât de către ruşi, cât şi de către americani. Statele Unite au folosit de pildă delfinii pentru a detecta minele, pentru a intercepta scafandrii potenţial ostili şi chiar pentru a păzi submarinele nucleare. Marina SUA a folosit în scop militar şi lei de mare, care au ajutat-o să economisească milioane de dolari, contribuind la recuperarea torpilelor şi a altor instrumente costisitoare scăpate în ocean. Mamiferele marine recrutate de americani au slujt, de-a lungul timpului, în numeroase teatre de operaţiuni, ca de pildă în Vietnam sau în Golful Persic. În decurs de numai 72 de ore, delfinii şi leii de mare pot fi transportaţi în orice colţ al lumii, cu ajutorul unor avioane cargo C-130. În prezent, programul vizând mamiferele marine dispune de un buget anual de peste zece milioane de dolari şi de circa 75 de delfini soldaţi şi 35 de lei de mare, care sunt antrenaţi într-un mod asemănător câinilor poliţişti sau de vânătoare, fiind recompensaţi cu hrană, de fiecare dată când reuşesc să ducă o sarcină la bun sfârşit. După cum nota fostul amiral american Tim Keating, rolul lor s-ar putea dovedi deosebit de important în viitorul apropiat. Şi asta pentru că Iranul ameninţă periodic cu închiderea Strâmtorii Ormuz, gest care ar provoca un veritabil cutremur geopolitic (şi ar conduce la o scumpire teribilă a petrolului, estimată la 50%), iar delfinii militari ai Statelor Unite ar putea fi trimişi aici pentru a detecta minele plasate în apele sale.
Delfinii militari, folosiţi de Rusia, Ucraina şi Iran
Dacă povestea delfinilor militari din Statele Unite este una simplă, logică şi coerentă, nu acelaşi lucru se poate spune despre cea a mamiferelor marine folosite de ruşi pe post de soldaţi. Potrivit relatărilor din presa internaţională, ruşii au început să antreneze în secret delfinii încă din anii '70, într-un port care avea ieşire la Marea Neagră. Delfinii erau antrenaţi să amplaseze bombe pe nave, să detecteze mine şi să atace scafandri cu ajutorul cuţitelor pe care le aveau prinse de cap. După destrămarea URSS, programul militar sovietic vizând delfinii a încăput în mâinile Ucrainei. În 2014, când Rusia a anexat Crimeea, delfinii au reintrat însă în posesia Rusiei. Sau, în fine, cel puţin o parte dintre ei, pentru că în martie 2000, unii fuseseră vânduţi Iranului. Şi iată cum, în eventualitatea unui viitor conflict în Strâmtoarea Ormuz, delfinii americani ar putea da bot în bot cu cei "recrutaţi" din Marea Neagră.
Armele electromagnetice: când eşti în zbor şi comunicaţiile cad
Cum au provocat ruşii stupoare în Siria
Cele mai puternice state ale lumii investesc masiv pentru realizarea unor arme electomagnetice care, deşi nu sunt letale pentru oameni, pot provoca daune masive taberei adverse, distrugând echipamentele electronice ale acesteia. Unele dintre ele pot scoate din uz dronele inamice, fără a trage niciun glonţ, ci doar emiţând fluxuri electromagnetice direcţionate. Acestea afectează semnalele wifi şi GPS, care merg şi vin, de pildă, de la dronele militare, scoţându-le din joc. Ruşii au folosit deja această tehnologie în timpul războiului civil din Siria. Ei dispun în acest sens de armele numite "Stupor", produse de Locmas şi mizează, în viitorul apropiat, şi pe o armă electromagnetică, numită REX-1, dezvoltată de concernul Kalaşnikov.
De asemenea, în 2017, presa a relatat că ruşii au testat cu succes sistemul mobil de luptă radioelectronică Krassuka-4, conceput să perturbe radarele de la bordul avioanelor, precum şi sistemele de control ale dronelor. Încă şi mai periculos se poate dovedi însă emiţătorul de bruiaj Tirada-2s, un nou echipament, aflat încă în proces de dezvoltare, cu care ruşii ar putea bruia semnalul sateliţilor.
Ucrainenii exportă arme electromagnetice în India
În hora armelor electromagnetice a intrat şi Ucraina. La începutul acestui an, compania ucraineană de stat Spetstechnoexport a anunţat că a început să producă (şi să exporte către India) o armă electromagnetică ce nu e letală pentru oameni, însă poate distruge echipamentele care funcţionează cu ajutorul unor componente electronice. După cum au explicat reprezentanţii companiei Spetstechnoexport, dat fiind că aceste arme electromagnetice pot fi purtate de rachete şi de aeronave, inclusiv de drone, ele "pot fi utilizate în mod eficient împotriva obiectivelor inamice strategice importante, inclusiv împotriva centrelor de comandă şi control, a nodurilor de comunicaţii, a centralelor electrice, sistemelor de apărare antiaeriană etc., fără riscul de a dăuna populaţiei civile".
Forţa Spaţială a lui Donald Trump
Pentru a ţine pasul cu ritmul accelerat al dezvoltării în plan militar şi, în special, cu progresele făcute în acest domeniu de state ca Rusia şi China, Statele Unite s-au gândit să contracareze în forţă. Sau cu forţă. Mai exact, cu aşa-numita Forţă Spaţială, pe care preşedintele Donald Trump i-a ordonat anul trecut Pentagonului să o creeze, pentru a deveni o a şasea entitate în cadrul forţelor armate americane (care cuprind deocamdată Forţele terestre, Forţele aeriene, Marina, Corpul Puşcaşilor Marini şi Paza de Coastă). "Guvernul meu a făcut din crearea unei Forţe Spaţiale un caz de securitate naţională", a subliniat liderul de la Casa Albă. Costurile necesare creării Forţei Spaţiale, în cadrul căreia se preconizeză că vor activa circa 15.000 de persoane, sunt estimate la două miliarde de dolari, pe o perioadă de cinci ani. Dacă iniţiativa se va bucura de susţinerea politică necesară pentru a deveni realitate, Forţa Spaţială va avea misiunea de a proteja sateliţii americani aflaţi în spaţiu de orice atac fizic sau tentativă de piratare sau bruiere, dar se va ocupa şi de dezvoltarea unor capacităţi ofensive.
După cum era de aşteptat, iniţativa lui Donad Trump, menită să fie demarată în 2020 şi finalizată prin 2024, nu a rămas fără ecou la Moscova. "Nu excludem ca mijloacele spaţiale să fie utilizate pentru lovituri preventive asupra unor ţinte situate în Rusia şi China. Având în vedere modul global în care este utilizat spaţiul, astfel de lovituri pot viza obiective din orice stat", a atenţionat adjunctul şefului Departamentului operativ central al Statului Major al armatei ruse, general-locotenentul Viktor Poznihir. La rându său, şeful Statului Major General rus, Valeri Gherasimov, a ameninţat că, dacă SUA continuă să se îndrepte spre o militarizare a spaţiului, Federaţia Rusă va fi obligată să ia "măsuri reciproce şi asimetrice".
Comandamentul Armatei Viitorului şi roboţii ucigaşi
Dacă titulatura de Forţă Spaţială nu v-a impresionat, ce ziceţi de Comandamentul Armatei Viitorului? Dacă n-aţi auzit în viaţa dvs. de el, nu e de mirare. Proiectul este nou-nouţ, Comandamentul Armatei Viitorului (United States Army Futures Command - AFC) fiind înfiinţat abia în urmă cu un an. Scopul său este tocmai modernizarea armatei americane, care s-a concentrat, de la atacurile din 11 septembrie 2001 încoace, mai degrabă pe lupta împotriva insurgenţilor în Orientul Mijlociu, reducând simţitor fondurile pentru programele de arme de generaţie următoare. În 2018, actualul secretar american al Apărării, Mark Esper, se referea la Comandamentul Viitorului ca fiind "cea mai mare schimbare organizatorică începând cu 1973". El a explicat la Forumul pentru Securitate din Aspen că armata SUA a început să dezvolte sisteme de arme de generaţie următoare - precum roboţi ucigaşi autonomi, tehnologii hipersonice, tunuri cu laser sau pe cale ferată, avioane de vânătoare de generaţia a cincea şi computere cuantice - pentru a concura cu principalii rivali pe câmpul modern de luptă din diferite domenii (inclusiv cibernetic şi spaţial), înaintea izbucnirii unui eventual război hibrid. Printre armele de generaţie următoare despre care Mark Esper a vorbit cu insistenţă se numără roboţii semiautonomi, care pot verifica câmpul de luptă pentru soldaţi, ucigând inamici fără să fie riscate vieţile militarilor americani.
Pe tema misiunii Comandamentului Armatei Viitorului a vorbit şi şeful acestuia, generalul John Murray. În urmă cu o lună, el a declarat că se aşteaptă ca modul în care se poartă luptele să se schimbe în mod fundamental, un rol tot mai important revenindu-le vehiculelor de luptă robotizate, autonome sau semi-autonome. "Rata inovării tehnologice va continua să crească într-un ritm tot mai accelerat. Nu o vom putea încetini. Va trebui să ne dăm seama cum să ne adaptăm la această rată de inovare", a subliniat John Murray. Pentru a-şi pune în aplicare ambiţioasele obiective, Comandamentul Armatei Viitorului dispune de un buget pe măsură, costurile programelor de modernizare ale armatei fiind estimate, pentru următorii cinci ani, la generoasa sumă de 30 de miliarde de dolari. O cireaşă pe tortul milităriei. Sau o bomboană pe colivă?