Acum câteva luni, mamei mele i-a fost depistat un nodul pe plămânul drept, cu diametrul de 6 mm. A făcut tratamentul prescris, apoi a făcut o altă radiografie, dar nodulul nu s-a micşorat. Ia medicamente în continuare, dar se simte slăbită. Există vreun tratament complementar care ar putea ajuta la resorbirea nodulului? Mama trăieşte şi munceşte în Spania, aşa că nu am mai multe detalii despre boala ei. Vă mulţumesc.
LOREDANA - Vaslui
"Caut tratament pentru dureri în zona cervicală şi ale membrelor"
Doresc un tratament pentru dureri neuropate (coloană cervicală, mâini şi picioare). Am folosit tot felul de unguente şi capsule, dar fără rezultat. Dacă cineva cunoaşte un tratament care să mă ajute mai mult, îl rog să mi-l spună. Vă mulţumesc foarte mult şi aştept răspunsul în revista "Formula AS". Accept atât un tratament alopat, cât şi unul naturist.
L. V. - Iaşi
(Adresaţi-vă de urgenţă d-lui dr. neurolog Onaca, de la Clinica BIO-MEDICA din Bucureşti. Tel. 021/311.77.93.)
"Sufăr de hemispasm facial şi nu pot vorbi bine"
Sufăr de ceva vreme de hemispasm facial, boală care face să nu pot vorbi bine şi nici mânca. Vă rog, ajutaţi-mă să scap de această suferinţă, recomandându-mi un tratament eficace. Vă mulţumesc.
MARIOARA D. - Braşov
"De trei ani nu reuşesc să mă vindec de eczemă dishidrozică"
Acum trei ani am fost diagnosticat cu eczemă dishidrozică: îmi apar vezicule mici cu lichid, care îmi provoacă o mâncărime groaznică, mai ales pe mâini. Am urmat tratamente cu ceaiuri, cu unguente, cu tinctură de trei-fraţi-pătaţi, ulei de cătină, aloe vera, dar eczema reapare. Dacă folosesc mai mult acelaşi tratament, la un moment dat nu mai are niciun efect. Îmi puteţi recomanda un remediu naturist eficient? Vă rog din suflet să mă ajutaţi!
PETRE - Brăila
"Caut un leac pentru gastrită medicamentoasă"
De la un tratament prelungit cu antibiotice am făcut o gastrită medicamentoasă groaznică, greu de suportat. Îi rog pe cei care au trecut printr-o situaţie asemănătoare să mă ajute cu un tratament eficient (doar naturist). Vă mulţumesc!
SIMONA - Câmpulung Moldovenesc
"Din cauza unor edeme la picioare, nu mai pot să merg"
De doi ani mă confrunt cu starea de "picioare grele", aproape nu mai pot să merg, nu îmi pot păstra echilibrul, mi-au apărut edeme în jurul genunchilor (în interiorul picioarelor) de mărimea unui pumn (umflături) care au coborât şi mai jos, pe o lungime de 10-15 cm.
M-am adresat câtorva medici din Braşov, care mi-au spus că nu au cu ce să mă ajute. Mi s-au făcut două ecografii Doppler la membrele inferioare, diagnosticul fiind de limfedem. Am luat suplimente alimentare recomandate: Endolex, Ginkor-Forte, Limfadren, Detralex, Fluxiv, Diolex. Am cheltuit sume importante pentru toate medicamentele ce mi-au fost recomandate, am făcut 20 de şedinţe de drenaj limfatic (foarte scumpe), dar nu am obţinut niciun rezultat. Am văzut la TV alte persoane cu această boală (în altă ţară) cărora li s-a propus operaţia. Rugămintea mea este să-mi comunicaţi dacă ştiţi un spital din ţară, un medic care poate să mă ajute, pentru a scăpa de această boală. Dacă ştiţi alte medicamente sau tratamente, vă rog să mă ajutaţi. Vă mulţumesc anticipat!
G. V. - Braşov
"Prietena mea are enteropatie glutenică"
Prietena mea, în vârstă de 51 de ani, a fost internată în secţia de gastroenterologie, cu diagnosticul enteropatie glutenică. Cu toate că a urmat tratamentele prescrise de medic, nu poate să mănânce aproape nimic. Laptele, fructele, dulciurile, grăsimile, pâinea, sucurile - toate acestea îi provoacă nişte arsuri insuportabile. Pe zi ce trece îi este din ce în ce mai rău şi slăbeşte foarte tare. V-aş ruga, dacă ştiţi vreun remediu, să mă anunţaţi prin intermediul acestei minunate reviste. Vă mulţumesc!
"La doar 7 ani, băieţelul meu face des afte bucale"
Am un băieţel în vârstă de 7 ani, care face foarte des afte bucale (aproape lunar). Pentru că sunt foarte dureroase, nici nu poate mânca. Dacă ştie cineva un leac împotriva acestor afte, i-aş fi foarte recunoscătoare. Vă mulţumesc.
LARISA - Tulcea
"Sufăr de artrită gutoasă"
Mă numesc Cornel şi sunt pensionar. Sufăr de artrită gutoasă, iar durerile provocate de această boală îmi îngreunează bătrâneţea, şi aşa chinuită. Vă rog din suflet să mă sfătuiţi cum să scap de această boală, sau daţi-mi o adresă sau un număr de telefon al unui naturopat care m-ar putea ajuta. Vă mulţumesc.
CORNEL F. - Bucureşti
"Am emfizem pulmonar"
Am 69 de ani şi în decembrie 2018, am fost diagnosticat cu emfizem pulmonar lob inferior drept. Apelez la dvs., cu rugămintea de a-mi recomanda un tratament naturist pentru suferinţa mea, să nu ajung la operaţie. Cu respect,
LIVIU - Craiova
"Mi s-a pus diagnosticul foliculită"
Acum patru ani mi s-a pus diagnosticul foliculită, şi de atunci nu reuşesc să mă vindec. Prima dată mi s-a recomandat unguentul Fucidin, care însă nu a avut niciun efect. Am făcut apoi tratament cu Baneocin (pudră şi unguent), ceai de muşeţel, bitter suedez, aloe vera, dar fără niciun rezultat. Vă rog să îmi recomandaţi un tratament şi, dacă este posibil, un bun doctor dermatolog, deoarece nu mai pot suporta această situaţie. Vă mulţumesc.
ADRIANA - Bucureşti
"Mă doare gâtul şi nu pot respira normal"
Dragi cititori, am 47 de ani şi mă lupt cu o boală căreia nu-i găsesc leacul. Mă doare în gât şi mă ustură permanent, zi şi noapte, parcă ar fi o rană. Câteodată simt că mă apasă o greutate, de la gât până la stomac, pe căile respiratorii, nu am aer şi nu mai pot respira normal. În plus, mă doare capul şi am ameţeli. Am fost la doctori, am fost internat, dar fiecare doctor îmi dădea alt diagnostic. Am luat multe medicamente, dar fără niciun rezultat; boala mea se agravează. Nu ştiu unde să mai merg şi ce să mai iau. Vă rog din suflet să mă ajutaţi. Vă mulţumesc mult!
RADU T. - Bacău
"Tata este paralizat şi are arsuri în corp"
Acum un an, în urma unui accident vascular cerebral, tata a paralizat pe partea stângă. Cu toate tratamentele urmate, nu şi-a revenit decât foarte puţin. Marea problemă este că se plânge de arsuri foarte mari în tot corpul, mai ales la picioare. Nu poate dormi, pune întruna comprese cu apă rece, dar fără niciun rezultat. Dacă ştiţi vreun remediu pentru această suferinţă, vă rog să ne ajutaţi. Cu mulţumiri,
GABRIELA - jud. Neamţ
"După operaţia de adenom de prostată, am scurgeri de urină"
Am 71 de ani şi în ianuarie am suferit o operaţie de adenom de prostată, în urma căreia am rămas cu o scurgere de urină. Medicul care m-a operat mi-a spus că trebuie să mai fac o operaţie, dar eu am insuficienţă cardiacă gradul IV şi mi-e teamă că inima mea nu va mai rezista la altă intervenţie chirurgicală. Dar nici situaţia asta n-o mai pot suporta! Port pamperşi şi m-am umplut de bube. Ce mai, trăiesc un coşmar! Vă rog din suflet să mă ajutaţi! Cu mulţumiri,
S. G.
"Fratele meu are pneumonie interstiţială"
Fratele meu are 39 de ani şi a fost diagnosticat cu pneumonie interstiţială idiopatică. Face tratament cu ciclofosfamidă, dar starea de sănătate nu i s-a îmbunătăţit deloc. Aş dori să aflu dacă există un tratament naturist. Cu mulţumiri,
CARMEN - Bucureşti