Unde să fugim de-acasă?
Opreşte-te, clipă!Toate amintirile din copilărie sunt legate de locuri verzi: dealuri, pajişti, câmpii, păduri şi maluri de ape sau cel puţin un maidan plin de iarbă. Şi pentru că sunt legate de locuri verzi, amintirile din copilărie sunt amintiri fericite. Amintiri pline de libertate, de miresme şi de culori. Nici o altă vecinătate nu-ţi oferă atâta bucurie pe gratis precum natura, nu te ajută să dai de pământ cu căciula şi să strigi din toate puterile: "Opreşte-te, clipă! Sunt fericit!". Dar copilăria noastră a zburat hăt, demult, împreună cu berzele călătoare, iar locurile verzi s-au pierdut. Le-am uitat, pur şi simplu. Le-am înlocuit cu comodităţile vieţii moderne, cu tehnicile electronice de ultimă oră, cărora le-am devenit prizonieri: televizor, telefon mobil, Internet. Şi cu grija zilei de mâine, care trage obloane negre peste priveliştile din jur. Pe scurt, copiii de altădată s-au transformat în nişte maturi veşnic posomorâţi, care nu mai ştiu să comunice, nu mai ştiu să convieţuiască, să se bucure împreună, să plângă, să râdă, să iubească şi să se lase iubiţi. Oameni preocupaţi numai de latura materială a vieţii, oameni alienaţi, cu sentimentele sechestrate. Încet, dar sigur, ne-am îndepărtat de firescul vieţii, ne-am rupt de lumea în care am crescut, ne-am rupt de priveliştile care ne înconjoară, pe lângă care trecem absenţi şi indiferenţi. O mutaţie extrem de periculoasă, care ne schimbă firea şi sufletul...
Există remedii? Ne putem întoarce la copiii fericiţi care am fost? Cu toate că pare o iluzie, răspunsul e pozitiv: Da! Iar soluţia e natura. Ea operează cea mai profundă recuperare, cea mai totală implicare a simţurilor şi abilităţilor noastre mentale şi sufleteşti. Aţi observat cât de calmi şi de echilibraţi sunt ţăranii, în comparaţie cu nefericiţii de orăşeni? Ce neprefăcută bunăvoinţă au pentru cine le calcă ograda? Ce simplu şi ce sincer vorbesc? Cum ţin la poartă nefericirile lumii de care au şi ei parte, din plin, dar pe care nu le transformă niciodată în angoase, melancolii şi depresii? Aţi observat că nu sunt niciodată stresaţi? O grămadă de întrebări, cu un răspuns cât se poate de simplu: ţăranii trăiesc în natură, muncesc în natură, se hrănesc natural, cu produsele gospodăriei lor. Chiar şi oamenii din oraşele de provincie, care au pe lângă casă o grădină sau o livadă, care pot să se tragă la umbră, sub o boltă de vie sau sub coroana imperială a unui nuc, ei şi alţii ca ei, toţi cei care trăiesc în contact nemijlocit cu natura, sunt, în mod evident, mai blajini, mai calmi, mai împăcaţi cu viaţa, timpul pare să aibă mai multă răbdare cu ei decât cu orăşenii închişi în coliviile lor de beton, care vara se transformă în cuptoare de incinerare. Ei bine, mai ales pentru amărâţii de citadini, soluţia o reprezintă întoarcerea la natură, fuga de-acasă spre păduri şi spre înălţimi. Nu e un simplu vis. Munţii noştri ne sunt lesne la îndemână, Dumnezeu i-a pus în mijlocul ţării, astfel că în câteva ore, ajungi la ei cu căruţa, cu trenul sau cu maşina, indiferent dacă stai în Maramureş, în Banat, Moldova, Muntenia sau Ardeal. Doar să vrei! Doar să fii în stare să te ridici din faţa televizorului sau a calculatorului sau a servituţilor care te ţin legat de oraş, şi paradisul te-aşteaptă. Natura este acolo unde am lăsat-o în copilărie. Noi am trădat-o. Ea se află în acelaşi loc.
Pădurea cu miracoleDrumeţia în natură nu este o distracţie (precum discoteca, televizorul, jocul), ci o acţiune cu un sens profund. Ea presupune experienţă, angajament, disciplină, prietenie, emoţie, spiritualitate, este o îndeletnicire meditativă. Primii paşi făcuţi pe poteca unei păduri par totdeauna monotoni şi obositori. Când plecăm de acasă, grijile vin după noi. E nevoie de timp ca să alungi roiurile de gânduri care te împiedică să vezi ce se află în jurul tău. Mergi orbeşte. Copacii ţi se par identici, urcuşul prea greu, pădurea monotonă şi plicticoasă. Încet-încet, magia naturii începe însă se se producă şi, dintr-odată, descoperi că ceea ce te înconjoară are personalitate distinctă, viaţă, identitate, că nimic nu seamănă cu nimic, că arborii sunt la fel de diferiţi ca şi oamenii, că luptă şi ei pentru supremaţie şi pentru lumină, că strălucesc diferit, că respiră altfel şi cu alte arome, că emană o energie dumnezeiască care începe să-ţi curgă prin vine şi te face să te simţi fericit. Doamne, câtă frumuseţe şi viaţă e în jurul tău! Ce clocot de zămislire şi împlinire! Câtă armonie îţi e dăruită pe gratis, păşind, pur şi simplu, pe cărarea unei păduri. Pretutindeni e doar miracol. Peste tot e Mai Marele lumii, Marele Creator, Dumnezeu.
În toate câte te înconjoară îi simţi şi îi vezi tiparul, uriaşa frăţie a viului pământesc, scânteia divină care arde deopotrivă în tine, în păsări şi în copaci. Ce minune! Prin minte, în loc de gânduri negre, curg acum gânduri albe, probleme nerezolvate ţi se par dintr-odată jocuri copilăreşti, depresiile şi angoasele s-au transformat în poftă de viaţă, orizontul sufletesc seamănă cu cerul întins peste culmile munţilor. Sus, în poiana pe care vara a transformat-o într-un rai plin de flori eşti... alt om. De undeva, din întunericul care îţi stăpânea sufletul, a ieşit la lumină ceva, cineva, o făptură pe care ţi se pare că o cunoşti, poate demult, din anii copilăriei, cineva cu mult mai bucuros şi mai fericit decât tine, cu mult mai liber, cineva care te ajută să-ţi reaminteşti cum ai vrea să trăieşti. Cineva cu care te identifici, fericit că te-ai regăsit. Asta te aşteaptă la capătul unei drumeţii prin pădure: privelişti frumoase şi un sens. Sensul vieţii. Bucuria simplă de-a exista.
INTERVIUPsiholog ANDREEA DUMITRESCU
"În drumeţii ne regăsim sufletul"- A venit vara cea caldă şi luminoasă, anotimp excelent pentru drumeţii în natură. În afară de faptul că ele reprezintă o binefacere pentru sănătate, mai prezintă şi alt avantaj?
- În drumeţiile prin natură ne regăsim sufletul. În vremuri atât de tulburi ca cele în care trăim, pline de nesiguranţă şi de depresii, natura devine un sprijin enorm. Pe toată durata prezenţei în mijlocul ei, şi chiar şi mult după aceea, ne simţim eliberaţi de stres şi de griji, împăcaţi cu noi şi echilibraţi. Foarte importantă este şi latura meditativă a drumeţiei, sensurile pe care le descoperi trăind în natură, adevărul că fericirea rezidă în lucruri cât se poate de simple. Pentru oamenii profunzi şi sensibili, natura are şi un sens spiritual: frăţia cu universul, cu Dumnezeu.
- Cum se explică plăcerea de a drumeţi?- În ziua de astăzi, majoritatea oamenilor percep lumea prin ecrane de sticlă, prin fereastra de acasă, de la birou, prin geamul automobilului. Şi pe urmă, mai stăm şi în faţa televizorului şi a calculatorului, o adevărată menajerie de sticlă. Urmarea? Psihologii vorbesc despre o epuizare mentală, produsă de îndepărtarea de natură, mediul nostru de viaţă originar, de care ne-am înstrăinat nepermis de mult şi de periculos. Numai acolo suntem pe deplin relaxaţi, atenţi, fără constrângere la ceea ce ne înconjoară. Natura aduce eliberare. Un sentiment extraordinar de confort psihic şi sufletesc, care îi mână pe oameni în drumeţii. În Occident, excursiile în natură sunt pe locul unu în topul sporturilor de masă.
- Ce se întâmplă cu un om care ajunge pe-un vârf de munte?- Din punct de vedere medical, el clocoteşte de endorfine, hormonii fericirii, care se eliberează pe drum. Apoi, sentimentul că este aproape de cer. Oamenilor cu probleme sufleteşti natura le face extrem de bine. Îi echilibrează, distanţa faţă de rău se măreşte. De la o vreme încoace, oamenii au tot mai multe probleme psihice, probleme reale de necomunicare, de neîmplinire, de singurătate, de cuplu. Şi în cazul lor, natura este un remediu cât se poate de eficient.
Daca nu aveti un cont, va puteti inregistra 
