Oprește-te, clipă!
Toate amintirile din copilărie sunt legate de locuri verzi: dealuri, pajiști, câmpii, păduri și maluri de ape sau cel puțin un maidan plin de iarbă. Și pentru că sunt legate de locuri verzi, amintirile din copilărie sunt amintiri fericite. Amintiri pline de libertate, de miresme și de culori. Nici o altă vecinătate nu-ți oferă atâta bucurie pe gratis precum natura, nu te ajută să dai de pământ cu căciula și să strigi din toate puterile: "Oprește-te, clipă! Sunt fericit!". Dar copilăria noastră a zburat hăt, demult, împreună cu berzele călătoare, iar locurile verzi s-au pierdut. Le-am uitat, pur și simplu. Le-am înlocuit cu comoditățile vieții moderne, cu tehnicile electronice de ultimă oră, cărora le-am devenit prizonieri: televizor, telefon mobil, Internet. Și cu grija zilei de mâine, care trage obloane negre peste priveliștile din jur. Pe scurt, copiii de altădată s-au transformat în niște maturi veșnic posomorâți, care nu mai știu să comunice, nu mai știu să conviețuiască, să se bucure împreună, să plângă, să râdă, să iubească și să se lase iubiți. Oameni preocupați numai de latura materială a vieții, oameni alienați, cu sentimentele sechestrate. Încet, dar sigur, ne-am îndepărtat de firescul vieții, ne-am rupt de lumea în care am crescut, ne-am rupt de priveliștile care ne înconjoară, pe lângă care trecem absenți și indiferenți. O mutație extrem de periculoasă, care ne schimbă firea și sufletul...
Există remedii? Ne putem întoarce la copiii fericiți care am fost? Cu toate că pare o iluzie, răspunsul e pozitiv: Da! Iar soluția e natura. Ea operează cea mai profundă recuperare, cea mai totală implicare a simțurilor și abilităților noastre mentale și sufletești. Ați observat cât de calmi și de echilibrați sunt țăranii, în comparație cu nefericiții de orășeni? Ce neprefăcută bunăvoință au pentru cine le calcă ograda? Ce simplu și ce sincer vorbesc? Cum țin la poartă nefericirile lumii de care au și ei parte, din plin, dar pe care nu le transformă niciodată în angoase, melancolii și depresii? Ați observat că nu sunt niciodată stresați? O grămadă de întrebări, cu un răspuns cât se poate de simplu: țăranii trăiesc în natură, muncesc în natură, se hrănesc natural, cu produsele gospodăriei lor. Chiar și oamenii din orașele de provincie, care au pe lângă casă o grădină sau o livadă, care pot să se tragă la umbră, sub o boltă de vie sau sub coroana imperială a unui nuc, ei și alții ca ei, toți cei care trăiesc în contact nemijlocit cu natura, sunt, în mod evident, mai blajini, mai calmi, mai împăcați cu viața, timpul pare să aibă mai multă răbdare cu ei decât cu orășenii închiși în coliviile lor de beton, care vara se transformă în cuptoare de incinerare. Ei bine, mai ales pentru amărâții de citadini, soluția o reprezintă întoarcerea la natură, fuga de-acasă spre păduri și spre înălțimi. Nu e un simplu vis. Munții noștri ne sunt lesne la îndemână, Dumnezeu i-a pus în mijlocul țării, astfel că în câteva ore, ajungi la ei cu căruța, cu trenul sau cu mașina, indiferent dacă stai în Maramureș, în Banat, Moldova, Muntenia sau Ardeal. Doar să vrei! Doar să fii în stare să te ridici din fața televizorului sau a calculatorului sau a servituților care te țin legat de oraș, și paradisul te-așteaptă. Natura este acolo unde am lăsat-o în copilărie. Noi am trădat-o. Ea se află în același loc.
Pădurea cu miracole
Drumeția în natură nu este o distracție (precum discoteca, televizorul, jocul), ci o acțiune cu un sens profund. Ea presupune experiență, angajament, disciplină, prietenie, emoție, spiritualitate, este o îndeletnicire meditativă. Primii pași făcuți pe poteca unei păduri par totdeauna monotoni și obositori. Când plecăm de acasă, grijile vin după noi. E nevoie de timp ca să alungi roiurile de gânduri care te împiedică să vezi ce se află în jurul tău. Mergi orbește. Copacii ți se par identici, urcușul prea greu, pădurea monotonă și plicticoasă. Încet-încet, magia naturii începe însă se se producă și, dintr-odată, descoperi că ceea ce te înconjoară are personalitate distinctă, viață, identitate, că nimic nu seamănă cu nimic, că arborii sunt la fel de diferiți ca și oamenii, că luptă și ei pentru supremație și pentru lumină, că strălucesc diferit, că respiră altfel și cu alte arome, că emană o energie dumnezeiască care începe să-ți curgă prin vine și te face să te simți fericit. Doamne, câtă frumusețe și viață e în jurul tău! Ce clocot de zămislire și împlinire! Câtă armonie îți e dăruită pe gratis, pășind, pur și simplu, pe cărarea unei păduri. Pretutindeni e doar miracol. Peste tot e Mai Marele lumii, Marele Creator, Dumnezeu. În toate câte te înconjoară îi simți și îi vezi tiparul, uriașa frăție a viului pământesc, scânteia divină care arde deopotrivă în tine, în păsări și în copaci. Ce minune! Prin minte, în loc de gânduri negre, curg acum gânduri albe, probleme nerezolvate ți se par dintr-odată jocuri copilărești, depresiile și angoasele s-au transformat în poftă de viață, orizontul sufletesc seamănă cu cerul întins peste culmile munților. Sus, în poiana pe care vara a transformat-o într-un rai plin de flori ești... alt om. De undeva, din întunericul care îți stăpânea sufletul, a ieșit la lumină ceva, cineva, o făptură pe care ți se pare că o cunoști, poate demult, din anii copilăriei, cineva cu mult mai bucuros și mai fericit decât tine, cu mult mai liber, cineva care te ajută să-ți reamintești cum ai vrea să trăiești. Cineva cu care te identifici, fericit că te-ai regăsit. Asta te așteaptă la capătul unei drumeții prin pădure: priveliști frumoase și un sens. Sensul vieții. Bucuria simplă de-a exista.
INTERVIU
Psiholog ANDREEA DUMITRESCU
"În drumeții ne regăsim sufletul"
- A venit vara cea caldă și luminoasă, anotimp excelent pentru drumeții în natură. În afară de faptul că ele reprezintă o binefacere pentru sănătate, mai prezintă și alt avantaj?
- În drumețiile prin natură ne regăsim sufletul. În vremuri atât de tulburi ca cele în care trăim, pline de nesiguranță și de depresii, natura devine un sprijin enorm. Pe toată durata prezenței în mijlocul ei, și chiar și mult după aceea, ne simțim eliberați de stres și de griji, împăcați cu noi și echilibrați. Foarte importantă este și latura meditativă a drumeției, sensurile pe care le descoperi trăind în natură, adevărul că fericirea rezidă în lucruri cât se poate de simple. Pentru oamenii profunzi și sensibili, natura are și un sens spiritual: frăția cu universul, cu Dumnezeu.
- Cum se explică plăcerea de a drumeți?
- În ziua de astăzi, majoritatea oamenilor percep lumea prin ecrane de sticlă, prin fereastra de acasă, de la birou, prin geamul automobilului. Și pe urmă, mai stăm și în fața televizorului și a calculatorului, o adevărată menajerie de sticlă. Urmarea? Psihologii vorbesc despre o epuizare mentală, produsă de îndepărtarea de natură, mediul nostru de viață originar, de care ne-am înstrăinat nepermis de mult și de periculos. Numai acolo suntem pe deplin relaxați, atenți, fără constrângere la ceea ce ne înconjoară. Natura aduce eliberare. Un sentiment extraordinar de confort psihic și sufletesc, care îi mână pe oameni în drumeții. În Occident, excursiile în natură sunt pe locul unu în topul sporturilor de masă.
- Ce se întâmplă cu un om care ajunge pe-un vârf de munte?
- Din punct de vedere medical, el clocotește de endorfine, hormonii fericirii, care se eliberează pe drum. Apoi, sentimentul că este aproape de cer. Oamenilor cu probleme sufletești natura le face extrem de bine. Îi echilibrează, distanța față de rău se mărește. De la o vreme încoace, oamenii au tot mai multe probleme psihice, probleme reale de necomunicare, de neîmplinire, de singurătate, de cuplu. Și în cazul lor, natura este un remediu cât se poate de eficient.