Formula AS în Ţara de Sus a Moldovei - Copiii reporteri din Botoşani

- Am aflat cu bucurie şi uimire că în România, la Botoşani, există un ziar făcut integral de copii! Acum, în epoca de glorie a internetului, ei se încăpăţânează să scrie pentru cei cărora le place foşnetul hârtiei de ziar. Am mers în redacţia ziarului "Buzz" ca să le aflăm povestea şi să ne cunoaştem colegii mai mici, care încă mai cred în presa scrisă -

"Puţine oraşe au un ziar făcut de copii"

Ioana are nouă ani. Părul blonziu, împletit în codiţe, ochii mari şi albaştri. E îmbujorată şi aşteap­tă cu emoţie întrebările mele, nefiind obişnuită să stea de cealaltă parte a microfonului pentru că... ea este unul dintre micii reporteri ai ziarului botoşă­nean "Buzz". Totuşi, îmi răspunde profesionist, fără să stea prea mult pe gânduri.

- Ce crezi, Ioana, jurnalismul mai este o forţă în lumea de azi? Ar putea să o schimbe?

- Sigur, ar putea să o schimbe în bine. Pentru că jurnalismul te face să îţi deschizi mintea şi să ai acea sensibilitate cu iubire pentru tot ce este frumos. Sunt oameni foarte visători, care apreciază tot ce este frumos, orice floare, orice frunză le atrage aten­ţia. Jurnalismul mi se pare un fel de artă, ca o po­ves­tire în care descrii tot ce este frumos. Da, cred că el poate schimba lumea în bine, făcând-o mai sensibilă şi mai solidară.

- De ce crezi că a fost inventat jurnalismul?

- Îţi trebuie foarte multă dreptate şi sinceritate în viaţă, şi cred că jurnalismul pentru asta a fost făcut, pentru această nevoie a oamenilor ca cineva să le spună păsurile. Asta este dorinţa pe care tre­buie să o aibă un jurnalist adevărat.

- Tu cum ai ajuns jurnalist?

- Păi... totul a început cu această redacţie. Şi mie, cum sunt mai vorbăreaţă, doamna învăţătoare a zis că poate mi-ar plăcea. În plus, este o meserie bună, de viitor. Prima mea emisiune a fost Minutul de dicţie, o rubrică foarte mică, la televiziunea de pe internet, care m-a învăţat să vorbesc foarte clar. Înainte, şi eu eram puţin sâsâită, din cauză că aveam lipsă nişte dinţi. În plus, am învăţat să îmi spun punctul de vedere, indiferent dacă este pozitiv sau negativ şi să îmi susţin părerea.

- Crezi că ziarul vostru are audienţă în Botoşani? A schimbat ceva?

- Eu aşa cred. Puţine oraşe au un ziar făcut de copii, de obicei există ziare mari, făcute de adulţi. Mulţi locuitori ai oraşului ne-au lăudat pentru ceea ce facem, pentru că au încredere că noi nu minţim, că suntem sinceri şi pasionaţi de ce facem.

- Ce ţi se pare cel mai dificil la meseria de jurnalist?

- Nimic nu mi se pare greu. Singura problemă e că, uneori, când mergem cu microfonul să luăm in­terviuri, întâlnim oameni care nu ne iau în serios şi nu vor să ne răspundă la ce îi întrebăm. Dar noi insistăm şi până la urmă reuşim să obţinem răspun­suri.

- Ioana, la 8 kilometri de Botoşani se află Ipo­teştiul, satul în care s-a născut şi a copilărit Emi­nescu. Când scrii, te gândeşti vreodată la marele poet al românilor?

- De gândit mă gândesc, merg adesea acolo să mă inspir, îi caut urmele prin ograda cea mare unde a copilărit, dar de scris, nu cred că are cineva în­drăz­­neala să se gândească la aşa ceva. Un gând ca ăsta mă înspăimântă. Eminescu este de ne­atins!

"Buzz", o mie de exemplare epuizate imediat

Povestea acestui ziar unic în România, pen­tru că este făcut in­tegral de copii şi ado­les­cenţi, între 9 şi 17 ani, a început cu ideea unui alt jur­nalist, de data a­ceasta profe­sionist: Ioana Matfeev. Du­pă şapte ani de presă pentru "Ro­mânia Libe­ră" şi pentru alte ziare, în 2011, Ioana a avut ideea unei întâlniri cu adolescenţii din Boto­şani, ca să discute des­pre ce înseamnă jurna­lismul. Era vară, era va­canţă, şi cum Biblio­teca jude­ţea­nă a accep­tat ideea, s-a pus la cale în­tâl­nirea. "Am fost la bibliotecă şi i-am pro­pus doam­nei directoare să fac vara un mic curs de jurnalism. Ea mi-a ac­cep­tat ideea cu multă bu­curie, dar eu abia după aceea m-am panicat: ce o să le spun copiilor? Cum să le ţin un curs? Ce să îi învăţ? Am avut mari emoţii la prima întâlnire... Am dat anunţul şi m-am gândit că nu o să vină nimeni. Prima surpriză a fost că m-am trezit cu 27 de copii! Şi după ce le-am vorbit două ore despre jurnalism, de-am crezut că i-am plictisit de moarte şi nu vor mai veni nicio­dată, ne-am dat întâlnire săptămâna următoare. Eram convinsă că nu va mai veni niciunul. Asta a fost a doua surpriză: săptămâna următoare au venit toţi cei 27! Eu ştiind că jurna­lismul nu se face în birou, am început să caut eve­nimente care să îi inte­reseze, ca să mergem pe teren. Am ales evenimente pentru copii şi la început nu i-am învăţat nimic altceva decât să aibă răb­dare, să înveţe să asculte şi cum să pună între­bări. În felul ăsta au depăşit cel mai greu pas, acela de a nu mai avea emo­ţii, de a se putea ex­prima liber şi des­chis. Le-a plă­cut foarte mult şi au pro­­pus să ne vedem în fiecare sfârşit de săptă­mână. Aşa ne-a venit ideea de a scoa­te şi un ziar. Am scos un singur nu­măr, că de atât am avut eu bani, şi apoi ne-am oprit. Anul următor însă, i-am găsit pe cei de la Asociaţia Ro-rec şi ei ne-au sprijinit şi ne spri­ji­nă să scoa­tem zia­rul lunar. Sigur, avem şi alţi spon­sori. Nu este uşor să ai banii pen­tru tipar, dar uite că am reuşit să su­pra­vieţuim şi exis­tăm şi azi".
Ziarul "Buzz" îm­plineşte opt ani de apariţie neîntre­ruptă, cele o mie de exem­plare lunare epui­zându-se ime­diat. Redacţia mi­cilor reporteri ia în calcul chiar o mă­rire a tirajului!

O redacţie efervescentă

Opt pagini color despre istorie, actualitate, modă, sport, sănătate dar mai ales despre cultură - aşa arată ziarul "Buzz", făcut de copiii botoşăneni. Am fost foarte curios să mă lămuresc cum se vede la faţa locului o astfel de redacţie-junior, aşa că am pornit la pas pe străzile superbe ale Botoşaniului, către redacţia "Buzz", nu departe de biserica Uspe­nia, unde a fost botezat Eminescu, chiar la intrarea în centrul vechi al oraşului. "Acum redacţia este într-o clădire modernă, din fericire. Dar la început nu au fost bani decât pentru o cămăruţă într-o clădire veche. Era întunecoasă şi destul de insa­lubră, cu scări care scârţâiau ca într-un film de groază. Probabil că aşa este jurnalismul... trebuie să porneşti mereu de jos ca să te bucuri după aceea de ce ai reuşit să faci", spune Ioana Matfeev, în timp ce urcăm la noul sediu al ziarului. Şi imediat ce am deschis uşa redacţiei şi am intrat... m-am simţit mai tânăr cu 20 de ani! Nu doar pentru că toţi redactorii erau foarte-foarte tineri, ci pentru că brusc am redescoperit atmosfera efervescentă de la începuturile presei româneşti post-revoluţionare. Camera nu este foarte mare şi peste tot sunt teancuri cu ziare, rafturi de cărţi şi dosare cu materiale docu­mentare, fotografii ale echipei sau ale celor ce le-au trecut pragul, fotografii de pe teren. Afişele cu eve­ni­mentele organizate de redacţie se amestecă cu afişele evenimentelor importante la care copiii au participat, în calitate de corespondenţi pentru ziarul lor. E un pic de înghesuială, sunt mai multe mese de lucru, tinerii stau şi pe scaune şi direct pe jos, pe mochetă, toţi cu ochii la redactorul şef, Ioana. O coală mare, lipită pe uşă, anunţă temele şi subiectele lunii. Toţi reporterii sunt curioşi, au idei, propun şi întreabă, câteodată se contrazic sau se completează. Sigur că cei mai mari, de 16-17 ani, poate vorbesc mai mult, dar şi cei mai mici sunt ascultaţi cu aten­ţie şi îşi argumentează punctele de vedere cât pot de bine. O atmosferă de redacţie cum nu ştiu să mai existe în multe locuri, la ziare, câteo­dată de talie na­ţio­nală! Unde mai pui că într-un colţ este amenajat şi un mic studio de televiziune! Da, cei de la ziarul "Buzz" au simţit nevoia să expe­rimenteze în mai multe ge­nuri massmedia şi fac mici emisiuni de televiziune. Sigur, este o televi­ziune care transmite doar pe inter­net - TeleBuzz.ro - dar au ştiri, repor­taje şi interviuri! Au peste o sută de telespectatori fideli, deja, şi publicul creşte de la o lună la alta. Însă cel mai important este că ei, micii reporteri, fac totul - de la filmare la montaj şi transmisiuni!

Interviuri cu actori şi cântăreţi

Unul dintre elevii re­porteri a terminat deja liceul şi este stu­dent la Facultatea de jur­nalism din Iaşi, unde şi lucrează ca ziarist foarte bun. Printre cei ce încă sunt în redacţia "Buzz" presa este un vis îm­plinit. Mulţi din­tre ei şi-au descoperit talen­tul de jurnalist aici. De exemplu Ca­rina, nu­mită şi Vete­rana, pen­tru că a fost în redacţie încă de la începuturile ziarului, a descoperit că are o atracţie spe­cială pentru camera de filmat. Acum este ope­ra­torul redacţiei, "omul cu camera de filmat", şi se gândeşte că asta este ceea ce vrea să facă şi mai departe: "Îmi pla­ce foarte mult să fil­mez, şi asta este ceea ce vreau să fac şi mai departe. Nu ştiu încă dacă mă voi opri la jurnalism sau voi mer­ge către cinemato­gra­fie... ştiţi, am făcut şi un scurtme­traj împreună cu cei din redacţie!".

Ecusonul pe care scrie "Presă"

Mulţi dintre micii reporteri sunt foarte mândri, pentru câ ecusonul pe care scrie PRESĂ le oferă intrare liberă peste tot, oferindu-le totodată şi ocazia de a descoperi ce le place. Aşa se face că unii dintre ei, după ce au avut acces în culisele Teatrului Emi­nescu, pentru interviuri cu actorii, şi-au dat seama că îi atrage actoria, iar alţii, după interviuri cu diverşi cântăreţi ajunşi la Botoşani, au decis să urmeze o carieră muzicală. Jurnalismul, dincolo de meseria în sine, le oferă acestor mici reporteri şansa de a-şi descoperi veleităţi, mai mult decât o face şcoala. Şi poate la fel de important este că îşi caută singuri drumul, în afara autorităţii părinţilor. Ioana îmi explică: "Sunt foarte bucuroşi, pentru că într-un fel, autoritatea părinţilor nu există în redac­ţie, şi nimeni nu îi for­ţează la nimic. Îşi asumă responsabilităţi în funcţie de ce le place, fără con­strângerile părinteşti. Asta îi maturizează, le formează personalitatea şi îi face să se bucure de o anumită libertate. E adevărat că mulţi dintre ei au vrut să facă parte din redacţie pentru a avea intrarea liberă la concerte şi pentru a putea sta de vorbă cu idolii generaţiei lor, gen Smiley sau Andra, dar nu trebuie să îi judecăm după ceea ce admiră nea­părat, ci după curio­zitatea lor şi dorinţa de a cunoaşte şi a în­ţelege. E important că pe lângă dorinţa de a cunoaşte un ast­fel de artist, ei fac şi reportaje de prezen­tare a principalelor mo­numente istorice din Botoşani, desco­peră istoria şi tra­di­ţiile locului. Cred că în cele din urmă e un câştig pentru ei".
Termene de pre­da­re, şedinţe de re­dac­ţie, corec­tură, se­cretariat general al redacţiei şi multe al­tele devin pentru copiii de la "Buzz" un stil de viaţă care le întăreşte personalitatea: "Unul dintre copii a venit într-o zi la mine plângând, că a văzut pe cineva care după ce a citit ziarul, l-a aruncat la coşul de gunoi. I se părea nedrept şi nu înţelegea de ce ar putea să facă cineva aşa ceva! Am încercat să-l consolez, dar cred că cel mai bine este să facem şi o antologie de texte, în felul ăsta, ceea ce scriu ei va rămâne într-o carte". O altă problemă compli­cată cu care se confruntă Ioana Matfeev în redacţie este... telefonul mobil. Copiii stau cu ochii în telefon me­reu şi e greu să îi scoţi din a­ceas­tă dependenţă. Cumva, aşa s-a născut şi ideea televiziunii, ca să nu le in­terzică telefo­nul, ci ca să îl transforme în altceva - într-o cameră de fil­mat reportaje, de exemplu.
Ca să vadă cum arată nişte reporteri ade­vă­raţi, Ioa­na i-a dus pe copii în excur­sie la Bucu­reşti. Din­colo de aven­tura drumului şi de emoţiile mer­sului cu me­­­troul, micii jur­nalişti au pu­tut să vadă ce în­seamnă niş­te redacţii cu ade­vărat mari: Ra­dio România Actualităţi şi Televiziunea Română. Prin ochii lor de copii curioşi au sorbit tot ce au văzut acolo, de la studiouri de transmisie la camere de machiaj şi mixere enor­me. La întoarcerea în mica lor redacţie din Bo­toşani, au rămas cu uimi­rea şi mirarea celor văzu­te la Bucureşti. Aşa se face că au hotărât să aibă la Ipoteşti o ta­bără de vară pentru micii repor­teri, în care să invite şi reporteri pro­fe­sionişti. Timp de cinci zile, în fie­care an, există acum o tabără pen­tru micii jur­nalişti. Pro­fe­sio­niştii vin şi le explică de la cum trebuie să stea în faţă camerei de filmat, la cum să prezinte ştirile, cum trebuie să vorbeas­că, să mon­teze un reportaj sau să îl documenteze. Pas cu pas, redacţia "Buzz" devine tot mai impor­tantă pentru oraşul Boto­şani şi pentru întreg judeţul. Până la urmă, alături de "Moni­torul", este singurul ziar tipărit cu succes în judeţ, deşi totul a pornit de la o joacă...

Un coleg de breaslă în vârstă de 9 ani

O parte din redacţia revistei "Formula AS" a vizi­tat redacţia Micilor Reporteri. Aproape două ore nu au fost de ajuns ca să le răspundem tuturor între­bărilor. Le-am împărtăşit cu bucurie din experienţa noastră şi am aflat lucruri interesante din munca lor. În ciuda diferenţei de vârstă, a fost o atmosferă cole­gială, în care ne-am plâns cu toţii de presiunea termenelor limită şi de momentele grele în care nu ai inspiraţie şi te uiţi lung la pagina albă. La sfârşit, eu am stat de vorbă cu cel mai mic dintre reporteri, Raul Pricop, de nouă ani. Am stat deoparte, aşa, ca doi vechi reporteri, şi ne-am mărturisit lucruri învăţate de-a lungul timpului în această meserie. L-am ascultat atent: "Cred că ziarul nostru chiar ar putea să schimbe oraşul şi judeţul... El zice realitatea, şi oamenii ar afla ce este adevărat, nu doar minciuni. Eu aş vrea să fiu un jurnalist care să zică adevărul, doar atât. Nu vreau să fiu printre cei mai mari, dar să spun adevărul. Nu sunt chiar sigur că România ar arăta altfel dacă ar fi mai mulţi jurnalişti ca mine, dar în unele cazuri, cred că da. Eu am vrut să fiu jurnalist ca să pot să încerc să scot adevărul la lu­mi­nă şi ca lumea să îşi dea seama unde trăim. Cum îmi aflu subiectele? Uneori ele plutesc în aer, pe lângă mine. Ciulesc urechea şi le înhaţ. Acum sunt tocmai în căutarea a ceva nou. Voi cum găsiţi subiectele pentru reportaj? Ce e mai greu? Să găseşti sau să scrii?".